TAINA CAVALERILOR

–

cropped-ALAYA1.jpg

cropped-MATRIX-GREEN-EXCLUSIVE-1.jpg

FRAGMENT DIN CARTEA

EXCALIBUR

18119262_303156876782422_3928524765633373259_n

TAINA CAVALERILOR

š Arthur – Cavaler şi Rege œ

La începutul Evului Mediu era în mare vogă un ciclu de legende reunite sub titlul “Cavalerii Mesei Rotunde.” Iniţial, legendele din acest ciclu au fost transmise prin viu grai în satele şi cătunele din Irlanda şi din Anglia.

Ulterior, legendele au fost sistematizate şi sintetizate într-o lucrare cultă, scrisă în limba franceză, care a circulat o perioadă de timp pe ambele maluri ale Canalului Mânecii. Manuscrisul scris în limba franceză a stat la baza realizării unei cărţi celebre, denumită “Moartea lui Arthur”, scrisă de Sir Thomas Mallory, cavaler şi erudit britanic, care a trăit în secolul al XV-lea.

Despre Thomas Mallory se ştie că s-a născut în jurul anului 1400, în comitatul Warwick, unde tatăl său ocupa funcţia de sheriff. Se mai ştie că, la 15 ani, Thomas Mallory l-a însoţit pe Contele de Warwick într-un război dus de regele Henric al V-lea. În 1442, Thomas Mallory a fost înnobilat, iar trei ani mai târziu a devenit membru al Parlamentului. După această dată, existenţa lui Sir Thomas Mallory a cunoscut o turnură nefastă: a fost arestat şi încarcerat de mai multe ori, sub acuzaţii dintre cele mai diverse: rebeliune, tâlhărie, tentativă de a-l asasina pe ducele de Buckingham etc.

Se pare că adevăratul motiv al numeroaselor arestări şi încarcerări a fost participarea la “războiul celor două Roze” şi sprijinirea unor regi şi conducători politici căzuţi ulterior în dizgraţie. După fiecare arestare şi încarcerare a urmat o perioadă de libertate, în funcţie de conjuncturile politice.

În anul morţii sale, în 1470, Sir Thomas Mallory se afla încă în închisoare, fiindu-i refuzată de mai multe ori eliberarea. Se ştie doar că lucrarea “Moartea lui Arthur” a fost terminată în al nouălea an al domniei regelui Eduard al IV-lea, puţin înaintea datei de 3 martie 1470. Biografii susţin că Sir Thomas Mallory a scris la carte până în ultima zi din viaţă, dacă nu cumva a murit cu pana în mână, scriind.

În ciclul de legende reunite sub titlul Cavalerii Mesei Rotunde, a cărui acţiune se desfăşoară în secolul al patrulea al erei creştine, apar personaje dintre cele mai exotice: oameni de rând deveniţi peste noapte cavaleri şi prinţi, preafrumose prinţese (denumite demoazele), vrăjitori – dintre care, cel mai celebru şi, oricum, cu cea mai mare influenţă asupra desfăşurării evenimentelor a fost celebrul Merlin. Însă acţiunea epică a celor cinci volume ale ciclului de cărţi reunite sub titlul “Moartea lui Arthur”, este întreţesută cu migală în jurul unui personaj cu totul special, Regele Arthur, cel care a devenit purtătorul sabiei Excalibur şi, totodată, cel sub al cărui patronaj a fost iniţiată căutarea Sfântului Graal. Conform tradiţiei, Sfântul Graal este cupa în care s-a scurs sângele Mântuitorului Iisus Hristos la răstignire.

Cartea lui Sir Thomas Mallory subliniază faptul că Regele Arthur a avut (cel puţin) trei săbii. Prima sabie a fost smulsă din piatră înainte ca Arthur să devină rege. Potrivit cărţii, sabia respectivă se afla înfiptă într-o lespede de piatră amplasată în curtea unei biserici creştine din Londra. Smulgerea sabiei din piatră a determinat alegerea lui Arthur ca Rege. Înaintea lui Arthur, numeroşi cavaleri au încercat să smulgă spada din piatră, dar nu au reuşit. Arthur a fost singurul care a reuşit. A doua sabie a fost câştigată de Regele Arthur într-o luptă, de la un cavaler, iar a treia sabie i-a fost oferită regelui Arthur de o zână denumită Doamna Lacului. Potrivit cărţii lui Thomas Mallory doar numele celei de-a treia săbii este Excalibur, în traducere “taie fierul şi oţelul”, cu semnificaţia folosită de scriitorul antic Vergiliu în principala sa scriere “Eneida”: vulnificus chalybs, adică indestructibilă şi invincibilă. La fel este şi purtătorul ei, cu condiţia să respecte legile lui Dumnezeu.

