CELE PATRU „ÎMPĂRĂŢII” MITICE ALE ROMÂNILOR

šcropped-ALAYA1.jpg

cropped-MATRIX-GREEN-EXCLUSIVE-1.jpg

FRAGMENT DIN CARTEA

ROHMANII

DIN OSTROAVELE ALBE

4

CELE PATRU „ÎMPĂRĂŢII” MITICE ALE ROMÂNILOR

 

Ţinutul Roş a fost doar unul dintre ţinuturile “mitice” ce compuneau în vechime spaţiul carpato-danubiano-pontic; după cum menţionează majoritatea basmelor românilor a mai existat şi un Ţinut Alb, condus de Împăratul Alb şi locuit de oameni albi, un Ţinut Verde, împărăţit de Verde-Împărat şi locuit de oameni ai pădurilor, un Ţinut Galben, condus de Împăratul Galben, locuit de oameni galbeni adică blonzi, după cum a existat, destul de surprinzător, un Ţinut Negru, locuit de oameni … negri.

Nu pot fi localizate în mod strict toate aceste ţinuturi care ulterior s-au numit “ţări”. Probabil că, în prima perioadă, prin “ţară” erau desemnate doar câteva aşezări, moşii sau cetăţi mai mult sau mai puţin întinse. Toate “ţările” erau, fireşte, locuite de aceeaşi etnie spirituală, cea a oamenilor cerului; ceea ce diferea era doar caracteristica fiinţială pe care aceştia o manifestau. Nu este exclus ca, într-o regiune geografică oarecare să fi existat atât moşii “albe”, cât şi moşii “roşii”, moşii “galbene”, moşii “verzi”, moşii “negre”. De asemenea, nu este exclus ca în condiţiile în care existau mai multe moşii “albe” într-o regiune, aceasta să fi fost desemnată ca fiind “albă”; în cazul în care existau mai multe moşii “roşii”, regiunea era desemnată drept “roşie” – şi aşa mai departe. De la un moment dat, fiecare regiune a fost desmnată prin termenul de “împărăţie” sau “regat”.

Cu toate că nu poate fi stabilită o echivalenţă strictă între ţinuturile mitice denumite “ţări”, “regate” sau “împărăţii” şi regiunile geografice actuale, poate fi totuşi încercată o corelaţie; această corelaţie poate fi realizată în extremis, doar ca exemplificare.

Astfel, Ţara Albă nu poate fi decât unul dintre Centrele de Putere. Ţara Albă sau, mai exact spus, Împărăţia Albă a fost împărăţită de Împăratul Alb. Cu toate că Împărăţia Albă a fost ocultată din timpuri imemoriale, Împăratul Alb apare în basmele poporului român mai ales în cazurile – nu foarte rare – în care situaţia este extrem de dramatică şi necesită prezenţa unei fiinţe cu o putere spirituală superioară pentru a restabili Ordinea cosmosului – de exemplu, după cum afirmă vechile legende, atunci când zmeii încearcă să înghită luna. Ţara Roş, împărăţită de Împăratul Roş, a fost situat în partea de est a arealului carpato-danubiano-pontic, în Moldova şi Basarabia actuală, unde s-a constituit Ţara Roş(ia). De fapt, Ţări Roş(ia) existau în tot arealul carpato-danubiano-pontic; erau desemnate cu acest nume toate cetăţile fortificate unde locuiau războinici. Ţara Galbenă, împărăţită de Împăratul Galben, locuită de oameni galbeni, adică blonzi, este Ardealul – Transilvania -, care includea şi zona situată la sud de Mureş, a Munţilor Orăştiei, unde era amplasat Centrul de Putere Sarmizegetusa; de asemenea, în Ţara lui Galben Împărat poate fi inclusă şi o parte din Moldova – în special zona limitrofă Munţilor Ceahlău. Ţara Verde, împărăţită de Verde Împărat (socrul lui Harap Alb în basmul narat de Ion Creangă) este situată în partea de est a arealului carpato-danubiano-pontic – între Carpaţii Orientali şi Prut; în această zonă s-a constituit mai târziu Ţara Moldovei.

În afara acestora mai exista un Ţinut Negru, locuit de oameni “negri”. În Munţii Bucegi există un versant denumit Carai-man; dacă “man” poate fi tradus aproape sigur prin termenul om, semnificaţia cuvântului “cara” este destul de greu de elucidat. Există o variantă etimologică promovată de Vasile Lovinescu, ce derivă cuvântul “cara” din cuvântul latinesc “caelus”, care înseamnă “cer”. “Caelus manus” ar însemna “oamenii cerului”, ceea ce constituie o variantă etimologică destul de seducătoare în contextul celor afirmate de-a lungul acestei cărţi, dar care nu este exactă. Mult mai degrabă, cuvântul “cara” înseamnă negru; cu alte cuvinte, un ţinut locuit de oameni negri.

