AEGYPTIACA – KHAIBIT – FANTOMA

cropped-ALAYA1.jpg

cropped-MATRIX-GREEN-EXCLUSIVE.jpg

AEGYPTIACA

– KHAIBIT – FANTOMA

53s

 

Procesul îndelungat şi, desigur, costisitor al mumificării nu avea drept scop resuscitarea ulterioară a trupului mumificat, aşa cum sunt înclinaţi să creadă unii istorici moderni, care în cel mai bun caz îi acuză pe vechii egipteni de naivitate.

Evident, şi pentru vechii egipteni o dată mumificat, trupul, mumia, nu mai avea de jucat nici un rol activ. El nu avea cum să mai fie reînviat vreodată, ci avea să servească doar ca suport material pentru activităţile ulterioare ale sufletului. Întrucât viaţa terestră înseamnă entropie, adică tendinţa spre dezintegrare a tuturor sistemelor vii, mumiile rămâneau sisteme energetice deschise, care se opuneau entropiei universale.

Concepţia spiritualist-ezoterică modernă consideră că, imediat după moartea trupului, sufletul şi corpurile aurei – corpul eteric, corpul astral, corpul mental -, adică ceea ce, printr-un termen general, a primit numele de perispirit – suferă transformări radicale. În răstimpul celor trei zile care urmează morţii, sufletul sau perispiritul se separă de trup. În a treia zi după momentul încetării funcţiilor trupeşti, corpul eteric se separă de trupul fizic. Din acel moment, trupul începe procesul entropic de reîntoarcere în lumea minerală, iar corpul eteric începe să se disipe în mediul său specific.

După separarea de trup, conştiinţa omului se mută în suflet (în duh), care devine principalul vehicul al omului în lumea de dincolo. Sufletul sau duhul devine astfel „trupul” omului în lumea de dincolo. Pătrunderea sufletului în lumea de dincolo seamănă, după cum afirmă concepţia ezoterică, cu o nouă naştere. Sufletul, separat de trupul fizic, suferă o transformare şi o restructurare radicală. În momentul în care conştiinţa omului se mută în suflet, omul rupe orice fel de relaţii cu lumea fizică. Excepţie fac cazurile în care sufletul este invocat în şedinţe de spiritism sau de necromanţie. Dar şi atunci, cei care invocă un defunct au surpriza să descopere că cel chemat are o personalitate total diferită de cea pe care au avut-o în timpul existenţei terestre. Treptat, la puţin timp după momentul morţii, defunctul începe să uite existenţa terestră şi, concomitent, să-şi piardă identitatea pe care a avut-o în timpul vieţii. El capătă o nouă identitate, în concordanţă cu noul său statut ontologic, de fiinţă decorporată, centrată în suflet sau duh, care locuieşte în lumea de dincolo.

Unul dintre cei mai importanţi contactori ai timpurilor moderne, Rudolf Steiner, descrie astfel procesul complex care are loc imediat după moarte: „moartea nu este altceva decât rezultatul modificării legăturilor dintre elementele naturii umane. Moartea se produce ca urmare a separării corpului fizic de cel eteric.” Lăsat în voia propriilor forţe – adică a entropiei specifice lumii minerale -, corpul fizic devine cadavru, neavând altă posibilitate decât să se descompună. Cât despre corpul eteric – afirmă Rudolf Steiner -, acesta trece printr-o stare pe care nu a mai cunoscut-o între naştere şi moarte; această stare derivă din faptul că corpul eteric îşi pierde treptat forma pe care a avut-o în timpul existenţei întrupate. Procesul se desfăşoară în felul următor: după încetarea funcţiilor vitale ale corpului fizic, corpul eteric rămâne o perioadă scurtă de timp legat de suflet; corpul eteric şi sufletul nu se separă imediat după moarte, iar acesta este un aspect deosebit de important pentru înţelegerea procesului mumificării din punct de vedere ezoteric. Separarea corpului astral de corpul eteric diferă de la om la om; totuşi, nu este vorba decât de câteva zile. Atâta timp cât corpul eteric nu se separă complet de suflet, fiinţa umană se află într-o stare specială. În timpul existenţei fizice – afirmă Rudolf Steiner -, lumea exterioară pătrunde în conştiinţa omului sub formă de senzaţii, dar după dispariţia trupului, trăirile specifice sufletului, care nu mai este legat de lumea exterioară, devin foarte vii. Totuşi, legătura cu corpul eteric, de care este încă legat, nu permit sufletului să aibă experienţe noi în acele câteva zile după momentul morţii. De aceea, omul are amintirea foarte vie a existenţei ce abia s-a încheiat, iar această amintire se prezintă ca un imens tabolu plin de viaţă: omul îşi vede ultima existenţă derulându-se ca o proiecţie cinematografică. În timpul existenţei încarnate, mai afirmă autorul citat, memoria exista doar în starea de veghe. Atâta timp cât persistă corpul eteric, memoria rămâne intactă; ea scade puţin câte puţin, pe măsură ce corpul eteric îşi pierde forma. Din acest motiv, sufletul se separă de corpul eteric. Abia după separarea sufletului de corpul eteric, începe epopeea fiinţei umane în lumea de dincolo. (18)

