REÎNTOARCEREA LA ADEVĂRATUL DUMNEZEU – CARTEA NAŞTERII CERURILOR ŞI A PĂMÂNTULUI

cropped-ALAYA1.jpg

cropped-MATRIX-GREEN-EXCLUSIVE.jpg

AEGYPTIACA

REÎNTOARCEREA LA ADEVĂRATUL DUMNEZEU

16387217_1648889505127883_5606819431484399554_n

CARTEA NAŞTERII CERURILOR ŞI A PĂMÂNTULUI

Este o imensă iluzie orice tentativă de interpretare a tainelor vechii civilizaţii egiptene sau a oricăror taine – ale cosmosului, ale naturii, ale omului, ale oricărei alte civilizaţii străvechi sau chiar ale epocii contemporane -, fără a se ţine cont de Creatorul cerului şi al pământului, a celor văzute şi a celor nevăzute: Dumnezeu. Şi nu este doar o iluzie, ci şi o mistificare.

Este, de asemenea, iluzie şi mistificare orice tentativă de analiză sau de interpretare a oricăror taine, fără a se ţine cont de adevărata Identitate a lui Dumnezeu. Adevăratul Dumnezeu este Cel care i s-a revelat marelui specialist al sacrului Moise şi pe care Iisus Hristos l-a numit Tată.

Este iluzie şi mistificare orice tentativă de interpretare a tainelor vechii civilizaţii egiptene fără a se ţine cont şi de faptul că Dumnezeu Cel Adevărat, deşi Unul în Fiinţă, se manifestă prin trei Persoane distincte, care acţionează prin împreună-lucrare. Cele trei Persoane sunt Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul care este Iisus Hristos, şi Dumnezeu Sfântul Duh, aşa cum specifică Crezul creştin.

Este de asemenea, iluzie şi mistificare orice tentativă de interpretare a tainelor vechii civilizaţii egiptene fără a se ţine cont de faptul că universul are două aspecte distincte: un aspect văzut, lumea materială, ce poate fi definit ca existenţial, şi un aspect nevăzut ce poate fi definit ca ortoexistenţial (care la rândul său este format din mai multe paliere, planuri sau lumi: infraeteric, eteric, astral etc).

Este iluzie şi mistificare orice tentativă de interpretare a tainelor vechii civilizaţii egiptene fără a se ţine cont de faptul că pe nivelurile ortoexistenţiale ale cosmosului se manifestă mai multe categorii de fiinţe: fiinţele îngereşti, fiinţele omeneşti ce au trecut prin poarta morţii (denumite “defuncte” prin prisma concepţiei materialiste), zeii, spiritele naturii.

Este iluzie şi mistificare orice tentativă de interpretare a tainelor vechii civilizaţii egiptene fără a ţine cont de faptul că istoria umanităţii poate fi interpretată cel mai corect nu în funcţie de considerente economice (schimbarea modurilor de producţie), politice (succesiunea unor regi sau politicieni) sau sociale (schimbarea formei de guvernământ), ci în funcţie de raporturile dintre umanitate şi Unicul Dumnezeu.

Mistificarea atinge limitele grotescului în cadrul concepţiei materialiste. Pentru concepţia materialistă, Dumnezeu este în cel mai bun caz, un “concept” bun doar pentru visători, Iisus Hristos este doar o personalitate istorică acceptată doar formal, căci încă se mai poartă discuţii asupra “realităţii istorice” a Persoanei Sale, iar îngerii, oamenii defuncţi sau zeii sunt fantezii mitopoetice. Dincolo de moarte nu există nimic pentru concepţia materialistă, căci nu există o “lume de dincolo”, aşa că oamenii ar face mai bine să se distreze, cât mai au timp, în lumea aceasta, cea mai bună dintre toate lumile posibile, pentru că este … unica.

