MAREA PIRAMIDĂ – 4 – HIEROGLIFA “MR” – FOCUL CARE SE GĂSEŞTE ÎN CENTRU

cropped-ALAYA1.jpg

cropped-MATRIX-GREEN-EXCLUSIVE.jpg

AEGYPTIACA

cristian gănescu - editura alaya 33

MAREA PIRAMIDĂ

– 4 –

HIEROGLIFA “MR” –

FOCUL CARE SE GĂSEŞTE ÎN CENTRU

cristian gănescu - editura alaya 42

 

Din perspectiva sistemului de interpretare bazat pe concepţia materialistă scopul construirii piramidelor a fost acela de a servi drept morminte pentru faraoni. De altfel, mulţi cercetători moderni leagă construcţia piramidelor de descoperirea celor mai vechi morminte egiptene, denumite mastaba. Ei cred că, cu mult timp înainte de construcţia piramidelor, din punct de vedere funcţional, mastabele îndeplineau acelaşi rol ca şi piramidele.

În acest context, arheologii au evidenţiat faptul că, încă din perioada predinastică, defuncţii erau puşi în gropi dreptunghiulare săpate direct în nisip. Treptat, deasupra gropilor au început să fie amplasate construcţii din cărămidă arsă la soare, denumite mastaba. Ulterior, în timpul celei de-a treia dinastii, cărămizile din lut ars, destul de fragile, au fost înlocuite cu piatra. În mastaba, cavoul era construit la capătul unui puţ vertical, într-o nişă orizontală. Deasupra gropii de formă dreptunghiulară, care era împărţită în cinci compartimente, se afla o construcţie trapezoidală, un fel de capelă din cărămidă arsă, care conţinea, la rândul ei, alte douăzeci şi şapte de compartimente, dispuse în nouă şiruri a trei compartimente fiecare. Într-o perioadă ulterioară, alături de mastaba se mai construia o capelă, unde se celebra cultul morţilor. Compartimentele construcţiei superioare – capela – nu aveau legătură unele cu altele. Fiecare compartiment era dotat cu obiecte necesare defunctului în lumea de dincolo: obiecte personale, alimente şi utilităţi. Pe pereţi erau pictate scene din viaţa defunctului.

Cu toate că, din perspectiva sistemului de interpretare bazat pe concepţia materialistă, scopul construirii piramidelor a fost cel de mormânt, nu a fost descoperit vreun indiciu care să demonstreze că în sarcofagele din piatră din piramide ar fi existat într-adevăr mumii. Cu două excepţii: mumia descoperită de Al Mammun în interiorul Marii Piramide, dacă a fost într-adevăr vorba despre o mumie, şi mumia despre care se spune că a fost descoperită de colonelul britanic Howard Vise în anul 1887, în interiorul piramidei lui Mikerinos. Descoperirea acestor mumii constituie însă cazuri discutabile, în condiţiile în care nu s-a păstrat nici o dovadă palpabilă.

Lipsa mumiiilor din sarcofage a fost explicată de cercetătorii care folosesc sistemul de interpretare bazat pe concepţia materialistă în felurite feluri, majoritatea puerile. Astfel, absenţa mumiei din una dintre piramide, al cărui sarcofag a fost descoperit intact după patru mii de ani, a primit explicaţia puerilă că demnitarii şi preoţii care au înmormântat trupul defunctului faraon s-au furişat noaptea şi au furat-o, probabil spre a face în ciudă arheologilor care ar fi trebuit să o descopere intactă. Un cititor cu ceva mai multă fantezie îşi poate, într-adevăr, imagina cum, într-o noapte senină în vechiul Egipt, puţin după apusul Soarelui, sub strălucirea blândă a stelelor şi a Lunii, grupul de preoţi care participase, peste şaptezeci de zile, la ritualul mumificării şi al înmormântării, mută enorma piatră de la intrare, se furişează înăuntru, fură bietul trup mumificat şi fug în deşert, pentru a-şi împărţi “prada”. Totuşi, şi de această dată se poate spune că nu tot ce este raţional este real şi nu tot ce este real este raţional.