Această prezentare succintă a concepţiei spiritual-ezoterice poate arunca o lumină clară asupra modificărilor aduse structurii aurice a defuncţilor în vechiul Egipt, prin utilizarea pe scară largă a procedeului complex al mumificării. De fapt, aceasta reprezintă una din tainele cele mai adânci ale vechilor iniţiaţi egipteni, care a fost păstrată cu multă grijă, milenii de-a rândul. Astfel, datorită mumificării, sufletul nu se mai separă definitiv de corpul eteric a treia zi după moarte, aşa cum este firesc. Prin mumificare, cele trei părţi componente – mumia, corpul eteric sau Ka-ul şi sufletul sau Ba-ul – rămân reunite şi formează o unitate care subzista atâta timp cât nu este distrusă mumia. În consecinţă, prin mumificare, corpul eteric – Ka – este forţat, împotriva legilor firii, să nu se desprindă definitiv de suflet. De fapt, corpul eteric nu se desprinde total nici de trup, dar el nu mai participă, şi nici nu mai are cum să participe, la întreţinerea vieţii biologice. La rândul său, trupul mumificat are doar valoarea unui suport material şi nimic mai mult. El reprezintă doar legătura sufletului cu lumea de aici.

În urma mumificării, între trupul mumificat şi corpul eteric mai subzistă o legătură; din punct de vedere auric, această legătură se prezintă ca un fir subţire de energie. Corpul eteric rămâne legat de suflet, de perispirit, tot printr-un fir energetic subţire – un cordon argintiu, de culoarea lunii, numit „sutratma” în scrierile hinduse.

Este important de precizat că, în vechiul Egipt, mumificarea începea imediat după moarte. Dacă se întârzia puţin, rezultatul nu mai era acelaşi. De aceea, existau mai multe tipuri de mumificări. Numai mumificările care respectau întocmai ritualul erau eficiente. Mumificările simple, cele folosite în cazul persoanelor mai puţin importante, nu aveau ca efect decât păstrarea trupului o perioadă de cel mult o sută de ani. Mumificările complete, cele aplicate marilor preoţi şi faraonilor, erau total diferite; ele durau, după cum a fost menţionat, şaptezeci de zile, perioadă în care se aplicau trupului diverse proceduri fizico-chimice – băi cu natron, ungeri cu diferite soluţii etc -, concomitent cu aplicarea unor procedee magice complexe.

Magia egipteană se baza, în primul rând, pe folosirea sunetelor modulate informaţional, deci pe psalmodierea textelor sacre, a incantaţiilor şi a descântecelor. Se foloseau diferite amulete apotropaice, talismane sau obiecte încărcate magic, care aveau valoarea unor mandale sau yantre şi, desigur, multe alte procedee care ţineau în special de magia ceremonială. De fapt, toate accesoriile cu care era împodobit trupul defunctului, poziţia corporală, amuletele şi talismanele, forma sarcofagului, picturile şi simbolurile de pe sarcofag – întregul ansamblu sepulcral – constituiau o mare diagramă mistică, o mandala.

