ŞTEFAN CEL MARE – MORT DE NEMURIRE

š

cropped-ALAYA1.jpg

cropped-MATRIX-GREEN-EXCLUSIVE-1.jpg

FRAGMENT DIN CARTEA

ROHMANII

DIN OSTROAVELE ALBE

4

ŞTEFAN CEL MARE – MORT DE NEMURIRE

Al doilea aspect inedit legat de Ştefan Voievod este o icoană publicat pentru prima dată în anul 1938, la 2 august, într-un studiu ilustrat, de un cercetător pe nume  Petre Manoliu; în acea vreme, icoana se afla în pronaosul Bisericii din Văleni, Judeţul Neamţ, fostă mănăstire de maici.

Icoana publicată de Petre Manoliu are 1,10 metri înălţime şi 85 centimetri lăţime. Ea a fost comandată la jumătatea secolului al XVI – lea de câţiva enoriaşi din localitatea Crăcoani şi executată de zugravul Tihomir sau Tugomir, din Ţara Românească. La dreapta icoanei este scris următorul text: “Această icoană a fost făcută din porunca lui IO Vasile Voevod, Domnitorul Ţării Moldovei (Vv. Vasile Lupu), în luna august, veleatul 7156 (1651)”. În partea de sus a icoanei este scris un alt text: “Arhanghelul Mihail, Păzitorul de Dumnezeau al Ţării”. Icoana îl reprezintă pe “Arhanghelul Mihail în picioare, cu sabia scoasă, ridicată în sus cu mâna dreaptă, în timp ce cu mâna stângă ţine teaca goală. Sub picioarele, uşor depărtate, ale Arhanghelului, într-o groapă sau cavernă, stă lungit un voievod înfăşurat într-o mantie. Voievodul pare mort, dar ţine ochii deschişi”. (50)

Scriitorul român Vasile Lovinescu a insistat, în două eseuri, asupra semnificaţiei icoanei publicate de Petre Manoliu. Atât Petre Manoliu, cât şi Vasile Lovinescu, impărtăşesc aceeaşi convingere asupra identităţii domnitorului reprezentat de icoană: voievodul lungit în cavernă nu poate fi altul decât Ştefan Voievod. Asemănarea chipului din icoană cu chipul lui Ştefan, reprodus pe fresca de la Dubovăţ şi pe Evengheliarul de la Humor, socotite a fi portretele cele mai apropiate de realitate ale Voievodului Ştefan, este evidentă. “Voievodul pare mort – afirmă Vasile Lovinescu în studiul său – dar când ne uităm mai îndeaproape, constatăm că mortul ţine ochii deschişi, că mortul nu este mort şi totuşi nu este viu, fără să fie mort”. Voievodului mort din icoană poate fi, la fel de bine, după cum afirmă autorul citat, caracterizat prin expresia “vivit non vivit”, care poate fi aplicată şi altor eroi, printre care trebuie menţionat Regele Arthur, purtătorul unei săbii celebre, Excalibur. (50)

Un alt aspect de ordin spiritual legat de Ştefan Voievod cel Mare este mormântul său de la Putna. De la moartea Marelui Voievod al Creştinătăţii, mormântul său de la Putna a fost deschis de două ori, în împrejurări diferite. Prima deschidere a mormântului, a avut loc în 1758, iar a doua în 1856. Cea mai spectaculoasă deschidere a avut loc în 1856. Atunci s-a constituit o comisie guvernamentală, condusă de un oarecare conţopist din administraţia austriacă, Anton Schenbach. Bucovina fusese răpită în 1775 de Imperiul Habsburgic şi se afla încă sub ocupaţia austro-ungară. Din comisie mai făceau parte călugări ai Mănăstirii Putna, printre care Iraclie Porumbescu, tatăl compozitorului Ciprian Porumbescu, precum şi câţiva localnici. Surpriza cea mai mare a fost că osemintele Marelui Voievod nu erau aşezate în sicriu, cum era normal. Trupul său era lungit direct pe treisprezece bare de metal dispuse transversal, cu craniul aşezat pe un căpătâi de cărămizi, un fel de nişă construită special în zid. Iată ce scria un martor ocular, Claudiu Parnasie: “În mormântul lui Ştefan Voievod, ca şi în mormântul precedent, neidentificat, rămăşiţele pământeşti ale marelui erou au fost găsite fără sicriu, aşezate tot pe treisprezece bare de fier, dispuse transversal, şi tot cu căpătâiul pe cărămizi zidite în zona craniului. Tigva se rostogolise de pe acest căpătâi, aflându-se orientată cu orbitele spre Apus. Comisia a constatat că osul frontal se afla păstrat cel mai bine şi că statura voievodului era într-adevăr scundă, aşa cum o descrie Grigore Ureche şi cum o arată vorbele din bătrâni. Mantia sa era confecţionată dintr-o stofă grea şi bogată, având o cruce de aur brodată în dreptul pieptului care nu se prăbuşise în sine”. (26)

Alte obiecte preţioase nu s-au găsit, fiind probabil ridicate cu ocazia primei deschideri a mormântului, fapt confirmat şi de comisia din acea vreme. Mormântul precedent, despre care aminteşte Claudiu Parnasie, în care cadavrul era pus tot pe treisprezece bare de metal, se presupune că i-a aparţinut lui Ştefăniţă, fiul lui Ştefan, mort la o vârstă tânără. Sau, poate, a aparţinut unui alt înalt personaj de la curtea lui Ştefan, care a fost înmormântat la fel ca şi Ştefan Vodă.

