O POVESTE DE DRAGOSTE ÎN VECHIUL EGIPT: 6 – DEZNODĂMÂNTUL

cropped-ALAYA1.jpg

cropped-MATRIX-GREEN-EXCLUSIVE.jpg

O POVESTE DE DRAGOSTE ÎN VECHIUL EGIPT:

2086086_900_thumb 

DEZNODĂMÂNTUL

 

Akhenaten4

 

Datele fragmentare şi, cel mai adesea, contradictorii permit reconstituirea numai în linii mari a istoriei vieţii lui Ahnaton şi a frumoasei sale soţii, Nefertiti.

Ahnaton a avut cu Nefertiti şase fiice, deşi mulţi egiptologi îi refuză paternitatea a cel puţin patru fiice. Prima fiică, Meritaton s-a născut în 1362 înainte de Iisus Hristos; a doua fiică, Machetaton s-a născut un an mai tărziu. A treia fiică, Anhesenpaton, s-a născut în 1360, a patra fiică, Neferneruaton, s-a născut în 1358; a cincea fiică, Nefer-neferu-re, s-a născut în 1355, iar a şasea fiică, Setrepene-re, s-a născut în 1353 înainte de Iisus Hristos. Dintre cele şase fiice, doar patru mai erau în viaţă în momentul morţii lui Ahnaton. Prima fiică, Mechetaton, a murit înainte de a atinge vârsta de 10 ani. Ea s-a stins puţin după o mare serbare care a avut loc în al 12-lea an de domnie al lui Ahnaton. Se ştie că în anul 1352 înainte de Iisus Hristos, în al 12-lea an de domnie, la Akhetaton, oraşul construit în deşert, a avut loc o mare serbare, în cadrul căreia Ahnaton a primit tributul de supunere al statelor străine. Aceasta înseamnă că Ahnaton a domnit la fel ca orice alt faraon, implicându-se în viaţa politică şi nu a fost preocupat numai de cele mistice. (67)

După această dată, 1352 înainte de Iisus Hristos, evenimentele au început să se precipite într-un mod dramatic, şi este foarte greu de a deduce exactitatea succesiunii evenimentelor. Totul a început o dată cu intrarea pe scena istoriei a unui alt personaj important, pe nume Semenkhare. Semenkhare – în inscripţii Semenkhare-Djeser-heperu – a fost, poate, unul dintre cele mai misterioase personaje ale istoriei egiptene. Se ştie doar că, în anul 1351 înainte de Iisus Hristos, Semenkhare s-a căsătorit cu Meritaton, una din fiicele lui Ahnaton, şi a devenit coregent. Multe din reprezentările descoperite la Tell-el Amarna îi prezintă pe Semenkhare şi pe Ahnaton în calitate de coregenţi. Este posibil ca Semenkhare să fi fost fratele lui Tutankhamon, dar nu este sigur. În al 14-lea an de domnie al lui Ahnaton, Semenkhare şi-a schimbat numele în Anh-heperu, “Iubit de Nefer-Heperu-Re”, sau în Nefer-neferu-Aton. Mai există unele variante ale noului nume, precum “Nefer-neferu-Aton”. Este foarte ciudată această modificare de nume; mai mult decât atât, noul nume al lui Semenkhare este identic cu numele de regină purtat de Nefertiti, adică Nefer-neferu-Aton, “Frumoasă-i frumuseţea lui Aton”.

