SOPHIA, ÎNŢELEPCIUNEA ZEILOR

cropped-ALAYA1.jpg

cropped-MATRIX-GREEN-EXCLUSIVE.jpg

AEGYPTIACA

9

SOPHIA, ÎNŢELEPCIUNEA ZEILOR

Miturile au reprezentat prima atitudine conceptuală coerentă – primul weltanschauung – din istoria umanităţii. Ca prim weltanschauung al umanităţii (ca atitudine conceptuală pe deplin formulată), miturile au încercat să ofere un răspuns comprehensibil problemelor fundamentale ale cunoaşterii: ce este lumea, cine a creat-o, ce este omul şi de unde vine, ce se întâmplă cu el după momentul morţii. Răspunsurile la toate aceste întrebări fundamentale au fost date, în cadrul concepţiei mitice, de acei iniţiaţi şi mitografi care s-au conectat la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului – la ceea ce noile paradigme ale fizicii cuantice au desemnat prin expresia “Ordine înfăşurată”.

De-a lungul dezvoltării civilizaţiei omeneşti, concepţia mitică a îmbrăcat diferite forme, în funcţie de conjuncturile istorice. Începând cu secolul al IV-lea înainte de Iisus Hristos, străvechea concepţie mitică s-a camuflat sub forma unei noi atitudini conceptual formulate, care poate fi desemnată prin termenul grecesc sophia (gr. sophia: înţelepciune).

Sophia, la fel ca şi concepţia mitică, a încercat să dea un răspuns coerent problemelor fundamentale ale cunoaşterii: ce este lumea, cine a creat-o, ce sau cine este omul, ce se întâmplă cu el după momentul morţii etc. Autorii sophiei au fost o categorie mai elevată de specialişti ai conectării, denumiţi sophosi – înţelepţi. Între iniţiaţi, mitografi şi sophosi nu era o diferenţă de esenţă, ci doar de prezentare şi de coerenţă a atitudinii formulate conceptual. Sophia a reprezentat un weltanschauung mult mai coerent, mai ordonat şi mai elaborat din punctul de vedere al discursului raţional, decât mitologia.

În ziua de astăzi, nu există prea multe informaţii cu privire la sophia. În schimb, există o abundenţă de informaţii cu privire la succesoarea ei în timp: philo-sophia. De fapt, existenţa sophiei nu poate fi decât dedusă din apariţia, în secolul al cincelea înainte de Iisus Hristos, în Grecia, a philosophiei. După cum se ştie, cuvântul grecesc philosophie, cuvânt preluat în mai toate limbile moderne, însemna la origine iubitor de înţelepciune, fiind format din philos care înseamnă iubitor şi sophia, care înseamnă înţelepciune.

Biograful şi filosoful grec Diogene Laertios afirma că primul care a folosit termenul de filosofie şi s-a numit pe sine filosof a fost Pithagoras. Alte surse indică faptul că Heraclit din Efes a fost primul care a folosit termenul de filosofie. „Filosofia se numea mai înainte înţelepciune, sophia, şi cel care o profesa era numit înţelept, sophos, pentru a arăta că a ajuns la cel mai înalt grad de perfecţiune omenească; filosoful era însă iubitorul de înţelepciune” – scria Diogene Laertios în cartea sa, “Vieţile filosofilor”.

Vechii doxografi au făcut, aşadar, o distincţie clară şi fără echivoc între sophos, înţeleptul, şi philosophos, iubitorul de înţelepciune. Sophos-ul – înţeleptul – se situa la un nivel de înţelepciune apropiat de cel al zeilor, singurii care, în opinia oamenilor din vechime, erau îndrituiţi să posede cunoaşterea. Philosophos era numai un iubitor de înţelepciune, un căutător. Sophia era înţelepciunea, în timp ce philosophia era doar iubirea de înţelepciune. Sophia era domeniul zeilor, dar şi domeniul oamenilor care se asemănau cu zeii în sensul că reuşiseră să transcendă condiţia profană şi să se conecteze la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului, în timp ce philosophia era domeniul iubitorilor de înţelepciune. Scriitorul Rene Guenon, primul care a remarcat această diferenţă esenţială dintre filosofie, ca iubire de înţelepciune, şi înţelepciunea adevărată, afirma că „devenirea ulterioară (a filosofiei) a făcut ca un studiu tranzitoriu să fie luat drept ţel final. Filosofia profană, clasică – afirma Rene Guenon -, este numai o pretinsă înţelepciune, pur omenească, care s-a substituit adevăratei înţelepciuni tradiţionale, care este supra-raţională şi non-umană„.

