TEORIA BIG BANGULUI NU ARE NICI O BAZĂ ŞTIINŢIFICĂ

cropped-MATRIX-GREEN-EXCLUSIVE.jpg

SECŢIUNEA:

DE PRIN LUME ADUNATE

images

TEORIA BIG BANGULUI NU ARE NICI O BAZĂ ŞTIINŢIFICĂ

25289331_392948901136552_5027189867189872899_n

Excalibur

18119262_303156876782422_3928524765633373259_n

… teoria big-bangului nu are nici o bază ştiinţifică; mai mult decât atât, contrazice legile termodinamicii, astfel că poate fi considerată doar speculaţie filosofică, nu ştiinţă, aşa cum s-a afirmat de atâtea ori până în prezent. „Este bine să notăm – afirmă Henry M. Morris – în această etapă implicaţiile primei legi şi ale celei de a doua legi a termodinamicii cu privire la originea universului. Trebuie să se sublinieze că aceste două legi sunt legi ştiinţifice dovedite, dacă există aşa ceva în ştiinţă. Ele au fost testate, măsurate şi confirmate experimental, de mii de ori, atît în sisteme extrem de mari cât şi în sisteme extrem de mici, şi nici un om de ştiinţă nu se îndoieşte de deplina lor aplicabilitate în coordonatele spaţiu-timp accesibile nouă. De aceea implicaţiile cosmice ale acestor două legi sunt profunde”. (25)
Aşadar, premisa principală de la care porneşte Henry M. Morris este că prima lege a termodinamicii (legea conservării energiei) şi a doua lege a termodinamicii (legea decăderii energiei), contrazic flagrant presupusa teorie a big-bang-ului promovată de realismul industrial. Prima lege a termodinamicii, afirmă autorul citat, “afirmă că nimic nu este acum nici „creat”, nici distrus. Ea ne învaţă deci foarte convingător că universul nu s-a creat pe sine; nu există nimic în structura prezentă a legii naturale care ar putea cumva să îi explice originea. A doua lege afirmă că orice sistem lăsat fără influenţe din afară tinde întotdeauna să se mişte de la o stare ordonată către o stare dezordonată, energia lui tinzând să se transforme în nivelele de disponibilitate inferioare, ajungând în final la starea de mişcare totalmente haotică şi de indisponibilitatea pentru o altă lucrare. Când toată energia cosmosului se va fi degradat până la starea de energie calorică haotică, cu o mişcare haotică a moleculelor şi cu o temperatură uniformă de nivel scăzut, universul va fi murit de „moarte termică”. Faptul că universul încă nu este mort este o dovadă clară că el nu este infinit de bătrân. De vreme ce el va muri, în timp, dacă procesul actual continuă, timpul nu se poate să fi fost de durată infinită. Universul nostru actual este un continuum de spaţiu, masă şi timp, astfel că dacă una dintre aceste entităţi a avut un început, celelalte două trebuie să fi început simultan cu ea. A doua lege cere ca universul să fi avut un început; prima lege exclude posibilitatea ca el să se fi început pe sine. Singura reconciliere posibilă a acestei probleme este aceea că universul a fost creat de o Cauză care îl transcende. Nimic din cadrul spaţiu-masă-timp observabil în prezent nu este o cauză adecvată; prin urmare Cauza trebuie să fie ori un proces evoluţionar dincolo de spaţiul observabil sau anterior timpului observabil (şi astfel dincolo de domeniul ştiinţei), ori un proces creator care a dat naştere spaţiului, materiei şi timpului concomitent şi simultan. Este evident prin definiţie că nici teoria marii explozii, nici teoria stării staţionare nu au nici o bază observaţională. De fapt, ele contrazic ambele legi ale termodinamicii. Prin umare, ele sunt speculaţii filosofice, nu ştiinţă, presupuneri secundare pentru a evita contradicţiile pe care le implică modelul evoluţionist” (25).
Explicaţia acestor afirmaţii este destul de clar formulată de autorul citat: “prima lege afirmă, de fapt, că universul nu putea să se creeze pe sine. A doua lege afirmă, de fapt, că el trebuie să fi fost creat. Altminteri s-ar fi dezintegrat total deja. Săgeata timpului este îndreptată în jos, şi dacă legile actuale continuă să acţioneze, universul „va muri” în cele din urmă, soarele şi toate rezervoarele lui de energie utilă fiind complet secătuite. El nu va înceta să existe (potrivit primei legi), dar va fi mort (potrivit celei de a doua legi). Întrucît nu este mort deocamdată, el trebuie să fi avut un început; dacă ar fi infinit de bătrîn, el ar fi fost mort deja. Potrivit presupoziţiei evoluţioniste, nu există nici un agent exterior care să-l reîntinerească. El este un sistem închis care operează absolut singur. Dar potrivit celei de-a doua legi, un sistem închis trebuie să se îndrepte spre dezintegrare, el neputînd să se organizeze la nivele superioare de integrare sau organizare, cum cere concepţia evoluţionistă. Astfel, cele mai sigure două legi ale ştiinţei contrazic categoric şi explicit cosmogonia evoluţionistă. Singurul mod în care cosmogonia evoluţionistă ar putea fi validă ar fi într-un timp sau loc în care legile ştiinţei să nu fie valide. Cosmosul este un continuum de spaţiu şi timp, iar legile termodinamicii se aplică tuturor sistemelor cu masă şi energie, observate şi măsurate vreodată în spaţiu şi în timp, fără să se fi înregistrat vreo excepţie.”

