SCHELETUL UNEI CREATURI JUMĂTATE OM, JUMĂTATE FELINĂ DESCOPERIT ÎN MAREA PIRAMIDĂ

cropped-MATRIX-GREEN-EXCLUSIVE.jpg

SECŢIUNEA:

DE PRIN LUME ADUNATE

images

CONFIRMAREA UNEI INTERPRETĂRI:

1

SCHELETUL UNEI CREATURI JUMĂTATE OM, JUMĂTATE FELINĂ DESCOPERIT ÎN MAREA PIRAMIDĂ DIN EGIPT

SCHELETUL DIN MAREA PIRAMIDĂ

În anul 2013 a apărut un articol în publicaţia „The National Reporter”, cu titlul SCHELETUL UNEI CREATURI JUMĂTATE OM, JUMĂTATE FELINĂ DESCOPERIT ÎN MAREA PIRAMIDĂ DIN EGIPT

Acum trei ani, o echipă de arheologi egipteni a scos la lumină rămășițele unei ființe cu corp de pisică și craniu de om. Scheletul, perfect prezervat, a fost găsit la intrarea unei camere ascunse, care fusese recent descoperită în partea superioară a Piramidei lui Keops. Acesta ar fi fost ulterior expus în Muzeul național de istorie din Cairo. Această știre a fost dată publicității la scurt timp după eveniment, de către publicația The National Reporter. Iată ce relatau reporterii americani pe 19 decembrie 2009:
«Oameni de știință din lumea întreagă au ajuns în Egipt, pentru a studia ciudatul schelet, multora dintre ei nevenindu-le să creadă că e real. „Cunoaștem faptul că egiptenii antici erau, printre altele, și taxidermiști desăvârșiți. Ceea ce vedem acum este cel mai probabil una din creațiile lor, menită să sperie eventualii hoți”, ne spune dr. Jason Hendley, de la Universitatea Oxford.
Unii dintre cercetătorii care s-au aflat la fața locului împărtășesc opinia dr. Hendley, în timp ce alții sunt mai puțin sceptici: „Ceea ce mă nedumerește este faptul că coloana vertebrală a acestei creaturi este atașată de craniu în mod natural, explică dr. Winston Gorjone. Dacă ceea ce vedem acum ar fi creația unui taxidermist antic, metoda de atașare a craniului la coloană ar fi vizibilă. Ar exista sârme care să le țină împreună. În cazul de față, ele nu există. Vedem clar că oasele se îmbină în mod natural, ceea arată că acest schelet ar putea fi, într-adevăr, rămășițele unei specii de animale de mult dispărute. Să nu uităm că tradițiile vechilor egipteni abundă în ființe jumătate om, jumătate animal, mai spune dr. Gorjone. Întrebarea la care suntem provocați să răspundem acum este dacă acestea chiar au fost rodul imaginației sau au existat în realitate”.
Reporterul: Ce ne puteți spune despre misterioasa sferă plutitoare găsită în camera secretă?
Dr. Gorjone: Nu am voie să discut public despre ea. În momentul de față, sfera aurie este considerată secret de stat de către guvernul egiptean și ni s-a interzis să discutăm despre ea.
Reporterul: După părerea dumneavoastră, în cât timp ar putea fi aflat secretul bilei plutitoare, și dacă s-ar reuși acest lucru, această informație ar fi adusă la cunoștința publicului?
Dr. Gorjone: În momentul de față, sfera se află încă în Marea Piramidă. Din ceea ce mi s-a spus, nu poate fi mișcată. Tehnicienii au încercat s-o disloce din poziția actuală folosind pistoane hidraulice, dar câmpul de forță generat de sferă este prea puternic. Ce este ea și cum a reușit să rămână suspendată timp de mii de ani este încă un mister.
Poziția încăperii secrete, descoperită în Piramida lui Keops
În 1993, o sondă robot a fost direcționată printr-o gură de aerisire. După ce a parcurs un traseu întortocheat, cu multe cotituri, aceasta s-a oprit în fața unei uși de marmură. Ce se afla dincolo de această ușă a rămas un mister până luna trecută, când oamenii de știință au primit aprobarea să continue explorarea prin forarea unei găuri de mică dimensiune, atât cât să intre prin ea fibra optică a sondei.
Zis și făcut. Sonda și-a continuat drumul, luând-o în sus câțiva metri, până când a intrat într-o cameră deschisă, lungă de cca 3 metri și înaltă de 1 metru și jumătate. Ceea ce au revelat imaginile a fost de-a dreptul șocant. În mijlocul încăperii și în fața celei de-a doua uși stătea scheletul unui animal. Dar nu al vreunui animal cunoscut. Părea să fie o pisică de dimensiuni mari cu un cap uman, având craniul alungit. Acesta părea că stă de pază în fața intrării în ce-a de-a doua cameră. Când imaginea animalului a apărut pe video-monitor, câțiva dintre specialiștii prezenți au spus că aceasta trebuie să fie dovada concretă a uneia dintre cele mai adorate făpturi mitice ale vechilor egipteni – ființa jumătate om, jumătate pisică. Oare asta să fie dovada concretă că așa ceva a existat?
