EUGEN NICOLAE GÎSCĂ – ACCIDENTUL

EUGEN NICOLAE GÎSCĂ

ACCIDENTUL

Dacă înainte de producerea evenimentului care i-a marcat viaţa într-un mod profund, Eugen Nicolae Gîscă era un om obişnuit, cu nimic deosebit de ceilalţi oameni, după aceea lucrurile s-au schimbat.

Înaintea accidentului, Eugen nu era interesat în nici un fel de fenomenele considerate astăzi „paranormale”, fiind, la fel ca majoritatea oamenilor, interesat în primul rând de problemele cotidiene, de munca sa şi de modul în care-şi petrece timpul liber. Înaintea accidentului care i-a modificat radical modul de a fi şi de a percepe lumea, Eugen nu-şi punea nici un fel de probleme metafizice, iar despre o concepţie coerentă despre lume nu putea fi vorba. Nu-l interesau prea mult noţiuni precum „lumea de dincolo” sau „reîncarnarea”. Viaţa lui se scurgea lin, destul de liniştit şi de banal, fără să nască întrebări existenţiale serioase. Dar, evenimentul cel mai important al vieţii sale încă nu avusese loc. El s-a produs atunci când Eugen avea 26 de ani, cu trei săptămâni înaintea Paştelui ortodox, prin luna martie a anului 1994.

În acea perioadă, Eugen lucra în Secţia de transformatoare a unei intreprinderi. Dimineaţa, potrivit caietului de sarcini din ziua respectivă, primise sarcina de a pătrunde în standul de probe al secţiei, locul unde se afla în probă un transformator de 400 MW. În dimineaţa aceea, nu exista nici un semn că, peste puţin timp, lucrurile vor lua o întorsătură dramatică. Semnele au început să apară ceva mai târziu, manifestându-se sporadic pe tot parcursul dimineţii. Lucrând în standul de probe, unde nu puteau pătrunde persoane neautorizate, s-a produs un eveniment deosebit: a avut loc un scurtcircuit la transformatorul de 400 MW. În acel moment, Eugen lucra singur.

Scurtcircuitul a provocat o flamă foarte puternică. Un astfel de scurtcircuit putea, desigur, să carbonizeze persoanele din imediata vecinătate. Eugen se afla însă destul de departe pentru a fi afectat fizic. Totuşi, chiar şi aşa, efectele au fost imediate, dar de altă natură. În momentul scurtcircuitului, Eugen a simţit o căldură intensă urcând prin tălpile picioarelor spre creştetul capului. Tot corpul a început să-i fie învăluit în căldură. Avea senzaţia că mii şi mii de furnici îi invadează trupul dinspre picioare, de-a lungul coloanei vertebrale, spre creştetul capului.

Valul de căldură a urcat începând de la extremităţile mâinilor şi picioarelor, de-a lungul spatelui, cu o senzaţie mai intensă de-a lungul coloanei vertebrale. Cele mai dureroase senzaţii s-au produs în regiunea gâtului şi în regiune frunţii, exact la rădăcina nasului. Acolo, Eugen a simţit o durere, ca şi cum cineva i-ar fi înfipt un ţăruş fierbinte.

Senzaţia cea mai dură s-a produs însă în creştetul capului: în timp ce restul trupului era fierbinte, creştetul capului era rece ca gheaţa. Impresia copleşitoare pe care a avut-o în acel moment a fost că, începând din creştet, capul se deschide ca o varză, ale cărei frunze se desfac cu rapiditate. Aceste senzaţii s-au derulat în răstimpul a maximum două minute, după care mediul exterior a început să se estompeze. Mediul exterior, standul de probe al transformatorului, n-a dispărut total, dar peste imaginea familiară a început să se suprapună o altă imagine, cea a unei lumi ciudate şi stranii. Acesta a fost de fapt începutul unei aventuri care nu a încetat nici în ziua de astăzi.

Peste imaginea atât de familiară a mediului înconjurător s-a suprapus o altă lume, una paralelă. Imaginile s-au succedat cu o aşa de mare rapiditate, iar evenimentele au fost atât de insolite, încât, iniţial, Eugen nu şi-a dat seama chiar de la început că s-a întâmplat ceva deosebit. „Furat” de noul peisaj, Eugen a remarcat mai multe fiinţe care se mişcau undeva în fundal, iar în jur se aflau mai mulţi pomi fructiferi, cu fructe ce semănau întrucâtva cu merele. Imaginea lumii care se suprapusese lumii materiale nu a durat prea mult. Imediat după aceea, scurta perioadă de suprapunere a dispărut şi a lăsat loc mediului înconjurător cunoscut. Toate aceste evenimente s-au derulat rapid, Eugen fiind surprins în poziţie ortostatică. Abia după aceea a reuşit să se aşeze pe o bancă. Persista, apăsătoare, o senzaţie de greaţă. Instinctiv, şi-a aprins o ţigară, dar imediat a trebuit să o lase în scrumieră: greaţa devenise tot mai intensă. Când a început să se ridice de pe banca pe care se aşezase, senzaţia ce a urmat a fost mai presus de tot ceea ce simţise până în acel moment.

