PALEOASTRONAUTICA (3)

cropped-ALAYA1.jpg

50649988_808793582801253_6949887968379142144_n

cropped-MATRIX-GREEN-EXCLUSIVE.jpg

CINE SUNT „EXTRATEREŞTRII”?

50428425_808790556134889_3807740407735910400_n

PALEOASTRONAUTICA

(3)

50639524_808790629468215_1994765283947970560_o

Cele patru paradigme

Pornind de la premisa existenţei extratereştrilor, exegeţii paleoastronauticii au elaborat mai multe teze principale. Cele mai importante sunt în număr de patru.

Prima teză – de fapt, teza fundamentală pe care se bazează demersul paleoastronauticii – este că, din moment ce sunt observaţi în ziua de astăzi, extratereştrii care se deplasează cu ajutorul OZN-urilor există în realitate. Există, afirmă promotorii paleoastronauticii, una ori mai multe categorii (seminţii ?) de fiinţe extraterestre, care ne vizitează în mod repetat planeta. Toate categoriile sau, poate, seminţiile de fiinţe extraterestre se deplasează cu ajutorul OZN-urilor.

A doua teză are la bază ideea că extratereştrii sunt locuitori ai unei planete îndepărtate – situată, cel mai probabil, în afara sistemului nostru solar.

A treia teză are la bază ideea că, precum ne vizitează astăzi, extratereştrii ne-au vizitat şi în trecut. Extratereştrii ne-au vizitat planeta în mod repetat, de-a lungul ultimilor zece mii de ani. Şi nu numai că extratereştrii au vizitat planeta Pământ, afirmă promotorii paleoastronauticii, dar au intervenit în evoluţia genetică naturală a umanităţii, modificând-o în mod substanţial. Omul actual este rezultatul unei fecundări artificiale a fondului autohton de către fiinţele extraterestre.

A patra teză are la bază ideea că, după modificarea fondului genetic autohton, fiinţele extraterestre au intervenit direct, în mod repetat, în istoria umanităţii, influenţând destinul acesteia. De-a lungul vremurilor, au existat persoane de contact cu fiinţele extraterestre, alese de către acestea pentru a constitui canale de legătură cu restul populaţiei umane. Rezultatul relaţiilor dintre extratereştrii şi persoanele de contact băştinaşe s-a concretizat pe de-o parte în apariţia vechilor mituri şi legende ale umanităţii („concepţia mitică”), iar de cealaltă parte în construirea unor artefacte ciclopice (precum marea piramidă de la Giza – Egipt), artefacte care altcumva, fără un sprijin „din afară”, nu ar fi fost posibil să fie construite.

După cum poate fi remarcat destul de lesne, cele patru teze ale concepţiei paleoastronautice, cel puţin aşa cum au fost redactate în cartea Amintiri despre viitor a scriitorului elveţian Erich von Däniken, se bazează aproape în exclusivitate pe canavaua conceptuală a realismului industrial şi aproape de loc pe cea a realismului tehno.

Totuşi, înainte de a analiza pe scurt cele patru teze, trebuie stabilit care este înţelesul exact al termenului extraterestru din punctul de vedere folosit de promotorii concepţiei paleoastronautice. Evident, în limbajul curent, cuvântul extraterestru desemenază ceea ce este în afara pământului sau ceea ce provine din afara pământului – iar acesta este chiar sensul folosit de Erich von Däniken. În general, se consideră ca fiind extraterestru ceea ce depăşeşte limita atmosferei terestre. Este de la sine înţeles şi faptul că, cel puţin din perspectiva concepţiei realismului industrial folosită de concepţia paleoastronautică, apelaţia de extraterestru se aplică prin raportare exclusivă la continuumul spaţio-temporal al lumii materiale, aşa cum poate fi cunoscut prin intermediul organelor de simţ şi, implicit, a aparaturii tehnologizate: telescoape, radiotelescoape, sonare, microscoape etc.
Stabilind aşadar semnificaţia corectă a termenului extraterestru, pot fi analizate în cunoştinţă de cauză, chiar şi pe scurt, tezele principale ale paleoastronauticii.