Se face astăzi o confuzie între săbiile regelui Arthur, în special datorită cinematografiei, care a impus mai multe variante ce respectă prea puţin textul cărţii lui Thomas Mallory. În cele mai cunoscute variante cinematografice, sabia scoasă din piatră de către regele Arthur poartă numele Excalibur, ceea ce, aşa cum a fost specificat, este incorect.

Este esenţial de remarcat, înainte de toate, faptul că Arthur nu a reuşit să smulgă acea (primă) sabie din piatră prin puterea sa personală, ca rezultat al unui antrenament. Faptul că Arthur a reuşit să smulgă sabia din piatră s-a datorat naşterii sale excepţionale. Subiectul naşterii lui Arthur a fost descris în mod succint de către Sir Thomas Mallory chiar la începutul cărţii. Tatăl lui Arthur era regele Uther Pendragon care, o perioadă de timp, s-a războit cu ducele de Cornwall. Sedus de frumuseţea lady-ei Igraine, soţia ducelelui de Cornwall, Pendragon i-a cerut vrăjitorului Merlin, care devenise sfetnicul său de taină, să-i schimbe înfăţişarea pentru a întreţine raporturi sexuale cu ea. Merlin i-a făcut pe voie şi i-a transformat, prin vrăji, înfăţişarea pentru o noapte, astfel încât Pendragon, cu înfăţişarea ducelui de Cornwall, a pătruns în castelul acestuia, unde, chiar în patul conjugal, a întreţinut relaţii sexuale cu lady Igraine. Rezultatul trufiei şi poftelor trupeşti ale lui Pendragon a fost Arthur care, imediat după naştere, a fost luat de Merlin de la mama sa şi încredinţat unei alte familii, care l-a crescut şi educat până la tinereţe. La puţin timp după naşterea lui Arthur, Pendragon a murit, lăsând cu limbă de moarte ca fiul său şi al lady-ei Igraine să moştenească regatul. Până la tinereţe, Artur nu a ştiut cine-i sunt adevăraţii părinţi. Cartea lui Thomas Mallory notează că, pe când Arthur era un tânăr mai mult sau mai puţin promiţător la curtea nobilului despre care credea că este tatăl său (numele acestuia era Sir Ector), în curtea unei mari biserici din Londra s-a produs o minune, chiar în seara de Crăciun. Iată cum narează Sir Thomas Mallory această minune: “Iar când atât slujba de utrenie, cât şi Sfânta Liturghie se terminaseră, s-a putut vedea în curtea bisericii o lespede grea de piatră ce sta rezemată de altarul cel mare, părând a fi o bucată pătrată de marmoră; însă în mijlocul acelei lespezi se afla un fel de nicovală de oţel, înaltă cam de un picior, şi în acesta era înfiptă o spadă frumoasă, iar de jur împrejurul acestei spade sta scris cu litere de aur aceste cuvinte: Acela care va dovedi să tragă afară spada aceasta, scoţând-o din nicovală, este pe drept născut să fie rege al întregii Anglii.” (1)

Fireşte, toţi nobilii şi cavalerii au încercat să scoată acea spadă din piatră, dar au eşuat; doar unul singur a reuşit: Arthur. Imediat după ce a scos sabia din piatră, Arthur a aflat, chiar din gura vrăjitorului Merlin, adevărata sa descendenţă şi menire. Ulterior, cu ajutorul sabiei smulsă din piatră, Arthur a câştigat nenumărate bătălii şi turniruri.

Trebuie remarcat înainte de toate că piatra este cel mai stabil şi dur element al naturii – este materia în starea cea mai densă. Smulgând acea sabie din piatră, Arthur a demonstrat că este un Ales. Arthur a fost Alesul desemnat încă de la naştere să devină Rege al Angliei, iar smulgerea sabiei a fost confirmarea acestui fapt.