Unii cercetători sunt de părere că acele încăperi din subsolul piramidelor, care ar fi trebuit să conţină mumiile faraonilor, sunt false şi că adevăratele morminte se află undeva în locuri, încăperi sau cripte încă nedescoperite. Ca şi cum ar fi fost nevoie de construcţii ciclopice pentru a masca adevăratele morminte ale faraonilor defuncţi !

În fine, alţi cercetători şi mai puţini inspiraţi sunt de părere că hoţii sau profanatorii au furat mumiile faraonilor înmormântaţi în piramide cu secole în urmă, dar nu pot explica cum au reuşit să sape tunele sau găuri în piatra dură pentru a ajunge în încăperile subterane. Oricum, nu există dovezi arheologice care să confirme astfel de presupoziţii.

În acest context, este simptomatic faptul că mulţi cercetători moderni care îşi bazează teoriile pe concepţia materialistă se întrec în a deduce metode şi procedee inginereşti, pe care vechii constructori ai piramidei ar fi trebuit să le respecte pentru a ridica edificiul. Ei vorbesc chiar despre “planul iniţial”, originar, al piramidei – aşa cum îl văd ei -, pe care vechii constructori nu l-au respectat !!! Unii comentatori sunt chiar indignaţi că vechii constructori ai piramidei şi-au permis să facă totul după mintea lor “naivă”, construind piramidele într-o manieră “neştiinţifică”.

Alţi comentatori sunt de părere că toate piramidele au fost construite fără o concepţie inginerească prestabilită, iar deciziile de amplasare ale camerelor, ale culoarelor şi ale structurilor de legătură au fost luate pe măsura ridicării edificiilor. Astfel, existenţa camerei nefinisate situată la subsolul marii piramide a fost explicată prin graba constructorilor de a părăsi piramida, ca şi cum, după zeci de ani în care au ridicat peste 2600000 sau 2300000 blocuri imense de piatră, fiecare bloc cântărind între 2 şi 70 de tone, constructorii s-ar fi împiedicat de ultimul amănunt: finisarea podelei unei camere situate la subsol.

O altă teorie afirmă că încăperea de la subsol a fost lăsată neterminată pentru a-i “zăpăci pe hoţi şi a-i face să creadă că piramida nu conţine mumia vreunui faraon”!!! Probabil că hoţii s-au zăpăcit atât de mult, încât au uitat pentru ce au pătruns înăuntru …

Cu tot respectul acordat cercetătorilor care folosesc sistemul de interpretare bazat pe concepţia materialistă, trebuie remarcat cu luciditate că aceştia s-au blocat în limitele propriului sistem. Concepţia materialistă are limitările sale, dincolo de care nu se poate trece. Trecând însă dincolo de suprafaţa lucrurilor, dincolo de detaliile tehnice, dincolo de calculele cantitativ-statistice şi de tot ce ţine de sistemul de interpretare bazat pe concepţia materialistă, pot fi descoperite însă alte semnificaţii; aceste semnificaţii au o natură preponderent ezoterică. Ansamblul de semnificaţii preponderent ezoterice poate fi înţeles doar prin intermediul concepţiei spiritualist-ezoterice. Fără nici un fel de îndoială, interpretarea oferită de concepţia spiritualist-ezoterică trebuie să ţină cont şi de datele tehnice.

Din perspectiva concepţiei spiritualist-ezoterice, orice construcţie realizată în vechime – cu atât mai mult piramidele – trebuie să fie analizată din punctul de vedere al mentalităţii epocii în care a fost construită şi nu doar din punct de vedere strict tehnic, specific mentalităţii contemporane. Are prea puţină importanţă dacă acea străveche mentalitate, atât cât este cunoscută în zilele noastre, pare naivă sau fantasmagorică. Important este că această mentalitate trebuie luată în seamă, indiferent ce credem astăzi despre ea. Tot ceea ce au realizat vechii constructori sub raport urbanistic, arhitectural sau pictural reflecta o mentalitate specifică – o concepţie bine definită. Teologia, filosofia ori mitologia sunt, desigur, construcţii mentale, dar ele au fost reflectate în piatră, în construcţii fizice: temple, statui, obeliscuri, piramide sau palate. În mod asemănător, lăcaşurile de cult creştine reflectă o anumită concepţie asupra lumii; ele sunt cristalizarea în lumea materială a unei concepţii spirituale. În consecinţă, se impune încă de la început stabilirea unei corelaţii esenţiale între concepţia propriu-zisă şi reflectarea acestei concepţii în lumea fizică, cu tehnicile, mijloacele şi utilităţile avute la dispoziţie: papirus, lemn, faianţă, cărămidă, piatră etc. În consecinţă, orice construcţie sacră a antichităţii are două aspecte distincte: un aspect corporal şi un aspect spiritual.

