AEGYPTIACA – CARTEA DESPRE AMDUAT

cropped-ALAYA1.jpg

cropped-MATRIX-GREEN-EXCLUSIVE.jpg

AEGYPTIACA

CARTEA DESPRE AMDUAT

49671116_1987318951337747_3690144198876463104_n

 

Una dintre cele mai importante scrieri egiptene cu privire la structura ortoexistenţială a cosmosului este străvechea Carte despre Amduat. Cea mai completă variantă a Cărţii despre Amduat se află zugrăvită pe pereţii mormântului faraonului Thutmosis al III-lea. Cartea despre Amduat, numită impropriu carte, descrie sub formă de imagini pictate – un fel de benzi desenate uneori pictografic, alteori hieroglific – peripeţiile zeului Ra de-a lungul celor douăsprezece „ore” ale nopţii prin regiunea Amduat, dincolo de “orizontul de apus”.

Amduatul, lumea de dincolo, cuprindea, în viziunea vechilor iniţiaţi egipteni, douăsprezece „ore” sau, mai precis, douăsprezece regiuni. Amduat-ul era, aşadar, măsurabil doar din punct de vedere temporal, începând din momentul apunerii Soarelui, până în momentul răsăritului. De-a lungul fiecăreia dintre cele douăsprezece ore, Ra, în baraca sa solară, pătrundea în câte o regiune. Fiecărei regiuni îi corespunde o oră din timpul nopţii. În Cartea despre Amduat pictată pe pereţii faraonului Thutmosis al III-lea, fiecare oră sau regiune este reprezentată pictografic prin trei imagini suprapuse, care formează trei registre distincte (33).

Aşa cum este prezentat de pictogramele de pe mormântul faraonului Thutmosis al III-lea, Amduatul este străbătut de la un capăt la altul de un mare fluviu, precum Egiptul este străbătut de Nil. Ceea ce este sus este jos. În pelerinajul prin orele nopţii, Ra este însoţit de numeroase zeităţi. Vehiculul cu care Ra străbate Amduatul este barca solară, care este desemnată uneori prin formula „barca milioanelor”, întrucât în ea, alături de numeroase zeităţi care-l ajută pe Regele zeilor, iau loc „milioane” de suflete ale morţilor fericiţi sau „justificaţi”. „Cei justificaţi” reprezintă o formulare prin care vechii sacerdoţi egipteni îi desemnau pe cei care s-au purificat şi au fost găsiţi „curaţi” la judecata sufletelor.

Toţi ca unul, zeităţile care-l însoţesc pe Ra şi defuncţii „justificaţi” pun umărul la învingerea obstacolelor pe care agentul haosului, Şarpele Appophis, împreună cu nenumăratele sale ajutoare la fel de malefice, inclusiv cu Seth, le pune în faţa bărcii solare. De fapt, dorinţa cea mai mare a unui defunct „justificat” era de a-l însoţi pe Ra în „barca milioanelor” şi de a participa activ la procesul creaţiei continue, care menţine cosmosul în stare de funcţionare.

Prima oră sau prima regiune a Amduatului este o regiune intermediară, un nobodyland – ţara nimănui. Această regiune face trecerea din lumea de aici în lumea de dincolo propriu-zisă. „Acest mare zeu intră pe drumul de vest al Porţii Orizontului: Seth stă pe mal. Sunt o sută douăzeci de mile de mers pe acest drum al porţii înainte ca barca să ajungă la cei din lumea subpământeană” – stă scris în preambulul Cărţii despre Amduat. (33)

Poarta Orizontului este păzită de un zeu-gardian. Gardianul Porţii Orizontului se numeşte „Zeul care pecetluieşte pământul”. În prima oră sau regiune, imaginile îl arată pe Ra având chipul unui berbec, ceea ce sugerează că, în Amduat, Ra se prezintă sub forma sufletului Ba. La vechii egipteni imaginea berbecului, alături de hieroglifa păsării ibis cu moţ, reprezentau sufletul desemnat de vechii egipteni prin hieroglifa Ba. Aceasta este forma sub care se prezintă Ra în Amduat. Transpus în formularea concepţiei spiritualist-ezoterice moderne, Cartea despre Amduat ne invită să înţelegem că, sub forma sufletului Ba, Ra străbate lumea infra-eterică – Amduatul. Acest aspect a fost indicat cu multă precizie de vechii egipteni, iar îndoielile unor comentatori materialişti moderni privind „năstruşnicile ipostaze ale lui Ra în Amduat” sunt neîntemeiate. Ra nici nu putea fi reprezentat altfel, din moment ce străbate lumea infraeterică. Ra este un suflet care străbate lumea infraeterică.