În afara celei scoase din piatră, Regele Arthur a mai purtat (a mai folosit în luptă) încă două săbii. Una dintre ele a fost cucerită de către Regele Arthur în urma unei lupte cavalereşti. Regele Arthur s-a luptat cu un cavaler pe care, în cele din urmă, după mult efort, l-a învins. Se poate deduce faptul că, dacă prima sabie, cea smulsă din piatră, a fost obţinută datorită calităţilor sale de Ales, a doua sabie a fost obţinută datorită meritelor sale personale – datorită antrenamentelor în arta militară.

A treia sabie a regelui Arthur nu a mai fost smulsă din piatră, dar nici obţinută prin luptă cavalerească. Ea a fost oferită Regelui Arthur de o zână a apelor, denumită Doamna Lacului.

Iată cum descrie Sir Thomas Mallory obţinerea celei de-a treia săbii, care este chiar celebra Excalibur. Pe când se afla împreună cu vestitul vrăjitor Merlin, regele Arthur a purtat o luptă cavalerească aprigă cu un strălucit cavaler al vremii, pe nume Pellinore. Cavalerul Pellinore aproape că l-a învins în luptă pe Regele Arthur, iar în acea încleştare teribilă sabia regelui s-a frânt în două. Arthur a rămas astfel fără sabie.

Şi, după cum spune cartea lui Thomas Mallory, “călărind mai departe, Merlin şi Regele Arthur au ajuns la un lac, o întindere de apă frumoasă şi destul de mare. Iar în mijlocul lacului, Arthur zări un braţ îmbrăcat în mătase albă, care ţinea în mână o spadă frumoasă. Şi au văzut o tânără fecioară umblând pe lac.” (1)

Acea fecioară era zâna denumită Doamna Lacului, care, în schimbul sabiei, a cărei proprietară era, i-a cerut regelui Arthur un dar. După ce regele s-a învoit, zâna i-a dat voie regelui să vâslească cu o barcă până în mijlocul lacului. Ceea ce regele a şi făcut, luând sabia din mâna ce ieşea din lac. În momentul în care a luat sabia, mâna ce o ţinea a coborât în adâncurile lacului.

Ulterior, vrăjitorul Merlin l-a întrebat pe rege ce-i place cel mai mult: sabia sau teaca. Fireşte, regelui i-a plăcut sabia, mai cu seamă că purtătorul ei nu putea fi înfrânt în luptă şi, mai ales, că putea tăia orice fel de oţel. Nu putea fi nici măcar zgâriată de altă sabie. De aici şi numele Excalibur: taie fierul şi oţelul. Merlin nu a fost însă de acord cu regele Arthur, dezvăluinu-i faptul că teaca este cu mult mai preţioasă. “Teaca preţuieşte cât zece spade şi atâta timp cât vei avea teaca la centură, i-a spus Merlin regelui, niciodată nu vei sângera şi nici nu poţi fi rănit de moarte. De aceea, ai grijă să nu-ţi lipsească teaca de la şold, l-a sfătuit vrăjitorul pe regele Arthur.” (1)

Teaca, evident, este un receptacol; de aceea, văjitorul Merlin a considerat că teaca este mai importantă decât sabia. În cele din urmă, după multe evenimente eroice, teaca i-a fost furată regelui Arthur chiar de către sora sa care a devenit o temută vrăjitoare, iar Arthur a dat poruncă să-i fie fabricată o altă teacă. După moartea regelui Arthur, sabia a fost returnată acelei mâini care a tras-o înapoi în adâncurile lacului.

š Masa Rotund㠜

Cartea lui Thomas Mallory spune că, de-a lungul domniei sale, Regele Arthur i-a adunat pe cei mai viteji cavaleri din acea vreme într-o nobilă comunitate, care a primit numele de Masa Rotundă.

Cu privire la numărul cavalerilor Mesei Rotunde, există mai multe versiuni. Unele versiuni, folosite şi de cinematografie, care a avut un rol important în mediatizarea legendei, reliefează faptul că în jurul Mesei Rotunde s-au adunat 12 cavaleri. Aceste versiuni sunt infirmate chiar de către Thomas Mallory, care afirmă explicit în cartea sa că numărul total al cavalerilor Mesei Rotunde a fost de 150.