Această corelaţie fundamentală, definitorie pentru toate producţiile provenite din antichitate, poate fi cercetată de exemplu la producţiile materiale şi spirituale ale poporului evreu. În acest context, se poate spune că multe dintre concepţiile ezoterice ale înţelepţilor evrei pot servi – chiar şi numai până la o anumită limită – drept termen de referinţă plauzibil pentru înţelegerea corectă a mentalităţii vechilor iniţiaţi egipteni. Concepţiile ezoterice ale vechilor înţelepţi evrei au fost reflectate în construcţiile pe care le-au ridicat: Cortul Alianţei care, iniţial, adăpostea Arca Alianţei şi, mai ales, celebrul Templu al lui Solomon.

După cum se ştie, vechii învăţaţi evrei considerau că Scriptura are mai multe sensuri: un sens literal, numit pashut, care cuprindea “corpul” Cărţii, adică litera textului, un sens sufletesc, moral, numit rusch şi un sens spiritual, mistic, numit sod. Înţelepţii evrei considerau că sensul literal, “corporal”, al Scripturii este format din litera textului şi cuprinde înţelesul imediat, profan, al textului. Pentru a putea pătrunde sensul ascuns al oricărui text sacru, vechii înţelepţi evrei au stabilit anumite reguli; totodată, au pus un accent deosebit asupra cunoaşterii literelor alfabetului ebraic, precum şi asupra permutărilor de litere şi de cuvinte. Astfel a apărut Talmudul, care este format din reguli, comentarii şi interpretări asupra modului în care trebuiau citite textele sacre ale Scripturii. Ulterior, Kabbalah a încercat să pătrundă în spiritul textului Scripturii. Prin intermediul celebrelelor comentarii ezoterice apărute în Evul Mediu, cunoscute sub numele de Sepher Yetzirah şi El Zohar, înţelepţii evrei au încercat să dezvăluie sensul spiritual al Scripturii. Tocmai aceste concepţii ale vechilor înţelepţi evrei au fost reflectate în construcţiile pe care le-au ridicat: Cortul Alianţei, Arca Alianţei, Templul lui Solomon etc. (43)

Aceste aspecte erau valabile şi la vechii iniţiaţi egipteni. La fel ca şi limba ebraică, limba egipteană nu avea vocale, iar hieroglifele egiptene posedau aceeaşi valoare magică ca şi cea atribuită literelor ebraice. La fel ca şi scrierea ebraică, scrierea egipteană era susceptibilă de a fi citită în multe feluri, iar traducerile moderne ale hieroglifelor nu pot descifra decât întâmplător sensul ascuns, sufletesc sau spiritual, al vechilor texte. La fel ca şi pentru vechii înţelepţi evrei, pentru iniţiaţii egipteni orice text avea mai multe sensuri: un sens literal sau “corporal”, un sens sufletesc şi un sens spiritual. Această multivalenţă nu trebuie redusă doar la texte; ea poate fi aplicată tuturor producţiilor sacrale şi, în primul rând, construcţiilor.

