AEGYPTIACA -MAAT, ADEVĂRUL ŞI DREPTATEA

cropped-ALAYA1.jpg

cropped-MATRIX-GREEN-EXCLUSIVE.jpg

 

AEGYPTIACA

MAAT, ADEVĂRUL ŞI DREPTATEA

49342487_1987996071270035_5908492994784264192_n

 

Pentru vechii egipteni, ideea de „lume” semnifica altceva decât pentru oamenii din ziua de astăzi. În mod generic, termenul de „lume” are conotaţii diferite, în funcţie de perspectivă.

De exemplu, pentru un creştin cuvântul „lume” conectează automat o serie de idei, precum: Dumnezeu, facerea lumii în şapte zile, istoria lui Adam, căderea în păcat sau promisiunea mântuirii. Pentru un chimist sau pentru un fizician, lumea nu poate fi înţeleasă decât din perspectiva combinaţiilor substanţelor chimice şi a legilor naturii cunoscute până în prezent, iar pentru un astronom, „lumea” înseamnă cerul înstelat, format din metagalaxii, galaxii, sisteme solare, care se mişcă în spaţiu după anumite legi. Pentru un înţelept indian, lumea este maya, iluzie cosmică, iar pentru tradiţia ezoterică lumea trebuie raportată la paliere cosmice, la legi imuabile precum transmigraţia sau karma. Un spiritualist, prin „lume” va înţelege negreşit şi “lumea de dincolo”, pe când un materialist nu va vedea decât lumea materială, singura posibilă în opinia sa. În acest context, trebuie remarcat că modul actual de a înţelege lumea este rezultatul concepţiei materialiste, concepţie care nu are de ce să fie absolutizată sau să fie considerată o culme a gândirii omeneşti.

În concepţia mistică a vechilor egipteni, la fel ca şi concepţia spiritualist-ezoterică modernă, prin “lume” este desemnat un conglomerat de planuri cosmice structurate ierarhizat în funcţie de un sistem de valori bine determinat. De fapt, vechile concepţii ezoterice egiptene, numite save sau safe, echivalentul termenului grec sophia, reprezintă precursoarele concepţiilor tradiţiei ezoterice şi, drept urmare, au aceleaşi caracteristici definitorii. Ca aspect general, pentru vechii egipteni, lumea însemna, pe de-o parte, „lumea văzută” şi, pe de altă parte, „lumea nevăzută” – impropriu spus „lumea de dincolo”; la rândul ei, „lumea nevăzută” era împărţită şi ea în mai multe planuri sau regiuni distincte.

„Lumea văzută” sau „lumea aceasta”, cuprindea tot ce putea fi cunoscut prin intermediul simţurilor omeneşti. Ea se întindea de la un „orizont” la altul. „Cerul”, în cadrul lumii văzute, era un aspect complementar pământului. În cer se găseau constelaţiile şi stelele, care erau considerate sufletele Ka sau Ba ale zeilor. Limita terminus a lumii văzute era “orizontul de apus”, care constituia un termen metafizic şi nu unul geografic, dincolo de care începea lumea de dincolo. Aspectul ortoexistenţial al cosmosului, „lumea nevăzută” începea aşadar la orizontul de apus, acolo unde apunea Soarele, Ra în barca sa solară. Trecerea de la un aspect ontologic la altul, de la lumea văzută la lumea nevăzută avea loc prin intermediul porţilor.

Hieroglifa pentru „orizont” era un munte cu două vârfuri – în egipteana hieroglifică se numea achet -, care desemna iniţial locul unde apare sau dispare Soarele. Mai târziu, orice templu a fost desemnat prin termenul achet – „orizont” -, căci orice templu era locul de întâlnire dintre lumea de aici şi lumea de dincolo, iar poarta era elementul principal prin care se făcea trecerea de la o realitate ontologică la alta.

În lumea de dincolo, aflată dincolo de “orizontul de apus” puteau pătrunde doar defuncţii, contactorii şi iniţiaţii, ultimii doar în cadrul unor transe cataleptice. Evident, defuncţii nu se mai puteau întorce, în timp ce contactorii şi iniţiaţii puteau reveni în lumea materială. Pentru ca defuncţii, contactorii şi iniţiaţii să poată pătrunde în lumea aflată dincolo de orizontul de apus, Geb, Zeul Pământului, trebuia să tragă zăvoarele Porţii Pământului şi Shu, Zeul atmosferei, trebuia să deschidă Poarta Cerului. Pentru a trece prin aceste porţi, defuncţii, contactorii şi iniţiaţii trebuiau să cunoască diferite Cuvinte de Putere sau parole şi să le rostească în faţa zeilor-paznici cu înfăţişări terifiante care le păzeau.