Aşadar, adevărata înţelepciune s-a numit cândva sophia, iar cei care au profesat-o s-au numit sophos.

O dată cu apariţia philosophiei, vechea sophia – şi prin ea concepţia mitică – a fost ocultată o lungă perioadă de timp, pentru a apărea mult mai târziu sub forma concepţiei spiritualist-ezoterice moderne. La rândul ei, philosophia, care este o căutare de înţelepciune pur omenească, şi-a urmat propriul drum.

Filosofia, ca disciplină de sine stătătoare, a apărut în secolul al şaselea înainte de Iisus Hristos, o dată cu apariţia filosofilor ionieni: Solon, Thales, Anaximadru, Anaximene şi Heraclit. Istoria filosofiei i-a catalogat pe filosofii ionieni drept „materialişti naivi”, ceea ce este destul de departe de adevăr. Filosofii ionieni nu au fost nici materialişti, nici naivi. Dimpotrivă: scrierile lor păstrează multe elemente preluate din concepţia mitică şi din continuatoarea ei în timp, sophia. Solon şi Thales au făcut parte, de altfel, dintre cei şapte înţelepţi (sophosi) ai Greciei. Ei nu erau nici măcar filosofi (iubitori de înţelepciune), ci sophosi (înţelepţi) şi erau desemnaţi de contemporanii lor în cunoştinţă de cauză, drept ceea ce erau. Motivul pentru care filosofii ionieni amintiţi au fost catalogaţi în epoca modernă drept materialişti-naivi, s-a datorat faptului că fiecare dintre ei a situat la originea cosmosului, ca principiu primordial, unul dintre cele cinci elemente constitutive ale lumii: focul, pământul, apa, aerul, eterul. Filosofiile vechilor înţelepţi ionieni n-au fost nici naive, nici materialiste, datorită faptului că elementele primordiale pe care aceştia le situau la originea lumii nu aveau de-a face cu elementele fizice cunoscute astăzi de fizicieni. Apa lui Thales, focul lui Heraclit sau aerul lui Anaximandru nu au nimic de-a face cu elementele fizice cunoscute, ci erau denumiri ale unor elemente spirituale, ortoexistenţiale, hiperfizice. De exemplu, elementul primordial “apă” desemnat de sophosul Thales drept principiu primordial era cunoscut şi de iniţiaţii Egiptului, care-l desemnau prin hieroglifa Nun – apele primordiale. Tot astfel, elementul primordial “foc” desemnat de sophosul Heraclit drept principiu primordial, nu se referea la focul fizic, ci la o altfel de realitate ontologică, comparabilă cu lumina astrală sau anima mundi din filosofia ezoterică a Evului Mediu. Şi exemplele ar putea continua.

Primii filosofi ionieni, consideraţi pe nedrept materialişti, şi mulţi dintre urmaşii lor au rămas tributari concepţiilor formulate de vechii mitografi şi sophosi. Sophosul Platon, la rândul său, a fost, la vremea sa, cel mai bun cunoscător al străvechii concepţii mitice. Prin geniul său, Platon a transformat vechile concepţii mitice în discursuri raţionale. Abia ulterior, la Aristotel se poate vorbi despre filosofie în sensul adevărat al termenului. Aristotel a făcut filosofia să vorbească în concepte, iar iluştrii săi urmaşi i-au continuat opera mai bine de două mii de ani. Totuşi, originea termenului „sophia” şi a nobilei îndeletniciri specifică marilor specialişti ai conectării, mitografi şi iniţiaţi, de a se conecta la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului, nu reprezintă o “invenţie” specific grecească, ci trebuie căutată ceva mai departe în timp, dincolo de epoca filosofilor ionieni din secolul al cincelea înainte de Iisus Hristos. Lingviştii moderni au confirmat că cuvântul sophia, implicit cuvântul compus philosophia, nu are o rădăcină indoeuropeană; cu alte cuvinte, nu aparţine fondului lingvistic al vechilor greci.