Cât priveşte tainele Egiptului antic, pentru concepţia materialistă lucrurile sunt la fel de clare: miturile sunt plăsmuri ale imaginaţiei oamenilor din vechime înfricoşaţi de dezlănţuirea forţelor naturii, piramidele sunt morminte, iar templele sunt simple lăcaşuri omologabile până la un punct muzeelor de artă din ziua de astăzi, în care artiştii pictau ce le trecea prin minte. Nu altceva s-ar putea spune despre relativ recent apăruta concepţie a paleoastronauticii, care exagerează uneori până la paroxism ipoteza unei presupuse intervenţii în istorie a unor fiinţe extraterestre, îmbarcate în obiecte zburătoare neidentificate (fiinţe care există şi fără astfel de mistificări). Printre “perlele” emise, în ultimul timp, de către reprezentanţii paleoastronauticii, se numără următoarele: Dumnezeu, în opinia unora dintre promotorii paleoastronauticii, este … o fiinţă extraterestră, care, actualmente, se află undeva în preajma stelei Sirius sau a nebuloasei Andromeda, îmbarcată într-o navă cosmică (obiect zburător mai mult sau mai puţin identificat, denumită “slavă”), ce se deplasează cu o viteză superioară vitezei luminii. Iisus Hristos, personaj istoric pentru concepţia paleoastronautică (ceea ce nu este întotdeauna cazul în ceea ce priveşte concepţia materialistă), a fost ridicat la cer de către fiinţe extraterestre ce purtau aparate individuale de zbor; îngerii şi zeii, afirmă aceeaşi concepţie paleoastronautică, sunt, de fapt, fiinţe extraterestre care se deplasează prin aer cu ajutorul unor aparate de zbor individuale etc. De asemenea, extratereştrilor li se pot atribui construcţia piramidelor şi a mai tuturor templelor din vechime; extratereştrilor li se pot atribui inventarea scrisului, a tehnicii etc.

După cum se poate remarca, printr-un tip destul de impropriu de hermeneutică, concepţia paleoastronautică s-a mulţumit doar să aplice ipoteza presupusei intervenţii a extratereştrilor (care se constituie a fi teza fundamentală) la toate necunoscutele cunoaşterii, societăţii, omului, istoriei, religiei, civilizaţiei şi culturii, în speranţa că, astfel, totul se rezolvă de la sine. Folosind fără discernământ o astfel de logică, paleoastronautica a creat impresia falsă că întregul cosmos, întreaga istorie a umanităţii sunt susţinute doar de activitatea extratereştrilor. Fără nici o îndoială, în prima fază, concepţia paleoastronautică a reprezentat o amplă luare de poziţie – mai mult decât atât, un protest – împotriva concepţiei materialiste, care a schematizat cunoaşterea la doar câteva constante generale. Totuşi, din păcate, în ciuda multor inovaţii şi descoperiri, interpretările multor exegeţi ai concepţiei paleoastronauticii s-au oprit la prima staţie după cea a concepţiei materialiste, rămânând înţepenite acolo o lungă perioadă de timp. După cum remarca un fin analist al concepţiei paleoastronautice, Horia Matei, cei care promovează o astfel de interpretare au căzut în cea mai facilă şi infantilă capacană logică:  ignoratio elenchi – substituirea tezei de demonstrat cu o alta care rezolvă totul. (49) Şi, după cum se poate remarca cu ochiul liber, explicaţiile exegeţilor paleoastronauticii au, într-adevăr, tendinţa aproape stupefiantă de a demonstra deductiv adevărul proclamat prin enunţul ipotezei de lucru, pentru a ajunge, în final, la un raţionament în cerc. Din moment ce extratereştrii există, ne-au vizitat şi ne vizitează încă planeta – ceea ce reprezintă axioma fundamentală -, din moment ce dovezile abundă indiferent încotro ai întoarce capul, spre trecut, prezent sau viitor, nu este nici o problemă în a ajunge la concluzia că realitatea confirmă teoria şi că, prin această concluzie, se rezolvă totul. Şi, astfel, printr-o simplă trăsătură de condei, prin aplicarea unui raţionament cu valoare de panaceu, paleoastronautica a „rezolvat” toate necunoscutele şi toate enigmele. Ca şi cum, de-acum înainte, toţi cei care încă îşi mai pun întrebări pot să doarmă  liniştiţi: trecutul nu îi va mai deranja, prezentul este asigurat, iar despre viitor numai de bine: extratereştrii veghează !