Vechii iniţiaţi egipteni erau convinşi că, în momentul „deschiderii gurii mumiei”, defunctul dobândea continuitatea conştiinţei atât în lumea de aici, cât şi în lumea de dincolo. Mai mult decât atât, cu ajutorul accesoriilor şi utilităţilor existente în mormânt – paturi, ofrande, statuete, uşebti, corăbii etc – vechii iniţiaţi egipteni erau convinşi că defunctul îşi poate „formata” un mic paradis utilat cu tot ce este necesar în vederea unei post-existenţe liniştite; acest mic paradis era un fel de enclavă aurică personală, o sferă aurică nu mai mare decât dimensiunile mormântului, pe unul din palierele transfizice inferioare ale cosmosului. Acest palier transfizic al cosmosului trebuia să fie situat foarte apropiat de lumea materială, din moment ce defunctul putea interacţiona foarte uşor cu lumea materială. Acesta nu putea fi decât palierul infraeteric (“văzduhul”). Totodată, dacă ştia “cuvintele de putere” (echivalentul unor parole de trecere), defunctul putea pătrunde prin intermediul unor “porţi” sau cu ajutorul unor “scări” în enclavele zeilor principali ai panteonului egiptean (Ra, Osiris, Horus etc), care erau situate tot pe palierul infraeteric.

În concluzie, o persoană al cărui trup suferise procesul mumificării ieşea din circuitul normal post-mortem, pentru a rămâne într-un statu quo existenţial. Ea rămânea „blocată” între două paliere cuantice, undeva între aspectul material şi palierul infraeteric, fiind capabilă să manifeste puteri deosebite atât în lumea fizică, cât şi în lumea de dincolo. Ea se putea implica în treburile lumii fizice, influenţând mental, telepatic, oamenii încarnaţi, precum şi mersul evenimentelor istorice. Nu este exclus ca, uneori, în anumite condiţii, aceste fantome să se fi manifestat fizic, prin materializare. Persoana mumificată devenea astfel o fantomă, dobândind posibilităţi de acţiune foarte mari şi, desigur, puteri pe măsură.

Vechii iniţaţi egipteni au denumit această fantomă prin termenul Khaibit – “spirite ale morţilor”. Tocmai despre aceste “spirite ale morţilor” denumite Khaibit, preotul antic Manethon afirma că au domnit asupra Egiptului peste cinci mii de ani. Privită din această perspectivă, istoria oficială a Egiptului, cea care, astăzi, este cunoascută de istorici şi învăţată în şcoli, s-ar putea să nu fie decât o simplă figură de stil. Istoria Egiptului antic pare să fi fost mai degrabă teatrul unui prelungit război parapsihologic, în care se înfruntau forţe şi puteri magice în cele mai diverse forme.

Vechile mituri lasă să se înţeleagă că, iniţial, în Tep Zepi, trupurile în care s-au încarnat „zeii cu chipuri de oameni” au fost mumificate pentru a influenţa poporul. Aceste trupuri mumificate aveau valoarea unor relicve ce radiau energii transfizice (precum moaşterele din ziua de astăzi). Ulterior, în apropierea relicvelor au fost amplasate locuri de iniţiere. În timpurile care au urmat Erei de aur, conducătorii statului egiptean, faraonii, au fost îmbălsămaţi pentru a acţiona în mod magic (energetico-informaţional) asupra poporului. Ei puteau să acţioneze în mod eficient asupra oamenilor întrupaţi, direct din palierele ortoexistenţiale inferioare ale cosmosului, mai ales din infraeteric, la fel ca şi zeii.