Thomas Mallory spune că toţi cei 150 de cavaleri se puteau aşeza simultan în jurul Mesei Rotunde. Iar dacă în jurul Mesei Rotunde puteau lua loc simultan 150 de cavaleri, ne putem imagina că diametrul ei a fost destul de mare. Sir Thomas Mallory mai afirmă că Masa Rotundă a fost primită în dar de către Regele Arthur de la un rege prieten, pe nume Leodegrance, care era chiar tatăl Reginei Guenever, consoarta lui Arthur.

Masa Rotundă a fost oferită de Regele Leodegrance în momentul în care mesagerul Regelui Arthur s-a prezentat la curtea sa pentru a-i cere, în numele stăpânului său, mâna fiicei sale. Mesagerul a fost chiar vrăjitorul Merlin. “Aceasta – a spus regele Leodegrance -, este pentru mine cea mai bună veste pe care aş fi putut-o primi vreodată, anume că un rege atât de vestit pentru vitejie şi nobleţe, doreşte să se căsătorească cu fiica mea… Îi voi trimite şi un dar care îi va face multă bucurie, adică îi voi dărui Masa Rotundă, aceea pe care Uther (Pendragon n. n.), tatăl său (al lui Arthur n.n.), mi-a dăruit-o mie. Iar acea masă, când în jurul ei se află toţi pe care ea îi poate cuprinde, numărul acestora se ridică la 150 de Cavaleri. În ceea ce mă priveşte – mai spune Regele Leodegrance -, eu am o sută de Cavaleri buni, dar îmi lipsesc cincizeci, adică atâţia cât au fost ucişi în zilele domniei mele. Aşadar – încheie Thomas Mallory acest subiect – regele Leodegrance i-a încredinţat lui Merlin pe fiica sa Guenever, precum şi acea Masă Rotundă cu cei o sută de cavaleri şi astfel au umblat neosteniţi, împodobiţi cu nenumărate bogăţii, umblând pe apă şi pe uscat, până ce au ajuns aproape de Londra.” (1)

Sir Thomas Mallory spune mai departe că, în ajunul nunţii cu Lady Guenever, Regele Arthur a mai găsit 28 de Cavaleri, cu care a completat o parte dintre locurile neocupate din jurul Mesei Rotunde. Dar, după ceremonia nunţii, când Cavalerii s-au ridicat de la locurile lor, au avut surpriza să constate că s-a produs o minune: pe fiecare scaun aflat în jurul Mesei Rotunde era scris, cu “litere de aur”, numele fiecăruia dintre ei.

Ulterior, pe scaunele Mesei Rotunde s-au aşezat noi Cavaleri – unii dintre ei au ocupat scaunele deja vacante, iar alţii au ocupat scaunele celor ucişi în bătălii sau în turniruri. Dintre cei mai celebri Cavaleri ai Mesei Rotunde s-au numărat Sir Torre, Sir Gawaine, Sir Uwaine, Sir Launcelot-De-Lake (care, o lungă perioadă de timp, a fost considerat cel mai viteaz cavaler al Mesei Rotunde, fiind şi cel care a iubit-o în taină pe regina Guenever), Sir Tristam-De-Liones (iubitul Frumoasei Isolda), Sir Percivale, Sir Bors, Sir Galahad.

 Deşi Masa Rotundă a aparţinut iniţial tatălui lui Arthur, Uther Pendragon, care i-a dăruit-o Regelui Leodegrance, iar acesta la rândul său i-a dăruit-o Regelui Arthur, cel care a conceput-o a fost vrăjitorul Merlin. Tot Merlin, scrie Sir Thomas Mallory în cartea sa, “a fost cel care a conceput Masa Rotundă, ca un simbol al rotunjimii lumii, ca oamenii să poată înţelege prin Masa Rotundă adevăratul sens al noţiunii de rotund. Pentru ca întreaga lume, fie ea creştină sau păgână, să se îndrepte spre Masa Rotundă, iar când se întâmplă ca unii să fie aleşi a face parte din Conclavul Mesei Rotunde, atunci aceştia să se socoată mai binecuvântaţi şi mai puternici decât dacă li s-ar dărui jumătate din lumea aceasta” (Merlin vorbea despre “rotunjimea lumii” într-o vreme în care cei mai mari învăţaţi ai Europei considerau că pământul este dreptunghiular şi plat).