O altă reprezentare a lui Ra apare în partea de mijloc a imaginii, unde zeul apare sub forma unui scarabeu. Scarabeul, denumit de egipteni chepre sau chpr, este hieroglifa verbului egiptean „a deveni” sau “a se transforma”. Alteori, scarabeul semnifica naşterea sau renaşterea. Altfel spus, Ra suferă o transformare radicală. Transformarea lui Ra, interpretată în mod exact ca o naştere sau ca o renaştere metafizică, presupune transmutarea, pe timpul nopţii, a atributelor şi caracteristicilor din timpul zilei. Din Ochiul cerului sau Soarele zilei, Ra devine Ochiul nopţii sau Soarele nopţii.

Transformat, Ra apare aşadar pe timpul nopţii ca un mare suflet, a cărui aură împrăştie lumina în jur. Dacă ziua, lumina soarelui aduce viaţa asupra întregului pământ, noaptea, lumina aurei lui Ra luminează întunericul lumii de dincolo.

Primii care se ridică pentru a-l saluta, în această primă oră, pe marele suflet Ra, sunt pavienii, maimuţele soarelui. După ei, milioane de defuncţi sunt treziţi de forţa aurei sale binefăcătoare şi, alături de alţi zei, se închină şi proslăvesc lumina aducătoare de viaţă. În Amduat, în lumea de dincolo, după cum afirmă scrierile egiptene, defuncţii sunt semiconştienţi; doar aura  lui Ra îi trezeşte la „viaţă”, adică la starea conştientă. Trezirea la viaţă şi conştienţă durează doar în perioada prezenţei sale binefăcătoare. Când Ra trece în ora următoare, defuncţii recad în starea de semiconştienţă.

Ora a doua începe imediat după ce barca milioanelor a trecut de Paznicul care înghite tot – zeul care îndeplineşte funcţia de gardian al pragului. În cea de-a doua oră, înaintea bărcii lui Ra se deschide o regiune mănoasă, care poartă numele de Ţara ţipirigului, unde vegetaţia bogată indică fertilitate şi rodnicie. (33)

În ora a doua, Ra are două aspecte sau două „feţe”: una binefăcătoare şi alta întunecată. Contrariile coincid în paradoxul aceleiaşi fiinţe. Cele două aspecte opuse ale lui Ra sunt întărite de două „echipe” de zei-judecători, care sunt reprezentaţi pictografic în registrul mijlociu al acestei „ore”. Zeii-judecători despart defuncţii buni de cei răi. Judecătorii „blânzi”, care dăruiesc viaţa, contrastează cu judecătorii „întunecaţi” sau „mânioşi” care poartă un cuţit în mână, gata să ia viaţa celor păcătoşi.

În imaginea următoare, îşi face apariţia un monstru, denumit „Înghiţitorul de măgari’”, care este gata să-i înghită pe „măgari”, adică pe defuncţii ale căror calităţi negative – precum prostia, răutatea, ignoranţa sau stupiditatea – periclitează ordinea cosmică.

Într-o altă scriere eschatologică egipteană, Cartea Egipteană a Morţilor, apare acelaşi monstru „Înghiţitor de măgari”, care-i înghite pe păcătoşi. Aluzia, formulată în simbolismul specific egipean cu privire la lumea de dincolo, este mai mult decât evidentă. Morţii justificaţi, „cei puri”, după cum indică desenele din Cartea Egipteană a Morţilor, scapă repede de acest demon, ucigându-l cu o lance. Cei puri sunt ajutaţi uneori de un şarpe care-l răpune pe demon, muşcându-l de gât. Şarpele poate să reprezinte un zeu protector sau poate să reprezinte puterea personală a defunctului. (19)