Templele, statuile zeilor sau piramidele ridicate cu atâta trudă de vechii egipteni reprezentau materializarea concepţiilor ezoterice. În antichitate, un cunoscător al concepţiilor ezoterice egiptene care pătrundea într-un templu era conştient de semnificaţiile fiecărui detaliu constructiv; pentru el, templul nu era numai o construcţie împodobită, ci un “cosmos” însufleţit. Dincolo de aspectul arhitectonic, el intra în contact cu aspectul ortoexistenţial reflecatat în templul respectiv. Ca orice altă creaţie arhitectonică, ca orice templu de pe cuprinsul Egiptului, marea piramidă comportă aceleaşi caracteristici. Ea poate fi înţeleasă sub aspect arhitectonic, corporal, dar nu poate fi redusă numai la atâta. Marea piramidă mai are şi un aspect sufletesc şi/sau spiritual. Actualmente, se pune accentul numai asupra detaliilor constructive, asupra conexiunilor geometrice şi matematice, pentru că analiza strict materială sau exegeza “în litera textului” reprezintă trăsături definitorii ale mentalităţii moderne. Mentalitatea actuală, eminamente materialistă, cercetează orice intră în raza ei de acţiune exclusiv din punct de vedere statistic-cantitativ. Ea cântăreşte şi măsoară: determină lungimi, lăţimi, densităţi, greutăţi. Dar ea nu poate pătrunde în domeniul spiritual, pentru că nu are încă “dotările” necesare. Totuşi, chiar dacă concepţia materialistă nu are dotările necesare, nu înseamnă că aceste domeniu nu există. El există şi trebuie cercetat, într-un fel sau altul, chiar dacă incomplet. Detaliile tehnice, conexiunile matematice şi geometrice ale piramidei, deşi spectaculoase şi, mai ales, uimitoare, nu ne fac să înţelegem semnificaţia construirii giganticului monument. Ele reprezintă doar aspectul corporal, care nu poate fi înţeles decât dacă este raportat la aspectul spiritual.

Marele poet al neamului românesc Mihail Eminescu compara cândva experienţa omenească – în cazul nostru istoria şi marile realizări ale geniului omenesc, care tot experienţă pot fi numite – cu un fuior. Istoria umanităţii, cu tot ce implică ea, reprezintă un fuior din care se toarce existenţa umanităţii. “Atât torsul, cât şi fuiorul ţin într-una. Cine poate privi fuiorul abstrăgând de la tors, are predispoziţie filosofică” – spunea Mihail Eminescu. (44)

Din păcate, actualei concepţii materialiste îi cam lipseşte predispoziţia filosofică. Ea vede fuiorul, vede şi firul; măsoară, cântăreşte şi analizează, folosind tehnologie de vârf, dar nu poate abstrage de la tors. Singura concepţie care poate “abstrage de la tors” este concepţia spiritualist-ezoterică. Potrivit concepţiei spiritualist-ezoterice, edificiile antichităţii – atât templele funerare, templele închinate zeilor, cât mai ales piramidele -, nu erau construcţii profane, ci sacre. Drept urmare, în realizarea lor, vechii constructori şi proiectanţi au trebuit să ţină seama de anumite comandamente de natură ezoterică – care erau îmbibate cu o puternică componentă magică – care erau mai presus de tehnicile inginereşti. Pentru vechii constructori nu exista nici un fel de opoziţie între comandamentele magice şi cele tehnice. Detaliile inginereşti erau subordonate caracteristicilor ezoterice şi magice, astfel că vechii constructori priveau dintr-un alt unghi problemele tehnice. Ştiinţa construcţiei edificiilor sacre, apanajul unei puternice bresle a constructorilor, era un amestec între concepţia numită astăzi magică şi cea tehnologică.

Pe de altă parte, faptul că toate piramidele au fost construite pe malul apusean al Nilului, la marginea deşertului, nu a reprezentat o toană a vechilor constructori. Construirea tuturor piramidelor pe malul apusean al Nilului demonstrează faptul că piramidele n-au fost niciodată morminte ale unor faraoni care se autoglorificau, ci “cetăţi” care apărau lumea locuită, Egiptul, de intruziunea forţelor răului, care veneau din deşert (pentru vechii egipteni, locul predilect de reşedinţă al lui Seth, zeul ce întruchipa răul, era deşertul).

În acest context, se poate spune că piramidele reprezentau copii ale colinei primordiale, care a apărut la începutul timpului în mijlocul haosului primordial.

