MORMÂNTUL 10 DE LA CÂMPULUNG

cropped-ALAYA1.jpg

cropped-MATRIX-GREEN-EXCLUSIVE.jpg

ÎNTEMEIEREA (DESCĂLECAREA) STATULUI FEUDAL ŢARA ROMÂNEASCĂ

5

MORMÂNTUL 10 DE LA CÂMPULUNG

Este o mare diferenţă între tipologia lui Negru Vodă şi tipologia lui Basarab şi a urmaşilor săi. Acesta din urmă a fost foarte apropiat de modelul occidental (apusean) atât în ceea ce priveşte organizarea politico-socială pe care a impus-o noului stat, cât şi în ceea ce priveşte normele de conduită şi ţinuta. În schimb, cei din Dinastia Negru Vodă par să fi fost mai apropiaţi de modelul autohton al organizării sociale în moşii şi uniuni de moşii, iar ca tip comportamental par să fi fost mai apropiaţi de modelul “împărţirii dreptăţii din prispa casei”, ca veritabili moşi ai tuturor moşiilor de pe cuprinsul Ţării Româneşti. Această deosebire, prea puţin semnalată de istoriografie, devine cât se poate de vizibilă dacă se analizează inventarul mormântului princiar descoperit intact în anul 1920 la Curtea de Argeş, în care a fost înhumat, după cum afirmă majoritatea istoricilor, unul dintre fiii lui Basarab, decedat la aproximativ 40 de ani, între 1340 şi 1350.

Concluzia istoricului Constantin C. Giurescu este că „voievodul de la Argeș, așa cum ni-l arată veșmintele și podoabele sale, putea sta alături de cei mai străluciți monarhi ai Europei contemporane. N-a fost atunci, în veacul al XIV-lea, la curtea voievozilor noștri, o viață umilă, modestă, de țărani păstori și plugari, așa cum s-a crezut, plecându-se de la idei preconcepute, atâta vreme, ci tot fastul și strălucirea unei societăți de nobili, de boieri cu proprietăți întinse și cu legături puternice atât cu feudalii dinastiei angevine, cât şi cu Bizanţul şi cu imitatorii acestuia din urmă, cu ţarii sârbi şi bulgari.” Şi, într-adevăr, la deschiderea mormântului în anul 1920, cei prezenţi au constatat că personajul “poartă o tunică purpurie lungă până la jumătatea femurului și strânsă pe trup. Tunica este cusută cu fir și decorată cu mărgăritare, în special la mâneci (manșete și coate), și este închisă în față cu 30 de nasturi de aur smălțuiți cu verde astfel încât pe bumb să înfățișeze stema scut despicat, fasciat în jumătatea dreaptă în opt zone care alternează aur-verde. Circa 20 de nasturi similari decorau și antebrațele mânecilor. Peste mijloc, personajul este încins cu o centură de piele căptușită cu catifea, ornată cu fir și mărgăritare dispuse în romburi, având steluțe de aur la colțuri, centură care se închide printr-o pafta din aur atent lucrată. Paftaua reprezintă un castel în miniatură în centrul căruia se află o lebădă cu cap de femeie. Sub tunică se afla o vestă din care nu s-au mai păstrat decât bordurile de la gât, mâneci și din față, bogat ornate cu mărgăritare. Din cămașă a mai rămas doar dantela de la guler, din mătase și fir, realizată în tehnica „pointe de Venise”. Pantalonii și încălțămintea nu s-au păstrat, însă e probabil ca acestea din urmă să fi avut vârfuri ascuțite și lungi, după moda vremii. Pe cap, personajul poartă o diademă de fir decorată cu mărgăritare, care alunecase și, când a fost descoperit mormântul, ajunsese sub bărbie. Mâinile erau prinse pe piept cu o legătură ornată cu mărgăritare care formau crucea patriarhală și erau acoperite cu mănuși decorate cu aceleași pietre prețioase. În degete au fost găsite patru inele din aur și pietre prețioase, purtând mai multe inscripții săpate pe verigă. Prima dintre acestea este „Ave, Maria, gracia plena Dominus te[cum]” (adică „te salut, Marie, cea plină de har, Domnul e cu tine”), iar cea de-a doua este „Iesus autem, transiens per medi(um illorum, ibat)” (adică „Iar Iisus, trecând prin mijlocul lor, mergea” – versetul 4;30 din Evanghelia lui Luca).