24991110_392948831136559_4994899665348507250_n

… concluzia logică din aplicarea corectă şi lipsită de prejudecăţi a celor două legi ale termodinamicii este una singură: Dumnezeu este Principiul Suprem din care a purces tot ce există. “Einstein – mai afirmă Henry M. Morris – a subliniat că toate cadrele de referinţă din lume, cum ar fi mărimea, poziţia, timpul şi miş-carea, sunt relative, nu absolute. Faptul acesta demonstrează că universul nu poate fi un absolut în sine şi, de aceea, nu poate avea o existenţă independentă sau absolută. De vreme ce el nu se poate produce pe sine, el trebuie să existe datorită omnipotenţei unui Creator extern care este, El Însuşi, standardul absolut al universului. Universul nu este static; pretutindeni în spaţiu şi în timp au loc fenomene şi procese. Acestea manifestă energie omniprezentă care generează perpetuu mişcare. Chiar şi materia este compusă din particule în mişcare continuă. Faptul acesta atestă existenţa unei Cauze omnipotente a unor astfel de energii şi mişcări şi, de asemenea, realitatea unei creaţii terminate în trecut, conform modelului creaţionist. Cu alte cuvinte, există o „ierarhie a mişcărilor”: un tip de mişcare sau o lege dinamică nu evoluează spre alta. Energia este entitatea fizică fundamentală şi ea există într-o varietate de forme reciproc convertibile. Tot ceea ce există în spaţiu şi în timp este energie şi tot ceea ce se întîmplă este transformare de energie.” (26).
Cu privire la presupusa formare a universului în urma unei mari explozii iniţiale, big-bang, mai trebuie doar constatat faptul că rezultatul unei explozii cosmice nu ar fi formarea unor roiuri de galaxii, galaxii, sisteme solare şi planete, ci doar împrăştierea materiei prin spaţiu, cu o viteză direct proporţională cu forţa exploziei iniţiale. …“o explozie, aşa cum poate bănui oricine fără a fi savant, nu poate crea nimic. O explozie distruge, nu creează. Universul este caracterizat prin ordine şi organizare, nu prin haos” – afirmă autorii citaţi. Tot în acelaşi context al analizei teoriei big-bang-ului, astronomul britanic Sir Fred Hoyle afirma următoarele: „Convingerea că galaxiile se formează şi că apoi urmează o întreagă istorie astronomică este iluzorie … această teorie a big-bangului este un non sens. O explozie nu face altceva decât să spulbere materie, în vreme ce big-bang-ul a obţinut tocmai efectul opus, organizând materia în galaxii”