MODELUL HOLOGRAFIC

cropped-ALAYA1.jpg

cropped-MATRIX-GREEN-EXCLUSIVE.jpg

AEGYPTIACA

9

MODELUL HOLOGRAFIC

Universul este aşadar un complex de energie, informaţie şi substanţă; într-un cuvânt, este compus din vibraţii. Tot ceea ce omul percepe în mediu este, în ultimă instanţă, compus din vibraţii. Lumea este un sistem de vibraţii, de oscilaţii, de unde şi de ritmuri. Formele fizice a tot ceea ce ne înconjoară sunt manifestări aparent stabile ale proceselor vibratorii. Dincolo de aparenta stabilitate a ceea ce se percepe prin intermediul simţurilor, se află însă ritmurile de frecvenţă. Omul şi procesele sale bio-psiho-fiziologice, la fel ca şi lumea în ansamblul ei, oscilează în funcţie de ritmul de frecvenţă.

În acest context, David Bohm, creatorul modelului holografic al cosmosului, făcea o distincţie necesară între două modalităţi fundamentale de cunoaştere. Prima modalitate constă în cunoaşterea lumii materiale, a “Ordinii desfăşurate”, care se realizează prin intermediul simţurilor şi a prelungirilor tehnologizate ale acestora: microscoape, telescoape etc care, trebuie recunoscut, sunt făcute după chipul şi asemănarea omului. A doua modalitate constă în cunoaşterea aspectului ortoexistenţial al cosmosului – a “Ordinii înfăşurate”.

Prima modalitate de cunoaştere este, evident, cea care se realizează prin intermediul simţurilor şi a prelungirilor tehnologizate ale acestora. Privind lumea prin intermediul simţurilor, spunea David Bohm, noi o vedem printr-un sistem reticular, ca pe o fotografie. Fotografia nu poate prezenta decât informaţia conţinută în variaţia de intensitate, adică de amplitudine a undelor. Văzul sau auzul nu sunt altceva decât transformarea de către creier a undelor de lumină sau acustice în pulsiuni ritmice ale neuronilor. Imaginile există numai în mintea omului, în lumea interioară a reprezentărilor şi ideilor. A doua modalitate de cunoaştere este cea a aspectului ortoexistenţial al cosmosului. Această modalitate de cunoaştere este posibilă doar în cazul în care omul poate cunoaşte realitatea printr-un sistem nereticular. Ritmurile de frecvenţă – trenurile de unde, cum le numeşte David Bohm -, nu conţin informaţie doar în variaţiile de intensitate, ci şi în variaţiile de fază, care pentru fotografie se pierd. Dacă s-ar putea cunoaşte realitatea printr-un sistem nereticular, s-ar putea percepe o altă realitate – o realitate holografică -, care este transcendentă fotografiei. Imaginea care conţine informaţii şi prin variaţiile de fază este holograma.

După cum se ştie, imaginea holografică a fost realizată efectiv în anul 1965, după descoperirea laserului. Spre deosebire de imaginea fotografică, imaginea holografică este tridimensională, proiectată în spaţiu, la mică distanţă de placă prin intermediul unui laser. Holograma diferă de fotografie: pe hologramă se văd nu numai imaginile generate de amplitudinea undei de lumină, de variaţia intensităţii luminii, ci şi informaţiile sub forma variaţiilor de fază, codificate prin interferenţa cu lumina coerentă întârziată. Dacă se sparge o hologramă, fiecare ciob redă imaginea întregului.

Omul, prin intermediul simţurilor, percepe lumea doar prin intermediul imaginilor generate de amplitudinea undelor de lumină, de variaţia intensităţii luminii. Studii recente au demonstrat faptul că emisfera cerebrală din partea stângă este responsabilă de această activitate. Emisfera cerebrală din partea stângă are drept caracteristică judecata; mijlocul ei de expresie este limbajul.

Evident, prin emisfera cerebrală din partea stângă omul nu poate cunoaşte decât lumea materială, care formează aspectul existenţial al cosmosului – Ordinea desfăşurată. De aceea, tot ce ţine de Ordinea înfăşurată este inaccesibil cunoaşterii omeneşti, sau cel puţin aşa s-a crezut o lungă perioadă de timp în mediile ştiinţifice.

Treptat, în ultimile decenii ale secolului XX, noile paradigme ale cunoaşterii ştiinţifice au convers spre acceptatarea ideii că omul dispune, în mod natural, şi de un instrument prin care poate cunoaşte în mod direct aspectul ortoexistenţial al cosmosului – Ordinea înfăşurată sau cel puţin o parte a ei – sau, pentru a folosi terminologia ştiinţifică, un instrument prin care poate decoda hologramele în mişcare. Acest instrument de decodare a hologramelor este situat în emisfera dreaptă a creierului. Modalitatea prin care, prin intermediul emisferei cerebrale din partea dreaptă, omul poate lua la cunoştinţă de ceea ce se petrece la nivelul ortoexistenţial al cosmosului a primit numele de “aport exogen de informaţie”.

Termenul de aport exogen de informaţii a fost introdus, în ultima perioadă de timp, în conştiinţa oamenilor de o nouă disciplină care s-a constituit pe baza noilor paradigme ale cunoaşterii ştiinţifice: parapsihologia.

În categoria destul de largă a aportului exogen de informaţii, parapsihologia a inclus retrocogniţia, precogniţia, clarvederea, telepatia. Toate aceste capacităţi “paranormale” sunt posibile la anumiţi oameni, este de părere parapsihologia constituită ca disciplină de graniţă, datorită faptului că aceştia sunt capabili să-şi folosească emisfera cerebrală din partea dreaptă, prin intermediul căreia pot recepţiona fluxuri de informaţii dinspre aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului.

Datorită faptului că emisfera cerebrală din partea dreaptă nu foloseşte limbajul, informaţiile astfel obţinute trebuie transferate emisferei stângi, care le prelucrează, verbalizează şi analizează.

CRISTIAN GĂNESCU

TAINELE INIŢIAŢILOR VECHIULUI EGIPT