CREŞTINISMUL PRIMAR ÎN DACIA

š

cropped-ALAYA1.jpg

cropped-MATRIX-GREEN-EXCLUSIVE-1.jpg

FRAGMENT DIN CARTEA

ROHMANII

DIN OSTROAVELE ALBE

4

CREŞTINISMUL PRIMAR ÎN DACIA

 

Dacă autohtonilor din spaţiul carpato-danubiano-pontic le-ar fi trecut prin minte să scrie vreo Evanghelie în care să descrie evenimentelele manifestării lui Iisus Hristos în arealul în care locuiau, începutul ar fi trebuit situat în momentul în care primul preot dac l-a perceput pe cale mistică; o astfel de Evanghelie ar fi continuat cu descrierea experienţelor mistice ale autohtonilor care l-au perceput direct pe Iisus Hristos înviat; de asemenea, o astfel de Evanghelie ar fi trebuit să cuprindă descrierea faptelor de putere pe care Iisus Hristos înviat le-a săvârşit în spaţiul carpato-danubiano-pontic.

Faptul că autohtonii din spaţiul carpato-danubiano-pontic l-a cunoscut mai întâi pe Iisus Hristos înviat şi abia apoi au cunoscut informaţii cu privire la existenţa Sa trupească din Palestina a generat o formă de înţelegere specific românescă a religiei creştine. Autohtonii L-au înţeles pe Iisus Hristos ca pe un Dumnezeu al Slavei, al Iubirii şi al Milei (întrucât se manifesta în Trupul de Slavă) şi nu ca pe un Dumnezeu al suferinţei, al parabolelor şi al patimilor – elemente ce răzbat cu putere din Evangheliile canonice. Această formă de înţelegere specifică s-a perpetuat, în timp, la urmaşii daco-geţilor, poporul român, fapt ce l-a determinat pe cunoscutul scriitor Nichifor Crainic să afirme că românii sunt mai apropiaţi sufleteşte de imaginea iconică a lui Hristos înviat decât de cea a lui Hristos răstignit; crucifixurile cele mai iubite de români sunt cele de pe care Hristos lipseşte, întrucât a înviat (spre desosebire de cele promovate ulterior, după secolul al nouălea, de canonul iconografic ortodox ori de cel catolic care pun accentul pe suferinţele Mântuitorului).

Acest tip de creştinism, care poate fi definit drept primar, s-a reflectat în spaţiul carpato-danubiano-pontic în tradiţia colindelor, care descriu evenimentul minunat al naşterii Domnului Hristos. Deşi analiştii moderni afirmă contrariul, se poate observa chiar şi cu ochiul liber că mai toate colindele au o slabă încărcătură dogmatică, semn că au fost concepute înaintea apariţiei unor informaţii coerente cu privire la naşterea Domnului Iisus Hristos, aşa cum sunt reflectate în Evanghelii. În colinde sunt prezente doar câteva aspecte, între care grija iubitoare a Maicii Domnului, Sfânta Fecioară Maria faţă de Prunc, Steaua Magilor, Staulul Naşterii, prezenţa Bătrânului Crăciun, care a indicat Maicii Domnului locul unde să nască Pruncul. Până şi denumirea locului naşterii lui Iisus Hristos a fost reţinut “după ureche”, adică fonetic: Viflaim în loc de Bethleem.

Pentru a ne face o idee foarte simplă, dar extrem de concisă şi de sugestivă cu privire la acest aspect este util de redat în continuare un interesant colind, preluat din revista Formula As, ce se rostea odinioară, într-o limbă românească arhaică, în ajunul Crăciunului, în partea de nord a României. “Din dieşiţi voi mari boieri, ge vedeţi pă Dumnezău, cum coboară de frumos, de frumos, de cuvios, tot pă scări de lumânări. Pe nimica nu călcare, de nimic nu se ţinare. Nici cu vorba nu sfârşare, luntru în casa din intrare, di bun prânzu ii dedeare. Gata-i prânzu să pranzim şi scaun să hodinim. N-am venit eu să-ţi prânzesc, nici scaun să hodinesc. C-am venit eu să te-ntreb, de-acel vig din dorsinic, ce stă-n culme păluit. Păluit şi necroit”. (27)

Începutul colindului este esenţial, fiind exprimat într-o frază-tip ce reflectă în mod concis şi extrem de sugestiv relaţia personală a lui Iisus Hristos înviat cu cei care-i celebrează naşterea minunată în staulul din Viflaim. În limbaj modern, această frază tip poate fi rezumată astfel: “Ieşiţi afară (din case, în miez de iarnă) boieri să-l vedeţi (în mod direct) pe Hristos (înviat).” Fraza-tip indică faptul că auditoriul (format din “boieri”; termernul de boier nu este folosit în sensul de dregătorie, ci de gospodar, de stăpân al locului pe care-şi are românul locuinţa, hambarul şi ogorul) este invitat afară din case nu pentru a i se reaminti naşterea concretă a lui Hristos la Viflaim, de care oricum era conştient, ci pentru un eveniment prezent şi concret – contemporan cu auditoriul – şi anume pentru întâlnirea directă cu Hristos înviat. Dacă nu ar fi vorba despre întâlnirea reală şi concretă cu Domnul Iisus Hristos înviat, de ce ar mai fi nevoie să mai iasă boierii sau gospodarii afară din case în miez de iarnă ? Istorisirea evenimentelor trecutului se poate face foarte bine la gura sobei, înăuntru !

Boierii (gospodarii) ies din case să-l vadă pe Dumnezeu Hristos cum coboară “cuvios” pe scări ca de lumânări (de lumină, precum, într-un alt veac, a observat Iacob scara îngerilor), îl poftesc, aşa cum stă bine oricărui gospodar, să intre în casă unde i se oferă un scaun întru odihnă şi este poftit a gusta prânzul pregătit de gazde.