CRUCEA DE OM – INSUFLĂRILE

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

SECŢIUNEA

 šCRUCEA DE OM

INSUFLĂRILE

Maturizarea structurilor aurice œ

După cum a fost menţionat, omul vine la întrupare într-un corp de lumină de formă umanoidă, care este corpul duh, în centrul căruia, ca o nestemată, străluceşte spiritul. Tot acest ansamblu formează individualitatea nepieritoare a omului.

Chiar în momentul naşterii, se formează personalitatea, compusă din ansamblul sufletului. Ansamblul sufletului este format din steluţa sufletului situată la nivelul laringelui, din coconul albicios ce o învăluie şi din corpul sufletului. În momentul în care omul devine conştient de mediu şi de sine se formează alte două corpuri aurice: corpul conştiinţei şi corpul conştienţei, care, de asemenea, ţin de ansamblul sufletului.

Tot în momentul naşterii se structurează definitiv corpul eteric. Astfel, la scurt timp după momentul naşterii în lumea materială, fiinţa omenească este complet configurată. Ea este compusă din trei corpuri luminoase interioare, de formă umanoidă, ca trei păpuşi matrioşka luminoase puse una în alta: corpul duh, corpul sufletului şi corpul eteric. Cele trei păpuşi luminoase sunt mai mici, ca dimensiuni, decât trupul pruncului.

De-a lungul existenţei întrupate a omului, corpul duh nu îşi modifică aproape deloc caracteristicile cromatice. În schimb, corpul sufletului îşi modifică aproape zilnic culoarea, în funcţie de actele comportamentale. La rândul său, corpul eteric se modifică în funcţie de starea de sănătate a omului. Pe măsură ce primeşte impresii din lumea materială şi are emoţii şi trăiri, copilul îşi formează treptat noi structuri aurice, care nu existaseră anterior. Aceste noi structuri sunt corpurile aurice exterioare: corpul astral, corpul emoţional, corpul mental inferior. Toate aceste noi structuri aurice nu au formă umanoidă. Ele au forme vag ovoide, învăluind trupul material până la o distanţă variabilă. De exemplu, la copii, corpul astral nu depăşeşte 30-40 cm. La adulţi, corpul astral poate depăşi un metru. Din momentul în care copilul are primele emoţii şi primele dorinţe, se poate spune că are o aură exterioară. Anterior acestui moment, exista doar planul cuantic corespunzător aurei exterioare.

În timp ce copilul se maturizează, corpurile aurice exterioare se structurează treptat şi cresc în volum. Ele îşi modifică foarte rapid luminozitatea, culoarea, mirosul şi sunetul, în funcţie de stările momentane – de stările emoţionale, afective sau mentale. Dacă copilul este supărat că i s-a luat jucăria, corpul emoţional dobândeşte culori închise. Dacă, în secunda următoare este făcut să râdă, corpul emoţional dobândeşte o culoare deschisă – roz-trandafirie.

În primii ani de viaţă, copilul va reuşi doar să se delimiteze pe sine de lume şi de mediu, să spună „eu” şi „al meu” – jucăria mea, spaţiul meu de joacă -, din care sunt excluşi toţi intruşii. Treptat, de-a lungul vieţii, simultan cu dezvoltarea şi cu maturizarea corpurilor aurice exterioare, încep să intre în activitate chakrele.

Dacă, la începutul existenţei este curat şi strălucitor, corpul sufletesc al unui copil se colorează treptat, în funcţie de modul de comportament. Simultan, zona pieptului se acoperă de noxe karmice. Practic, la o vârstă fragedă, care corespunde cu primele minciuni spuse de către copil, corpul sufletului începe să se acopere cu noxe de diferite culori. Minciunile sunt spuse de copii, oarecum în urma unei educaţii defectuoase: părinţii îşi întreabă odrasla dacă a fost cuminte, la care copilul răspunde afirmativ chiar dacă nu a fost aşa, căci altfel pierde „bonusul de cuminţenie”: ciocolata, bomboanele sau ursuleţul de pluş. Astfel, sufletul îşi începe călătoria prin lume, colorându-se în funcţie de modul de comportare.

Rezultanta travaliului corpurilor conştiinţei şi conştienţei, care exprimă şi nivelul de dezvoltare al personalităţii terestre, poartă numele de cunoaştere. Cele două componente ce ţin de suflet determină şi dezvoltarea treptată a corpurilor aurice exterioare: emoţional, astral, mental etc.

