EUGEN NICOLAE GÎSCĂ – CEREMONIA

EUGEN NICOLAE GÎSCĂ

CEREMONIA DE INVESTIRE

Într-una din zilele următoare, cam la două luni de la prima „activare” spontană, Eugen a început să se simtă rău. A început să aibă dureri în regiunea situată imediat sub ombilic. Durerile porneau de la un punct situat sub ombilic, ocoleau bustul şi se terminau undeva în partea dreaptă. Eugen a consultat medicul, care i-a recomandat să se opereze la rinichiul drept. Astfel, Eugen s-a internat în spital. Pe toată perioada internării în spital, Eugen a auzit voci care-l încurajau, iar atunci când era trist, auzea voci care încercau să-l binedispună. Medicii au constatat faptul că Eugen suferea de un blocaj la rinichi încă de la naştere, fiind foarte miraţi de faptul că, până la vârsta de 26 de ani, nu a mai mai acuzat dureri. Au decis să-l opereze.

Când a intrat la operaţie, Eugen a ştiut că nu este singur, aşa cum nu este nici un om în împrejurări grele. După operaţie, a încercat să comunice medicilor că aude constant anumite voci şi că vede făpturi dintr-un plan cosmic diferit. Foarte „înţelegători”, medicii l-au asigurat pe Eugen că este vorba despre halucinaţii trecătoare, datorate probabil anesteziei. Totuşi, efectele „anasteziei” au durat un timp destul de îndelungat, din moment ce sunt prezente şi în ziua de astăzi şi, după câte se pare, vor persista toată viaţa. După operaţie, când a început să se deplaseze singur, Eugen şi-a propus să viziteze bisericile creştin-ortodoxe, pentru a se ruga. În acest timp, a remarcat că în timpul slujbei „se activează” involuntar.

De fapt, nici nu era necesar să asculte slujba, contactul cu energiile spirituale din bisericile ortodoxe aveau darul să-i declanşeze spontan percepţia prin cea de-a doua vedere. Ulterior, a remarcat faptul că acelaşi fenomen se produce şi în bisericile catolice

Eugen a remarcat şi faptul că, în momentul conectării la cea de-a doua vedere, structura sa aurică suferă anumite transformări: anumite chakre se activezază brusc, iar într-o anumită parte a aurei se formează un halo luminos, format dintr-o energie argintie.

La Eugen, fenomenul perceperii prin cea de-a doua vedere este însoţit de mai multe trăiri, senzaţi şi sentimente. Prima trăire interioară ce apare imediat după ce percepe prin cea de-a doua vedere este un sentiment de iubire intensă, ce pare să provină, prin inducţie, de la o sursă exterioară – cineva sau ceva neasemuit de puternic şi de bun. A doua senzaţie importantă este de pace şi de calm. A treia senzaţie este de natură calorică: pare că o căldură şi o răceală intense, ce pornesc de la polii opuşi ai trupului, se unesc undeva la mijloc pentru a forma ceva ce nu poate fi descris în cuvinte. A patra senzaţie este un fel de omniscienţă şi de cunoaştere totală printr-un singur flash cognitiv. O parte din aceste senzaţii persistă foarte puţin – numai la începutul activării celei de-a doua vederi.

În următoarele săptămâni, după ce a început să-şi activeze în mod voluntar cea de-a doua vedere, Eugen a început să cerceteze metodic, elaborat, noua lume. I se părea curios faptul că toate fiinţele îl ocolesc în mod voit. La aproximativ o lună după operaţie, în timp ce cerceta cu privirea, fără ţintă precisă, lumea eterică, lângă Eugen au apărut cei doi Îngeri Veghetori personali şi Îngerul Gabriel. Toţi trei au fost foarte interesaţi de haloul ce se forma la Eugen într-o anumită parte a aurei şi de funcţionarea unor chakre. Îngerii Veghetori erau foarte surprinşi de ceea ce văd. Îl întrebau mereu pe Eugen dacă îl doare ceva.

În acea zi, a avut loc un eveniment căruia, abia ulterior, Eugen i-a înţeles importanţa deosebită. La început, el nici nu a ştiut ce se petrece. La fel se întâmplă şi în existenţa cotidiană din planul material, când unele evenimente se desfăşoară atât de repede, încât omul, luat pe nepregătite, nu este capabil să le conştientizeze şi să le înţeleagă la adevărata lor semnificaţie.