Scriitorul Silviu Dragomir afirma că cel care a descoperit mormântul de la Biserica Domnească de la Curtea de Argeş, a fost istoricul Virgiliu N. Drăghiceanu care povestea că nu avea nici un fel de indicii de unde ar putea să-şi înceapă săpăturile. “Atunci, în acea vară a anului 1920, chiar în preziua începerii lucrărilor, pe când reflecta în amurg, singur şi îngândurat în marea biserică, tot pregetând şi socotind cam de unde ar trebui să-şi înceapă primul travers de prospectare, îşi dădu intuitiv seama că nu era nicidecum singur în sfântul lăcaş peste care tocmai se lăsau penumbrele înserării. Deodată, probabil din zona stranelor abia intuite, se dezlipi cu oarece precauţii o persoană pe care nu o cunoştea – probabil un om al loclui – având acel vag aspect de târgoveţ vetust -, deoarece purta o impresionantă barbă albă. Necunoscutul se apropie cu fereală de istoric şi parcă ştiindu-i intenţiile, parcă aflându-se în continuarea unei conversaţii deabia de curând întrerupte, i se adresă neobişnuit de apăsat şi grav: „De aici ar trebui, domnule istoric, să vă începeţi căutările dumneavoastră!”, îi spuse acel moş, arătându-i un anume loc din vasta incintă. Iar, cum academicianul nostru nu avea, oricum, vreo anume preferinţă, a doua zi se hotărî să înceapă traversul de prospectare chiar din locul arătat de bătrânul -, pe care, dealtfel, nu l-a mai întâlnit nicidată de atunci, în toată perioada cât au durat lucrările”.

Cu privire la personajul înmormântat la Biserica Domnească din Curtea de Argeş, cercetările din cadrul Proiectului Genesis ce s-au realizat în ultima perioadă de timp au dezvăluit o seamă de informaţii inedite. Înainte de toate, trebuie specificat că scopul Proiectului Genesis (aflat în plină desfăşurare) este să facă lumină în ceea ce priveşte linia genealogică a primilor domnitori ai Ţării Româneşti. La acest proiect participă – după cum afirmă jurnalistul Nicu Neag într-un bine documentat articol apărut în Ziarul Adevărul – “împreună cercetători, istorici şi specialişti de la Academia Română, de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Universitatea Al.I Cuza din Iaşi. Contractorul este Institutul de Biologie Bucureşti, iar parteneri Institutul de Biologie Bucureşti, Universitatea “Babeş-Bolyai”, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Directorul proiectului este academicianul Octavian Popescu.

“Primul pas din proiect – afirmă autorul citat – s-a făcut în 2012, când s-a redeschis mormântul 10, unde se bănuia că e îngropat Vladislav I/Vlaicu Vodă, care a fost nepotul lui Basarab I şi unchiul lui Mircea cel Batrân. (…) Metodele folosite de cercetători ca să răspundă întrebării pe care istoricii şi-o pun de mult timp legat de cine este îngropat la Curtea de Argeş au fost cele de ADN şi Carbon 14. Cercetătoarea Beatrice spune că în 2012 s-au recoltat trei probe biologice de la bărbatul îngropat în mormântul 10 – un os de la picior, o falangă şi o măsea. Osul şi falanga au fost folosite pentru analiza de Carbon 14 la Miami (Beta Analytic, locul unde s-a făcut testul), iar din măsea a fost extras ADN-ul. Segmentele alese de ADN din cromozoni au fost „citite” în Coreea. „Extracţia şi amplificările ADN au fost efectuate de către mine şi doctoranda Ioana Rusu în laboratorul nostru de la Institutul de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Ştiinţe”, susţine cercetătoarea.” (28)

Ca o concluzie preliminară, cercetătorii citaţi în articolul menţionat afirmă la unison că “analizele pe linie maternă arată că cel îngropat nu e de origine cumană, ci germană sau nord-indiană. După ce se va face şi analiza pe linie paternă (atunci când se va face) se va stabili dacă se mai susţine teoria originii cumane a domnitorilor Ţării Româneşti, teorie bine argumentată de istoricul Neagu Djuvara.