Scheletul a fost atent examinat timp de aproape 3 ore de către echipa de cercetare, imaginile fiind transmise în direct în lumea întreagă, la mai multe universități de prestigiu. Ce este acest animal a rămas în continuare un mister, dar un lucru a fost atunci stabilit unanim: este vorba de un schelet real, nu de o sculptură și nici de creația vreunui taxidermist antic.
Apoi sonda și-a continuat explorarea, făcându-și drum prin a doua deschidere, în camera principală. Luminița emisă de fibra optică a scanat timp de mai multe încăperea întunecată, ce părea a fi goală. Dar încăperea era mult prea mare pentru micul fascicul de lumină, așa că s-a decis trimiterea unui al doilea fascicul, mai eficient, pentru a mări zona de vizibilitate a camerei video. Odată făcut și acest pas, s-a putut determina că încăperea era mult mai spațioasă decât prima. Atunci când sonda video s-a îndreptat direct spre mijlocul camerei, o imagine și mai șocantă li s-a arătat oamenilor de știință: chiar în mijlocul încăperii de piatră se afla o sferă aurie, cu un diametru de cca 30 de centimetri, plutind în aer cam la 40 de centimetri de sol.
Sfera aurie, plutind în aer în cea de-a doua cameră.
Ceea ce se vede sub ea ca fiind o umbră este de fapt o decolorare provenită de la sursa de energie radiind de la glob. Aceeași forță împinge de sub glob și excrementele liliecilor.
Membrii echipei de cercetare erau uluiți de ceea ce vedeau. Sfera pur și simplu plana în spațiul din mijlocul camerei. Nu existau fire care s-o țină în sus și nu era o iluzie optică. După primele estimări, sfera plutitoare era poziționată pe aceeași linie cu vârful piramidei.
Când vestea despre misterioasa sferă plutitoare a ajuns la Departamentul de istorie antică egiptean, echipei de explorare i s-a ordonat să înceteze orice activitate și să-și retragă sonda imediat. Caseta video a fost confiscată, iar membrilor echipei li s-a cerut să părăsească piramida. A doua zi, guvernul egiptean a emis un ordin de confidențialitate, care interzicea orice divulgare de informații privind scheletul pisică/om și mai ales sfera plutitoare. Acestea urmau să rămână un secret de stat, până când avea să fie stabilit cu exactitate ce erau acestea.
Din fericire, întreaga povestea a ajuns la The National Reporter înainte ca acest ordin să fie emis și iată, ne asumăm un mare risc aducând la cunoștința întregii lumi aceste descoperiri uimitoare. Ce explicații vor da în viitor oamenii de știință în legătură cu aceste obiecte stranii nu știm, dar vă asigurăm că The National Reporter va fi prima agenție de știri care le va publica”.
Acesta fost textul articolului din „The National Reporter”.

2

CONFIRMAREA UNEI INTERPRETĂRI:

FRAGMENTE DIN CĂRŢILE

TAINELE INIŢIAŢILOR VECHIULUI EGIPT

&

GARDIANUL MARII PIRAMIDE

9

La nivelul subtil al marii piramide se va mai fi aflat, de asemenea, o poartă energetică de câţiva metri, de formă sferică, prin intermediul căreia trebuia să treacă duhul sau sufletul neofitului pentru a pătrunde în lumea de dincolo şi a lua contactul cu zeii infraeterici. Evident, o astfel de poartă energetică se află la un nivel subtil (eteric sau infraeteric), iar diametrul ei nu putea fi mai mare de doi, trei metri. Poarta, din punct de vedere ezoteric, este un pasaj de trecere spre un tunel spaţio-temporal ce face legătura dintre planul material şi alte paliere ale nivelului ortoexistenţial al cosmosului – de exemplu, palierul eteric sau infraeteric. Mai trebuie menţionat că poarta era reprezentată de vechii egipteni printr-o scară. “Mi-a fost aşezată scara ca să-i pot vedea pe zei”, afirmau defuncţii în Cartea egipteană a morţilor. Scara prin care iniţiaţii egipteni puteau contacta zeii a fost desemnată prin termenul asket petasket înseamnând treaptă.