Acest amănunt l-a determinat pe egiptologul britanic John Harris să ajungă la concluzia, după ce a cercetat în amănunţime câteva cartuşe descoperite la Amarna, că numele Nefer-neferu-Aton nu se referă la Semenkhare, ci la Nefertiti. Ceea ce poate să însemne că Nefertiti este cea care, după anul 1351 înainte de Iisus Hristos, a devenit coregenta la domnie. (67) Totuşi, majoritatea istoricilor înclină să creadă că, după începutul coregenţei lui Semenkhare, Nefertiti a fost înlăturată de la domnie. Această concluzie a fost întărită şi de faptul că, după această dată, numele reginei a fost şters de pe toate inscripţiile publice. Oricum, dacă Nefertiti şi-a schimbat numele, atunci înseamnă că a avut un motiv bine întemeiat să o facă. Nefertiti era “mare soţie regală” şi mama copiilor. Schimbarea numelului se putea face numai în urma schimbării statutului în cadrul casei regale. Cert este că, după acel an 1351 înainte de Iisus Hristos, numele lui Nefertiti a fost acoperit cu vopsea sau înlocuit cu numele fiicei sale, Meritaton. Din al 14-lea an de domnie al lui Ahnaton, nu se mai vorbeşte, în corespondenţa faraonului, de marea soţie regală, ci numai de regina Meritaton. Ulterior, pentru ca misterul să fie şi mai mare, va apărea pe scenă o altă “soţie multiubită” a lui Ahnaton, pe nume Kua. Unii istorici cred că numele Kua se referea de fapt la Nefertiti, fiind un nume de alint. Totuşi este mult mai probabil ca acest nume să nu se refere la Nefertiti, ci la o altă persoană, intrată printr-un concurs de împrejurări în graţiile faraonului.

250px-Spaziergang_im_Garten_Amarna_Berlin

Semenkhare a murit în jurul vârstei de 20 de ani, puţin înaintea morţii lui Ahnaton. Interesant este şi faptul că, înaintea morţii, Semenkhare a început la Theba construirea unui templu închinat lui Ammon, adică duşmanului zeului lui Ahnaton. Este posibil, de asemenea, ca în mormântul nr. 55 din Valea Regilor, descoperit în 1907, în care s-a găsit mumia unui bărbat ce avea, în momentul morţii sale, în jur de 20 de ani, să fi fost Semenkhare. Mumia ţinea în mână sceptrul regal, iar pe o foiţă de aur era inscripţia “Iubit de Ua-en-Re”. În mormânt au fost descoperite sigilii purtând însemnele regale – cartuşul – lui Tutankhamon, ceea ce înseamnă că înmormântarea a avut loc în timpul domniei acestuia. La rândul său, mormântul lui Tutankhamon (Tutankh-aton) conţinea numeroase obiecte purtând numele lui Semenkhare.

Ahnaton a murit în anul 1347 înainte de Iisus Hristos, la puţin timp după ce s-a căsătorit cu fiica sa Anhesepaton, la o lună sau două după moartea lui Semenkhare. Prin această căsătorie realizată în grabă, Anhesepaton a devenit regină. Căsătoria lui Ahnaton cu fiica sa a permis continuarea succesiunii regale în cadrul familiei. Anhesepaton se va căsători ulterior cu Tutankaton. (67)

După dispariţia fizică a lui Ahnaton şi după retragerea lui Nefertiti din viaţa publică, în jurul anului 1346 înainte de Iisus Hristos, un alt personaj, la fel de misterios, a devenit faraon. Este vorba despre Tutankhaton, prezumtivul frate al lui Semenkhare, care a devenit faraon căsătorindu-se cu Anhesenpaton, fiica lui Ahnaton. Unii cercetători moderni sunt de părere că Tutankhaton a fost fiul lui Ahnaton şi al uneia dintre soţiile sale secundare, probabil Kua. În anul încoronării, Tutankhaton avea numai 11 ani, în timp ce delicata sa soţie avea 13 ani. Încă de la începutul domniei, după cum scrie pe o stelă, faraonul copil locuia în preajma Memphisului. După doi ani, sfătuit de cei din jur, Tutankh-aton a renunţat la monoteismul impus de Ahnaton (credinţa în Aton); puţin mai târziu şi-a schimbat numele în Tutankh-amon, a părăsit oraşul Akhetaton şi a revenit la Theba.