La începutul discuţiei, Îngerul Gabriel l-a întrebat pe Eugen dacă doreşte să redevină om obişnuit. Cu alte cuvinte, l-a întrebat dacă doreşte să renunţe la capacităţile sale („paranormale”) recent dobândite. După ce Eugen a răspuns negativ, Îngerul Gabriel a mai întrebat de două ori. Eugen a negat astfel de trei ori, afirmându-şi dorinţa de a continua ceea ce începuse.

La scurt timp după acel moment, ca şi cum s-ar fi ivit dintr-o altă dimensiune spaţio-temporală, au apărut patru personaje ciudate, patru oameni cu un aspect vestimentar de-a dreptul exotic. Semănau oarecum cu strămoşii americanilor precolumbieni – tolteci, zapoteci sau mayaşi -, erau goi, vopsiţi în culori vişinii, iar în jurul taliei aveau piei de animale şi sfori pe care erau înşirate pene de diferite culori şi dinţi de animale. Cele patru personaje mai mult decât stranii erau foarte bătrâne, cu pielea aproape uscată, cu părul lung, în coame, asemănători punk-iştilor de azi, cu inele în nara stângă. Aveau urechile lungi şi lăsate, ochii mari, nasul coroiat şi buzele subţiri.

 Cele patru fiinţe umane stranii susţineau că îl cunosc pe Eugen, dar nu specificau de unde. Fiecare dintre ele, în timp ce se strâmba şi dansa un dans pantomimic – oricum, pantomima părea o artă pe care o stăpânesc la perfecţie -, îşi rostea numele, un nume sonor, dar cu neputinţă de reţinut. La un moment dat, au început să se rotească în cerc în jurul lui Eugen, cântând sau rostind ascuţit, din gât, sunete sau onomatopee, AAA, HAAA, HEEE, HIII, în mod continuu. Unul dintre cele patru personaje avea un fel de zornăitoare care emitea sunete ciudate, asemănătoare oarecum cu o zornăitoare de sugari, cu ajutorul căreia îl „tămâia” pe Eugen din cap până la tălpi.

În urma „tămâierii”, aura lui Eugen a început să strălucească feeric: efluvii aurice luminoase emanau din el şi se răspândeau în mediul înconjurător. La nivelul aurei, între chakra inimii şi spirit (care este situat în zona centrală a pieptului) s-a format un firicel mai subţire decât firul de păr, din lumină roşie, foarte intensă. Acest firicel a rămas aşa până în ziua de astăzi. În momentul în care s-a format acel firicel de lumină, cele patru personaje stranii, ce păreau venite din alt veac şi din alt spaţiu, s-au oprit din dansul lor.

În acel moment, Îngerul Gabriel care în acest răstimp  levita la o anumită înălţime deasupra solului -, a coborât şi i-a pus lui Eugen mâna dreaptă în zona centrală a pieptului şi cea stângă pe frunte. Apoi a scos un fel de cutiuţă, din care a extras o pastă sau o alifie de culoare verzuie cu un miros asemănător ploii, şi l-a uns pe Eugen pe frunte, în dreptul inimii, sub ombilic, în dreptul chakrei svadistan, pe şoldul stâng şi, în sfârşit, pe şoldul drept. După ce l-a uns cu acea alifie, Îngerul Gabriel şi-a ridicat mâna dreaptă lateral în sus şi a coborât mâna stângă lateral în jos, cu degetul mare împreunat cu degetul arătător. În acel moment, Îngerul Gabriel a devenit ca un glob luminos, astfel încât faţa şi înfăşişarea cu care se manifesta în lumea eterică nici nu se mai zăreau. Vocea lui, de obicei şoptită şi blândă, a devenit intensă, ca şi cum ar fi fost rostită de un cor format din multe persoane. Atunci a spus următoarele cuvinte în limba lumii eterice, amestecată cu o limbă română arhaică:

Hipaute umah… tu, cel care te ştiu după nume … şepraute stamra gruit saman … taima sek… care ţi-am făcut parte să cunoaşti taina şekumi … iată ce-ţi spune Cel ce este în tine şi în afara ta. Fii cu luare aminte, uită-te în tine şi în afara ta… taima şek, taima şek uhmi… Şi dacă mă vei asculta, sepraute stamara gruit saman, şi vei privi întocmai cum ţi-am spus, taima şek şi taima şek uhmi, o mare binecuvântare se va coborî peste tine şi ai tăi„.

