POROLISSUM – DOVADA ARHEOLOGICĂ CARE CONFIRMĂ AFIRMAŢIILE DIN CARTEA „ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE”

cropped-MATRIX-GREEN-EXCLUSIVE.jpg

SECŢIUNEA:

DE PRIN LUME ADUNATE

images

 DOVADA ARHEOLOGICĂ CARE CONFIRMĂ AFIRMAŢIILE DIN CARTEA „ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE”

38300986_510969486001159_3117565074806407168_n

1

DESCOPERIRE EXCEPŢIONALĂ LA POROLISSUM: O CĂRĂMIDĂ INSCRIPŢIONATĂ CU VECHILE SIMBOLURI CREŞTINE

 

37966006_510968899334551_632956704870367232_n

Preluare articol de Andreea Vilcovschi – CITAT: „Cercetarea unui sit arheologic situat în apropierea Complexului Porolissum a scos la iveală detalii importante care răstoarnă teoriile specialiştilor celor care au studiat zona în deceniile precedente.

Noile cercetări efectuate de către Ioan Bejinariu şi Dan Băcueţ-Crişan, arheologi de la Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, au condus spre o teorie nouă, răsturnând, astfel, concluziile studiilor anterioare. Descoperirile făcute în ultimii trei ani de către cei doi specialişti sălăjeni dovedesc că aşezarea din această zonă a judeţului este cu mult mai veche decât au susţinut cei care au investigat locul în urmă cu câteva decenii. Potrivit lui Ioan Bejinariu, cercetator arheolog specialist în epoca bronzului şi prima epocă a fierului, situl reprezintă o fortificaţie ce se întinde pe 7 hectare, amplasarea ei strategică permitându-i să deţină un control relativ asupra Porţii Meseşene, cea mai importantă trecătoare din nordul Transilvaniei, ce lega Transilvania propriu-zisă de zonele vestice, dinspre Ungaria.

Primele informaţii au apărut încă din timpul observaţiilor făcute la suprafaţă, cei doi cercetători constatând că au de-a face cu un sit arheologic destul de complex. Astfel, vestigiile nu constau doar în respectiva fortificaţie, ci cuprindeau şi o carieră romană, o amenajare ce pare a fi un turn roman de observaţie cu structură de lemn, situat în cel mai înalt punct, dar şi cel puţin două morminte rupestre, săpate în piatră. Pe acestea din urmă, cercetătorii anteriori le-au asociat cu chiliile unor sihaştri, cu o structură creştină timpurie, fără a le investiga, însă.

„Deocamdată am cercetat doar unul dintre morminte, iar treaba noastră nu a fost deloc uşoară, întrucât grota era plină ochi cu depuneri, cu grohotiş, prezenta infiltraţii ale apei. Probabil acesta a fost motivul pentru care au fost omise în investigaţiile din deceniile anterioare”, spune Bejinariu.

Chiar dacă mormântul a fost jefuit, echipa MJIA Zalău a avut norocul de a descoperi o piesă foarte importantă – o cărămidă, pe care sunt incizate unele simboluri creştine – un Chrismon şi un peşte, asociere caracteristică perioadei de început a creştinismului. „Aceste morminte pot fi legate de înhumarea unui grup de creştini, care sunt probabil cei care au rămas în zona Porolissumului după retragere. Probabil aparţineau unei pături înstărite, pentru că gresia respectivă nu e aşa de uşor de săpat, iar amenajarea unui astfel de mormânt era destul de costisitoare”, mai spune specialistul. Alte simboluri creştine au fost identificate şi pe frontul carierei, pe drumul de acces în zona respectivelor morminte. „Ar fi unul dintre argumentele pentru care acest sit pe nedrept aflat în umbra Porolissumului s-a bucurat de o mai puţină atenţie din partea arheologilor decât vestigiile de la Complexul Arheologic”, opinează sursa citată”. Preluare articol de Andreea Vilcovschi

38391767_510967706001337_7439384824168579072_n

2

PREZINT ÎN CONTINUARE AFIRMAŢŢILE DIN  CARTEA „ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE”