Dincolo de „orizontul de apus”, locul unde are loc ruptura de nivel dintre cele două domenii ontologice distincte ale cosmosului, se afla, în concepţia vechilor egipteni, lumea de dincolo – denumită Amduat, Dat sau Duat.

Amduatul, lumea de dincolo, a fost situat de exegeza modernă în lumea subpământeană, în interiorul pământului. Totuşi, multe texte arhaice vorbesc despre Amduat ca despre o regiune care se întinde şi în atmosferă. Amduat-ul, Dat-ul sau Duat-ul desemnează în mod destul de ambiguu un nivel ortoexistenţial al cosmosului care nu poate fi redus numai la lumea subpământeană. Într-un fel, Amduatul poate fi identificat în extremis cu infernul, dar poate fi identificat, cel puţin până la un punct, cu ceea ce în limbajul actual al concepţiei ezoterice a primit numele de “lumea infraeterică inferioară”.

Pentru concepţia ezoterică modernă, lumea infraeterică inferioară nu este situată sub scoarţa pământului, ci deasupra pământului. Acest fapt a fost confirmat de vechile scrieri egiptene, care afirmau că, pentru ca defuncţii să poată pătrunde în Amduat, Shu, zeul Atmosferei şi Nut, zeiţa Cerului, trebuiau să-şi deschidă porţile. Aici, termenii „atmosferă”, „cer”, „pământ” respectiv zeii Shu, Nut sau Geb, trebuie interpretaţi în sens metafizic şi nu în termeni materiali, la fel cum „apa” lui Thales nu poate fi identificată cu apa materială, celebra … H2O.

Vechii egipteni erau convinşti că lumea are drept caracteristică fundamentală Ordinea. Ordinea cosmică, socială şi umană era ridicată la rangul de principiu universal şi suveran. Nimic nu putea fi mai periculos, pentru vechii egipteni, decât lipsa ordinii. Dezordinea şi încălcarea Ordinii cosmice permiteau haosului atoatedevorator să se înstăpânească asupra lumii. Opoziţia dintre cosmos şi haos, ca stări ontologice fundamentale, a constituit subiect de meditaţie teologică şi filosofică în vechiul Egipt. Ordinea cosmică se manifesta pe toate planurile posibile – cosmic, spiritual, social şi individual uman. Pe plan cosmic, acţiunea demiurgică a zeului considerat cosmocreator, Ptah, a creat premisele introducerii ordinii în locul stării amorfe a haosului. Haosul poate fi caracterizat prin lipsa oricărei ordini sau organizări. O dată cu apariţia cosmosului, haosul nu a dispărut, ci a continuat să existe. De aceea, vechile scrieri egiptene au specificat faptul că universul a apărut ca o enclavă în mijlocul unei mase amorfe, ca o picătură de ulei în mijlocul unui vas cu apă. Iniţiaţii egipteni erau, de asemenea, convinşi de faptul că forţele întunericului sunt pregătite în orice moment să readucă lumea creată la starea originară, la haos. Vechile scrieri egiptene aminteau despre o „creatio continua” şi despre lupta neîncetată a zeilor infraeterici de a menţine lumea în stare de funcţionare. Duşmanul zeilor era balaurul Apophis, agentul răului.

După ce zeul Ptah a devenit un deus otiosus, „obosit şi bătrân după efortul de a fi creat lumea”, şi după ce s-a retras într-un plan cosmic inaccesibil, locul lui a fost luat de Ra. Treptat, în conştiinţa religioasă a vechilor egipteni, Ra a căpătat toate valenţele cosmocreatorului, tot astfel cum Ptah le-a preluat de la “zeii anteriori” pe care-i menţiona teologia memphită. Datorită travaliului său neîncetat, ziua pe cer, sub înfăţişarea Soarelui, şi noaptea în regiunile subpământene, în “lumea de dincolo” – denumită de vechii egipteni Amduat -, perpetuarea creaţiei şi asigurarea ordinii cosmice era îndeplinită. „Creatio continua” şi menţinerea cosmosului în stare de funcţionare au loc sub conducerea lui Ra, moment de moment, ceas de ceas, ziua şi noaptea, atât în lumea de aici, cât şi în lumea de dincolo. „Începutul este Lumina, sfârşitul este întunericul primordial„, stă scris în una dintre cele mai importante cosmogonii egiptene, Cartea despre Amduat. Aceeaşi cosmogonie mai specifică faptul că, după ce ziua se încheie şi Ra coboară în regiunile subpământene, lumea se cufundă în întuneric. Nimeni nu ştie dacă, şi de această dată, deşi obosit după travaliul din timpul zilei, Ra va mai rezista atacurilor agentului haosului, Şarpele Appophis. „În adâncul nopţii, dincolo de pragul orizontului, are loc lupta pentru perpetuarea existenţei cosmosului, care va fi încununată de marele miracol al renaşterii Soarelui în zori„. (33)

În lupta sa neîncetată pentru menţinerea cosmosului în stare de funcţionare, Ra este asistat şi ajutat de o pleiadă de zei, a căror datorie este de a-l însoţi în barca solară. Printre ei, la loc de cinste, se găseşte Maat, Adevărul şi Dreptatea, principala responsabilă a Ordinii cosmice.