65es

Egiptenii desemnau piramida prin hieroglifa MR, care însemna “munte”. Exprimarea nu era doar metaforică, ci cât se poate de concretă. Atunci când mergeau la piramidă, egiptenii spuneau că “urcă”.

Termenul actual de piramidă a fost dat de vechii greci datorită faptului că uriaşa construcţie de pe platoul de la Giza semăna, ca formă, cu o … prăjitură în formă de piramidă, foarte gustată în acele timpuri. Etimologic, cuvântul actual piramidă provine din limba greacă, fiind format din pyros, foc şi amid, care înseamnă “a se găsi în centru”. Sensul cuvântului indică faptul că piramida ascunde în centrul său un foc. Aşadar, misterul piramidei este atât de “ascuns”, încât apare chiar şi în numele său: “focul care se găseşte în centru”. Dar pentru a detecta ce fel de “foc” ascunde piramida, trebuie analizat mai înainte simbolismul figurilor geometrice.

Pentru concepţia spiritualist-ezoterică, la baza tuturor formelor se află cercul. Cercul este figura geometrică perfectă, semnificând plenitudinea. Cercul este infinit şi etern: nu are început sau sfârşit, nu are bază sau vârf. Tot ce are formă sferică este viu: ciclurile naturii, corpurile cereşti şi orbitele lor, ciclul vieţii şi al morţii, chakrele, Pământul. În interiorul fiecărui cerc există alte cercuri; între toate cercurile există o interconectare profundă pe baza raporturilor numerice, proporţiilor şi progresiilor geometrice. Totuşi, pentru construcţia piramidei vechii constructori au ales baza pătrată, ceea ce înseamnă că s-au bazat pe cunoştinţe geometrice avansate. Astfel, dacă se desenează un cerc care să unească cele patru colţuri ale pătratului de la bază cu vârfurile triunghiului ce formează feţele piramidei, circumferinţa cercului este egală cu perimetrul pătratului, adică ceea ce a primit numele de cuadratura cercului.

Din punct de vedere simbolic, pătratul simbolizează cele patru elemente cosmice – pământul, apa, aerul şi focul; într-un cuvânt, ceea ce astăzi a primit numele de materie. Atunci când este reprezentat spaţial, pătratul devine cub. Cubul simbolizează solidele, stabilitatea şi durabilitatea. Vechii iniţiaţi foloseau simbolul pietrei cubice pentru a simboliza toate aceste caracteristici. Suveranii sau iniţiaţii erau reprezentaţi aşezaţi pe o piatră cubică sau pe un tron de formă cubică, ceea ce simboliza dominarea naturii materiale. Omul însuşi este o piatră cubică neşlefuită care, prin şlefuire, devine un cub perfect. Astfel, piatra cubică perfect şlefuită simbolizează cucerirea aspectelor materiale ale vieţii. Pe de altă parte, cubul simbolizează şi “temniţa” care este lumea materială. Într-un cuvânt, pătratul (cubul) reprezintă temelia – baza – existenţei lumii materiale, tetraktys, cum îi spuneau vechii greci. Pe această temelie se află dispuse cele patru triunghiuri ce formează piramida. Triunghiul, reprezentat prin cifra trei, reprezintă spiritul. Triunghiul dispus peste pătrat, trei adunat cu patru, spiritul şi materia, reprezintă totalitatea, adică cifra şapte. Şapte reprezintă atât macrocosmosul, cât şi microcosmosul. Cifra şapte semnifică materia dominată de spirit.

Deloc întâmplători, pe numeroase picturi de pe pereţii mormintelor egiptene sunt înfăţişate personaje ce ţin în mână o cheie, care are forma unei cruci egiptene (ankh) aşezată deasupra unui triunghi. Ea are acelaşi simbolism ca cel al piramidei: trei aşezat peste patru, adică materia dominată de spirit. Ceea ce înseamnă că personajele ce ţineau în mâini cheia erau iniţiaţi.

