EUGEN NICOLAE GÎSCĂ – LUMEA ETERICĂ

EUGEN NICOLAE GÎSCĂ

šLUMEA ETERICĂ

O perioadă de timp, Eugen nu a mai avut ocazia să aibă astfel de percepţii. Aproape că nu se mai gândea la acel straniu accident. Îşi amintea totuşi cum, imediat ce îşi revenise, strigase după ajutor şi cum colegii de muncă îl ajutaseră să se întindă pe o bancă de lemn.

Lucrurile păruseră să reintre în normal când, într-o bună zi, cam la trei săptămâni după accident, a fost iarăşi martorul unor evenimente insolite. Fără nici un avertisment prealabil, lumea materială s-a estompat, iar lumea aceea stranie s-a inserat din nou percepţiei sale. Eugen a observat atunci, în premieră, felul în care mai multe fiinţe în trupuri de lumină se deplasau cu mare viteză într-o parte şi în alta.

La un moment dat, fiind cuprins de un acces de spaimă cumplit, Eugen a luat-o la fugă pe străzi pentru a scăpa, după cum credea în acele momente, de „extratereştrii” care invadaseră planeta. Abia după ce spaima i s-a domolit, şi-a dat seama că accidentul de la bancul de probe i-a modificat percepţia.

Conştientizarea faptului că în urma accidentului dobândise un nou tip de percepţie – ceea ce, uneori, în literatura parapsihologică se numeşte „a doua vedere” sau „clarvedere” – s-a realizat în mod lent, pe parcursul mai multor luni.

În primul an ce a urmat accidentului, Eugen a avut prilejul să observe destul de des lumea situată dincolo de percepţia normală. A doua vedere se activa uneori brusc, fără a putea controla fenomenul. Desigur, atunci când încerca să vorbească prietenilor sau cunoscuţilor despre astfel de lucruri, era privit cu neîncredere sau, în cel mai bun caz, era îndrumat cu condescendenţă spre cel mai apropiat spital unde vegheau nelipsitele personaje îmbrăcate în alb, medicii psihiatri, atât de siguri pe ştiinţa lor şi pe ceea ce trebuie să fie normal sau anormal…

Atunci când percepea prin cea de-a doua vedere, devenea conştient de faptul că imaginea trupului fizic începe să se estompeze, iar în locul ei apare un fel de fantomă luminoasă, ca o dublură eterată. La început, nu prea înţelegea ce se întâmplă, întrucât până în acel moment nu auzise vorbindu-se despre aură, despre bioenergie, sau despre faptul că, la acest nivel invizibil percepţiei normale există anumite organe sau, mai corect spus, centri de energie denumite chakre observabile prin cea de-a doua vedere ca nişte vârtejuri strălucitoare.

Oricum, la început, percepţia era destul de difuză şi de neclară. În acea perioadă, în care nu prea pricepea ce se întâmplă cu el, Eugen vorbea prietenilor săi sau oricui dorea să-l asculte despre o aureolă eterată, formată din mai multe „cămăşi” ce înconjoară omul şi despre „beculeţele” ce strălucesc straniu în anumite zone ale acesteia.

În afara observării aurei umane, Eugen a început să perceapă tot mai clar cealaltă lume, la fel de reală percepţiei sale ca şi lumea fizică, formată însă dintr-o substanţă diferită. Această lume era, la fel ca şi aura umană, o lume eterată, translucidă, formată dintr-o substanţă asemănătoare celei din care este formată aura. La fel ca şi lumea fizică, această lume paralelă părea să fie tridimensională; totuşi, componenta timp părea să aibă o altă valoare decât în planul fizic.

Dacă, la început, percepţia lumii paralele a fost rezultatul unui nefericit accident, ulterior, Eugen a învăţat cum să-şi provoace singur observarea ei. Într-o bună zi, lovindu-se întâmplător într-un anume loc de pe suprafaţa trupului, undeva  în regiunea ombilicului, şi-a dat seama ce trebuie să facă pentru a percepe prin cea de-a doua vedere sau pentru a face să înceteze această stare.