Acest fapt era cunoscut şi de vechii doxografi ai antichităţii. Astfel, un doxograf grec, Hecaitos din Abdera, susţinea, în secolul al treilea înainte de Iisus Hristos, că originea cuvântului sophia, şi implicit a cuvântului compus philosophia, trebuie căutat în vechiul Egipt. La rândul său, biograful Diogene Laertios (din a cărui lucrare fundamentală, “Vieţile filosofilor”, au parvenit cam nouăzeci la sută din informaţiile cu privire la filosofia Greciei antice) s-a mulţumit să constate că „unii autori afirmă că studiul filosofiei a început la popoarele străine„. (12)

Într-un pertinent şi foarte bine informat studiu lingvistic, Constantin Daniel, unul dintre cei mai buni cunoscători români ai culturii vechilor egipteni, a demonstrat că termenul sophia provine, într-adevăr, de la vechii egipteni. Studiind asemănările fonetice ale unor termeni ebraici, aramaici, egipteni şi greceşti, Constantin Daniel a demonstrat că termenul sophia provine din termenul egiptean safe sau sove care, la origine, însemna „învăţat”, „maestru”, „dascăl”.  „Putem conchide, scria Constantin Daniel, că termenul egiptean din Imperiul de mijloc, save, safe sau sofe este identic cu termenul sophis, sofis, în virtutea faptului că “f” grecesc provine din “b” egiptean.

Astăzi nu se cunosc vocalele cuvintelor egiptene, ci numai consoanele lor. Spre a găsi vocalele, de cele mai multe ori, trebuie descoperit termenul corespunzător. De fapt, termenii împrumutaţi de greci din limba egipteană nu au fost luaţi din limba clasică şi literară a Imperiului de mijloc – care nu era vorbită de cel puţin o mie de ani atunci când grecii s-au instalat în Egipt -, ci din limba vorbită.

Etimologia cuvântului sophia demonstrează faptul că, în vechiul Egipt exista un tip de concepţie despre lume – un weltanschauung: o atitudine formulată conceptual -, diferită de philosophia de mai târziu, care era comună specialiştilor conectării, mitografilor şi iniţiaţilor, într-un cuvânt tuturor celor care reuşiseră să acceseze aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului (Ordinea înfăşurată). Această concepţie despre lume, care a fost ţinută secretă mii de ani, a fost dezvăluită laicilor abia în epoca de sfârşit a antichităţii, când a fost adusă din Egipt în Grecia, unde a fost denumită sophia.

Grecia antică, începând cu secolul al cincelea înainte de Iisus Hristos, a devenit o retortă uriaşă, în care au fost distilate mai multe filoane viguroase ale vechilor concepţii mitice provenite din diferite colţuri ale lumii, în care vechii greci au putut pătrunde.

Astfel, abia în ultima perioadă a antichităţii se poate vorbi despre împrumuturi, transferuri, sincretisme de teme mitice, de concepţii şi de doctrine. Anterior acestei perioade nu se putea pune problema unor transferuri sau împrumuturi de cunoştinţe sau concepţii mitice.

Ulterior, sophia a fost difuzată în spaţiu şi timp, sub denumirea de concepţie ezoterică, concepţie spirituală sau concepţie spiritualist-ezoterică.

 CRISTIAN GĂNESCU

TAINELE INIŢIAŢILOR VECHIULUI EGIPT