TAINA OAMENILOR CERULUI (3)

cropped-MATRIX-GREEN-EXCLUSIVE.jpg

12545

TAINA OAMENILOR CERULUI

(3)

Din punct de vedere spiritual, oamenii creaţi de Dumnezeu “la început”, în ceruri, pot fi denumiţi prin expresia oameni ai cerului, întrucît patria lor este cerul. Ei au fost creaţi, ca spirite şi duhuri, de către Dumnezeu fie la începutul primei zile a creaţiei, fie într-o perioadă anterioară; expresia “prima zi” se referă doar la creaţia pământului, aşa cum a fost înţeleasă de Moise, nu şi la creaţia din ceruri. Oamenii cerului au fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu cam în aceeaşi perioadă în care au fost creaţi îngerii, dar cronologic după aceştia. Dacă Dumnezeu – pentru a folosi limbajul Hronografului – poate fi considerat Prima Lumină (Lumina Supremă), iar îngerii pot fi consideraţi “lumini de-a doua” care au ieşit din Dumnezeu precum “razele din soare”, oamenii cerului pot fi consideraţi la rândul lor “lumini”. Precum îngerii, şi oamenii cerului au ieşit din Dumnezeu precum razele din soare, spiritul unui om nefiind altceva decât o scânteie ieşită din Dumnezeu.

Această ultimă abordare a subiectului a cunoscut o elaborare metafizică amplă în scrierile înţelepţilor din India antică denumiţi rishi care desemnau prin termenul atman (sau purusha) chiar “scânteia divină” din om, adică spiritul. Termenul atman este menţionat chiar în Rig Veda, prima scriere importantă apărută în arealul cultural al Indiei. Upanishadele, alte scrieri indiene ce au aparţinut vechilor înţelepţi ai Indiei denumiţi rishi, afirmau la rândul lor că spiritul individual, atman este o scânteie provenită din focul universal. Înţelepţii Indiei afirmau că oamenii purtători de spirit se pot reîncarna; cel ce se reîncarnează este, evident, spiritul denumit atman sau purusha. (53)

La fel ca şi îngerii, prin liberul arbitru, oamenii cerului s-au împărţit în două categorii: o categorie a ales să rămână în Pacea lui Dumnezeu, iar cealaltă s-a răzvrătit împotriva Poruncilor Sale. Cei care au rămas în Pacea lui Dumnezeu pot fi desemnaţi prin apelaţia de “oameni ai luminii”, iar cei care s-au răzvrătit pot fi desemnaţi prin apelaţia de “oameni ai întunericului”; primii pot primi calificativul “albi”, iar ceilalţi pot primi calificativul “negri”. Cei din urmă şi-au întunecat (virusat) duhurile, iar reîncarnările succesive au ca scop final vindecarea şi reîntoarcerea la Dumnezeu.

Deşi au fost creaţi “la început” în ceruri de către Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa, oamenii cerului au coborât pe pământ abia după creaţia lui Adam şi a Evei menţionaţi în Geneza – adică în a şasea zi a creaţiei lui Dumnezeu. Despre oamenii cerului care şi-au întunecat (virusat) duhurile se poate afirma că fost “izgoniţi” (pentru a folosi expresia vetero-testamentară) din ceruri pe pământ. Şi nu doar în Ceylon, precum afirmă Talmudul, ci şi în alte locuri ale lumii, inclusiv în teritoriul carpato-danubiano-pontic. Oamenii cerului din această categorie au intrat în ciclul reîncarnărilor tocmai pentru a-şi vindeca duhurile – ca din întunecate duhurile lor să devină luminoase. Astfel, ei au devenit captivi în ciclul palingeneziei: naştere-moarte-renaştere. Despre oamenii cerului din această categorie scrierile înţelepţilor indieni afirmă că sunt înlănţuiţi în ciclul samsarei. Nu altceva afirmau vechii daci, care-i plângeau pe noii născuţi pentru că vin dintr-o lume mai bună într-o lume ostilă şi se bucurau la decesul semenilor lor, pentru că pleacă din această vale a plângerii. Această concepţie a generat practica priveghiului vesel, care s-a perpetuat în cadrul poporului român secole de-a rândul.

