ELIBERAREA DE SUB JUGUL TĂTARILOR

cropped-ALAYA1.jpg

cropped-MATRIX-GREEN-EXCLUSIVE.jpg

ÎNTEMEIEREA (DESCĂLECAREA) STATULUI FEUDAL ŢARA ROMÂNEASCĂ

5

ELIBERAREA DE SUB JUGUL TĂTARILOR

Primul element de excepţională importanţă ce trebuie evidenţiat în contextul celor deja menţionate este chiar existenţa reală – confirmată atât de Hronograful rusesc, cât şi de scrierea Ieromonahului Ştefan – a craiul Vladislav, Domnul Românilor din Ungro-Vlahia locuită de ungureni.

Cu privire la Vladislav, reputatul istoric A D Xenopol afirma că acesta ar trebui identificat cu regele maghiar Ladislau al IV-lea Cumanul (varianta slavonă Vladislav, iar varianta românească Laslău), care a domnit între 1272-1290. Totuşi, în timpul invaziei Hoardei de aur din anul 1241, rege al Ungariei a fost Bela al IV-lea, care a domnit între anii 1235-1270, nu Ladislau. Ieromonahul Ştefan şi Hronograful afirmă că Vladislav era rege al Ungro-Vlahiei, că avea capitala la Oradea şi că avea o soră care l-a trădat, trecând de partea lui Batie, astfel că nu are de ce să fie identificat cu Ladislau al IV-lea Cumanul care a domnit treizeci de ani mai târziu.

Mult mai probabil este vorba, aşa cum a fost menţionat, despre o realitate istorică paralelă, care nu a fost luată în seamă sau nu a fost cunoscută de coroana maghiară (sau a fost voit ignorată), dar a fost reţinută de sursele documentare menţionate. Vladislav trebuie să fi fost regele românilor din Ungaria vlăhească sau Vlahia ungurenilor (Ungro-Vlahia), astfel că nu a avut nimic de-a face cu regele maghiar şi cu a sa Ţară a Maghiarilor denumită în mod fraudulos Ungaria. Existau pe atunci aşadar două ţări denumite Ungaria: una a maghiarilor, situată la vest de Tisa, iar cealaltă a românilor ungureni, situată la est de Tisa, pe teritoriul actualei Transilvanii. În consecinţă, regele maghiar Ladislau şi Voievodul Vladislav al Ungro-Vlahiei au fost persoane diferite, care au condus ţări diferite. Probabil că numele românesc al lui Vladislav era altul (posibil să fi fost Vlaicu), dar ca Domn al Românilor a fost botezat Vladislav, în acord cu cutumele epocii respective. Glumind puţin, se poate afirma că deşi documentele cancelariei maghiare afirmă (în mod mincinos) că regii maghiari cuceriseră deja Transilvania, acest aspect nu fusese adus şi la cunoştinţa românilor ungureni, care încă se încăpăţânau să aibă propria lor ţară, propriul lor rege, pe Vladislav, propria capitală la Oradea şi propria armată cu care s-au luptat împotriva Hoardei de aur.

Al doilea element de maximă importanţă menţionat în textele celor două scrieri ortodoxe este faptul că, înainte de invazia mongolilor, Vladislav, Domnul Românilor, domnea din capitala Oradea, unde-şi instalase scaunul de domnie, asupra întregii Ungro-Vlahii care era compusă din cele cinci judeţe ale Banatul Severinului, din Banatul propriu-zis şi din Ardeal – Ardealul era ceea ce ulterior a primit numele Transylvania (Ţinutul de dincolo de păduri). Ungro-Vlahia era compusă aşadar din mai multe formaţiuni politice de tipul cnezatelor, voievodatelor sau judeţelor, care erau teritorii relativ autonome. Relaţia fiecărei astfel de formaţiuni politice conduse de conducători de tipul cnejilor, voievozilor sau juzilor cu puterea centrală reprezentată de Voievodul Vladislav trebuie să fi fost bazată pe principiul de vasalitate; acelaşi principiu, la mare preţ în epocă, a fost aplicat ulterior de către coroana maghiară Voivodului Basarab.

Al treilea element de maximă importanţă pe care-l aflăm de data aceasta doar din scrierea Ieromonahului Ştefan, căci anexa rusească a Hronografului nu a fost interesată să menţioneze acest aspect, ocupându-se cu prioritate de cnejii ruşi din ograda proprie, a fost că Vladislav a avut un frate: fratele său nu a fost altul decât Negru Vodă – denumit Radu Negru Vodă. Acest aspect are o importanţă decisivă în înţelegerea evenimentelor din acel veac. De fapt, informaţia furnizată de către Ieromonahul Ştefan este senzaţională în sensul cel mai adevărat al acestui cuvânt şi este de mare mirare că nici un istoric nu a tratat-o corespunzător.

Ieromonahul Ştefan afirmă textual că după eliminarea lui Batie de pe scena istoriei, Radu Negru, fratele craiului Vladislav, a coborât din Ardeal pe apa Oltului şi şi-a aşezat scaunul de domnie lângă apa Argeşului. După aceea, Radu Negru a făcut curăţenie generală în cele douăsprezece judeţe situate la dreapta Oltului, alungându-i definitiv pe tătari.

Este important de menţionat că după alungarea tătarilor, localnicii români care vorbeau limba românească, denumiţi goţi (adică geţi) ce anterior erau “varvari”, fiind închinători la idoli şi aliaţi cu tătarii, s-au supus lui Radu Vodă Negru, primind “sântul botez cel pravoslavnic”.