Primul corp auric exterior care se formează complet la un copil este corpul emoţional, care, în prima parte a vieţii, va fi în rezonanţă cu cel al mamei. Nu se poate cunoaşte cu exactitate când anume se formează complet corpul emoţional – procesul fiind condiţionat de mulţi factori. Lent, pe fundalul dezvoltării treptate a corpului emoţional, se dezvoltă şi corpul astral, ce se dezvăluie ca o masă amorfă de energii aflate într-o continuă schimbare. În măsura în care copilul va sta lângă mamă, în măsura în care va fi ocrotit şi îngrijit în mod corespunzător, corpul astral se va dezvolta plenar şi armonios.

Totuşi, până la prima ejaculare sau până la primul orgasm petrecute mai târziu, la pubertate, corpul astral nu se formează complet. Ulterior, se va dezvolta corpul mental inferior – intelectul. Nu se poate însă vorbi despre un corp mental inferior bine structurat înaintea vârstei de zece ani. Abia la vârsta majoratului, corpul mental inferior se formează complet şi apare la fel ca la o persoană adultă.

O dată formate, toate corpurile aurice exterioare se dezvoltă progresiv, în funcţie de comportamentul omului, dar şi de nivelul său de dezvoltare spirituală. La mulţi oameni, cel mai elevat corp auric este corpul mental inferior. Mult peste 21 de ani, în apropierera vârstei de 30 de ani, în funcţie de nivelul de dezvoltare spirituală, începe să se formeze corpul mental superior.

În jurul vârstei de 35-40 de ani se formează corpul spiritual, care este legat de activitatea religioasă. La acea vârstă, pasiunile explozive ale corpului emoţional, precum şi logica specifică mentalului încep să mai slăbească, iar omul îşi aminteşte, ca prin vis, de Dumnezeu şi începe să-şi pună întrebări: de ce s-a născut, dacă viaţa are un sens etc.

Dacă omul a manifestat astfel de preocupări la o vârstă mai mică, atunci aceste structuri aurice se formează înainte de vreme. Astfel, corpul mental superior apare dezvoltat la cei care, încă din tinereţe, se apleacă asupra problemelor filozofice, iar corpul spiritual apare şi la copiii care s-au obişnuit să se roage.

În momentul în care omul rosteşte, pentru prima oară în viaţă, Numele lui Iisus Hristos, începe să se formeze corpul haric al plaselor mesianice, care învăluie ca o cupolă protectoare structura aurică a omului în cauză. Cu cât un om rosteşte, de-a lungul vieţii, de mai multe ori Numele lui Iisus Hristos, cu atât corpul haric al plaselor mesianice persistă mai mult şi are o acţiune mai profundă asupra structurii aurice. Iar dacă un om s-a obişnuit să se roage zilnic la Iisus Hristos, stabileşte o legătură directă cu El. Aceasta este începutul comunicării directe între un om şi Iisus Hristos, care se manifestă de 2000 de ani în Trupul de Slavă. În timp, legătura se accentuează, iar simpla comunicare se transformă în comuniune.

Sufletul unui om este considerat copt abia după împlinirea vârstei de 33 de ani. Până la acea vârstă, omul este ocrotit în proporţie foarte mare de către Îngerii săi Veghetori. După vârsta de 33 de ani, omul – ca suflet – devine complet autonom.

š Un alt fel de curriculum vitae œ

Atunci când, într-o împrejurare oarecare a vieţii, un om este întrebat de biografia sa şi i se cere un curriculum vitae, nu poate răspunde decât în termeni strict materiali – ce şcoli a făcut, ce cursuri a urmat, ce locuri de muncă a avut, care este starea civilă, unde a locuit, care este seria actului de identitate, ce grupă sanguină are etc.

Totuşi, în sinea lui, fiecare om este conştient de faptul că existenţa nu poate fi redusă doar la aceste evenimente şi că, în spatele lor, mai există altceva. În momentul în care, pentru prima oară, unui om matur i se cere o analiză mai detaliată a existenţei sale, rămâne surprins. I se pare că, deodată, i se deschide o fereastră spre ceva ce, anterior, ascunsese adânc în forul său interior.