Deşi pare surprinzător, existenţa unor oameni negri pe teritoriul străvechi al României este destul de uşor de argumentat; miturile, legendele şi basmele poporului român sunt cât se poate de elocvente în acest sens. Un mit românesc arhaic, consemnat de Romulus Vulcănescu, afirmă bunăoară că, în perioada de după primul omor din istoria planului cuantic material, asasinarea lui Abel de către Cain, nu numai pământul s-a întunecat, ci şi o parte dintre locuitori. “Pământul a fost negru la început, după cum tot negri au fost şi întîii oameni” – afirmă mitul în cauză. (8)

La fel de interesant de remarcat este şi faptul că în heraldica veche a României există mai multe steme ce prezintă trei capete de negroizi, cu panglici albe pe frunte. Este vorba despre stemele Valahiei (Cronologia lui Levinus Hulsius) şi ale Moldovei (Cronica lui Ulrich von Eichenthal) din anul 1596 şi, respectiv, 1483. Însemnele respective încă mai erau prezente pe steme datate 1857 şi 1888. Interpretările istoriografice moderne consideră stranii existenţa acestor steme, legându-le de poposirea pe teritoriul Valahiei a unor populaţii maure ori arabe în timpul Cruciadelor. (25)

Heraldica străveche a poporului român ce conţine trei capete de negroizi este cât se poate de stranie doar din perspectiva de interpretare materialistă, pentru care – la urma urmei – totul este cât se poate de straniu. Heraldica celor trei capete de negroizi poate fi legată de existenţa unor oameni primordiali care s-au întunecat. De asemenea, poate fi legată de heraldica lui Negru Vodă, care nu întâmplător se numea aşa – adică negru. Mai mult decât atât: poate fi legată de vechea denumire a teritoriului adiacent versantului Carai-man din masivul Bucegi, teritoriu situat cu aproximaţie în perimetrul delimitat de actualele judeţe Făgăraş şi Braşov, unde odinioară a existat Cumania neagră. Poate fi legată chiar şi de vechile denumiri ale Ţării Româneşti şi Moldovei, care în documentele vechi ale Imperiului Otoman apar sub numele de Vlahia neagră (Kara Vlasi) şi Moldova Neagră (Kara Bogdania); turcii denumeau uneori Valahia prin termenul Kara Iflak – Valahia neagră.

Heraldica celor trei capete de negroizi poate fi legată, de asemenea, de mitul fondator al poporului român, narat atât de minunat de inegalabilul Ion Creangă: Harap Alb, adică Negrul Alb, “harap” fiind – aşa cum a dedus în mod just scriitorul Vasile Lovinescu – un termen vechi care nu are de-a face cu cuvântul “arab”, ci cu cuvântul “arap”, care înseamnă negru. (25)

Cuvântul “arap” este un cuvânt neaoş ce încă mai poate fi regăsit în expresia consacrată “negru ca un (h)arap”. Expresia “negru ca un arap” poate fi legată de faptul că a existat o categorie de oameni care, în urma unor evenimente dramatice ce au presupus încălcarea legilor cosmosului, s-au întunecat nu numai la fire, ci şi în ceea ce priveşte pigmetul pielii. Ei au devenit oameni “negri”, dar nu negri precum băştinaşii din Africa, ci cu un pigment al pielii de un negru mai special. Acest tip de întunecare a pigmentului pielii se manifestă uneori chiar şi la oamenii deschişi la culoare care trec prin momente de supărare intensă – aceştia devin, aşa cum se spune, negri de supărare. La oamenii “negrii ca arapii”, se poate spune că supărarea intensă, care este o stare psiho-spirituală devastatoare, s-a răsfrânt asupra structurii corporale, întunecându-le pigmentul pielii. La urma urmei, vechii cronicari ai Ţării Româeşti, aveau perfectă dreptate atunci când se întrebau asupra sensului numelui Negru Vodă. “Oare nu era întunecat şi la fire ?”, se întrebau aceştia în letopiseţele pe care le-au scris. Răspusul ce se poate da unei astfel de întrebări retorice nu poate fi decât foarte concis: ba da.

De altfel, basmul fundamental al poporului român, Harap Alb ascunde multe sensuri spirituale profunde. Cel mai important sens este legat de transformarea fiinţială a personajului principal al basmului. Iniţial, personajul principal nu a avut nume – era doar “fiul craiului”. Abia ulterior a primit de la spân, cel ce întruchipează răul, numele Harap Alb. Aflat în slujba spânului, fiul craiului a trebuit să treacă printr-o serie de încercări iniţiatice pentru a fi recunoscut drept succesor al Împăratului Verde; toate încercările l-au călit pe Harap, care din “negru ca un harap” a devenit alb: Harap Alb. Acesta este, de altfel destinul românilor de astăzi: din negri să redevină albi.