4

„Trebuie amendată opinia istoriografiei care afirma că religia creştină a fost adusă în Dacia, undeva la începutul secolului al treilea, de către refugiaţii din Imperiul Roman; de asemenea, trebuie sancţionată şi opinia acelor istorici care afirmă că nu există nici o dovadă a penetrării religiei creştine în Dacia înainte de perioada menţionată.
Şi de această dată, situaţia se prezintă invers decât este prezentată în mod superficial de către mulţi dintre promotorii istoriografiei. Religia creştină şi, implicit, propovăduirea Numelui lui Iisus Hristos a debutat foarte devreme în arealul carpato-danubiano-pontic.
Primul propovăduitor al creştinismului a fost Apostolul Andrei, despre care tradiţia orală afirmă că a ajuns în Sciţia (Dobrogea) între anii 60 – 70 ai erei creştine (sau poate puţin mai devreme). Cei care au aderat încă de la început la noua religie creştină în forma sa primară nu a fost “poporul” sau “mulţimea”, aşa cum insinuează astăzi promotorii istoriografiei, ci în primul rând preoţii lui Zalmoxis.
Este greşită, de asemenea, ideea că Apostolul Andrei ar fi mers din loc în loc, în târguri şi sate, pentru a propovădui mulţimilor noua religie; o astfel de procedură de propovăduire era din start sortită eşecului întrucât necesită o pregătire logistică preliminară destul de complexă, imposibil de pus la punct într-un răstimp scurt. Mult mai simplu era ca Apostolul Andrei să meargă direct la preoţii formelor religioase aflate în vogă la acea dată şi să-i convingă pe preoţii acestora de superioritatea noii religii. Ceea ce a şi făcut.
Peştera denumită astăzi a Apostolului Andrei din Dobrogea a aparţinut în vechime cultului zalmoxian. Acelaşi lucru se poate spune despre peştera în care, ulterior, a fost amplasată biserica de la Nămăieşti, peşteră despre care tradiţia bisericească afirmă că a fost vizitată chiar de acesta. În aceste locaţii, dar şi în altele astăzi necunoscute, Apostolul Andrei a mers direct la preoţii lui Zalmoxis şi i-a convins de faptul că trebuie să adopte noua religie, iar dacă cineva îşi imaginează că acei preoţi ai lui Zalmoxis erau atât de naivi încât să-l creadă, fără dovezi serioase, pe primul venit care-i îndemna să treacă în corpore, cu arme şi bagaje, la o nouă formă religioasă, se înşeală.
Preoţii lui Zalmoxis numai naivi şi creduli nu erau. Mulţi dintre ei stăpâneau meşteşugul solomoniei, unii intrau în transe mistice, alţii “mergeau prin fum” adică inhalau fumul cânepei pentru a atinge stări profunde de percepţie extrasenzorială prin care sondau tainele cerurilor şi ale pământului – cu alte cuvinte, erau iniţiaţi. Pentru a putea fi convinşi de superioritatea noii forme religioase – care pe deasupra era străină (dat fiind xenofobia caracteristică a autohtonilor) – vechii preoţi ai lui Zalmoxis n-au avut nevoie de cuvinte ori de discursuri înflăcărate din partea vreunui străin, ci de probarea experimentală, prin propriile lor puteri mistice, a celor afirmate de Apostolul Andrei. Ceea ce au probat, dacă se poate spune astfel, cu vârf şi îndesat.
Întrebarea ce se poate pune cu privire la acest subiect este cât se poate de tranşantă: ce puteau proba în mod experimental prin propriile puteri mistice preoţii lui Zalmoxis ? Răspunsul nu poate fi decât pe măsură, la fel de tranşant. Nu puteau proba altceva decât Adevărul Suprem: că Iisus Hristos există, că se manifestă în Trup de Slavă şi că este Dumnezeu adevărat.
Spus în mod profan, situaţia s-a prezentat cam în felul următor: Apostolul Andrei s-a prezentat în faţa marelui preot (poate chiar în faţa unui consiliu de preoţi) al lui Zalmoxis şi i-a spus ceva de genul: “Iată-L pe Cel care este cu mine şi în Numele Căruia vorbesc”. Iar marele preot al lui Zalmoxis şi cei care-l însoţeau, datorită puterilor mistice pe care le aveau, s-au uitat şi au fost probabil foarte surprinşi de ceea ce au văzut. Căci l-au văzut pe Iisus Hristos înviat, în Trup de Slavă. Tocmai contactul cu Iisus Hristos înviat în Trupul de Slavă i-a făcut pe preoţii lui Zalmoxis să priceapă adevărul în mod instantaneu: Hristos este Dumnezeu; Dumnezeu este mai presus decât Zalmoxis şi decât oricare dintre zeii cei vechi. Când preoţii lui Zalmoxis au înţeles despre ce este vorba, s-au botezat în numele Celui ce a învins moartea; apoi, au început să acţioneze ca mesageri sau, poate, ca preoţi ai lui Hristos (fiind hirotoniţi sau cel puţin “năşiţi” pe loc de către Apostolul Andrei).
Aşadar, nu a fost vorba despre nici un fel de predică avântată în faţa preoţilor daci, chiar dacă Apostolul Andrei vorbea “în limbi” şi probabil înţelegea limba dacilor, ci despre o demonstraţie, dacă se spune astfel, de forţă. Apostolul Andrei le-a arătat preoţilor daci Cine se afla în spatele său şi atât. Restul a fost efortul preoţilor daci de a înţelege ce se petrece.
…Într-un fel, se poate spune că Dacia a fost creştinată şi năşită “pe tăcute”, astfel că nu a fost nevoie de vreun refugiat provenit din Imperiul roman care să-i creştineze pe daci.
Fireşte, astfel de informaţii nici nu au cum să fie măcar luate în calcul de concepţia istoriografică actuală; din punctul de vedere promovat de istoriografie, astfel de informaţii nici nu există ori sunt privite ca fantezii.
Din păcate atât pentru istoriografie, cât şi pentru cititorii ce-i împărtăşesc concepţia, istoria oamenilor pe acest pământ nu poate fi înţeleasă la adevărata ei dimensiune fără a lua în calcul aceste evenimente esenţiale, căci întruparea, patimile, răstignirea şi învierea lui Iisus Hristos reprezintă punctul central al istoriei umanităţii.
„ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE”