TAINA OAMENILOR CERULUI: PROBLEMA LINIILOR GENEALOGICE (2)

cropped-MATRIX-GREEN-EXCLUSIVE.jpg

12545

TAINA OAMENILOR CERULUI

(2)

Problema liniilor genealogice şi a răspândirii acestora pe suprafaţa pământului după potop este mult mai complicată decât pare la prima vedere. Şi nu numai că este mai complicată, dar ascunde o mare taină – de fapt, ascunde una dintre cele mai mari taine ale istoriei umanităţii.

Taina, care a fost ascunsă secole de-a rândul, este următoarea: nu a existat doar o singură linie genealogică, cea provenită din Adam, ci mai multe, iar faptul că Geneza menţionează doar una singură nu trebuie să creeze confuzii. Explicaţia este simplă: în Geneza, Moise a prezentat, în mod firesc, o singură linie genealogică: cea din care a făcut parte el însuşi. Linia genealogică prezentată de Moise în Geneza începe cu Adam, continuă cu Set, cu patriarhii, iar după potop cu Noe şi cu liniile genealogice formate din cei trei fii ai săi: Sem, Ham şi Iafet. Adam menţionat de Moise în Geneza a fost doar unul dintre Începătorii (întemeietorii) umanităţii; în afara sa au mai existat şi alţi Începători. Linia genealogică provenită din Adam vetero-testamentar a fost proclamată ca fiind unica datorită unui exces de zel al unor comentatori din antichitate şi din epoca modernă.

În Geneza, Moise începe expunerea istoriei creaţiei cu momentul în care “Duhul lui Dumnezeu se purta peste apă. Şi Dumnezeu a zis: Să fie lumină “. Totuşi, chiar textul Genezei lasă să se înţeleagă că anterior acestei etape s-au desfăşurat alte evenimente importante; unul dintre aceste evenimente a fost cel reţinut de vechile scrieri ale umanităţii sub numele de “căderea îngerilor” (răzvrătirea unor îngeri împotriva Legilor lui Dumnezeu). Moise nu a precizat însă perioada în care s-a produs evenimentul denumit “căderea îngerilor” – în ce “zi” a creaţiei s-a produs. Geneza relatează doar o consecinţă a acestui eveniment: episodul în care “cel rău” (satan, “potrivnicul”) s-a prezentat în faţa Evei sub forma şarpelui pentru a o ispiti. Şarpele care a ispitit-o pe Eva a fost manifestarea unui înger răzvrătit, iar “căderea” acestuia s-a produs, fireşte, înaintea momentului ispitirii. Geneza indică totuşi în mod voalat că evenimentul denumit “căderea îngerilor” s-a desfăşurat înaintea creaţiei lui Adam şi a Evei şi chiar înaintea momentului în care “Duhul lui Dumnezeu se purta peste apă”, verset cu care începe Geneza; dacă s-ar fi produs după acest moment, Moise l-ar fi menţionat în Geneza. În consecinţă, evenimentul denumit “căderea îngerilor” s-a desfăşurat fie chiar la începutul primei “zile” a creaţiei, fie într-o epocă anterioară acesteia.

Este evident că înaintea “căderii îngerilor” trebuie să fi existat “creaţia îngerilor”, dar nici acest eveniment nu a fost menţionat de Moise. Locul creaţiei îngerilor a fost însă “cerul” (mai exact spus “cerurile”; aşa cum a fost menţionat, în primul verset al Genezei, varianta ebraică, “cerul” este la plural, iar “pământul” la singular). În “ceruri”, Dumnezeu a creat toţi îngerii perfecţi. După o lungă perioadă de timp, unii îngeri s-au răzvrătit împotriva Poruncilor lui Dumnezeu, motiv pentru care au fost “azvârliţi din ceruri” – aşa cum specifica la vremea sa prorocul Isaia care menţiona un înger “purtător de lumină” care a fost azvârlit din ceruri datorită mândriei sale.

Concluzia este că, dintr-un motiv sau altul, în Geneza, Moise a relatat doar evenimentele desfăşurate pe “pământ”, dar nu şi pe cele desfăşurate în “ceruri”, astfel că este firesc să nu fi menţionat nici creaţia îngerilor, nici căderea (răzvrătirea) unora dintre aceştia, nici motivele răzvrătirii, dar nici războiul ce s-a iscat în “ceruri” între beligeranţi.

Deşi Geneza nu face referiri directe la toate aceste subiecte, câteva scrieri antice le menţionează. Astfel, mistica evreiască sintetizată în principalele două cărţi ale kabalei, El Zohar şi Sepher Yetzirah, afirmă că îngerii au fost creaţi înaintea creaţiei lui Adam şi Eva. Mistica evreiască mai afirmă că în perioada creaţiei îngerilor, Dumnezeu a creat în “ceruri” un om primordial denumit Adam Kadmon. Adam Kadmon nu trebuie însă confundat cu Adam vetero-testamentar. Nici Talmudul nu se lasă mai prejos afirmând că, la fel ca îngerii căzuţi, şi acel Adam a fost la un moment dat izgonit din ceruri. După izgonirea din ceruri, Talmudul afirmă că Adam “a căzut pe pământ în dreptul insulei Ceylon, situată în sudul Indiei”. (4)

Şi scrierea antică Cartea lui Adam şi Eva – despre care o altă carte celebră a antichităţii, Cartea Jubileelor, afirmă că a fost scrisa chiar de Moise în urma unor revelaţii dumnezeieşti – afirmă că Dumne­zeu l-a făcut pe Adam din lumină. În Cartea lui Adam şi Eva, Dumnezeu îi spune lui Adam: “Te-am făcut pe tine din lumină”, reamintindu-i totodată că trebuie să respecte poruncile Sale. (5)

O altă scriere veche, Hronograful, compilată după surse străvechi de un autor bizantin pe nume Gheorghe Chedrinul, care a trăit în jurul anului 1000 după Iisus Hristos, explică evenimentele primordiale ale creaţiei lui Dumnezeu în felul următor: “Întru început a zidit Dumnezeu cerul şi pământul” şi adâncul cel întunecat al apei, sau precum grecii îi zic “haos”, care era amestecare nedespărţită a stihiilor, întru care pămîntul era nevăzut şi neîmpodobit, cu apele adâncului şi cu întunericul acoperit fiind, precum zice Scriptura: “Şi întuneric era deasupra adîncului.” Iar începând Ziditorul a aduce întru săvârşire şi întru podoabă pe făptura cea întîi nevăzută şi neîmpodobită, mai întîi a poruncit ca să răsară lumina din întuneric zicând: “Să se facă lumină. Şi se făcu lumină”. Aici unii socotesc a fi zidiţi îngerii, ca şi cum împreună cu lumina i-a zidit Dumnezeu şi pe îngeri. Pentru zidirea îngerilor, Sfântul Grigorie Teologul zice: “Cum că au ieşit din Dumnezeu, ca razele din soare, mai înainte de toată făptura”. Şi s-au alcătuit ei lumini a doua, slujitori lui Dumnezeu Luminii celei dintîi. (…) Într-acea vreme, unul din cei mai mari îngeri, preaînălţându-se cu mândria, a voit să fie deopotrivă cu Dumnezeu, că zicea în mintea sa: “La cerul cel mai întîi (unde este Scaunul lui Dumnezeu) mă voi sui, şi mai sus de stelele cereşti îmi voi pune scaunul meu, şi voi fi întocmai cu Cel prea înalt.” (Isaia 14, 13). Deci unul din cei mai mari îngeri, care se chema de lumină purtător, văzându-şi înălţimea şi slava firii sale celei îngereşti, şi socotind şi simplitatea ce va să fie a firii omeneşti celei de ţărână, s-a mândrit şi a gândit să nu se închine lui Dumnezeu-Cuvîntul, Cel ce avea să Se întrupeze, şi zicea întru sine: “La cer mă voi sui şi voi fi asemenea Celui prea înalt”. Prin mândrie îngerul acela cu cei de un gând ai săi a mâniat pe Dumnezeu Ziditorul său, şi a căzut din îngereasca slavă, prin dreaptă Judecata lui Dumnezeu surpat fiind din lumină la întuneric, din Cer în Iad, din îngerie în diavolie. Şi a căzut din cer cu a treia parte din îngeri care de voie s-au adus lângă el. De care lucru scrie în Apocalips, 12, 4: “Coada lui a smuls a treia parte din stelele cereşti” care se înţelege pentru îngerii ce au căzut cu Satana. Într-unul ca acela de Dumnezeu mâniitor păcat al mândriei, a intrat îndrăznind îngerii aceia, ceilalţi sfinţi îngeri, care cu Sfîntul Arhistrateg Mihail şi cu ceilalţi începători de cete, au stat tare lîngă Domnul Dumnezeu Ziditorul lor şi împotrivindu-se aceluia ce se mândrise, război cu dînsul făcură, precum se scrie: “Război s-a făcut în cer: Mihail şi îngerii lui război făcură cu balaurul şi surpat fu balaurul cel mare”. (11)