Un alt scop al construirii Mesei Rotunde a fost acela de a constitui temelia unei Nobile Familii, formată din Cavaleri care şi-au lăsat, după cum spune Thomas Mallory, “taţii şi mamele, rubedeniile, chiar şi soţiile şi copii.” (1)

După cum a fost menţionat, în jurul Mesei Rotunde, fiecare cavaler membru al Nobilei Familii, sta aşezat pe câte un scaun ce avea înscris cu litere de aur numele său. Un singur scaun, denumit Scaunul Perilous sau Scaunul Primejdiilor, a fost o lungă perioadă de timp neocupat. Scaunul Primejdiilor a fost ocupat în cele din urmă de cel care avea să descopere Sfântul Graal (SanGraal): Sir Galahad, Cavalerul neprihănit, care a fost fiul lui Sir Launcelot. Ceilalţi doi Cavaleri care au participat la găsirea Graalului au fost Sir Percivale şi Sir Bors. Pentru a-şi îndeplini menirea, Sir Galahad a trebuit să treacă prin nenumărate aventuri, prima dintre ele fiind obţinerea unei noi săbii miraculoase, alta decât Excalibur pe care o purta Regele Arthur, dar de aceeaşi calitate transcedentală.

Istoria obţinerii sabiei miraculoase de către Sir Galahad a fost descrisă de Sir Thomas Mallory în volumul al patrulea al cărţii, capitolul al II-lea a părţii a XIII-a. Era chiar în Dumnica Rusaliilor, când, venind Regele Arthur şi Regina Guenever de la slujba din biserică, împreună cu toţi cavalerii, au descoperit că pe Scaunul Primejdiilor (Perilous) era scris de curând, cu sloave de aur, următorul mesaj: “După patru sute de ierni şi patru şi încă cincizeci încheiate după patimile Domnului nostru Iisus Hristos, acest scaun va trebui să-şi afle împlinirea.” (1)

Pe când cinstiţii meseni socoteau că ziua prorocită era chiar cea în care sărbătoreau Rusaliile, un scutier a pătruns în sală şi l-a anunţat pe Rege că s-a petrecut o minune. Mai jos de castel, pe un râu, fusese descoperită o buturugă mare ce plutea deasupra apei, buturugă ce părea făcută din marmoră roşie, în care se vedea înfiptă o spadă frumoasă şi foarte scumpă, cu mânerul din pietre preţioase, având pe el încrustate litere de aur. Iată ce scria pe mâner: “Niciodată nici un muritor nu mă va putea lua de aici, afară de acela la şoldul căruia se cuvin să atârn şi care va fi cel mai bun cavaler din lume.” (1)

Niciunul dintre cavalerii prezenţi, mulţi cu vechime la curtea regelui Arthur, nu a reuşit să tragă sabia afară; nici măcar cei mai viteji dintre ei, Sir Percivale sau Sir Gawaine, iar Sir Launcelot nici măcar nu a încercat, dând dovadă atât de prudenţă, cât şi de înţelepciune. Iar, când, puţin mai târziu, s-au aşezat cu toţii la masă pentru a sărbători Rusaliile cum se cuvine, şi-au făcut apariţia în sala ospăţului două personaje ilustre, un bătrân şi un tânăr, care au fost primiţi cum se cuvine de preacinstiţii meseni. “Sir, a spus bătrânul, vă aduc aici un tânăr cavaler coborâtor din viţă regală, fiind şi coborâtor din neamul lui Iosif din Arimatheea, şi prin acesta multe miracole se vor săvârşi.” După ce a spus toate acestea, bătrânul l-a condus pe tânărul Cavaler în faţa Scaunului Primejdiilor, pe care era scris cu sloave de aur următorul mesaj: “Acesta este scaunul lui Sir Galahad, prinţul de neam nobil.” (1)

Tânărul Cavaler, care nu era altul decât Sir Galahad, fiul lui Sir Launcelot, s-a aşezat plin de încredere pe scaunul ce-i fusese sorocit. Toţi s-au minunat de mesajul scris cu slove de aur, iar Regele Arthur a încuviinţat ca tînărul Cavaler să ocupe acel scaun. Apoi Regele Arthur l-a condus pe Sir Galahad afară din palat, acolo unde, pe râu, se afla buturuga în care era înfiptă sabia minunat împodobită. Fireşte, nu a fost prea greu pentru Sir Galahad să smulgă sabia din buturugă, demonstrând că el este noul Ales.