Singura concepţie care poate aduce lumină în ceea ce priveşte cunoaşterea vechii civilizaţii egiptene şi, implicit, a oricărei alte civilizaţii străvechi este concepţia spiritualist-ezoterică. Aşa cum a fost menţionat, concepţia spiritualistă are o componentă transcedentală şi o componentă ezoterică; termenul transcendent desemnează ceea ce este “dincolo de lumea simţurilor”, adică aspectul ascuns, nevăzut, ortoexistenţial al cosmosului, iar termenul ezoteric desemnează o formă de cunoaştere rezervată unui cerc închis de discipoli. Orice altă interpretare dată termenilor respectivi este fie o denaturare, fie o aplicare particulară, în funcţie de alte criterii de referinţă. În acest sens şi în contextul dat, se poate considera că primul pas spre descifrarea tainelor vechilor iniţiaţi egipteni din punctul de vedere al concepţiei spiritualist-ezoterice este recunoaşterea, făcă echivoc şi fără idei preconcepute, a faptului că iniţiaţii egipteni nu l-au cunoscut pe Adevăratul Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului. Cu alte cuvinte, nu au cunoscut Adevărul Suprem. Acest aspect derivă, aşa cum a fost deja menţionat, din prima paradigmă a concepţiei spiritualist-ezoterice; de asemenea, derivă din stabilirea corectă a identităţii Adevăratului Dumnezeu. Identitatea Adevăratului Dumnezeu a fost dezvăluită atât în Vechiul Testament, în Geneza, cât şi în Noul Testament: Adevăratul Dumnezeu este Cel care I s-a dezvăluit lui Moise şi pe care Iisus Hristos l-a denumit Tată.

Rezultatul activităţii lui Moise, activitate specifică unui specialist al conectării, a fost consemnat în mai multe cărţi – mai precis în cinci cărţi. Cele cinci cărţi sunt: Facerea, Ieşirea, Leviticul, Numerii şi Deuteronomul. În cele cinci cărţi, Moise a dezvăluit istoria cosmosului şi a umanităţii. Vechiul Testament specifică faptul că această istorie i-a fost revelată lui Moise de însuşi Dumnezeu, prin Revelaţie. Ea cuprinde descrierea creaţiei lumii de-a lungul a şase zile, descrierea creaţiei protopărinţilor Adam şi Eva, săvârşirea păcatului originar, izgonirea acestora din Eden, istoria primelor generaţii, epoca patriarhilor, potopul şi activitatea salvatoare a lui Noe, construirea şi, apoi, dărâmarea Turnului Babel, răspândirea oamenilor pe suprafaţa pământului, formarea principalelor linii genealogice etc.

Istoria descrisă în primele cărţi ale Vechiului Testament  reprezintă o „dare de seamă” – un fel de aide memoire – a unui specialist al conectării, Moise, care a fost capabil să se reîntoarcă pe firul istoriei lumii până în momentul de început al cosmosului, până în prima zi a creaţiei, când „Dumnezeu a făcut cerul şi pământul” (cf. Geneza 1, 1). Ceea ce nu se poate spune despre vechii iniţiaţi egipteni, care nu s-au putut întoarce în trecut decât până în ziua a patra a creaţiei, în care a apărut pe firmament luminătorul de zi, Soarele, pe al cărui geniu sau spirit conducător l-au numit Ra.

Cauza acestei diferenţe merită o analiză mai amănunţită întrucât poate clarifica multe din tainele trecutului umanităţii. Contactul unui specialist al conectării, contactor sau iniţiat cu o fiinţă decorporată aflată pe unul din nivelurile ortoexistenţiale ale cosmosului (infraeteric, eteric etc) prespune o interacţiune energetico-informaţională de mare amploare. Această interacţiune se realizează, în mod evident, dinspre mare spre mic, adică dinspre fiinţa decorporată spre fiinţa umană întrupată. Înainte de toate, trebuie menţionat că un contactor este un circuit oscilant deschis. În momentul contactului cu o fiinţă decorporată, circuitul oscilant deschis care este contactorul se umple de prezenţa fiinţei decorporate. Şi nu numai că se umple, ci, ca regulă generală, contactorul poate percepe simultan caracteristicile şi însuşirile de bază ale fiinţei decorporate. Mai mult decât atât: poate percepe istoria personală a fiinţei respective. Totul se produce într-un timp extrem de scurt: la unii contactori se produce într-o secundă, la alţi contactori durează ceva mai mult.  Este vorba, desigur, despre timpul din lumea materială, căci contactorul poate avea impresia că s-a scurs o perioadă incalculabilă de timp: zile, luni, săptămâni sau ani.