Imaginile Cărţii despre Amduat indică clar că în Ţara Ţipirigului, are loc separarea dintre defuncţii purificaţi (“fericiţi” sau “justificaţi”) şi cei găsiţi impuri. Celor puri li se aduc daruri, iar cei păcătoşi sunt pedepsiţi. Păcătoşii sunt reprezentaţi despuiaţi de haine, deci lipsiţi de atributele personalităţii, şi legaţi în lanţuri. Imaginea din registrul inferior a orei a doua îi arată pe patru dintre ei, cei patru „osândiţi” sau „trândavii”, „locuitorii pustiului din marea sală a lui Ra, cei care au făcut gălăgie pe pământ împotriva lui Ra, cei care au chemat răul împotriva celui aflat în ou”. (25) Ce fel de „gălăgie” au făcut cei patru „trândavi” este lesne de înţeles: ei au păcătuit împotriva lui Ra. Expresia „cel aflat în ou” nu se referă la oul primordial care apare în momentul creaţiei lumii, aşa cum ar părea la prima vedere şi cum afirmă mulţi exegeţi moderni; şi, de fapt, evenimentele descrise aici nu au nimic de-a face cu creaţia primordială, ci se referă la forma lui Ra. Ra se află în lumea de dincolo, în Amduat, unde are o formă ovoidală, de aură astrală, ca un soare care împrăştie tenebrele (“Soarele nopţii”).

Desigur, concepţia materialistă nu poate înţelege că aspectele descrise în Cartea despre Amduat se referă la evenimente reale şi obiective, desfăşurate pe unul dintre palierele ortoexistenţiale ale cosmosului, în palierul infraeteric, ci tratează textul ca pe o „creaţie mitico-poetică”, scornită de vechii egipteni pentru propria lor plăcere estetică. În acest context, este simptomatică opinia unui egiptolog modern, Herman Kess, care, referindu-se la Cartea despre Amduat, afirma că este „ieşită aproape în întregime din bucătăria vrăjitoarelor, a magiei şi a superstiţiilor, fiind formată din fărâme şi noţiuni teologice fără o încercare serioasă de prelucrare”. (33)

Sigur, nimeni nu poate cere concepţiei materialiste să accepte, cel puţin teoretic, existenţa lumii de dincolo, dar în lipsa unui fundament conceptual, pe care numai concepţia ezoterică îl mai poate da în ziua de astăzi, orice încercare de interpretare a vechilor scrieri devine caducă, lipsită de viaţă şi şubredă. În termenii concepţiei ezoterice, fiecare amănunt al vechilor scrieri are semnificaţii profunde, chiar dacă simbolismul folosit nu se lasă totdeuna descifrat cu exactitate. În contextul aproape plat şi gol de conţinut al exegezei moderne, este demn de remarcat demersul scriitorului Andreas Schweizer, discipol al lui Carl Gustav Jung, care a încercat o interpretare psihanalitică a Cărţii despre Amduat. Pentru Andreas Schweizer, toate evenimentele narate de Cartea despre Amduat sunt reflectarea unor procese ale inconştientului colectiv, surprinse de vechii egipteni. Ele reflectă lupta fiecărui om cu conţinuturile întunecate ale inconştientului colectiv care se reflectă în vise. „Ne confruntăm cu aceleaşi dificultăţi, spune Andreas Schweizer, atunci când, din abundenţa materialului oniric al unui pacient pe care l-am însoţit ani de zile, vrem să dezghiocăm anumite linii de dezvoltare. Dar, să reţinem din succesiunea de imagini ale cărţii Amduat faptul că în acestea se repetă de-a lungul ceasurilor aceleaşi motive, cum ar fi cel al întineririi, vindecării, nimicirii duşmanilor şi altele”. (33)

Concluziile la care a ajuns autorul austriac sunt într-adevăr interesante, dar nu trebuie pierdut din vedere că cele expuse în Cartea despre Amduat se referă la evenimente petrecute în lumea de dincolo şi că, abia în al doilea rând, ele au corespondenţă la nivelul inconştientului colectiv sau individual, aşa cum este el înţeles de şcoala psihanalitică a lui C. G. Jung.