Trebuie precizat că în ciuda unor inadvertenţe destul de vizibile, Hronograful rămâne o scriere foarte importantă a misticii creştine. Aşa cum e scris în preambulul cărţii, Hronograful “a fost scris de chaldei, pe vremea lui Avraam, la anul 3500 de la facerea lumii. În anul 1000 după Hristos, istoricul Gheorghe Chedrinul în Constantinopol îl traduce în limba greacă; apoi Dimitrie al Rostovului îl traduce în limba rusă; a fost copiat apoi la Iaşi în anul 1591, publicat în Veneţia la anul 1691. În anul 1821 îl foloseşte Goethe în Germania. În anul 1837 este tradus în limba chirilică de mitropolitul Veniamin Costache; după 155 ani apare în limba română. (…) Prin urmare este cea mai veche carte din lume. Din anul 3500 până la Iisus Hristos sunt 2008 ani, iar de la Iisus Hristos până la noi sunt 2005 ani, adunaţi fac 4013 ani de circulaţie a Hronografului. Moise a scris primele cinci cărţi ale Vechiului Testament: Facerea, Ieşirea, Levitic, Numeri şi Deuteronom la anul 4108 după zidirea lumii. Vechiul Testament este scris de 3405 ani. Din anul 4108 pînă în 2005 sunt 3405 ani”. (11)

Aşadar, “cea mai veche carte din lume” după cum se autointitula, Hronograful afirmă explicit că înaintea creaţiei lui Adam s-au desfăşurat în “ceruri” evenimente pe care Geneza nu le menţionează. Totuşi, Hronograful nu expune până la capăt toate evenimentele desfăşurate în acea perioadă. Hronograful nu precizează mai ales faptul (prezentat de Talmud şi de kabala) că în “ceruri”, “la început”, Dumnezeu a creat nu doar îngeri, ci şi oameni – primul om fiind cel denumit Adam Kadmon de mistica evreiască a kabalei. Mai trebuie precizat că mistica evreiască acordă o deosebită importanţă expresiei vetero-testamentară “la început” din primul verset al Genezei: “La început, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul” (în ebraică : Bereshit Bara Elohim). “La început” (Bereschit) are mai multe sensuri, dar cel mai important dintre toate se referă la o perioadă îndelungată de timp desfăşurată fie la debutul primei “zile” a creaţiei lui Dumnezeu, fie la o perioadă situată înaintea acesteia, în care s-au petrecut evenimente neincluse în textul Genezei, iar printre acestea trebuie menţionată creaţia în ceruri a primului om Adam Kadmon. Totuşi, în mod firesc, trebuie dedus că, tot astfel cum nu a creat doar un singur înger, Dumnezeu nu a creat în ceruri doar un singur om, pe Adam Kadmon, ci mai mulţi, ale căror trupuri, denumite duhuri, a fost create din lumină.

Hrongraful mai face o omisune atunci când afirmă că răzvrătirea îngerilor conduşi de fostul “purtător de lumină” s-a produs atunci când aceştia s-au gândit “să nu se închine lui Dumnezeu-Cuvîntul, Cel ce avea să Se întrupeze”. (11) Cartea lui Adam şi Eva descrie însă diferit acest eveniment, afirmând că răzvrătirea s-a produs în momentul în care unii îngeri au refuzat să se închine omului recent creat de către Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Sa. Porunca dată îngerilor de a se închina omului a fost dată de însuşi Dumnezeu şi a fost dusă la îndeplinire de către Arhanghelul Mihail. Dacă Hronograful ar fi acceptat punctul de vedere susţinut în Cartea lui Adam şi Eva ar fi trebuit să recunoască faptul că, “la început”, înainte de creaţia lui Adam vetero-testamentar, în ceruri au fost creaţi atât îngeri, cât şi oameni.