Astfel, existenţa lui a început să se fragmenteze în două lumi distincte: una percepută prin cea de-a doua vedere şi cealaltă prin percepţia fizică normală. În acea perioadă, chiar dacă nu era „activat” – termenul îi aparţine lui Eugen – deci dacă nu era conectat la cea de-a doua vedere, a început să perceapă instinctiv, ca o impresie, sentimentele izvorâte din aurele celorlalţi oameni: ura, mânia, iubirea etc.

Modul lui de percepţie prin cea de-a doua vedere comportă mai multe trepte distincte. După ce se activează voluntar la nivelul celei de-a doua vederi, percepe la început dublurile aurice ale lumii materiale: aurele plantelor, animalelor, oamenilor, obiectelor, clădirilor etc. După aceea, treptat, pe parcursul câtorva secunde, această percepţie se estompează pentru a face loc percepţiei unei alte lumi, în care există alte peisaje, alte obiecte, alte fiinţe. La începutul experienţelor sale, Eugen nu ştia faptul că percepea ceea ce, în vechile doctrine ezoterice, poartă numele de lumea eterică. Nu ştia nici faptul că această lume fusese „accesată” prin cea doua vedere de foarte mult timp – practic, din antichitate. Eugen nu ştia nici faptul că astfel de lucruri, care pe el l-au speriat de moarte, sunt destul de cunoscute. Astfel, că, la început, Eugen s-a considerat un fel de handicapat sau chiar un blestemat al sorţii.

Lumea eterică, această nouă lume în care Eugen pătrunsese prin activarea celei de-a doua vederi, se prezenta ca o lume oarecum asemănătoare lumii fizice, cu diferenţa că este formată dintr-o substanţă diferită de cea pe care noi suntem obişnuiţi să o numim materie. În lumea eterică există peisaje vaste, formate din felurite forma de relief – văi, munţii, câmpii -, în care se găseşte o vegetaţie abundentă şi foarte mulţi pomi, majoritatea fructiferi. Lumea eterică arată aşa cum arăta pământul în timpurile îndepărtate, în care activitatea umană nu adusese modificări mediului înconjutător. În lumea eterică nu există însă animale.

Lumea eterică este diferită de ceea ce în ziua de astăzi poartă numele de „lume astrală” – lumea sau planul în care pătrund oamenii după momentul morţii. Deşi, în literatura spiritualistă care există în ziua de astăzi pe plan mondial sunt prezentate numeroase detalii cu privire la lumea astrală, nu există prea multe referiri cu privire la lumea eterică.

Pentru Eugen, cel mai important moment a fost acela în care a intrat în contact cu fiinţele care se manifestă în lumea eterică. Aceste fiinţe nu posedă trup fizic, dar posedă un trup specific lumii în care trăiesc. Cele mai multe dintre ele sunt ceea ce tradiţia ezoterică denumeşte „spirite ale naturii”, adică fiinţe de formă umanoidă, care au grijă de buna funcţionare a naturii. În afara acestora, Eugen a mai fost martorul apariţiei unor alte fiinţe de formă umanoidă, care păreau a fi oameni, dar care, după cum avea să afle mai târziu, doar se manifestau sub formă umanoidă – aceste fiinţe sunt ceea ce tradiţia creştină desemnează prin termenul de îngeri.

Cu mult umor, Eugen povesteşte cum s-a petrecut prima întâlnire cu una dintre aceste fiinţe, a căror caracteristică principală, la prima vedere, este aceea de a se deplasa extrem de rapid. Într-o bună zi, cam la o lună după accident, imediat după ce a început să perceapă lumea eterică prin cea de-a doua vedere, lângă Eugen a apărut o fiinţă cu un trup de lumină, destul de înaltă. Fiinţa respectivă tocmai levita – acesta este cuvântul cel mai exact prin care se poate să descrie modul ei de deplasare – alături de Eugen, puţin deasupra capului acestuia. Ea se ridicase pentru a ajunge la ramurile unui pom fructifer din lumea eterică. În lumea eterică pomii fructiferi se întâlnesc frecvent şi au rod bogat.

Fiinţa respectivă, înaltă cam de doi metri şi jumătate, tocmai rupsese rodul, un fruct ce aducea cu o pară – ne putem imagina că aşa ar fi putut arăta perele în lumea fizică, dacă, de-a lungul secolelor, oamenii n-ar fi realizat hibrizări şi n-ar fi folosit îngrăşăminte chimice -, când privirile i-au căzut asupra lui Eugen, care-i privea uimit mişcările line, ca rupte dintr-un vis frumos.