Sub domnia lui Tutankh-amon, toate au început să redevină aşa cum erau înainte. Faraonul a dat poruncă să fie construite statui uriaşe şi să se reia cultul în toate templele părăsite. Vechile moşii ale templelor au fost retrocedate, iar cultul lui Ammon a fost repus în drepturi; totul a redevenit la ceea ce a fost odată. Pe o stelă din acea perioadă stă scris că faraonul copil “a consolidat, până la graniţele veşniciei, ce se dărâmase dintre toate monumentele. El a izgonit păcatul din toată ţara, lăsând adevărul pe locul său. El a făcut ca oamenilor să le fie silă de minciună, făcând ţara să fie iar ca în vremurile ei străvechi. Dar majestatea sa s-a urcat pe tron ca rege, când templele zeilor şi zeiţelor de la Elefantina, până la marginile Deltei începuseră să fie uitate, iar sanctuarele lor începuseră să decadă, devenind grămezi de moloz, acoperite cu buruieni, iar altarele erau de parcă n-ar fi fost, iar clădirile lor o potecă. Aşa a trecut ţara printr-o boală, iar zeii au neglijat ţara asta”. (67)

Treptat, oraşul Akhetaton, construit de Ahnaton, a fost părăsit şi, în mare parte, distrus de furia şi ura celor ce i-au dorit şi aşteptat atâta timp dispariţia. Numele lui Ahnaton a fost şters de pe toate inscripţiile, devenind un nomina odiosa (nume blestemat, care nu trebuie pronunţat), astfel că după doar o sută de ani, nimeni nu îşi mai amintea că a existat un faraon cu acest nume. De aici se trage şi confuzia vechilor istorici, care îl considerau pe Ahnaton fie femeie, fie bărbat.

După ce a repus în drepturi cultul lui Ammon, pentru Tutankhamon greutăţile abia începeau. Forţele potrivnice, care au aşteptat pe deplin conspirate aproape 20 de ani, aşteptau pentru a lovi şi pentru a-şi lua în sfârşit revanşa. Primul care a căzut sub tirul lor încrucişat a fost însuşi Tutankhamon.

Tutankhamon a căzut secerat de o lovitură năpraznică în cap, aplicată cu o măciucă sau cu mânerul unei săbii, după cum indică radiografia mumiei lui Tutankhamon, realizată în anul 1969 de Ronald Harrison. Mai mult decât atât, se pare că faraonul a stat în comă mai multe zile înainte de a muri. Rămasă singură, fără urmaşi, Anhesenpaton, tânăra soţie a lui Tutankhamon a avut toate motivele pentru a fi îngrijorată; de aceea, Anhesenpaton a recurs la un gest extrem: a cerut sprijinul unui rege străin, care, până nu demult, fusese considerat inamic.

Astfel, la scurt timp după moartea lui Tutankhamon, văduva Anhesenpaton i-a scris regelelui Ţării Hatti, Supiliuluma, o scrisoare: “Soţul meu este mort şi nu am nici un fiu. Oamenii spun că fiii tăi ar fi maturi. Dacă trimiţi unul dintre fiii tăi, va deveni soţul meu, căci nu vreau să iau pe nici unul dintre supuşii mei, să-mi fac din el soţ”. Regele hittit, stupefiat de o asemenea cerere, după cum stă scris în Analele lui Mursilli al II-lea, a convocat sfatul pentru a dezbate problema: “Din vremuri străvechi, a spus el, n-am mai auzit de un asemenea caz.” Bănuitor că ar putea fi vorba despre o viclenie, regele hittit a trimis iscoade şi curieri la curtea regală egipteană, în timp ce, cea care semna “Regina” i-a mai trimis, în disperare de cauză, încă o scrisoare: “De ce spui, ei încearcă să mă înşele? Dacă aş fi avut un fiu, aş mai fi scris eu într-o ţară străină, într-un fel ce mă înjosea pe mine şi ţara mea ? Voi nu credeţi şi-mi spuneţi asemenea lucruri! Cel ce mi-a fost soţ a murit, iar eu nu am fiu.” (67) Prinţul trimis de regele hittit Supiliuluma nu a devenit niciodată soţul văduvei lui Tutankhamon. El a fost ucis înainte de a ajunge la curtea reginei Egiptului. Supărat, regele hitit a pornit cu oaste împotriva Egiptului, dar a fost înfrânt la trecerea fluviului Oronte, de comandantul armatei egiptene, pe atunci doar general, Horemheb. Puţin mai tîrziu, ca variantă de compromis, faraon şi soţ al tinerei Anhesenpaton a fost găsit bătrânul vizir Ay. În câţiva ani, cultul lui Ammon a fost repus în drepturi, iar clerul şi-a recăpătat preogrativele.