Faptul că marea piramidă este formată din aproape 2600000 (sau 2300000) pietre cubice perfect şlefuite poate să nu fie un fapt lipsit de importanţă. Nu este însă prea evident dacă numărul exact al blocurilor de piatră cubică, bine şlefuite şi fasonate, care se îmbină atât de perfect unele cu altele, pentru a forma imensul monument de piatră, are într-adevăr o semnificaţie anumită, dar în mod sigur constructorii care le-au fasonat şi finisat, pentru a arăta ca nişte pietre cubice perfecte, nu erau simpli pietrari analfabeţi şi neştiutori, ci, precum alchimiştii şi constructorii Evului Mediu, erau iniţiaţi. Constructorii piramidei au fost maeştri zidari care îmbinau cunoaşterea ezoterică şi ingineria. Manipulând şi perfecţionând materia, calfele şi zidarii din vechime s-au transformat ei înşişi. Pe măsura finisării blocurilor de piatră – a pietrelor cubice – calfele şi zidarii au devenit ei înşişi pietre cubice perfect şlefuite şi finisate. Ei au devenit astfel stăpâni ai lumii materiale.

În breslele antice de meşteşugari nu intra chiar oricine, la fel cum nu orice om avea privilegiul de a fasona şi de a cizela un bloc de piatră, utilizabil pentru o construcţie de o asemenea importanţă. În vechime se credea că, dacă constructorii nu sunt purificaţi, deci dacă nu sunt demni de a îndeplini o lucrare, construcţia nu poate dura în timp. Probabil că secretele meseriei deţinute de puternicele bresle de zidari din vechime, ar pune pe gânduri orice constructor din ziua de astăzi.

În epoca modernă a fost lansată, cu ceva succes în mass media, ipoteza paleoastronautică, potrivit căreia sfinxul şi marea piramidă, la fel ca şi alte edificii ciclopice ale antichităţii, au fost construite de către extratereştri, adică de fiinţe provenite din alte sisteme solare, care se deplasează cu ajutorul OZN-urilor. Nu există însă nici o dovadă şi nici un argument solid care să indice că sfinxul şi marea piramidă ar fi fost construite cu ajutorul unor procedee inginereşti de sorginte extraterestră, de către fiinţe provenite de pe alte sisteme solare, aşa cum consideră majoritatea promotorilor concepţiei paleoastronauticii. Sfinxul şi marea piramidă au fost construite de oameni, prin intermediul puterilor spiritului omenesc – indiferent care au fost acelea. Spiritul omenesc este capabil să acţioneze asupra lumii materiale şi să o modifice aşa cum doreşte. Doar cei care nu cred în puterea spiritului omenesc, se încăpăţânează să imagineze scenarii cu privire la intervenţia extratereştrilor la realizarea marilor edificii ale antichităţii. Spiritul omenesc nu are nevoie de extratereştri (extratereştri sau, mai corect spus, intratereştri, care există şi fără să li se atribuie activităţi de care nu sunt responsabili) pentru a se manifesta la adevărata sa valoare; omul este creaţia lui Dumnezeu, fiind creat după Chipul şi Asemănarea Sa. În mod cert, oamenii pot manifesta puterile spiritului fie în bine, fie în rău. Manifestând puterile spiritului în bine, oamenii aduc slavă Unicului Dumnezeu, ajutându-şi în acelaşi timp semenii. Manifestând puterile spiritului în rău, oamenii încearcă, într-o formă sau alta, să-şi asuprească semenii, împotrivindu-se Legilor lui Dumnezeu. Dacă îşi manifestă puterile spiritului în lucrări greşite, oamenii devin “potrivnici” sau “adversari” ai Legilor lui Dumnezeu.

Concluzia ce se impune este evidentă: marea piramidă şi sfinxul au fost construite de oameni, prin puterile spiritului omenesc. Faptul că marea piramidă a rezistat o perioadă atât de lungă de timp, demonstrează faptul că cei care au construit-o au fost iniţiaţi. Totuşi, aşa cum a fost argumentat anterior, cei care au construit marea piramidă şi sfinxul (şi, implicit, celelalte două piramide) pentru au fost iniţiaţi atlanţi, nu egipteni. Aşadar, misionarilor atlanţi şi nu constructorilor egipteni li se poate atribui decuparea şi şlefuirea celor 2600000 blocuri de piatră pentru a deveni pietre cubice perefecte, transportul blocurilor de piatră de la cariere până pe platoul de la Giza, şi ridicarea edificiilor propriu-zise.

