MOLDOZOS – MOLDOVA

š

cropped-ALAYA1.jpg

cropped-MATRIX-GREEN-EXCLUSIVE-1.jpg

FRAGMENT DIN CARTEA

ROHMANII

DIN OSTROAVELE ALBE

4

MOLDOZOS – MOLDOVA

Un alt nume cu mare rezonanţă în conştiinţa poporului român este cuvântul Moldova. Numele respectiv trebuie să fi aparţinut unui Începător din străvechime, care a trăit cu mult timp înainte de aşa-zisa întemeiere a provinciei cu acelaşi nume, întemeiere ce s-a produs la debutul Evului Mediu.

Această afirmaţie poate fi considerată total neştiinţifică (neistorică), dat fiind faptul că legenda întemeierii Moldovei spune cu totul altceva. Potrivit legendei întemeirii Moldovei relatată de vechii cronicari, un grup de nobili români din Maramureş a plecat la vânătoare peste munţi, în actuala Moldovă. Unele versiuni îl dau pe Dragoş drept conducătorul acelui grup expediţionar. La un moment dat, Dragoş şi compania au dat de urma unei fiare “ce se chiamă bour” (spun vechii cronicari Grigore Ureche, Miron Costin etc), pe care au urmărit-o prin păduri. Vânătorii lui Dragoş au fost conduşi în cavalcada nebună pe urmele “fiarei numită bour” de o căţea pe nume Molda. Căţeaua a crăpat de atâta efort chiar la malul unui râu, care apoi a fost denumit după numele acesteia – la fel ca şi ţara.

Legenda, aşa cum a fost consemnată de cronicarii vremii, necesită câteva observaţii de natură spirituală, căci cele de natură istoriografică nu mai necesită nimic: sunt suficiente. Cronicarii afirmă că, după terminarea vânătorii, fermecat de noile teritorii de peste munţi, Dragoş s-a întors în Maramureş, şi-a luat curtea şi a revenit în noua patrie, pe care a început să o stăpânească, devenind primul Voievod al Moldovei. Pe teritoriul Moldovei, Dragoş a întemeiat o matcă (cetate întărită), motiv suficient pentru ca istoriografia să considere că a întemeiat o ţară. Totuşi, chiar şi la o anliză şcolărească pare straniu faptul că numele ţării nu a fost atribuit după numele lui Dragoş, ci după numele unei căţele. Ceea ce este uimitor, chiar şi din punct de vedere istoriografic; abia pe timpul Voievodului Bogdan, o perioadă de timp, Ţara Moldovei a primit denumirea Bogdania. Rămâne însă întrebarea: de ce râul şi ţara nu au fost botezate după numele lui Dragoş, ci după numele unei căţele care a crăpat la marginea unui râu ce nu avea nume ? Un răspuns posibil ar fi că este vorba despre un mit corupt sau despre o substituire de personaje în cadrul mitului. Coruperea sau substituirea de personaje în cadrul mitului s-au produs cu bună ştiinţă prin Evul Mediu pe criterii ideologice, politice şi religioase. Motivul acestei substituiri este destul de străveziu : mitul întemeierii Moldovei de către un personaj provenit din Maramureş nu se referă la toată populaţia, ci doar la linia genealogică din care cronicarii Evului Mediu au făcut parte – sau, mai exact spus, din linia genealogică din care au făcut parte conducătorii politici care au comandat scrierea acestor naraţiuni. Mitul întemeierii Moldovei narează o istorie unilaterală şi fragmentară a familiei domnitoare. Pentru orgoliul propriu, istoria a început odată cu ei.

Toate cuvintele analizate anterior, România, Dacia, Vlahia, Caraiman sau Moldova (dar şi multe altele) sunt cuvinte neaoşe, extrem de vechi. Ele au fost preluate ulterior de cronicarii vremurilor istorice, astfel că au fost menţionate în diferite documente de cancelarie într-o formă fonetică mai mult sau mai puţin apropiată de original; analiştii moderni au considerat, în mod eronat, că apariţia cuvântului respectiv a coincis cu prima menţiune documentară, astfel că au stabilit etimologii în funcţie de limbile ce se vorbeau în epoca în care au fost scrise documentele. De aici a rezultat un şir lung de deducţii false. Un exemplu de acest fel este chiar Molda – cuvânt care, afirmă analiştii domeniului, stă la baza cuvântului Moldova.

Totuşi, după cum afirmă cercetătoarea Aurora Peţan, care a analizat Cronica daco-getă de pe Tăbliţele de la Sinaia, cuvântul Moldova apare în aceste tăbliţe străvechi sub o formă fonetică uşor diferită, ceea ce înseamnă că era folosit într-o formă sau alta pe timpul lui Burebista şi Decebal. În analiza sa, Aurora Peţan face următoartea constatare: “Remarcabilă este – afirmă autoarea citată – şi prezenţa toponimului Moleodabo (…) sediul căpeteniei gete Zurazieo. Asemănarea cu toponimul Moldova este evidentă. Regatul lui Zyraxes pare să fi fost undeva în nordul Dobrogei – sudul Moldovei, lucru probat şi de relaţiile sale cu sciţii. Prezenţa acestui toponim în tăbliţe ar putea părea anacronică (…) totuşi, această atestare nu este singulară: între numele tracice identificate pe peceţile bizantine de plumb din sec. VI, se găseşte şi numele Moldozos. De altfel, Moldava are structura tipică a unui toponim dacic compus cu dava (…) desigur, supravieţuirea unui astfel de toponim, presupunând continuitate în memoria băştinaşilor, pare uimitoare, dar există şi alte toponime care au supravieţuit, chiar dacă cu transformări fonetice – de ex. Carsium – Hârşova”. (30) Aşadar, într-o formă fontetică uşor diferită, cuvântul Moldava există de mult timp, iar atribuirea acestui nume străvechi unei căţele de către mitul întemeierii Moldovei, reprezintă un fals.

Fireşte, nici înaintea aşa-zisei “întemeieri” sau “descălecări” a Ţării Româneşti, nici înaintea aşa-zisei “întemeieri” sau “descălecări” a Moldovei, petrecute în secolul al treisprezecelea, ţinuturile respective nu era nepopulate. Ambele ţinuturi erau populate, dovadă stau descoperirile arheologice ce denotă continuitatea de locuire. În acest caz se poate pune o întrebare retorică: ce a fost de întemeiat şi de ce a fost nevoie de aşa ceva ?

Răspunsul este că descălecătorii Ţărilor Române din Evului Mediu nu au întemeiat nimic, pentru că nu aveau ce; pe teritoriul Moldovei (la fel ca şi pe cel al Ţării Romneşti şi al Transilvaniei) existau deja comunităţi, mai mari sau mai mici, cu forme de organizare specifice. Mai exact spus, existau aşezări conduse de moşi, denumite moşii. În momentul în care, la începutul Evului Mediu, au descălecat presupuşii întemeietori, moşiile autohtone existau de sute de ani. Începătorii şi descălecătorii menţionaţi de istoriografie doar au instituit în teritoriile respective un nou regim politico-administrativ – adică ceea ce poartă numele în istoriografie de “orânduirea feudalistă”. Nu trebuie confundată însă întemeierea politico-administrativă a unui stat feudal cu popularea unui teritoriu.