Specialiştii conectării, contactorii, iniţiaţii şi sacerdoţii egipteni n-au fost capabili să se conecteze, prin mijloace psihotronice, decât la zeii infraeterici. De exemplu, în momentul în care îl contacta psihotronic pe zeul Osiris, un specialist al sacrului egiptean, ca circuit oscilant deschis,  lua la cunoştinţă cu foarte mare claritate cu cine are de-a face şi care a fost istoria personală a acestuia. Acelaşi lucru se poate spune despre contactele psihotronice ale specialiştilor sacrului egipteni cu Thoth, cu Isis, cu Horus, cu Ra, cu Ptah sau cu orice alt zeu al panteonului. În fiecare templu din vechiul Egipt, specialiştii sacrului luau contactul, prin mijloace psihotronice, cu unul dintre zeii infraeterici ce patrona respectivul edificiu, îi afla numele secret prin care poate fi conjurat sau invocat şi îi afla istoria personală. Ulterior, rezultatul acestei experienţe a fost narat în mituri, care nu reprezentau altceva decât o „dare de seamă” (un raport laconic) a unor astfel de experienţe. Aceasta a fost modalitatea principală prin care specialiştii sacrului egipteni s-au întors pe firul istoriei până în momentul în care au considerat că a avut loc creaţia lumii. Contactând pe cale psihotronică zeii respectivi, specialiştii sacrului egipteni s-au întors în timp până în momentul pe care l-au desemnat a fi fost „creaţia lumii”; percepţia psihotronică a specialiştilor sacrului egipteni a reţinut faptul că, în momentul pe care ei l-au considerat a fi creaţia lumii, exista o întunecime insondabilă pe care au numit-o Nun, deasupra căreia plana o lumină, pe care iniţial au numit-o Ptah, iar ulterior au numit-o Ra şi au identificat-o cu Geniul Soarelui. Atât au fost capabili să vadă.

Spre deosebire însă de contactorii şi iniţiaţii egipteni, Moise, evident, nu a intrat în contact cu vreunul din zeii infraeterici, ci direct cu Dumnezeu. În acest context, se poate remarca şi faptul că opinia deja menţionată, potrivit căreia Moise a fost un iniţiat egiptean, nu poate sta în picioare. Este falsă şi fără obiect. Chiar dacă a fost crescut la curtea unui faraon egiptean, Moise a aflat istoria creaţiei prin Revelaţie Dumnezeiască. Ulterior, Moise a narat această istorie în primele cinci cărţi ale Vechiului Testament. Istoria completă a creaţiei lui Dumnezeu cuprinde şapte „zile”:

Ziua dintîi: „Întru început Dumnezeu a făcut cerul şi pământul. Iar pământul era nevăzut şi neorânduit, întuneric deasupra genunii şi Duhul lui Dumnezeu se purta peste apă. Şi Dumnezeu a zis: “Să fie lumină”. Şi a fost lumină. Şi a văzut Dumnezeu că lumina era bună. Şi a despărţit Dumnezeu între lumină şi întuneric. Şi a numit Dumnezeu lumina zi şi întunericul noapte. Şi a fost o seară şi a fost dimineaţă: ziua dintîi”.

Ziua a doua: Şi Dumnezeu a zis: “Să se facă o tărie în mijlocul apei, care să despartă în două apa de apă”. Şi aşa a fost. Dumnezeu a făcut tăria şi a despărţit, la mijloc, apa de sub tărie de apa de deasupra tăriei. Şi Dumnezeu a numit tăria cer. Şi a văzut Dumnezeu că era bine.  Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă. Ziua a doua.

Ziua a treia: Şi Dumnezeu a zis: “Să se  strângă apa de sub cer într-un singur loc şi să se vadă uscatul”. Şi s-a făcut întocmai. Apa de sub cer s-a strâns în locurile lor de strângere şi s-a văzut uscatul. Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar mulţimea apelor a numit-o mări. Şi a văzut Dumnezeu că era bine. Şi Dumnezeu a zis: “Pământul să nască păşune cu iarbă, semănând sămânţă după fel şi asemănare, şi pomi roditori dătători de fructe, în care să fie seminţe după felul lor pe pământ”. Şi aşa a fost. Pământul a născut păşune cu iarbă, semănând sămânţă după fel şi asemănare, şi pomi roditori dătători de fructe, în care să fie seminţe după felul lor pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că era bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a treia.