Ridicându-se, Eugen a avut senzaţia că se dedublează în două lumi diferite. Fără vreun presentiment, în momentul în care s-a ridicat de pe bancă, ceva din el, dublura energetică, s-a ridicat în picioare pentru a se depalsa. În timp ce dublura energetică era în picioare, trupul fizic a rămas aşezat pe scaun, cu ochii deschişi, fără să clipească.

Eugen a avut astfel surpriza se să vadă pe sine în două ipostaze complet diferite: pe de-o parte, îşi privea dublura energetică prin ochii fizici, imagine de care era conştient, iar, pe de altă parte, se vedea pe sine însuşi prin ochii dublurii energetice.

Prima impresie pe care a avut-o, aflându-se în această ipostază, a fost aceea că legile lumii fizice nu mai funcţionează şi că noul său trup, în care-şi mutase câmpul de perceptibilitate, nu este identic, ca structură şi compoziţie, cu trupul fizic care se afla aşezat pe scaun.

Deşi atenţia era distribuită în două direcţii diferite, Eugen a reuşit să păstreze o imagine globală asupra fenomenului. O senzaţie de libertate şi, oarecum, de detaşare faţă de îngrădirile trupeşti a prevalat în primele momente. După ce a depăşit starea iniţială de uluială, a început să-şi observe dublura energetică, „trupul de lumină”, aşa cum i s-a părut a fi în acele momente. Devenise martorul mut al unor fenomene ieşite din comun, pe care le analiza cu luciditate.

Trupul de lumină era aidoma trupului fizic, reproducând o înfăţişare oarecum idealizată a acestuia. Dacă trupul fizic prezenta anumite deficienţe – de exemplu, părul era destul de rar şi tuns scurt, prima falangă de la degetul mâinii drepte lipsea datorită unui accident petrecut anterior -, nu acelaşi lucru se putea spune despre trupul de lumină, dublura energetică. Trupul de lumină se prezenta într-o stare impecabilă: avea părul mult mai lung, aproape la nivelul umerilor şi ondulat, falanga lipsă de la degetul mare era acolo, la locul ei, iar dantura se prezenta în condiţii impecabile, ceea ce nu era cazul cu dantura trupului fizic. Era, cum s-ar spune, o stare de „har”. Trupul de lumină, după cum Eugen a remarcat nu peste mult timp, avea un miros plăcut, iar atunci când se mişca, emitea un bâzâit foarte uşor, ca un mic transformator aflat sub tensiune. Mirosul emis de trupul de lumină era oarecum asemănător cu mirosul florilor de câmp sau al fânului proaspăt cosit.

Abia s-a obişnuit cu noul său statut existenţial, de dublură energetică sau de fiinţă de lumină învăluită într-o pace profundă, sentiment atotprezent în noua stare în care se afla, că dinspre partea stângă s-a auzit un sunet sau, mai curând, o melodie, cântată parcă în surdină de un cor format din mii de persoane. Eugen a întors imediat capul pentru a vedea de unde provine acea melodie diafană ce aducea mai mult cu corurile îngereşti, despre care amintesc tradiţiile creştine. După cum şi-a dat seama, era mai degrabă o muzică a naturii – natura emite un sunet; mai precis spus, o muzică care însoţeşte procesele ce au loc la sânul ei. În partea din care veneau sunetele acelea melodioase, Eugen a remarcat un fel de perdea de ceaţă multicoloră ce se constituia într-un fel de poartă. La scurt timp, prin poartă şi-a făcut apariţia o fiinţă cu un trup eteric, ce emitea în jur sclipiri violete. Fiinţa avea o înălţime impresionantă, cam 2,5 – 3 metri înălţime, se mişca extrem de rapid, ca şi cum n-ar fi atins pământul, avea părul lung, până aproape de genunchi, negru ca pana corbului, care contrasta cu faţa foarte albă, cu ochii negri fără iris, cu buzele roz, senzuale, faţa ovală, cu trăsături plăcute.

Această fiinţă stranie era înveşmântată într-un fel de togă; la mijloc era încinsă cu un cordon, iar în picioare avea sandale de culoare închisă. Nu exista nici un indiciu asupra sexului; nici dacă era sexuată, nici dacă era asexuată, nici dacă era androgină.

La un moment dat, fiinţa respectivă a scos din faldurile veşmântului o sferă de mărimea unei bile de biliard, ce radia o lumină pală, roşiatică. Sfera arăta ca o planetă, fiind vizibile principalele forme de relief, munţii şi oceanele. Nu era însă vorba despre globul terestru, ci despre o altă planetă, căci, după cum Eugen a observat foarte clar, proporţia oceanelor şi a uscatului erau diferite. Uscatul ocupa o suprafaţă mult mai mare decât apa, iar totul era învăluit într-o frumoasă culoare roşiatică.

În momentul în care fiinţa i-a întins globul de mărimea unei mingi de biliard, Eugen s-a simţit brusc aspirat înapoi în trupul fizic, ca şi cum ar fi fost atras de o forţă căreia nu i se putea opune. Când Eugen s-a „instalat” din nou în trupul fizic, tot ce văzuse înainte a dispărut, iar privirile i s-au oprit asupra ţigării care încă ardea în scrumieră. Deşi a avut senzaţia că trecuseră multe ore, ţigara din scrumieră nu arsese decât aproximativ un centimetru. Ceea ce înseamnă că nu trecuse mai mult de un minut.

8

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