Maat sau Ma’at era reprezentată printr-o zeiţă aşezată, cu genunchii la piept şi încununată cu o pană prinsă în coafură. Alteori, Maat era reprezentată numai printr-o pană.

Exegeţii moderni au tradus cel mai adesea numele zeiţei Maat prin sintagma „Adevăr–Dreptate„, raportând-o aproape exclusiv la viaţa socială şi morală. Maat este, însă, în primul rând, un principiu cosmic. Înainte de a se manifesta în lumea oamenilor, ea s-a manifestat la nivelul întregului cosmos.

Acţiunile zeilor, afirmau textele egiptene, sunt saturate de Maat. Maat călătoreşte cu barca solară a lui Ra: „Tu, Ra, parcurgi cerul şi pământul, iar Maat este cu tine. Maat este unită cu creştetul tău„. Alte texte afirmă că Maat este „hrana”, fiica sau mama lui Ra. Maat este în relaţii apropiate şi cu zeul Thoth, care stă la cârma bărcii solare. Thoth este cel care statorniceşte, cu ajutorul lui Maat, ordinea în lume. (33)

Unele texte vorbesc despre două Maat – la dual Maati. Este posibil, aşa cum afirma scriitorul român Constantin Daniel, ca cele două Maat să corespundă Soarelui şi Lunii, adică lui Ra-Soarele şi lui Thoth-Luna, dar este posibil ca dualismul să se refere la bipolaritatea care se manifestă la nivelul întregului cosmos. Ordinea cosmică este menţinută de cele două energii complementare, numite yin şi yang în filosofia chineză sau ha şi tha în cea indiană.

La nivelul societăţii omeneşti, Maat, Adevărul şi Dreptatea, era menţinută prin efortul faraonului, care era considerat fiul lui Ra şi reprezentantul său pe pământ. Faraonul era obligat să vegheze asupra ordinii sociale, reflectarea ordinii cosmice. Toate actele faraonului, de la actele care aveau loc în timpul încoronării şi până la actele cotidiene aveau unicul scop de a menţine ordinea în lumea oamenilor.  La rândul său, corpul sacerdotal, prin liturghia în temple, ajuta la menţinerea ordinii. Exista credinţa că, dacă numai o singură zi ar fi fost lipsită de liturghia în temple sau dacă actele rituale nu ar fi fost efectuate în mod corect, potrivit prescripţiilor rituale, lumea ar fi fost devorată de Şarpele Appophis, agentul răului.

În sfârşit, şi oamenii erau consideraţi responsabili pentru menţinerea ordinii. Prin faptele sale, fiecare om se situa, fie în contextul respectării şi întreţinerii ordinii cosmice şi sociale, fie în contextul distrugerii acesteia. Faptele bune şi comportamentul just puneau oamenii în acord cu Maat, în timp ce faptele rele şi comportamentul injust participau la întronarea dezordinii şi la grăbirea instaurării haosului. Faptele rele puneau oamenii în legătură directă cu agentul răului, şarpele Appophis. De aceea, nu întâmplător, după actul morţii, la judecata lui Osiris, care avea loc în marea sală a lui Maat, inima defunctului era cântărită, în cadrul psychostaziei (judecata inimii), cu scrupulozitate. Faptele rele, pe care defunctul căuta să le ascundă, ieşeau la iveală, iar cei găsiţi vinovaţi erau grabnic devoraţi de un monstru cu cap de crocodil. Acest proces, purificator din punctul de vedere al ordinii, avea drept scop luarea tuturor măsurilor de siguranţă pentru ca haosul să nu pună stăpânire asupra cosmosului.

Maat, concept atotcuprinzător, care desemna ordinea cosmică, socială şi individual umană, are corespondenţe în toate vechile filosofii ale antichităţii. În filosofia indiană termenul Rta şi, apoi, Dharma desemnau ordinea cosmică, iar în filosofia chineză acest concept este desemnat prin Dao.

 

CRISTIAN GĂNESCU –TAINELE INIŢIAŢILOR VECHIULUI EGIPT

9

CRISTIAN GĂNESCU –GARDIANUL MARII PIRAMIDE

45150950_562885737476200_7547722578186469376_n