OSTROAVELE ALBE

cropped-ALAYA1.jpg

cropped-MATRIX-GREEN-EXCLUSIVE-1.jpg

FRAGMENT DIN CARTEA

ROHMANII

DIN OSTROAVELE ALBE

4

OSTROAVELE ALBE

Miturile, legendele şi basmele poporului român menţionează şi Centrele de Putere, pe care le numesc Ostroave. Există, astfel, în mitologia românilor, Ostroave albe, acolo unde locuiesc Cei puri (Oamenii Luminii), şi Ostroave negre unde locuiesc Cei întunecaţi. Ostroavele albe sunt situate, afirmă miturile şi legendele poporului român, la marginea Lumii, în limanurile Apei Sâmbetei. În miturile, legendele şi basmele poporului român Oamenii Luminii (sau doar o parte a lor) au fost denumiţi rohmani sau blajini.

Apa Sâmbetei, mai afirmă miturile, legendele şi basmele poporului român, este un fluviu care înconjoară Pământul de şapte sau de nouă ori. Romulus Vulcănescu – în monumentala lucrare intitulată Mitologie Română – afirmă textual într-un mod cât se poate de limpede că “ostroavele reprezintă pământuri neîntinate, ieşite în stare pură din Apa Sâmbetei, în condiţiile ridicării pământului din apele primordiale.” (8)

Din punct de vedere spiritual autorul citat are perfectă dreptate, cu excepţia termenului “reprezintă”; nu reprezintă nimic, pur şi simplu aşa s-au petrecut evenimentele. Expresia “pământuri neîntinate” desemnează Centrele de Putere. Din punct de vedere spiritual se poate afirma că, într-adevăr, Ostroavele, ca enclave în care s-au format Centrele de Putere, au apărut la “limanurile” de la marginea Apei Sâmbetei, ce înconjoară pământul.

Apa Sâmbetei este o realitate de ordin spiritual – o formă de energie ca o apă – ce înconjoară pământul la nivel eteric, cu corespondenţă la nivelul cuantic material. Imaginea eterică a pământului înconjurat de Apa Sâmbetei seamănă cu imaginea planetei Saturn înconjurată de un inel de praf şi particule cosmice. În mitologia grecească Apa Sâmbetei a primit numele de Styx, iar la primi filosofi greci a primit denumirea de Okeanos (Okeanos Potamos). Miturile românşti mai specifică faptul că după ce izvorăşte de la rădăcina bradului cosmic, primul element vegetal ce a apărut pe insula primordială, Apa Sâmbetei înconjoară pământul de şapte sau de nouă ori, şi se varsă în iad. Dacă la origine este pură, pe măsură ce înconjoară pământul, Apa Sâmbetei se murdăreşte, iar în iad se transformă în flăcări.

Aşa şi este la nivel spiritual. La nivelul cuantic eteric, Apa Sâmbetei este un şuvoi de energie pură ce se manifestă ca un fluviu de apă (aşa poate fi observată de clarvăzători), pentru a se scurge în final la nivel subterestru, unde se manifestă sub forma flăcărilor. Centrele de Putere se află chiar la incidenţa Apei Sâmbetei cu planul cuantic material, motiv pentru care pot fi denumite şi prin expresiile “pământuri neîntinate” sau “Ostroave albe”. De altfel, miturile, legendele şi basmele poporului român afirmau că Ostroavele albe ţin de Lumea Albă, în care totul este alb. Albul este culoarea Luminii: veşmintele blajinilor (Oamenii Luminii) sunt albe – într-un cuvânt, Oamenii Luminii sunt albi. Epitetul alb – culoarea Luminii – a fost ataşată purităţii, indiferent ce sau cine a manifestat-o: fie locuri, precum au fost Ostroavele, fie oameni, precum au fost Oamenii Luminii. De asemenea, în vremurile trecute, dat fiind prestigiul imens de care s-au bucurat bătrânii satelor, epitelul alb a fost ataşat moşilor şi strămoşilor, care au fost denumiţi albi, dalbi sau codalbi. La decesul moşilor (la fel ca la decesul copiilor) rudele purtau doliul alb.

Mai trebuie constatat şi faptul că, în voluminosul său tratat dedicat mitologiei române, Romulus Vulcănescu face o serie de confuzii, specifice de altfel tuturor celor ce nu folosesc informaţii de natură spirituală şi reduc totul la aspectele materiale. Una dintre aceste erori este identificarea blajinilor cu “uricii”; uricii sunt definiţi de autorul citat drept “oameni foarte mici de statură”. Uricii nu trebuie însă identificaţi cu rohmanii, ci cu spiritele naturii, care într-adevăr aşa se prezintă: mici de statură. De asemenea, Romulus Vulcănescu preia o informaţie potrivit căreia (sic !) strămoşii poporului român ar fi urmaşii seminţiei lui Set (denumit de autorul citat Sit). Este lăudabil că aminteşte de acestă seminţie a lui Set, semn că informaţiile la care a avut acces au fost adesea de prim ordin, dar informaţia este eronată. Tocmai că strămoşii poporului român nu au făcut parte din linia genealogică lui Set (deci nu au fost oameni ai pământului), ci din … cealaltă (au fost oameni ai cerului). Oricum, nu contează prea mult faptul că autorul citat nu a corelat în mod corect informaţiile de natură spirituală (la care probabil nu a avut acces, dată fiind perioada în care a scris, de triumf al comunismului ateist şi materialist în România şi de teroare politică) cu informaţiile de natură mitică; rămâne vrednic de laudă efortul său şi merită tot respectul nostru.