Trebuie spus că ceea ce pentru A. Schweizer reprezintă „o luptă cu conţinuturile întunecate ale inconştientului colectiv care se reflectă în vise”, pentru concepţia ezoterică reprezintă realităţi obiective ce se desfăşoară pe un alt palier al cosmosului, în palierul infraeteric (în lumea de dincolo). Modul psihanalitic de interpretare este valabil doar atunci când se raportează la reflectările psihice ale unor procese obiective şi ar putea fi încadrate zonei inconştientului colectiv. (33)

În cea de-a treia oră a nopţii, Ra pătrunde în regiunea “apelor blânde ale lui Osiris”, unde are loc un eveniment foarte important: defuncţii sunt judecaţi de Ra. „Acest Mare zeu le dă sfaturi; şi ei trăiesc când îi strigă. El le împarte apă; şi ei îşi primesc capetele prin suflul judecăţii sale”. (33) De fapt, ceea ce se petrece în cea de-a treia oră a nopţii nu este o judecată propriu-zisă, căci judecata propriu-zisă avea loc în Marea sală a lui Maat -, ci un alt eveniment foarte important al destinului post-mortem al oamenilor. Acest eveniment poate fi numit „reunirea capului cu trupul”. El era marcat prin rostirea numelui fiecărui defunct şi prin primirea „apei vieţii” direct de la zeul Ra. Analizând procesul post-mortem al oamenilor, concepţia ezoterică modernă a subliniat în repetate rânduri un sentiment destul de straniu pe care-l au mulţi defuncţi: acela de „a-şi pierde capul” imediat după moarte; mulţi defuncţi  au senzaţia că o parte din cap le explodează în mii de fragmente; de asemenea, mulţi defuncţi au senzaţia că se disipează în cosmosul spiritual şi că îşi pierd identitatea şi continuitatea conştienţei. Acesta este motivul pentru care vechile scrieri egiptene afirmau că în zonele inferioare ale Amduat-ului, defuncţii dormitează într-o stare de semiconştienţă. Această stare de semiconştienţă, de umbră rătăcitoare, durează până în momentul în care se produce “reunirea capului cu trupul”.

Cartea despre Amduat punctează foarte clar acest eveniment, remarcând aportul lui Ra care, „prin suflul judecăţii sale” şi prin stropirea cu „apa vieţii” îi ajută pe defuncţi să-şi redobândească conştiinţa în lumea de dincolo. Ra le mai oferă defuncţilor şi „haine noi”; defuncţii se trezesc din starea de semiconştienţă şi îşi dau seama că sunt înveşmântaţi într-un corp infraeteric.

Acest fenomen straniu a fost descris în multe alte creaţii „mito-poetice” ale umanităţii, fiind menţionat şi în poveştile populare româneşti. Este cazul poveştilor despre Făt Frumos care, după ce i se taie capul cu un paloş ascuţit şi este stropit cu apa vie, îşi recapătă conştiinţa, exclamând: „uf, ce somn adânc am dormit”.

În cea de-a patra oră sau regiune a Amduatului, barca lui Ra pătrunde sau, mai precis, coboară, într-o regiune întunecată. Cele trei imagini ale acestei ore prezintă numai canale abrupte, de-a lungul cărora barca lui Ra coboară vertiginos. Senzaţia de cădere pare să fie o constantă a întregii regiuni. Apa este foarte mică, iar barca solară se împotmoleşte mereu. Ea trebuie trasă de numeroasele zeităţi care-l însoţesc pe Ra.

„Liniştea zeului când este tras”, preambulul pictat hieroglific deasupra celor trei registre, pare să fie principalul motiv al acestei regiuni. Aici, întunericul este deplin. Nici aura lui Ra nu-l poate împrăştia. Ra nici nu-i poate vedea pe locuitorii de pe maluri, dar le poate auzi glasurile. Şi nici nu este de mirare din moment ce acesta este regiunea sumbră desemnată de vechii egipteni prin termenul Re Stau – infernul propriu-zis. Imaginea care prezintă ora a patra pare să corespundă hexagramei 36 din Cartea chineză a transformărilorYi King -, adică „întunecarea luminii” (33).