Treptat, mai ales după anul 2000 înainte de Iisus Hristos, o dată cu apariţia Textelor sarcofagelor, cu „democratizarea vieţii de dincolo”, procedeul mumificării, care, anterior, nu era aplicat decât faraonilor, s-a generalizat, fiind utilizat de tot mai mulţi oameni. Atâta timp cât numai faraonii – care, oricum, nu erau mulţi – au beneficiat de asemenea avantaje transfizice, nu erau prea multe probleme. Dar, din momentul în care fel de fel de indivizi, care ocupaseră diferite funcţii înalte în stat, şi-au permis luxul unei mumificări, lucrurile s-au schimbat radical. În acea perioadă au fost îmbălsămate fel de fel de personaje rău famate care au folosit puterile de suflet mumificat în lupta terestră pentru dominare. Chiar şi faraonii, dincolo de o anumită epocă, n-au mai fost iniţiaţi şi au devenit persoane lipsite de scrupule şi pline de vicii. Egiptul ultimului mileniu de dinaintea naşterii Mântuitorului Iisus Hristos pare să fi fost teatrul unei decăderi de neimaginat. Luptele pur pământeşti pentru putere şi pentru acapararea de bunuri, care se desfăşurau în umbra templelor şi a palatelor, s-au mutat astfel „dincolo”, prin folosirea unor forţe malefice. Datorită folosirii magiei negre pe scară largă şi datorită săvârşirii unor fapte neortodoxe în timpul vieţii terestre, tot mai mulţi sacerdoţi şi magi de diferite categorii erau speriaţi că, o dată cu trecerea spre cele veşnice, vor fi obligaţi să suporte consecinţele. Ei aveau toate şansele de a fi aruncaţi în Re Stau, infernul egiptean, sau chiar de a fi devoraţi de „demonii ecologici” din Amduat. Drept urmare, s-au servit de procedeul mumificării pentru a rămâne în infraeteric (infraetericul este o regiune intermediară, situată între lumea fizică şi lumea eterică propriu-zisă).

Procedeul mumificării în masă a proliferat mai ales în primul mileniu dinainte de întruparea lui Iisus Hristos, când o parte din preoţii egipteni, ajutaţi de magicieni „negri”, au repetat, pe un alt plan şi la o altă scară, evenimentele petrecute în ultima perioadă a existenţei Atlantidei. În acea perioadă de timp au început să fie îmbălsămate animale, în special pisici, ibişi, tauri, crocodili. Totalul animalelor mumificate se ridica, la un moment dat, la sute de mii. Numai într-un singur mormânt au fost descoperite nu mai puţin de şaisprezece mii de pisici mumificate, fenomen care a produs stupefacţia istoricilor moderni. Fără nici o exagerare, se poate vorbi despre o „industrie” a mumificării, desigur profitabilă pentru preoţime.

Departe de a constitui motiv de stupefacţie şi departe de a constitui cine ştie ce taină, mumificarea pisicilor avea un scop eminamente magic. Oricât ar părea de ciudat la prima vedere, pisicile îmbălsămate erau folosite în scopuri magice, participând la războiul parapsihologic generalizat, la fel ca şi oamenii. Prin faptul că pisicile, taurii, păsările ibis sau maimuţele erau suporturi prin care se manifestau diferite zeităţi, dar şi datorită faptului că animalele au corpul eteric, Ka-ul, bine structurat – de exemplu, magnetismul pisicilor este proverbial – ele puteau fi folosite cu mult succes în luptele magice şi în războiul parapsihologic. Mumificate, animalele erau „încărcate” energetico-informaţional prin procedee magice, semănând astfel cu un fel de “forme-gânduri” (creaţii magice) sau cu ceea ce tibetanii numesc thulpa (creaţii magice); ele erau apoi trimise pe post de kamikaze în tabăra adversă. Treptat, animalele mumificate au devenit o „armată din umbră” folosită de magii şi sacerdoţii care se înfruntau necruţător. Şi în ziua de azi, la două, trei mii de ani după ce au fost activate, aceste forţe create magic, mumiile unor oameni sau animale, figurine sau statuete încărcate magic, obiecte folosite în diferite forme de magie păstrează ceva din încărcătura lor iniţială, nefastă