În mod cert, aşa cum se proceda în antichitate în cazul oricărei construcţii de o asemenea anvergură, după construirea edificiilor impunătoare de pe platoul de la Giza, iniţiaţii atlanţi au recurs la un ritual magic foarte puternic. Acest ritual magic avea rolul de a lega edificiile respective de cultul zeilor care se practica în Atlantida. În cadrul acestui ritual, constructorii au introdus în marea piramidă diferite artefacte şi obiecte de putere, inclusiv statui ale zeilor. Artefactele şi obiectele de putere au fost încărcate magic, iar statuilor zeilor li s-au făcut ritualuri; prin aceste ritualuri, sufletele Ka ale zeilor au fost conjurate să pătrundă în statui. Prin intermediul artefectelor şi statuilor, tot felul de influenţe parvenite de pe aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului – din palierul infraeteric – şi-au găsit sălaş în marea piramidă.

De asemenea, la fel ca alte edificii de acelaşi tip din antichitate, nu trebuie să surprindă faptul că marea piramidă a fost “însufleţită” magic prin “plantarea” în interiorul ei a unor duhuri de preoţi sau iniţiaţi, care au devenit astfel patronii din umbră (la propriu) ai edificiului şi, implicit, ai procesului iniţierii ce urma să se desfăşoare acolo; ca patroni nevăzuţi ai edificiului, duhurile acestora au devenit un fel de “gardieni ai pragului”. În antichitate, “plantarea” duhurilor unor iniţiaţi sau sacerdoţi în edificii de acest tip se realiza cel mai adesea benevol, la decesul natural al acestora, dar au existat şi cazuri în care s-a realizat în urma unor sacrificii umane.

Ritualul sacrificării unor fiinţe umane la ridicarea unui edificiu – templu, sanctuar etc – era practicat pe scară largă în primistorie şi antichitate. Multe edificii din vechime – în special în America de sud, dar şi în Orientul apropiat sau îndepărtat – au fost “însufleţite” prin jertfirea unor fiinţe umane. Erau jertfite fiinţe omeneşti cât mai curate din punctul de vedere al ritualurilor practicate în acele timpuri. Uneori se capta doar “umbra” unei fiinţe omeneşti, caz în care, într-un răstimp foarte scurt (uneori până la sfârşitul zilei respective, până la apusul sorelui, alteori într-un răstimp de trei zile), aceasta murea, fiind înmormântată la temelia construcţiei, devenind astfel un “gardian al pragului”. Ca “gardian al pragului”, duhul fiinţei sacrificate rămânea legat de construcţia respectivă. Ea se putea desprinde de edificiul material doar în cazul în care acesta era distrus.

Dacii, de exemplu, jertfeau adesea fiinţe omeneşti; după cum informează istoricul antic Herodot, dacii trimiteau, din patru în patru ani, un mesager la Zalmoxis. Mesagerul, care era ales din cei mai curaţi şi curajoşi războinici ai neamului dac, era aruncat în sus deasupra unor suliţe înfipte vertical. Dacă mesagerul murea, dacii considerau că mesagerul a fost primit de Zalmoxis. Dacă însă mesagerul nu murea, ci era doar schilodit, preoţii interpretau evenimentul ca pe o nereuşită, reproşându-i acestuia lipsa de puritate rituală, astfel că sacrificau repede un al doilea mesager pentru a-l îmbuna pe Zalmoxis. Ritualul sacrificării unei fiinţe umane la temelia unui edificiu de importanţă deosebită a fost folosit în Ţările Române şi de-a lungul Evului Mediu; este edificatoare, în acest sens, legenda Meşterului Manole, în care principalul constructor, Manole, şi-a imolat propria soţie, Ana, la temelia construcţiei.