Acest tip de înmormântare este foarte straniu, cu atât mai mult cu cât, după cum se ştie, de-a lungul timpului, voievozii români au fost înmormântaţi cu fastul cuvenit şi cu respectarea strictă a ritualului creştin ortodox. În literatura istorică există câteva documente care descriu amănunţit ritualul de înmormântare al voievozilor defuncţi, care au fost înmormântaţi cu onorurile potrivite rangului. Ele nu diferă de ritualul aflat astăzi în uzul Bisericii Ortodoxe Române.

Pare, într-adevăr, un mare mister faptul că Ştefan Voievod, deşi a murit de moarte bună, fiind, de altfel, unul din puţinii voievozi români care s-a stins în mod nonviolent, nu a fost înmormântat în sicriu, creştineşte, ci pe treisprezece bare de metal, cu capul aşezat într-o nişă din zid. Mai cu seamă că ţinuta în care a fost înmormântat nu era cea de domnitor, ci, mai degrabă, de călugăr de rang înalt: o mantie bogată, cu o cruce aurie mare, cusută în zona pieptului.

Nici cronicarii vremii, nici marii istorici ai neamului nu au comentat în vreun fel acest straniu subiect. Doar Nicolae Iorga, căruia nu i-a scăpat nimic din omenescul istoriei noastre străbune, a afirmat, destul de surprinzător, că “Ştefan a murit într-o minunată armonie”. Această formulare, “minunată armonie”, nu e folosită în istoriografia românească, formularea asemănându-se mai mult cu formulările isihaste. Poate că Nicolae Iorga a vrut să spună mai mult decât se înţelege în mod curent prin această formulare.

Pentru scriitorul Silviu Dragomir, autorul unei interesante lucrări dedicate acestui subiect, modul în care a fost înmormântat Ştefan Voievod dovedeşte că aprigul voievod român a fost “delăsat “din domnie. Cu alte cuvinte că, înainte de a muri, Ştefan Voievod a fost detronat de cei apropiaţi, datorită unor grave greşeli pe care le-a săvârşit în timpul vieţii. Printre “erorile” săvârşite în timpul vieţii s-ar fi numărat “petrecerile zgomotoase cu prânzuri în care vinul nu era cruţat şi în care, uneori, domnitorul ucidea fără judeţ”, comportamentul faţă de soţiile pe care le-a avut şi, în special, faţă de Maria de Mangop. La acestea se mai pot adăuga comportamentul faţă de solii hanului tătar, pe care i-a tras în ţeapă împreună cu fiul hanului, căruia-i ceruseră eliberarea din prizonierat. Un motiv în plus ar fi fost şi baia de sânge provocată chiar în preziua morţii sale, prin uciderera boierilor care se opuneau succesorului la domnie propus de el. (26)

Totuşi, este foarte puţin probabil ca erorile sau presupusele erori săvârşite de Ştefan Voievod în lunga sa domnie să fi contribuit în vreun fel la o eventuală “delăsare” din domnie, astfel că punctul de vedere al autorului citat este exagerat. Nu există nici un document sau, cel puţin, nici măcar o aluzie că Ştefan Voievod ar fi fost detronat înainte de a muri. De fapt, nu exista în acea vreme nici o instanţă superioară Voievodului, care să-şi fi permis să-l “delase” din domnie. În consecinţă, răspunsul la această problemă este că indiferent câte astfel de “erori” a săvârşit Ştefan în îndelungata-i domnie – oricâte soţii şi ţiitoare ar fi avut şi oricât de nedreptăţite s-ar fi simţit ele, indiferent câte petreceri ar fi organizat, şi indiferent câte capete de tătari sau de boieri trădători au căzut în colbul drumului, sub securea gâdelui, la porunca sa – este puţin probabil ca toate acestea să fi contribuit la “delăsarea” sa din domnie. Chiar dacă ultimile două zile ale domniei sale au fost întunecate de luptele pentru supremaţie între diferitele grupări de boieri, nu există nici un motiv să se creadă că viteazul domnitor a scăpat frâiele din mâini.

Un alt aspect, aparent nesemnificativ, contribuie la înmulţirea elementelor cu grad înalt de stranietate referitoare la personalitatea lui Ştefan Voievod. Pe lespedea de pe mormântul de la Putna nu este trecut nici anul morţii, nici numărul anilor de domnie. “Drept muritorul Io Ştefan Voevod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Ţării Moldovei, Fiul lui Bogdan Voevod, ctitorul şi ziditorul acestui sfânt locaş, care aici zace şi s-a mutat la veşnicul locaş în anul 7…. Luna…. şi a domnit ani …”

Desigur, omiterea trecerii anilor de domnie şi a anului morţii pe lespedea funerară poate fi atribuită unui pietrar umil care, în graba şi emoţia înmormântării, a uitat să-şi facă meseria până la capăt. Dar, oare, în răstimpul de aproape cinci sute de ani, din 1504 şi până astăzi, nu s-a găsit nimeni care să îndrepte omisiunea ?