Ziua a patra: Şi Dumnezeu a zis: “Să fie luminători în tăria cerului, ca să lumineze pământul şi să despartă între zi şi noapte. Să rămână ca semne pentru anotimpuri, pentru zile şi pentru ani şi să stea pentru lumină în tăria cerului: să lumineze pământul”. Şi aşa a fost. Şi Dumnezeu a făcut cei doi luminători mari, luminătorul mare stăpân peste zi, şi luminătorul mic, stăpân peste noapte, şi stelele. Şi le-a aşezat Dumnezeu în tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să stăpânească zilele şi nopţile şi să despartă între lumină şi întunecric. Şi a văzut Dumnezeu că era bine. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a patra.

Ziua a cincea: Şi Dumnezeu a zis: “Apele să scoată la iveală tîrâtoare cu suflete vii şi zburătoare care zboară deasupra pământului sub tăria cerului”. Şi aşa a fost. Şi Dumnezeu a făcut balene mari şi toată suflarea animalelor târâtoare pe care apele le-au scos la iveală, soi după soi; a făcut şi zburătoarele înaripate, soi după soi. Şi a văzut Dumnezeu că erau bune. Atunci Dumnezeu le-a binecuvântat zicând: “Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi apele mărilor, iar zburătoarele să se înmulţească pe pământ”. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă. Ziua a cincea.

Ziua a şasea:  Şi Dumnezeu a zis: Pământul să scoată la iveală suflet viu, soi după soi, patrupede, târâtoare şi fiarele pământului sălbatice, soi după soi, şi târâtoarele, soi după soi”. Şi a văzut Dumnezeu că erau bune. Dumnezeu a zis: “Să facem om după chipul nostru şi după asemănare şi să stâpânească peste peştii mării, peste zburătoarele cerului, peste animale, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele de pe pământ”  Şi Dumnezeu l-a făcut pe om, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut: parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat spunând: “Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, supuneţi-l şi stăpâniţi-l peste peştii mărilor şi peste zburătoarele cerului, peste toate animalele, peste întreg pământul şi peste toate târâtoarele de pe pământ”… Şi aşa a fost. Dumnezeu s-a uitat la tot ce-a făcut şi, iată, erau foarte bune. Şi a fost o seară, şi a fost dimineaţă: ziua a şasea. Şi au fost desăvârşite cerul, pământul şi toată podoaba lor. În ziua a şasea Dumnezeu şi-a desăvârşit lucrările pe care le făcuse, iar în ziua a şaptea s-a odihnit, după toate lucrările pe care le făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că atunci s-a odihnit după toate lucrările Sale, pe care Dumnezeu începuse să le facă. Aceasta este cartea naşterii cerului şi a pământului, atunci în ziua în care Dumnezeu a făcut cerul, pământul şi toată verdeaţa câmpului, înainte ca ea să apară pe pământ, şi toată iarba câmpului, înainte ca ea să răsară.(Septuaginta vol 1, Geneza cap 1).

Aceasta este cartea „naşterii cerului şi a pământului”, aflată de către Moise, prin Revelaţie. Din  simpla ei parcurgere se poate deduce faptul că vechii iniţiaţi egipteni nu au fost capabili să se reîntoarcă, prin mijloace psihotronice, decât până în cea de-a patra zi a creaţiei Adevăratului Dumnezeu, adică până în momentul în care „luminătorul de zi”, denumit de ei Ra, a apărut pe „firmament”; în consecinţă, vechii iniţiaţi egipteni n-au ştiut ceea ce s-a petrecut înainte de apariţia „luminătorului de zi”, în primele trei zile ale creaţiei, astfel că nu au ştiut cine a creat de fapt cosmosul şi, implicit, nu l-au cunoscut pe Adevăratul Dumnezeu.

CRISTIAN GĂNESCU –TAINELE INIŢIAŢILOR VECHIULUI EGIPT

9

CRISTIAN GĂNESCU –GARDIANUL MARII PIRAMIDE

45150950_562885737476200_7547722578186469376_n