 

š Cavalerii cunoaşterii œ

Este cunoscut faptul că orice obiect material are şi o semnificaţie spirituală, iar sabia nu face rabat. Mai mult decât atât: purtătorul sabiei îşi însuşeşte spiritual, magic sau holografic, rodul acţiunilor sale din planul material. De aceea, ceea ce realizează purtătorul sabiei la nivel exterior (la nivel material, în luptă) se reflectă în interior (la nivel spiritual). În acest din urmă caz, sabia devine şi un instrument spiritual.

Sabia, ca reflectare spirituală, se manifestă sub forma forţei interioare a spiritului care cuteză să tranşeze problemele cunoaşterii. Sabia spirituală este instrumentul prin care se realizează cunoaşterea, iar teaca este depozitara sabiei cunoaşterii.

Istoria săbiilor prezentate de către Sir Thomas Mallory în cartea sa reflectă, la nivelul exterior, social, istoria întronării Dreptăţii, iar la nivel interior, spiritual, reflectă istoria dobândirii Adevăratei Cunoaşteri de către oameni. Prin Adevărata Cunoaştere se înţelege nu doar cunoaşterea celor văzute – a aspectului material -, cât mai ales a celor nevăzute, a aspectului nevăzut al lumii.

Primii dintre cei chemaţi să întroneze Dreptatea la nivel social (exterior) şi să acceadă la Adevărata Cunoaştere la nivel spiritual (interior) au fost, în zorii civilizaţiei, o categorie specială de oameni, pe care îi putem desemna prin termeul generic de Aleşi. Aleşii au fost primii apărători ai umanităţii şi primii deschizători de drumuri în procesul cunoaşterii. În timpurile copilăriei umanităţii, Aleşii au fost chemaţi să întroneze Dreptatea socială (la nivel exterior) şi Cunoaşterea Adevărului (la nivel spiritual) prin intermediul unor săbii smulse din piatră. Aleşii au fost desemnaţi să îndeplinească această misiune chiar înainte de a se fi născut. Naşterea lor s-a produs în condiţii misterioase, iar de-a lungul vieţii şi-au descoperit singuri vocaţia. Descoperindu-şi vocaţia, ei au manifestat capacităţi militare sau spirituale înalte, realizând fapte glorioase întru folosul semenilor lor.

În prima parte a existenţei sale, pe când purta la şold sabia smulsă din piatră, Regele Arthur a făcut parte din categoria Aleşilor şi s-a manifestat ca atare, apărând Dreptatea şi Adevărul. Ceea ce n-au remarcat majoritatea comentatorilor cărţii lui Thomas Mallory este faptul că Regele Arthur nu a smuls sabia din piatră datorită vreunei pregătiri speciale sau datorită unei iniţieri prealabile, ci datorită faptului că a fost hărăzit, înaintea naşterii sale, să îndeplinească o anumită misiune (naşterea sa s-a produs datorită combinaţiilor deloc ortodoxe ale vrăjitorului Merlin). La vârsta când a smuls sabia din piatră, Regele Arthur abia învăţa să ţină o sabie în mână şi să se lupte cu ea. Prima sabie a Regelui Arthur a reprezentat aşadar un artefact arhetipal prin intermediul căreia Dreptatea şi Adevărul au fost întronate în lumea oamenilor de către un Ales.