Evident, “cerurile” menţionate în scrierile citate sunt palierele cuantice superioare celui material: infraeteric, eteric, astral, spiritual, primordial (al Luminii lui Dumnezeu) etc. Cel mai important pentru subiectul aflat în discuţie este însă palierul infraeteric, care în antichitate a fost denumit “văzduh”. Evident, nu este vorba despre văzduhul fizic, adică despre aerul material, ci despre un palier distinct al cosmosului, care este situat din punct de vedere spaţial între palierul material, palierul eteric şi palierul astral. Palierele cuantice transfizice sunt invizibile percepţiei oamenilor obişnuiţi; ele sunt vizibile doar persoanelor dotate cu darul clarvederii. În antichitate existau mult mai mulţi oameni dotaţi cu darul clarvederii decât sunt în prezent, miturile nefiind altceva decât relatări mai mult sau mai puţin obiective referitoare la ceea ce aceşti oameni au observat pe palierele cuantice superioare celui material: eteric, astral, spiritual şi, în special, infraeteric. După deces, oamenii cerului se reîntorc pe unul din palierele cuantice transfizice cu care sunt în rezonanţă energetico-informaţională şi spirituală – cel mai adesea în ceea ce astăzi poartă numele de palierul cuantic astral (lumea astrală). Din lumea astrală oamenii cerului se reîntrupează periodic în lumea materială cu scopul de a-şi vindeca duhul virusat (întunecat). Pentru oamenii cerului fiecare nouă experienţă în lumea materială şi fiecare întrupare înseamnă un pas înainte în procesul de vindecare şi, implicit, de eliberare din circuitul reîncarnărilor (samsara). Scopul final al oamenilor cerului este reîntoarcerea la Dumnezeu şi ieşirea din circuitul reîncarnărilor.

În afara oamenilor cerului care au ales să se reîncarneze periodic în lumea materială pentru a se vindeca, mai există încă o categorie (mult mai puţin numeroasă): cea a oamenilor cerului cu duhul virusat, care însă nu au dorit să se reîncarneze în lumea materială pentru a se vindeca. Oamenii din această categorie au continuat să se manifeste la nivelul palierului cuantic infraeteric – văzduhul. La nivelul văzduhului oamenii din această categorie se manifestă în duhurile lor originare, fiind denumiţi zei de oamenii întrupaţi.

Zeii au fost menţionaţi în mai toate miturile şi legendele antichităţii; zeilor li s-au construit temple în care au fost invocaţi prin ritualuri. Zeii au fost menţionaţi chiar şi în Vechiul Testament, unde au fost denumiţi “dumnezei”. De altfel, Vechiul Testament nu face altceva decât să dezvăluie raporturile exacte dintre (dumne)zei şi Dumnezeu unicul, adevăratul creator al cerurilor şi pământului. Dumnezeu, pentru Vechiul Testament, este “Cel mai mare dintre dumnezei” sau “Tatăl dumnezeilor”.

Această afirmaţie a fost susţinută în repetate rânduri chiar de vocea autorizată a lui Moise care, referindu-se la Dumnezeu, exclama: “Cine e ca Tine între dumnezei Doamne?” (Ieșirea 15:11). La rândul său, Ietro, socrul lui Moise, împărtăşeşte aceeaşi idee: “Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toți dumnezeii.” (Exodul 18:11) În Psalmi afirmaţia este repetată întocmai: “Nimeni nu e ca tine între dumnezei, Doamne.” (Psalmi 86:8) Psalmii mai afirmă că “alți dumnezei se închină Lui.” De asemenea, Psalmii afirmă că Dumnezeu “judecă în mijlocul dumnezeilor.” (Psalmi 97:7-9)