TIMPUL, ULTIMA FRONTIERĂ

cropped-MATRIX-GREEN-EXCLUSIVE.jpg

111

ALAYA

CUFĂRUL CU ESEURI

1

„EZOTERICA”

Termenul ezoteric a fost folosit, pentru prima oară de poetul antic grec Lucian din Samosata – 125-180 după Iisus Hristos -, ezoterikos fiind o extensie a unui termen şi mai vechi – to eso -, folosit de filosoful Platon – 427-347 înainte de Iisus Hristos – în dialogul Alcibiade. Ulterior, scriitorul creştin Clement din Alexandria – care a trăit între anii 150 – 215 după Iisus Hristos -, în scrierea sa Stromata, a folosit pentru prima oară termenul ezoterika pentru a desemna “ceea ce este înăuntru, în interior”, cu sensul de învăţătură care este comunicată unui grup restrâns de oameni care formează „interiorul”.

***

TIMPUL, ULTIMA FRONTIERĂ

Oamenii nu se întrupează în palierul cuantic material pentru a obţine răspunsuri. Nici pentru a obţine o anumită formă de cunoaştere – nici măcar pe cea ezoterică. De aceea, orice formă de cunoaştere şi orice atitudine conceptuală obţinută de oameni în palierul cuantic material este limitată. În lumea materială oamenii se nasc pentru a alege. Fiecare moment al vieţii presupune o alegere. Scopul existenţei este antrenarea capacităţii de a alege. Ceea ce aleg însă oamenii poartă numele de karma, destin sau soartă.

Nu poate fi înţeles cu adevărat fenomenul karmei – al destinului sau al soartei – decât dacă se ia în considerare structura aurică a fiinţei umane. Omul este un microcosmos, o reflectare a cosmosului spiritual, astfel încât nu poate fi separat de acesta. Omul este imago mundi.

De asemenea, nu poate fi înţeles omul ca microcosmos, decât dacă se ia în considerare istoria macrocosmosului  – atât cea văzută, desfăşurată la nivelul planului material cât, mai ales, cea nevăzută, desfăşurată la nivelul celorlalte planuri cuantice. Totodată, nu se poate înţelege karma, decât dacă se ia în considerare istoria tuturor fiinţelor participante la istoria cosmosului, inclusiv a fiinţelelor îngereşti şi a spiritele naturii.

De aceea, este pe deplin întemeiat ca, înainte de a încerca măcar să descifrăm fenomenul karmei trebuie trecute în revistă principalele elemente ale structurii aurice umane, ale structurii lumii, precum şi principalele momente ale istoriei cosmice. Iar pentru aceasta este imperios necesar să începem chiar cu începutul. Începutul este Dumnezeu, creatorul cerului şi al pământului, al văzutelor şi al nevăzutelor. Dumnezeu este infinit, etern, fără de început şi fără de sfârşit. El este originea a tot ce există.

La rândul său, Pământul nu poate fi redus doar la aspectul material, care se află în continuumul spaţio-temporal tridimensional perceptibil prin intermediul organelor de simţ. Dincolo de palierul material – de continuumul spaţio-temporal tridimensional perceptibil prin intermediul organelor de simţ – există alte lumi, planuri sau paliere cuantice. Totalitatea acestor lumi/planuri cuantice transfizice poartă numele de Terra aurica. Palierele cuantice transfizice sunt dispuse în jurul globului terestru cam până la jumătatea distanţei dintre Lună şi Marte. Fiecare palier este format din mai multe subdiviziuni. Fiecare subdiviziune este o lume în sine.

Adeseori, în raport cu cuantuumul spaţiotemporal al lumii materiale, palierele cuantice transfizice au fost considerate “paralele” sau “concentrice”. Totuşi, a înţelege palierele transfizice ale Terrei aurica ca fiind “concentrice” sau “paralele” în raport cu cuantuumul spaţiotemporal al lumii materiale poate satisface doar sistemul de reprezentare specific unui om încarnat. Palierele cosmice – lumile – ce formează Terra aurica nu sunt propriu-zis “concentrice”, după cum nu sunt nici “paralele” în raport cu cuantuumul spaţiotemporal al lumii materiale. Ele sunt “paralele” ori “concentrice” doar dacă le înţelegem folosind  sistemul de reprezentare strict omenesc. Palierele Terrei aurica ocupă, ca proiecţie în continuumul spaţio-temporal al lumii fizice, un spaţiu de forma unui balon ce are Pământul fizic în mijloc, iar circumferinţa situată la jumătatea distanţei dintre Lună şi Marte.

Palierele transfizice ce formează Terra aurica sunt incluse una în alta, astfel că nu se poate spune cu prea mare exactitate unde se termină un palier şi unde începe altul. Dacă am lua un metru cub de spaţiu din lumea materială, am putea spune că în acel spaţiu se află toate palierele cuantice.

Palierele cuantice sunt despărţite între ele printr-o membrană protectoare. Membranele protectoare ce separă palierele Terrei aurica sunt formate din energia numită Timp. Aşadar, ceea ce separă planurile cuantice este o coordonată specială, căreia noi, oamenii, îi dăm numele de Timp. Timpul este, aşadar ultima frontieră ce separă palierul cuantic material de palierele transfizice. Membranele protectoare dintre palierele/lumile paralele ce formează Terra aurica pot fi străpunse de oameni doar prin naştere şi  prin moarte.