Concepţia materialistă afirmă bunăoară că, în antichitate, oamenii “preistorici” au construit primele focare de civilizaţie, oraşele-cetăţi, în funcţie de diverse considerente sociale, politice sau economice: în apropierea unor râuri sau fluvii, în vecinătatea unor terenuri apte de a servi cultivării plantelor cerealiere, în apropierea unor păşuni etc. Concepţia materialistă afirmă, de asemenea, că oamenii “preistorici” au construit mai întâi edificiile civile, publice sau private, iar apoi, speriaţi de dezlănţuirea “forţelor naturii” pe care le-au personificat a fi zei, au ridicat sanctuare de diferite tipuri, temple sau alte edificii magico-religioase. Totuşi, din punctul de vedere al concepţiei spiritualist-ezoterice, lucrurile sunt, în bună măsură, diferite: înainte de toate, specialiştii conectării şi iniţiaţii au detectat, prin mijloace psihotronice, centrele energetice de pe cuprinsul globlului terestru; apoi, chiar în acele locuri au construit templele şi celelalte edificii magico-religioase (obeliscuri, statui ciclopice etc). Abia ulterior, în jurul templelor, au fost construite edificiile civile – palatele, locuinţele etc. Aşadar, nu comandamentele sociale, economice sau politice au determinat apariţia primelor focare de civilizaţie, aşa cum afirmă concepţia materialistă, ci comandamente de ordin magic şi ezoteric. La nivel planetar, centrele energetice joacă rolul unor porţi prin intermediul cărora se poate comunica cu palierele ortoexistenţiale ale cosmosului: cu palierul infraeteric, cu palierul eteric, cu palierul astral etc. Toate edificiile magico-religioase construite în antichitate – de la marea piramidă la cel mai banal templu egiptean, de la dolmenele şi menhirele de la Stonehenge la tempele incaşe – au fost construite chiar în locurile în care se află centrele energetice importante ale globului terestru, indiferent de calitatea solului sau indiferent cât de departe se aflau de carierele de piatră necesare construirii.

Revenind la sfera energetică din interiorul marii piramide, sferă care se comportă ca o poartă (pasaj de trecere sau tunel spaţio-temporal – gaură de vierme – ce face legătura dintre lumea fizică şi celelalte paliere ortoexistenţiale), se poate spune că prin ea nu puteau pătrunde, dinspre lumea materială spre palierele ortoexistenţiale ale cosmosului, decât fiinţele umane decorporate – iniţiaţii care se manifestau prin intermediul sufletului Ka sau Ba. Pătrunderea unui duh decorporat al unui iniţiat din palierul material într-un alt palier al cosmosului se realiza printr-un fel de “translatare magică”. Pătrunzând prin poartă, neofiţii decorporaţi aveau impresia că străbat cu foarte mare viteză – ca o pasăre ibis, care era, la vechii egipteni, chiar simbolul sufletului Ka – un tunel lung, la capătul căruia se afla un alt palier al cosmosului – de exemplu, Amduatul sau chiar Amenti. Evident, la celălalt capăt al tunelului, la intrarea în lumea respectivă, pe neofiţi îi aşteptau chiar unul dintre zei. Acesta este motivul pentru care, pe toată durata procesului iniţierii în marea piramidă, neofiţii erau supravegheaţi îndeaproape de preoţi hierofanţi care purtau pe chip măştile zeilor sub al căror patronaj se realiza iniţierea: Osiris, Isis, Horus, Ra etc.

Procesul iniţierii decurgea în felul următor: neofiţii care aspirau la iniţiere erau conduşi de preoţii hierofanţi în camera regelui şi culcaţi în sarcofagul de piatră. Sarcofagul din granit roşu situat în camera regelui nu a servit niciodată unui defunct, ci numai unor iniţiaţi, oameni vii, care se supuneau procesului iniţierii. Sarcofagul nu a avut niciodată un capac, pentru că nu era nevoie de aşa ceva.

Mulţi cercetători din ziua de astăzi sunt de părere că sarcofagul din granit roşu are caracteristici speciale. Prin lovirea sarcofagului cu un diapazon se obţine un sunet cu o anumită frecvenţă. Acest sunet, după câte se pare, uşurează foarte mult concentrarea, meditaţia şi, în cele din urmă, decorporarea, adică părăsirea voluntară a trupului de către suflet (out of body experience: ieşire în afara trupului, fenomen care are loc fie voluntar şi autoprovocat, în urma unor antrenamente iniţiatice, fie neprovocat, în unele dintre cazurile de moarte clinică), precum şi pătrunderea în lumea de dincolo

Pentru ca un om să-şi poată părăsi trupul printr-un proces iniţiatic, trebuie parcurse câteva etape. Prima etapă a acestui proces prespunea intrarea trupului într-o stare relativ apropiată catalepsiei. Neofitul se lungea în sarcofag, cu capul răsucit spre apus, locul unde se afla “poarta” (sfera energetică) ce ducea în Amduat, cu picioarele lipite unul de altul pe toată lungimea lor şi cu mâinile încrucişate pe piept invers decât la mumii: mâna dreaptă era pusă peste mâna stângă, ceea ce semnifica renaşterea iniţiatică. Senzaţiile decorporării sunt relativ asemănătoare cu cele ale unui om care moare: toţi muşchii, începând de la tălpile picioarelor, se rigidizează treptat, de-a lungul şirei spinării urcă un suflu rece, iar trupul intră într-o stare asemănătoare catalepsiei.

A doua etapă a acestui proces consta în atingerea unei stări de conştinţă modificate. Drumul spre obţinerea unei stări de conştiinţă modificată începe cu atingerea stării mentale “alfa”. După cum se ştie, există patru mari tipuri de unde cerebrale: undele “beta”, care sunt specifice stării de veghe; undele “tetha” care apar în timpul stării de somn; undele “delta” care apar în timpul somnului profund, fără vise; undele “alfa” care apar în starea de semisomn şi de relaxare mentală.

Este interesant de menţionat şi faptul că undele mentale “alfa” corepund cu oscilaţia Schumann, adică au frecevenţa cuprinsă între 7,5 şi 12 Hz. La rândul lor, undele “beta” se încadrează în plaja 12-30 Hz, undele “theta” în plaja 4-8 Hz, iar undele cerebrale „delta” în limita 0,5-4 Hz (cicli pe secunda). În afara acestora mai există undele cerebrale „gamma”, insuficient cercetate până în acest moment, despre care se afirmă că apar în meditaţie profundă sau în stări propice revelaţiei mistice, care se înscriu în plaja 40-70 Hz.

În antichitate, un rol decisiv în procesul iniţierii aparţinea preoţilor hierofanţi, care induceau neofiţilor o stare specială de decorporare, asemănătoare până la un punct catalepsiei. Frecvenţa sunetului produs prin lovirea cu un diapazon a sarcofagului din granit roşu, perfect şlefuit, avea tocmai proprietatea principală de a provoca atingerea stării mentale “alfa”. Astăzi, s-au pus în vânzare dispozitive electronice, CD-uri sau casete cu muzică creată pe sintetizator, special compusă pentru inducerea stării “alfa”. Probabil că, alături de folosirea unui diapazon din bronz (nu se folosea fierul, care era considerat material impur de vechii egipteni) care inducea sunetul specific ce uşura atingerea stării “alfa”, vechii hierofanţi foloseau pase magnetice, hipnoza ori diferite poţiuni ce se obţineau din plante de genul mătrăgunei.

În fine, a treia etapă a procesului iniţiatic consta în separarea sufletului de trup: decorporarea propriu-zisă. Separarea sufletului de trup permitea neofiţilor o experienţă specială: dintr-o dată, ei se vedeau “înveşmântaţi” într-un trup diafan, eterat, asemănător aburului sau văzduhului, ce plana precum o pasăre ibis deasupra trupului material, întins în sarcofag. Nu întâmplător, corpul eteric (sufletul Ka) era reprezentat printr-o pasăre ibis. Astfel, neofiţii egipteni dobândeau capacitatea de a călători “în duh” pentru a cunoaşte regiunile sau “orele” lumii de dincolo şi, implicit, de a contacta zeii principali ai panteonului: Ra, Osiris, Isis, Thoth etc.