Aceeaşi senzaţie de surprindere o poate avea, de exemplu, un om care se prezintă, pentru prima oară, la un psihanalist. Rămâne surprins de faptul că nu i se cer informaţii cu privire la ceea ce s-a desfăşurat la interfaţa existenţei sale trupeşti. Nu este întrebat cu privire la şcolile pe care le-a urmat, nici cu privire la diplomele pe care le-a obţinut de-a lungul vieţii.

La un psihanalist, un om este întrebat cu totul altceva: care au fost relaţiile cu părinţii în copilărie – i se pune inclusiv întrebarea aceea, care cândva i se părea stupidă: pe cine iubeşte mai mult, pe mama ori pe tata – , care au fost relaţiile cu prima sa iubită şi de ce s-a despărţit de ea, care sunt relaţiile actuale cu partenera/partenerul de viaţă etc. Şi, mai ales, i se cere să-şi povestească visele pe care le-a avut în ultima perioadă. Apoi, celui care merge la psihanalist, i se dau, cu limitările de rigoare, o serie de sfaturi şi i se spune ce anume trebuie să facă pentru a scăpa de starea în care se află. Devenit pacient, omul respectiv este canalizat să conştientizeze relaţiile cu persoanele din jur şi cu sine însuşi.

Treptat, în urma unei astfel de experienţe, chiar dacă nu poate conştientiza mare lucru şi nu poate integra complet ceea ce i se spune din perspectiva psihanalitică, omul înţelege totuşi un fapt deosebit de important: viaţa poate fi analizată din mai multe perspective. Omul înţelege astfel că, ceea ce considera anterior a fi viaţa sa, adică înşiruirea de evenimente aparent fără legătură şi, cel mai adesea, irelevante, nu reprezintă decât un aspect al problemei.

Fireşte, un curriculum vitae sau o analiză psihanalitică reprezintă doar moduri limitate de a înţelege viaţa unei fiinţe omeneşti. Fără nici o îndoială, o analiză corectă şi eficientă a vieţii unui om nu poate pleca decât de la evenimentele cotidiene concrete, chiar şi de la cele mai banale. De asemenea, modul în care omul se comportă de-a lungul vieţii – ceea ce constituie răspunsul său la evenimentele în care este implicat – reprezintă baza de pornire, iar analiza lor atentă poate revela ceea ce este acel om. De-a lungul întregii sale vieţi, omul se comportă într-un anumit mod, astfel încât se poate spune că este un constant creator de karma.

La baza manifestării omului în lumea materială se află liberul arbitru. Mai întâi, omul ia decizii prin liberul său arbitru şi apoi acţionează. Acţiunile omului sunt de două feluri: bune şi rele. În momentul în care omul făptuieşte binele, se alătură Legilor cosmice – Ordinea cosmică sau Firea lucrurilor. Făptuind binele, omul se alipeşte prin rezonanţă Fiilor Luminii. Când omul acţionează în conformitate cu Firea lucrurilor, îşi construieşte o „karma bună”. Făptuind în acord cu Legile cosmice, omul primeşte de la cosmos ceea ce a oferit, astfel încât cosmosul şi toate fiinţele îngereşti din ierarhia Fiilor Luminii conlucrează în folosul său. Rezultatul este sănătatea, viaţă îmbelşugată, fericirea.

Binele, pentru cosmosul spiritual şi pentru fiinţele îngereşti din categoria Fiilor Luminii, înseamnă un singur lucru: perpetuarea creaţiei lui Dumnezeu, indiferent sub ce formă s-ar prezenta aceasta. Omul se naşte pentru a perpetua şi prezerva creaţia lui Dumnezeu în lumea materială. Legile cosmice – Firea lucrurilor – prevăd cu stricteţe acest unic aspect: perpetuarea creaţiei lui Dumnezeu în orice formă: în ceea ce priveşte raporturile cu natura, în ceea ce priveşte raporturile cu mediul animal şi vegetal, în ceea ce priveşte relaţiile sociale, în ceea ce priveşte relaţiile de familie etc. În schimb, atunci când omul alege, prin liberul său arbitru, să făptuiască răul, se desprinde de ierarhia Fiilor Luminii, de Ordinea cosmică – Firea lucrurilor – şi se alătură Fiilor întunericului. Răul înseamnă distrugerea creaţiei lui Dumnezeu.