Nelămurită, uimită chiar, fiinţa şi-a schimbat brusc poziţia; din partea dreaptă a lui Eugen a trecut în partea stângă. În momentul în care a realizat faptul că Eugen încă o urmărea cu privirea, fiinţei i-a căzut fructul din mână. După ce şi-a modificat poziţia de alte câteva ori, pentru a se convinge că este urmărită cu privirea de Eugen, fiinţa respectivă s-a deplasat cu o viteză uimitoare spre o direcţie necunoscută.

Practic, într-o fracţiune de secundă, fiinţa a dispărut din raza vizuală a lui Eugen. În lumea eterică, fiinţele se mişcă cu viteze ameţitoare; unui om îi este practic imposibil să le urmărească. Fiinţele respective dispar şi apar cu mare viteză, ca şi cum ar trece într-o altă dimensiune. Nici nu apucase Eugen să facă un pas când, alături de el, se înfiinţă un grup relativ numeros de fiinţe asemănătoare cu cea care dispăruse anterior. Uimite, vorbind între ele, fiinţele respective au început să leviteze în jurul său. Unele dintre ele, i-au cercetat ceea ce Eugen denumea pe atunci „beculeţele”, adică chakrele, iar altele i-au cercetat aura. Rând pe rând, mai multe fiinţe s-au perindat prin faţa lui Eugen, ca şi cum era un exponat de muzeu. Destul de intrigate de personajul din faţa lor, fiinţele respective i-au scotocit cu privirea fiecare aspect al aurei. Fiinţele cu care Eugen a intrat în dialog s-au prezentat prin titulatura „Fiii Luminii”.

 Imediat după aceea, – evenimentele derulându-se în mai puţin de un minut – fiinţele prezente s-au dat la o parte, în momentul în care, ca de nicăieri, a apărut o fiinţă impunătoare, atât ca aspect exterior, cât şi ca strălucire aurică.

După cum avea să afle ulterior, fiinţa care a apărut în faţa lui Eugen poartă numele Gabriel. Mai târziu, întrebând în dreapta şi în stânga, Eugen a aflat de la simpaticele spirite ale naturii că numele fiinţei respective este „ceea ce în lumea oamenilor se numeşte Gabriel„.

La întrebarea, probabil indiscretă sau poate naivă, specifică unui om, dacă fiinţa în cauză era cea care, în vechile cărţi sacre, poartă numele de Îngerul Gabriel, toate fiinţele întrebate au preferat să zâmbească sau să ridice din umeri.

În lumea eterică fiinţele nu au nume precum în lumea fizică. Fiinţele din lumea eterică sunt desemnate prin nume ce definesc atribute funcţionale. Astfel, Îngerul Gabriel – căci despre el este vorba – se prezintă printr-o denumire ce pare întrucâtva sibilinică pentru înţelegerea omenească: „Eu, Acelaşi„. Fiinţele din lumea eterică îl desemnează prin expresiile „Primul Veghetor” sau „Păstrătorul Cheilor Puterii„,

Îngerul Gabriel i-a explicat lui Eugen că nou dobândita capacitate de a vedea lumea eterică „oricum, nu este de la mine. Fiii femeii n-ar trebui să ne vadă” a spus în continuare Îngerul Gabriel. Prin expresia „fiii femeii”, fiinţele din lumea eterică denumesc oamenii încarnaţi în lumea materială; adică „cei născuţi prin femeie”. În perioada de timp ce a urmat, Îngerul Gabriel i-a dat multe sfaturi utile lui Eugen. Dacă Îngerul Gabriel nu era prezent, locul lui era luat de unul dintre „locotenenţii” săi, care-i dădea lui Eugen toate sfaturile şi îngrijirile necesare. Ulterior, locul lor a fost luat de cei doi Îngeri Veghetori personali ai lui Eugen.

După cum afirmă Eugen, fiecare om are doi Îngeri Veghetori, care se manifestă tot timpul în lumea eterică şi trei Îngeri Păzitori, care se manifestă foarte rar în lumea eterică. Îngerii Păzitori, care nu trebuie confundaţi cu Îngerii Veghetori, fiind pe o altă treaptă ierarhică, se manifestă doar pe ultimul nivel al cosmosului spiritual.

8

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