Cei care au manevrat din umbră întreaga acţiune, începând de la moartea la numai 29 de ani a lui Ahnaton, continuând cu Semenkhare, mort şi el la 20 de ani, şi terminând cu Tutankhamon, care avea numai 19 ani, puteau fi mulţumiţi. După moartea faraonului Ay, câţiva ani mai târziu, şi după cucerirea deplină a puterii, preoţii lui Ammon au început o prigoană de mari proporţii împotriva tuturor celor care i-au sprijinit pe Ahnaton şi pe Tutankhamon.

Generalul Horemheb, comandantul armatei egiptene, a devenit faraon cu ajutorul preoţilor lui Ammon – el fiind “desemnat” faraon de Oracolul lui Ammon în anul 1339 înainte de Iisus Hristos -, luând-o în căsătorie pe Mutnedjemet, sora mai tânără a lui Nefertiti. Deşi nu a fost de neam regal, fiind totuşi de origine nobilă, Horemheb s-a dovedit un bun faraon, indiferent de rolul jucat în conspiraţia preoţilor lui Ammon împotriva lui Ahnaton şi a urmaşilor săi. În timpul domniei sale, de peste 30 de ani, Horemheb s-a dovedit un bun administrator al ţării şi un militar strălucit. El a redat Egiptului o strălucire economică şi militară pe care n-o mai avusese de la Thutmosis. Istoria consemnează sec că Horemheb a fost “un suveran activ şi lucid, care a refăcut ordinea internă, a temperat ambiţiile clerului lui Ammon şi a redat marea sa importanţă oraşului Memphis”. (67)

Lipsit de moştenitori, Horemheb l-a ales ca succesor pe vizirul Paramses care, în jurul anului 1307 sau, după altă cronologie, 1314 înainte de Iisus Hristos, va urca pe tron sub numele de Ramses I. Numele lui Ahnaton a devenit un nomina odiosa, iar cei care l-au sprijinit, au suferit. Nu se ştie ce s-a întâmplat cu Anhesenpaton, cea rămasă de trei ori văduvă până la vârsta de 25 de ani şi nici cu Nefertiti. Ahnatonul, Oraşul lui Aton, distrus şi jefuit, a pierit din memoria umanităţii până când, la începutul secolului XX al erei noastre, a fost redescoperit din întâmplare.

Rămâne însă întipărită întru eternitate încercarea faraonului Ahnaton de a instaura cultul solar de factură monoteistă al lui Aton, la fel cum, întipărită în eternitate, rămâne imaginea unui eveniment aparent nesemnificativ, petrecut într-o dimineaţă luminoasă de vară, când o tânără femeie, cu ochii plânşi, punea în sarcofagul soţului ei o coroniţă de flori, în amintirea unor vremuri strălucitoare. Era modul simplu prin care regina Anhesenpaton îşi lua rămas bun de la soţul ei, faraonul Tutankhamon, dar gestul în sine reprezenta începutul decăderii unei lumi, peste care începea să se aştearnă, lent dar inexorabil, colbul timpului şi nisipul deşertului.

Aproape treizeci şi trei de secole mai târziu, Howard Carter, arheologul care a descoperit mormântul lui Tutankhamon, avea să găsească coroniţa tot acolo, pe pieptul mumiei.

CRISTIAN GĂNESCU –TAINELE INIŢIAŢILOR VECHIULUI EGIPT

9

CRISTIAN GĂNESCU –GARDIANUL MARII PIRAMIDE

45150950_562885737476200_7547722578186469376_n