La sfârşitul secolului al XIX-lea au fost descoperite primele catacombe care adăposteau trupurile mumificate a sute de mii de animale. O mare parte dintre trupurile animalelor mumificate au fost trimise „pentru studiu” într-o serie de ţări europene. În Anglia, de exemplu, au fost transportate atât de multe animale mumificate, încât, ulterior, pentru a scăpa de ele, oamenii le-au folosit drept îngrăşăminte naturale sau drept combustibil pentru locomotive. Rezultatul a fost izbucnirea unei epidemii de holeră şi moartea multor oameni. (24)

Privită din acest punct de vedere, profanarea vechilor morminte în care erau depuse, uneori de-a lungul a sute de metri de tunele, mii de animale mumificate, seamănă întrucâtva cu a da buzna în „atelierul de lucru” al unei vrăjitoare din Evul Mediu, unde stăteau aliniate, pe poliţe, păpuşile magice ale victimelor „lucrate” magic. De fapt, mumificarea poate fi considerată un procedeu nefast. Prin procedeul menţinerii trupului în afara entropiei universale, defunctul avea posibilitatea ca, sub forma unei fantome – adică a ceea ce vechii egipteni desemnau prin Khaibit – să bântuie teritoriul pe care-l consideră „al său” şi să acţioneze în consecinţă.

Chiar şi formele moderne de îmbălsămare, cum este cazul lui V.I. Lenin, sunt malefice. Abia atunci când trupul mumificat al lui V.I Lenin va fi înmormântat şi va fi redat entropiei universale, „umbra” sa infraeterică (sau infra-astrală) se va rupe, finalmente, de planul fizic şi nu-l va mai influenţa. Atunci, în fine, s-ar putea spune că Rusia, bastionul hegemoniei, fie bolşevice, fie imperialiste, îşi va da obştescul sfârşit. Nu degeaba, astăzi, unii încearcă să pună capăt existenţei acestei mumii a lui V.I Lenin care sfidează omenirea de dincolo de paravanul de sticlă blindată al mausoleului grotesc aflat în Piaţa Roşie din Moscova.

 La jumătatea deceniului al treilea al secolului XX, în una din cele mai interesante lucrări care s-a scris vreodată cu privire la Egiptul antic, descriind întâlnirea pe care a avut-o cu un iniţiat egiptean chiar în apropierea piramidelor de la Giza, scriitorul englez Paul Brunton (1898-1981) a transmis lumii următorul mesaj: „Cei ce au deschis mormintele vechiului Egipt, au lăsat omenirea pradă unor forţe periculoase. Arheologii, precum şi jefuitorii de odinioară au descoperit involuntar mormintele unor oameni care practicau magia neagră. Pentru că, în ultima perioadă a Egiptului, oamenii instruiţi, clerul degeneraseră foarte mult. Se practicau în general vrăjitoria şi artele oculte.” (23)

Paralel cu practicile îmbălsămării, mai notează Paul Brunton în cartea sa intitulată Egiptul secret (apărută în anul 1935), s-a ajuns la invocarea unor forţe elementare ale planurilor inferioare (este vorba despre planul infraeteric, acolo unde se află “elementarii” infernali) sau la formarea unor creaţii magice artificiale, al căror scop iniţial – protejarea mormintelor şi pedepsirea profanatorilor – a degenerat în forme de magie infernală. Astfel de forţe oculte, create prin magie de preoţii egipteni, au devenit excesiv de răufăcătoare şi distrugătoare. Ele au fost „programate” să subziste timp de mii de ani în interiorul mormintelor închise. (23)

În epoca modernă, o dată cu deschiderea mormintelor, au fost eliberate multe astfel de forţe magice nefaste ale trecutului; ele au puterea de a face mult rău atât arheologilor care le scot la iveală, cât şi vizitatorilor ocazionali. Aceast aspect, care este pentru unii de domeniul fanteziei bolnăvicioase, a devenit de actualitate în momentul în care s-a făcut cea mai mare descoperire a egiptologiei moderne: descoperirea mormântului intact al faraonului Tutankhamon.

CRISTIAN GĂNESCU –TAINELE INIŢIAŢILOR VECHIULUI EGIPT

9

CRISTIAN GĂNESCU –GARDIANUL MARII PIRAMIDE

45150950_562885737476200_7547722578186469376_n