Fără nici un fel de îndoială, pentru orice om de bună credinţă, care nu are idei preconcepute, prima teză a paleoastronauticii porneşte de la premise corecte, care nu au nevoie de prea multe comentarii. Extratereştrii există. Ei ne vizitează planeta în prezent. Dovada cea mai clară este apariţia pe cerul planetei a Obiectelor Zburătoare Neidentificate, care sfidează atât legile gravitaţiei, cât şi tentativele oamenilor de a le intercepta ori de a intra în contact cu ele. Miile de documente ce s-au strâns în ultima jumătate de veac cu privire la apariţia pe cerul planetei a OZN-urilor sunt mai mult decât suficiente pentru ca prima teză să fie acceptată.

În ceea ce priveşte a doua teză a paleoastronauticii (şi implicit, următoarele două teze), care se referă la provenienţa extratereştrilor, lucrurile sunt mai puţin clare. Există în acest context mai multe variante; toate cele patru variante converg spre acceptarea ideii că locul de provenienţă al extratereştrilor îmbarcaţi în OZN-uri este situat în planul material, adică în ceea ce se înţelege astăzi prin expresia “continuumul spaţiotemporal 3+1.” După una dintre variante, extratereştrii care ne-au vizitat în trecut şi ne vizitează planeta în prezent sunt exploratori cosmici proveniţi din sistemul nostru solar, interesaţi de dezvoltarea unor colonii planetare. După o altă variantă, extratereştrii sunt exilaţi ai unor civilizaţii superioare, provenite de pe alte sisteme solare sau galaxii. Altă variantă, varianta escalelor, afirmă că extratereştri sunt exploratori cosmici, aflaţi în trecere pe Pământ. În fine, după o altă variantă, extratereştri sunt sau au fost călători interstelari care, datorită unor accidente tehnice, au fost obligaţi să aterizeze forţat pe pământ până la remedierea deficienţelor.

Desigur, înainte de toate, ca o condiţie sine qua non întru afirmarea acestei teze, trebuie demonstrat, chiar şi într-un mod speculativ (aşa cum se procedează în prezent), faptul că în imensitatea cosmosului – a continuumului material 3+1 – există planete pe care viaţa inteligentă s-a dezvoltat la fel ca şi pe pământ. Orice cercetare a acestui aspect nu poate pleca decât de la câteva întrebări extrem de pertinente şi de binevenite, pe care, împreună cu Erich von Däniken, le-a pus orice cercetător al domeniului: “Este, oare cosmosul locuit de fiinţe asemănătoare omului? Este posibilă dezvoltarea organică în absenţa oxigenului? Poate lua naştere viaţa într-un mediu abiotic?”

La aceste întrebări dificile, marea majoritatea a promotorilor realismului industrial sunt înclinaţi să răspundă afirmativ. Ei pornesc de la premisa că în imensitatea cosmosului trebuie să existe multe alte planete pe care, în miliarde de ani, a fost posibilă apariţia vieţii şi a fiinţelor inteligente. Astfel, afirmă exponenţii realismului industrial, dacă numărul stelelor din Calea Lactee, galaxia din care face parte şi sistemul nostru solar, este aproximat la “astronomica” cifră de 30 de miliarde de stele, iar numărul sistemelor planetare este aproximat la cifra deloc neglijabilă de 18 miliarde, se poate presupune că viaţa, indiferent sub ce formă, poate fi prezentă pe multe dintre corpurile cereşti existente în galaxie.

Tocmai aceaste date furnizate de realismul industrial l-au determinat pe Erich von Däniken să facă o serie de presupoziţii care au fost preluate şi reanalizate ulterior de mulţi cercetători. “Dacă presupunem – afirma Erich von Däniken în lucrarea citată – că numai într-un singur caz dintr-o sută aceste planete gravitează în jurul unui Soare propriu, viaţa ar rămâne posibilă totuşi pe 180 de milioane de planete. Mai departe, să presupunem că doar pe una dintr-o sută din aceste planete există viaţă; şi în acest caz tot mai rămân 1,8 milioane planete populate. În fine, mergând pe firul aceluiaşi raţionament, dacă numai pe o singură planetă dintr-o sută pot exista fiinţe cu gradul de inteligenţă al lui homo sapiens. Chiar şi numai în aceste ultime condiţii ar rămâne, numai în cadrul Căii noastre Lactee, o armată de 18000 de planete locuite.”

 

50466347_808790739468204_6322051169468284928_n

FRAGMENTE DIN EXCALIBUR

18119262_303156876782422_3928524765633373259_n