Tradusă în limba oamenilor, această scurtă alocuţiune ar suna astfel: „Înţelege acum… tu, cel care Te ştiu după nume, martor al lumii care „coboară”, care ai murit o dată, care Ţi-am făcut parte să Mă cunoşti, şi ai murit a doua oară, iată ce-ţi spune Cel ce este în tine şi în afara ta… Fii cu luare aminte, uită-te în tine şi în afara ta, cel care ai murit prima dată, şi cel care ai murit a doua oară. Şi dacă mă vei asculta, martorule al lumii ce „coboară”, şi vei privi întocmai cum ţi-am spus, cel care ai murit prima dată şi cel care ai murit a doua oară, (literal: mortule prima dată şi mortule a doua oară) o mare binecuvântare va veni peste tine şi peste ai tăi„.

După ce Îngerul Gabriel a rostit aceste cuvinte, chipul şi înfăţişarea sa au devenit la fel ca la început. Atunci, spre stupoarea lui Eugen, cele patru personaje stranii care l-au „tămâiat” anterior au întins pe nişte ştergare, exact în faţa lui, o masă ca la un picnic, strigând cu glas tare „taima şek„. Au mâncat şi au băut, apoi au strâns ştergarele. Dar, după ce au strâns, spre disperarea lui Eugen care nu înţelegea nimic, au întins alte ştergare, au strigat „taima şek uhmi” şi iarăşi au mâncat şi au băut. Apoi au strâns ştergarele şi au plecat la fel de rapid şi de ciudat precum au venit.

După terminarea acestui ritual inedit, probabil ritualul de investire prin care Eugen era acceptat drept „martor al lumii eterice„, durerile pricinuite de activarea celei de-a doua vederi au dispărut cu desăvârşire. Mai mult decât atât, percepţia prin a doua vedere s-a îmbunătăţit considerabil; dacă până în acel moment, Eugen percepea lumea eterică destul de difuz, ca prin ceaţă, după aceea percepţia a devenit foarte clară şi aşa a rămas până în momentul de faţă.

De atunci, nu s-a mai modificat nimic în ceea ce priveşte a doua vedere: Eugen vede foarte clar şi foarte precis, la fel cum vede realitatea fizică prin intermediul ochilor fizici. Ulterior, el a învăţat să-şi preseze anumite puncte de pe trup pentru a putea accede la percepţia lumii eterice. Este de la sine înţeles că, la fel cum percepe lumea eterică, Eugen percepe şi aura umană. De câte ori îşi dezactivează a doua vedere, Îngerii Veghetori personali, care stau mereu în apropierea lui, îl acoperă cu un fel de plase fine, una de culoare albastră şi celalată de culoare roşie. Aceste plase reţin orice influenţe ce ar putea trece din lumea eterică în lumea fizică, iar, pe de altă parte, îl determină pe Eugen să uite anumite cuvinte, evenimente sau imagini care se petrec în acea lume. Plasele au un rol profilactic important, constituindu-se într-un fel de filtre, prin care se opresc informaţiile şi stările sufleteşti fără corespondenţă în lumea fizică şi, în consecinţă, nu pot fi decodate prin intermediul conştiinţei obişnuite şi limbajului omenesc.

După ceremonie, i s-au prezentat lui Eugen în mod „oficial”, cei doi Îngeri Veghetori. Imediat după aceea, i s-au prezentat alte două personaje denumite „cadran”, adică „prieteni” dintr-o altă încarnare: Asisen şi Tatankah. Tot în acea perioadă, Eugen a cunoscut trei spirite ale naturii, Ininina, Latea şi Suhdra, care-l simpatizau. Ulterior, Eugen a reuşit să-l contacteze pe Oza sau, după cum îi place să fie strigat, Zazar, fiinţa care este Păzitorul „Camerei cu Draperii”, adică a incintei unde un clarvăzător poate vedea imagini ale trecutului – ceea ce unii cercetători din ziua de astăzi denumesc „cronica akasha”.

În „Camera cu Draperii”, un clarvăzător poate vedea evenimente ale trecutului, inclusiv evenimente din existenţele sale anterioare. De regulă, atunci când un clarvăzător cere să vadă anumite evenimente în „Camera cu Draperii”, i se cere o „plată” sau un „preţ„, care nu este comunicat direct şi care poate fi destul de mare, greu de plătit de o fiinţă umană. În general, un clarvăzător poate vedea doar ce i se arată.

După ceremonie, Eugen s-a activat foarte des pentru a percepe lumea eterică, pentru a cerceta mediul înconjurător şi modul în care acţionează fiinţele îngereşti. Treptat, Eugen a reuşit să înţeleagă rolul şi funcţiile fiinţelor care se manifestă în lumea eterică.

După ceremonia-ritual de acceptare, fiinţele din lumea eterică nu l-au mai ocolit pe Eugen. Spiritele naturii, în special, sunt foarte bucuroase să vorbească cu un om.

8

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