Altfel stau lucrurile cu a doua sabie a Regelui Arthur. Dacă prima sabie a fost obţinută fără efort, doar datorită naşterii sale, a doua sabie a fost obţinută de către Regele Arthur în urma unei lupte cavalereşti. În luptă contează puterea personală, atât cea fizică (folosită pentru întronarea Dreptăţii sociale), cât şi cea spirituală (folosită pentru accederea la Adevărata Cunoaştere). Trebuie subînţeles faptul că, pentru a lupta în turnir cu un cavaler sau în război cu duşmanii care-i voiau pieirea, Regele Arthur a trebuit să se antreneze din punct de vedere militar sau, mai corect spus, să se iniţieze în tainele mînuirii armelor. De altfel, în cartea “Moartea lui Arthur”, Sir Thomas Mallory menţiona două tipuri de iniţiere: o iniţiere militară şi o iniţiere spirituală. Produsul unei iniţieri militare este Cavalerul, cel care luptă pentru întronarea Dreptăţii. Produsul unei iniţieri spirituale este Iniţiatul – cel care îşi ajută semenii să acceadă la Adevărata Cunoaştere. Uneori, în anumite condiţii, cele două iniţieri se contopesc în mod fericit. Posesorul dublei iniţieri, militară şi spirituală, este Cavalerul-Iniţiat.

Pentru a face faţă inamicilor săi, Regele Arthur a trebuit să treacă de la stadiul de Ales la cel de Cavaler, iar apoi la cel de Iniţiat. În prima etapă, fiind un Ales prin naştere, Regele Arthur a întronat Dreptatea şi Adevărul prin intermediul primei săbii. În a doua etapă, devenit Cavaler prin efort propriu, Regele Arthur a întronat Dreptatea şi Adevărul prin intermediul celei de-a doua săbii. De aceea, a doua sabie a Regelui Arthur a reprezentat al doilea tip de artefact arhetipal prin care Dreptatea şi Adevărul au fost întronate în lumea oamenilor.

A mai existat însă şi o a treia etapă, ce a corespuns obţinerii celei de-a treia săbii. A treia sabie a Regelui Arthur a fost celebra Excalibur.

Excalibur a fost dăruită Regelui Arthur de către Doamna Lacului. Pentru a primi sabia Excalibur, Regele Arthur nu a făcut uz nici de prerogativele sale de Ales, nici de cele de Cavaler. Doamna Lacului nu l-a întrebat nimic în acest sens pe Arthur, nu l-a testat în nici un fel, nu a contat nici măcar faptul că este rege, iar aceste aspecte sunt evidente în textul cărţii lui Thomas Mallory. Pur şi simplu, omul Arthur a primit, în dar, sabia Excalibur de la Doamna Lacului, ca orice muritor de rând – ca orice civil.

De altfel, trebuie remarcat faptul că, în momentul primirii sabiei Excalibur, Arthur era un simplu civil dezarmat, fără sabie şi fără coroană. Pierduse atât caracteristicile de Ales, cât şi pe cele de Rege-Cavaler. Înainte de a primi sabia Excalibur, Arthur era un simplu civil aflat într-un moment critic şi dramatic al existenţei sale.

Excalibur este al treilea tip de artefact ahetipal prin care poate fi întronată Dreptatea şi Adevărata Cunoaştere în lumea oamenilor. Sabie perfectă, invincibilă şi invulnerabilă, Excalibur întuneşte caracteristicile primelor două săbii, motiv pentru care a fost adesea identificată cu acestea. Excalibur este sinteza primelor două săbii. Spre deosebire însă de primele două săbii, Excalibur a fost primită în dar; nu a fost smulsă din piatră sau cucerită prin luptă.

Ca simplu muritor de rând care a primit în dar sabia Excalibur, Regele Arthur a prefigurat destinul viitor al tuturor oamenilor. În mod potenţial, orice om poate să capete în dar sabia Excalibur. Având asupra sa sabia Excalibur, orice om poate deveni un Iniţiat. Devenit Iniţiat, orice om poate să păstreze sabia atâta timp cât se dovedeşte a fi demn de ea şi nu o întrebuinţează în afara scopurilor fundamentale.

Ca reflectare la nivelul exterior, al existenţei cotidiene, scopul folosirii sabiei Excalibur nu poate fi decât întronarea Dreptăţii, iar ca reflectare în interior, Excalibur conferă Cunoaşterea Adevărului.

Urmaşii regelui Arthur, oamenii moderni nu se mai duelează în săbii şi nu mai participă la turniruri. Din instrumentul exterior de întronare a Dreptăţii, cum era cândva, sabia a devenit, în ziua de astăzi, un instrument eminamente spiritual de întronare a Adevăratei Cunoaşteri.