Iată aşadar că teoria cumană a primit o lovitură fatală de analizele efectuate în cadrul proiectului Genesis. Alexandru Simon – cercetător la Academia Română, Centrul de Studii Transilvane din cadrul UBB, Centrul pentru Studierea Populaţiei -, co-autor alături de Adrian Ioniţă (Academia Română, Institutul de Arheologie Vasile Pârvan, Bucureşti) şi Beatrice Kelemen (Universitatea Babeş-Bolyai, Institutul de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano Ştiinţe) al studiului asupra mormântului de la Curtea de Argeş, afirma tranşant că “nu au apărut elemente care să îl lege în plan genetic pe defunct de comunităţi sau indivizi de origine cumană. Mormântul 10 de la Curtea de Argeş este cel mai simplu şi cel mai profund mister din istoria medievală a românilor. Nici al ungurilor, nici al cumanilor, nemaidorit de semenii săi deoarece în el odihnea un român. Acel bărbat avea toate însemnele Apusului, îmbrăcăminte şi bijuterii specifice – inclusiv un inel asemănător cu Eduard de Woodstock, Prinţul Negru al Angliei, de aici şi modul în care istoricii români l-au branduit „Prinţul Negru al Ţării Româneşti. O cingătoare (pafta) găsită în mormânt şi care nu poate fi datată înainte de 1330-1340 scoate din calcul ca bărbatul îngropat să fie legendarul Negru Vodă, cel care, aşa cum spune legenda din cărţile de istorie, a descălecat la sud de Carpaţi şi a format Ţara Românească, fiind primul ei conducător.”

În contextul descoperirilor făcute, cercetătorul Alexandru Simon remarca, poate primul în istoriografia românească, schimbarea fundamentală de paradigmă tipologică între voievozii şi cnezii de dinainte de Basarab şi cei de după. “Se credea – afirmă autorul citat – că domnii români au fost, la începuturi, „nişte ţărani mai înstăriţi care împărţeau dreptatea de pe prispă şi că lucrurile s-au schimbat după 1920, când s-a săpat pentru prima dată acolo.”

De fapt, aşa a fost; conducătorii de dinainte de Basarab, printre care, la loc de cinste trebuie menţionat Negru Vodă Cel Bătrân şi Negru Vodă Cel Tânăr au fost “nişte ţărani mai înstăriţi care împărţeau dreptatea de pe prispă” după modelul moşilor din vechime. O dată cu Basarab s-a schimbat însă paradigma: atât Basarab, cât şi urmaşii săi au fost nobili în cel mai adevărat sens al cuvântului.

Ceea ce este şi mai interesant este faptul că mormântul 10 a fost iniţial ascuns, fiind acoperit cu nenumărate straturi de pietriş. Istoricul Alexandru Simon afirma că, din punctul său de vedere, „defunctul nu trebuia deranjat, ceea ce susţine identificarea cu un membru al familiei domneşti, care devenise indezirabil.

Singura explicaţie, mai afirmă autorul citat, pentru asemenea atitudine faţă de defunctul din Mormântul 10 în contextul Bisericii Argeş II (care n-a fost terminată/ pictată complet până în anii 1360) este confesiunea sa, o confesiune care devenise periculoasă pentru stat în noul cadru ecleziastic şi politic, mai exact în circumstanţele victoriei (în final definitive) a orientării „de rit grec” asupra aceleia „de rit latin”.