COLUMNA CERULUI DE LA POLOVRAGI

cropped-MATRIX-GREEN-EXCLUSIVE.jpg

SECŢIUNEA:

DE PRIN LUME ADUNATE

images

COLUMNA CERULUI DE LA POLOVRAGI,

ACUM MAI BINE DE UN SECOL

ccc

1 – Unii lingvişti au pus denumirea Polovragi în legătură cu o plantă numită povragă sau polvragă, folosită ca medicament; alții au derivat-o de la un cuvânt grecesc compus, care ar însemna „mult stâncoasă” (Ghenadie Enăceanu); sau de la cuvintele slave indicând o jumătate de vale cu maluri râpoase (Iorgu Iordan); iar alții au văzut în ea o „vale diabolică” sau o „câmpie vrăjită” (Aurelian Sacerdoteanu). Cu toate acestea n-ar fi exclus ca denumirea să fie de origine geto-dacă, cuprinzând în sine o criptogramă nedescifrată încă, referitoare la credințele religioase și practicile medicale răspândite în viața strămoșilor noștri. (cf Wikipedia)

2 – La Polovragi, acolo unde „munţii se bat cap în cap” (pentru a folosi expresia basmelor şi legendelor populare, care încep prin formule-tip de genul: „pe vremea când munţii se băteau cap în cap, trăiau un moş şi o babă”) misterele se împletesc cu realitatea; există o apă curgătoare, Olteţul, ce se prelinge printre Munţii Căpăţânii (să fi existat cândva un artefact litic de forma unei căpăţâni sculptate în roca muntelui, care astăzi nu mai este vizibilă?; sau a existat o căpăţână – craniu – a unei personalităţi importante din străvechime îngropată acolo? eventual a unei căpăţâni uriaşe?), o peşteră în care se spune că s-ar fi adăpostit cândva Zalmoxis (peşteră în care demonii parcă sunt împietriţi în ipostaze nefireşti), şi ruinele unei cetăţi dacice (situată pe vârful muntelui, chiar deasupra peşterii). Câmpia din faţa celor doi munţi ce formează defileul Olteţului era străjuită cândva de un fel de obelisc din piatră care avea rolul de coloană a cerului (care nu mai există). Deşi unele surse afirmă că obeliscul a fost construit acum aproape cinci sute de ani, vechimea sa este probabil mult mai mare (acum cinci sute de ani se construiau troiţe, nu coloane ale cerului). Coloanele cerului se construiau în străvechime, pe vremea în care Babele şi Moşii îşi organizau moşiile potrivit vechilor cutume. Moşiile erau diferite de sate (lat: fossatum, adică loc îngrădit); Moşiile Românilor de odinioară aveau în centru un obelsic / coloană a cerului, o Bătătură a Horei (hora: ritual de înfrăţire între membrii comunităţii), un Altar central în care se invoca Focul sacru din cer (ce era vizibil ca o rază de laser ce cobora din văzduh o dată pe an, atunci când se sărbătorea Anul Nou), o masă rotundă cu 12 scaune unde se aduna Sfatul Oamenilor Buni şi Bătrâni; iar la limitele Moşiei existau Porţi / Portaluri (asemănătoare cu Porţile maramureşene de astăzi), care erau Locuri de trecere dinspre Pustie sau Haos („restul lumii”, unde domna dezordinea şi fără-de legea) spre cosmos (la vechii filozofi greci cosmosul era numit kosmos, cu semnificaţia de lume organizată, bazată pe legi de funcţionare, în antiteză absolută cu Haosul, lumea inversată a fără-de-legii şi a celor ce nu respectă poruncile lui Dumnezeu; se ştie, Poruncile lui Dumnezeu formează Firea Lucrurilor sau Ordinea cosmosului), spre „lumea organizată” a Moşiei (unde domneau Legile, ordinea şi bunăstarea dat fiind faptul că erau respectate poruncile lui Dumnezeu, adică oamenii se integrau în Firea Lucrurilor). Cei care nu respectau Poruncile lui Dumnezeu (adică minţeau, furau, ucideau etc) erau alungaţi din Moşie, dincolo de porţi. Anual se făceau ritualuri expiatoare: membrii care nu respectau Poruncile lui Dumnezeu erau alungaţi în pustie (pustia urâciunii ?); pe deasupra, erau încărcaţi magic cu toate păcatele comunităţii şi erau alungaţi dincolo de Porţi; ulterior membrii care nu respectau Poruncile lui Dumnezeu nu mai erau alungaţi; în locul lor era alungat un substitut (substituent magic?); astfel, aceştia au fost înlocuiţi cu un animal, cel mai adesea cu un ţap – de aici provine obiceiul alungării în pustie a „ţapului ispăşitor”. În antichitate se credea că păcatele oamenilor se adună într-o pâclă energetică întunecată, care are un miros pestilenţial, motiv pentru care vechii filozofi greci au numit-o „miasmă”, cuvânt ce a intrat şi în limbajul modern cu o semnificaţie diferită. Miasma trebuie eliminată cât mai repede din comunitate, pentru că altfel generează karma violentă ce se concretizează în accidente, incendii etc. De aceea, ţapul ispăşitor era încărcat magic cu miasmă şi alungat în pustie.

Constantin Brâncuşi a imortalizat vechilele coloane ale cerului în Coloana infinitului, masa la care se aduna Sfatul Oamenilor buni şi bătrâni în Masa Tăcerii, Porţile de la Hotare în poarta Sărutului.

Mai există o singură fotografie, de fapt un singur desen sau litografie cu Coloana cerului de la Polovragi, care este prezentată mai jos. (text CG)