Privind lucrurile din această perspectivă, se poate spune că, pentru fiecare om, viaţa este o ecuaţie complexă cu multe necunoscute, pe care trebuie să o rezolve. Ecuaţia are doar un singur răspuns viabil: perpetuarea şi prezervarea creaţiei lui Dumnezeu în lumea materială.

Se poate spune, de asemenea, că modul în care omul trebuie să se comporte pentru a perpetua creaţia lui Dumnezeu în lumea materială este structurat adânc în profunzimile forului său interior. Fiecare om are împrimat adânc, în structura sa sufletească, legile fundamentale după care trebuie să se ghideze de-a lungul vieţii. Totalitatea acestor legi formează Firea lucrurilor.

Legile fundamentale ale cosmosului sunt reamintite oamenilor în toate momentele vieţii lor de către fiinţele îngereşti din categoria Fiilor Luminii, prin intermediul unor insuflări (aşa sunt numite în lumea eterică).

În lumea materială, oamenii primesc doar sfaturi verbale. În schimb, de la fiinţele ocrotitoare din lumea eterică, oamenii pot primi sfaturi atât în mod verbal (prin sunete), cât şi prin influenţe energetice. În momentul în care o fiinţă îngerească oferă sfaturi în mod verbal unui om, emite şi un flux energetic specific – o energie spirituală modulată informaţional. Această energie modulată informaţional poartă numele de insuflare. Fireşte, omul, prin liberul arbitru, decide dacă să pună ori nu în practică sfatul primit. Educarea oamenilor prin insuflări, ceea ce reprezintă începutul de dreaptă învăţătură a fiilor femeii, începe înaintea naşterii în lumea materială. Prima insuflare importantă este conferită unui om printr-o ceremonie eterică, desfăşurată cu puţine clipe înaintea naşterii în lumea materială.

În cadrul ceremoniei eterice, insuflarea este conferită direct de către Îngerul Gabriel. Ulterior, de-a lungul vieţii, insuflările sunt repetate ori de câte ori apare prilejul, de către Îngerii Veghetori personali ai omului.

Aceste insuflări (învăţături sau sfaturi fundamentale) sunt următoarele: cunoaşterea simţurilor, cunoştinţa simţurilor, cunoaşterea tuturor trăirilor (cunoaşterea trăirilor toate), cunoaşterea binelului şi a răului, cunoştinţa binelui şi răului, cunoaşterea naturii (cunoaşterea naturii şi a naturii toată), cunoaşterea tuturor tainelor – adică înţelepciunea Luminii Adevărate – conştiinţa binelui şi a răului, Adevărul şi contemplarea Adevărului, părtăşia cu Totul, conştiinţa conştienţei, părtăşia cu Hristos care este Dumnezeu„. Aşa sună textul prescurtat, rostit de către fiinţele îngereşti care conferă insuflările – Îngerul Gabriel şi Îngerii Veghetori.

Totodată, insuflările reprezintă standardul calitativ la care poate ajunge un om, dacă respectă Legile divine – care formează Ordinea Divină sau Firea lucrurilor. Dacă omul ar respecta toate Legile, potrivit acestor insuflări (sfaturi), s-ar integra în Firea lucrurilor, în Ordinea cosmică, devenind o Cruce de om.

Crucea de om este stadiul final la care poate ajunge un om în urma unei existenţe în lumea materială. Crucea de om este omul centrat în Firea lucrurilor.

Crucea de om este omul luminat, omul care îşi poartă crucea şi devine una cu ea. Crucea de om este omul care are conştiinţa, conştienţa şi cunoaşterea naturii – a ceea ce noi numim natură, dar care este mai mult decât mediul lumii materiale.

Crucea de om are conştiinţa, conştienţa şi cunoaşterea simţurilor, are conştiinţa, conştienţa şi cunoaşterea binelui şi a răului, are conştiinţa, conştienţa şi cunoaşterea tututor tainelor – inclusiv experienţa Luminii, care este Taina Înţelepciunii Luminii Adevărate.

Crucea de om are conştiinţa, conştienţa, cunoaşterea şi contemplarea Adevărului, are conştiinţa, conştienţa şi cunoaşterea Iubirii prin părtăşia cu Iisus Hristos, care este Dumnezeu adevărat.

8

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