În cazul marii piramide, duhurile decorporate de preoţi sau iniţiaţi plantate în antichitate au continuat să joace o lungă perioadă de timp rolul de “gardieni ai pragului” şi mentori ai procesului iniţierii. În acest context trebuie menţionată mărturia scriitorului englez Paul Brunton, care afirmă în cartea Egiptul secret că a stat o noapte în marea piramidă, chiar în camera regelui, răstimp în care a fost contactat de doi dintre sacerdoţii decorporaţi ce “păzeau” edificiul şi se îngrijeau ca iniţierile să se realizeze potrivit ritualului prestabilit. În prima etapă a priveghiului său în marea piramidă, autorul citat afirmă că a fost invadat de fiinţe malefice decorporate: “tot ce ştiu este că atunci când „m-am branşat”, printr-o metodă de atenţie interiorizată în care mă iniţiasem cu mult timp înainte de această a doua excursie în Egipt, mi-am dat seama că forţe ostile invadaseră camera. Era ceva ce se apropia, ceva ce mi se părea nefast, periculos. … Umbre au început să zboare de colo-colo în sala unde nici una nu putea fi descrisă; pu­ţin câte puţin, au luat o formă mai definită; deodată au apărut figuri răuvoitoare, foarte aproape de propria-mi faţă. În faţa ochilor spiritului se înălţau distinct ima­gini sinistre. Apoi o apariţie neagră avansa, fixându-mă cu o privire răutăcioasă, şi înălţându-şi mâinile într-un gest ameninţător, ca şi cum ar fi vrut să-mi inspire un respect amestecat cu frică. Spirite de vârstă incalculabilă păreau să se fi strecurat până aici din necropola vecină, această necropolă atât de veche încât mumiile se prefac în ţărână în sarcofagele lor de piatră; umbrele agăţate de aceşti antici defuncţi îşi făceau apariţia supărătoare pe scena priveghiului meu”. (23)

În cele din urmă, după propria sa relatare, autorul citat a fost salvat de asaltul forţelor malefice chiar de doi dintre “gardienii pragului” ce sălăşuiau în marea piramidă: “detestabilii invadatori fantomatici – afirmă Paul Brunton în Egiptul secret – au dispărut în întunericul de unde ieşiseră; s-au evaporat în regatul sumbru al morţilor, luând cu ei tot cortegiul de orori periculoase. Nu ştiu cât timp s-a scurs atunci, până când mi-am dat seama de o prezenţă nouă în cameră. Era cineva bine­voitor, o figură prietenoasă, ce stătea la intrare şi îmi arunca priviri pline de bunătate. Sosirea lui a însemnat o schimbare totală de atmosferă. … Arătarea se apropia de scaunul meu de piatră; atunci am văzut că o alta o urma. Amândouă stăteau alături de mine, studiindu-mă cu gravitate; privi­rile lor erau pline de semnificaţii profetice. Am simţit că se apropie un moment important din viaţa mea. Aceste două fiinţe îmbrăcau în viziunea mea un as­pect de neuitat. Robele albe, sandalele, înţelepciunea în­tipărită pe trăsături, statura înaltă, toate acestea mi-au revenit imediat în minte. În plus, purtau însemnele in­discutabile ale importanţei lor; în ei erau deci recunos­cuţi mari preoţi ai vechiului cult egiptean. O lumină superficială îi înconjura, răspîndindu-se foarte straniu pe o parte a sălii. Într-adevăr, nu păreau să fie oameni sim­pli; aveau splendoarea semizeilor; faţa lor respira un calm fără egal, calmul vieţii mănăstireşti. Stăteau imobili ca nişte statui, mă studiau, cu mâinile împreunate pe piept; păstrau o tăcere absolută.” (23)

În cele din urmă cei doi gardieni şi în acelaşi timp hierofanţi decorporaţi ai marii piramide l-au supus pe autorul citat unei iniţieri ce a presupus o decorporare voluntară, adică o “ieşire în afara trupului” – ceea ce în mediile spiritualiste din ziua de astăzi poartă numele de “out of body experience”.

 

CRISTIAN GĂNESCU –TAINELE INIŢIAŢILOR VECHIULUI EGIPT

9

CRISTIAN GĂNESCU –GARDIANUL MARII PIRAMIDE

45150950_562885737476200_7547722578186469376_n