(Nota bene: în acesta pagini nu este vorba despre vreo critică gratuită la adresa unor autori de marcă ai culturii române, ci doar despre o firească îndreptare – o repunere a lucrurilor pe făgaşul corect. Evident, multe dintre informaţiile şi interpretările prezentate în această carte vor fi cândva criticate pentru că sunt prea laconice, dar trebuie ţinut cont de faptul că fiecare autor îşi aduce contribuţia atât cât poate la aflarea adevărului.)

Un alt aspect remarcabil al miturilor, basmelor şi legendelor poporului român este descrierea Lumii. Lumea, potrivit miturilor, basmelor şi legendelor poporului român, este formată din mai multe paliere “suprapuse”. La mijloc este pământul, deasupra sunt cerurile (sau “pământurile cereşti”) în număr de nouă şi Raiul, iar dedesubt sunt situate Celălalt Tărâm (“cerurile subpământene”) şi iadul. Undeva, la nivelul pământului, dar în acelaşi timp în afara sa, chiar pe Apa Sâmbetei, este situată Lumea Albă, unde se află Ostroavele Albe.

Această concepţie considerată “mitică” cu privire la alcătuirea lumii este cât se poate de corectă din punct de vedere spiritual. Poate nu este inoportun de reamintit că, pe de-o parte, o astfel de concepţie nu poate fi obţinută decât de acele persoane care au dobândit darul clarvederii; pe de altă parte este cât se poate de oportun de notat că reflectă, în parte, o realitate de ordin spiritual anterioară triumfului creştinsmului. Faptul că basmele, miturile şi legendele poporului român au fost narate de persoane dotate cu darul clarvederii este demonstrat şi de faptul că exprimările sunt cât se poate de concrete; naratorii miturilor şi legendelor ştiau cu certitudine, de exemplu, că din perspectiva primului cer se vede cerul al doilea şi aşa mai departe; un mit arhaic consemnat de Romulus Vulcănescu afirma că “cerul pe care lumea de pe pământul nostru îl vede nu-i altceva decât partea de dedesubt a altui pământ ceresc.” (8)

De asemenea, autorii legendelor, miturilor şi basmelor poporului român ştiau cu certitudine că pe Celălalt Tărâm există doar o lumină difuză, crepusculară, ca un cer permanent înnourat. Aşa a şi fost în perioada antecreştină, când palierul cuantic infraeteric nu era prea luminat; o dovadă în acest sens sunt şi descrierile scriitorilor greci (antecreştini) ai antichităţii, precum Homer, Hesiod, Plutarh, Platon, Plotin şi mulţi alţii care afirmau că în ţinuturile subterane, defuncţii se mişcă greoi printr-un spaţiu crepuscular, plin cu vălătuci de aburi şi nori.

La fel de interesantă este şi afirmaţia vechilor mitografi pe care i-a avut poporul român că, la început, pământul a fost străveziu ca sticla. Cauza întunecării pământului, după cum afirmă vechii mitografi, a fost primul asasinat din istorie: asasinarea lui Abel de către Cain. Deşi după asasinat Cain s-a străduit să-l îngroape pe fratele său, solul pământului fiind străveziu, “trupul ucisului se vedea de sub orişice” – după cum stă scris în unul din miturile consemnate de Romulus Vulcănescu. Atunci, afirmă acelaşi mit arhaic, Dumnezeu a întunecat pământul, pentru ca morţii să nu mai fie observaţi de către oamenii întrupaţi. (8)

Datorită faptului că, în acest din urmă caz, în miturile poporului român apar informaţii de natură biblică, căci este vorba despre Cain şi Abel, concluzia logică ar fi că miturile respective au fost scrise abia după creştinare. Totuşi, informaţiile de acest gen provin tot dintr-o epoca anterioară creştinării poporului român. Motivul acestei afirmaţii poate uimitoare este că informaţii cu privire la Cain şi Abel, la fel ca cele referitoare la Adam şi Eva, au fost cunoscute de toţi cei care în timpurile antecreştine au avut capacitatea de a se conecta la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului.

Pe de altă parte, este evident că Oamenii Luminii cunoşteau cu precizie, în mod direct, istoria cosmosului. În consecinţă, nu este deloc exclus ca Oamenii Luminii să fi fost cei care au furnizat astfel de informaţii celor ce-i puteau contacta.