Puţinătatea apei semnifică scăderea dramatică a fluxului vital. În această regiune, barca lui Ra ia forma unui şarpe care străbate cu vădită greutate zig-zagul abrupt al râului interior. Aici, în această regiune sumbră care corespunde orei a patra, se află intrarea în Peştera lui Sokaris sau „Ţara” lui Sokaris, zeul morţilor. „Deschise îmi sunt drumurile în Re Stau, căci eu am vindecat reşedinţa lui Osiris” murmură ca pentru sine Ra, după cum ne înformează Cartea Egipteană a Morţilor. (33)

Şi, într-adevăr, barca solară trece mai departe în ceasul al cincelea, pătrunzând chiar în Peştera zeului Sokaris, acolo unde, pe fundul peşterii, se află un lac de foc. Evident, Peştera lui Sokaris este o regiune ortoexistenţială întunecată.

Ceasul al şaselea al nopţii înseamnă apogeul coborârii bărcii lui Ra spre indistinct şi amorf, dar şi începutul urcuşului spre suprafaţă şi implicit, spre renaşterea luminii în zorii unei noi zile. Ora a şasea înseamnă, de asemenea, apropierea de Nun, apele primordiale cosmice, şi de regatul marelui agent al haosului, Şarpele Appophis. Acum, într-adevăr, Ra atinge Haosul primordial. Aici, în miezul de noapte al existenţei, are loc unirea sufletului Ba, sufletul lui Ra, cu cadavrul lui Osiris. Dacă am folosi limbajul alchimiştilor am spune că, după „putrefactio” şi „nigredo”, are loc „conjunctio”, marea unire a lui Ra cu Osiris. (33)

În ceasul al şaptelea al călătoriei are loc confruntarea lui Ra cu Şarpele Appophis, agentul absolut al Haosului. În ceasurile următoare, al optulea, al nouălea şi al zecelea, creaţia ia forme din ce în ce mai concrete. De aceea, apar din ce în ce mai des hieroglifele care desemnează materia. În ceasul al optulea, defuncţii primesc iarăşi “veşminte noi”, iar în ceasul al unsprezecelea cosmosul se pregăteşte pentru marea înnoire. Ra devine Stăpânul timpului care se reînnoieşte perpetuu. În sfârşit, ceasul al doisprezecelea aduce mult aşteptata renaştere a Soarelui în zorii unei noi zile. Înainte de a se manifesta ca Ochiul Zilei, Ra îşi ia rămas bun de la Osiris, în timp ce bucuria defuncţilor se manifestă prin ovaţii prelungite.

După Cartea Porţilor, o altă scriere egipteană importantă, Nun, zeiţa apelor primordiale, ridică barca solară în fiecare dimineaţă, în timp ce Nut, zeiţa cerului, preia Soarele copil, ridicându-l la orizontul de est, astfel că, în răstimpul altor douăsprezece ore, Ra se manifestă neobosit în lumea materială, aducând viaţa şi rodnicia. (16)

Cartea despre Amduat poate fi interpretată în multe feluri, fiecare imagine având mai multe semnificaţii. În primul rând, Cartea are o semnificaţie cosmică. Ea descrie drumul lui Ra, în timpul nopţii, prin lumile Amduatului. Drumul lui Ra prin lumile Amduatului repetă, pe scurt, principalele etape cosmogonice: ieşirea din haos şi din indistinct, evoluţia lumii de la virtualitate la act, confruntarea cu forţele întunericului, procesul renaşterii, al înnoirii şi al creaţiei continue.

Cartea despre Amduat are însă şi o semnificaţie eschatologică, pentru că drumul lui Ra prin lumile subpământene relevă procesul sufletesc de individuaţie (de maturizare sufletească) la care erau chemaţi să participe iniţiaţii egipteni. Pe măsură ce „Soarele nopţii” străbate oră după oră, în fapt zonă după zonă, atmosfera Amduat-ului se luminează progresiv. În momentul în care Ra trece în altă zonă, aceasta se întunecă la loc, iar defuncţii recad în amorţire până la viitoarea vizită a lui Ra.

Şi, nu în ultimul rând, textul are şi o semnificaţie psihologică, pentru că indică principalele trăsături ale procesului de individuaţie: rătăcirile sufletului, dramele psihologice, lupta cu „umbra” şi „ieşirea la lumina Soarelui”.

CRISTIAN GĂNESCU –TAINELE INIŢIAŢILOR VECHIULUI EGIPT

9

CRISTIAN GĂNESCU –GARDIANUL MARII PIRAMIDE

45150950_562885737476200_7547722578186469376_n