CRUCEA DE OM – SENSUL VIEŢII

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

SECŢIUNEA

CRUCEA DE OM

SENSUL VIEŢII

Demersul acestui capitol, care este situat în perspectiva înţelegerii mecanismelor de funcţionare ale aurei, se raportează la modul în care arată structura energetică la omul obişnuit al timpurilor noastre. De aceea, accentul este pus pe observarea, interpretarea şi înţelegerea proceselor energetice subtile ce au loc la omul obişnuit: omul zilelor noastre, omul care pur şi simplu îşi vede de treburile sale şi de existenţa sa cotidiană şi nu urmează tehnici de autoîmbunătăţire.

Analizând mai atent evidenţa oferită de existenţa cotidiană, bazaţi fiind pe constatările obţinute de către Eugen prin clarvedere, se poate afirma că fiecare om se află situat pe un anumit nivel evolutiv, care corespunde unei etape a „muncii omului de dreaptă învăţătură”. Aşadar, nu doar cei care urmează tehnici de autoîmbunătăţire se află pe calea muncii de dreaptă învăţătură, ci şi oamenii obişnuiţi.

Se afirmă adesea că omul evoluează haotic – în cazul în care se acceptă ideea că omul evoluează şi nu regresează -, iar cei mai mulţi dintre noi ne întrebăm dacă, într-adevăr, există o anumită logică sau un anumit sens în toate evenimentele existenţei.

„Singurul sens al vieţii este să-i dăm un sens”, spunea cândva unul dintre marii noştri contemporani. Totuşi, dincolo de frumuseţea aforismului, lucrurile sunt ceva mai complexe, iar a te întreba dacă viaţa are sau nu un sens este echivalent cu a te întreba dacă merită sau nu să trăieşti. Şi, astfel, ajungem la ceea ce spunea cândva Albert Camus, pentru care problema fundamentală a filosofiei, departe de a fi acel ipotetic raport dintre spirit şi materie propovăduit de materialism, constă în opţiunea omului – prin liberul arbitru – de a trăi sau de a muri. Prin simplul fapt de a trăi, fiecare om a descoperit singur răspunsul la problema fundamentală a filosofiei, alegând, în fond, să respecte darul lui Dumnezeu, Viaţa, şi să o ducă până la capăt. Desigur, în cazul în care dă un răspuns pozitiv problemei fundamentale a filosofiei, este foarte frumos ca omul să acorde vieţii sensul pe care-l doreşte. Dar, înainte de a se gândi măcar la aşa ceva, este cazul să dea Cezarului ce-i al Cezarului, adică să dea Vieţii ca atare – Viaţa manifestată prin intermediul unor forţe înalte – ce-i al ei.

Concluzia cea mai importantă ce poate fi trasă în urma cercetării structurii aurice prin clarvedere de către Eugen, a proceselor aurice ce au loc de-a lungul vieţii omului, a conexiunilor dintre evenimentele vieţii şi fiinţa omnului este că nimic nu este lăsat la voia întâmplării, că omul parcurge un proces de maturizare spirituală, dar, mai ales, că munca de dreaptă învăţătură se realizează prin acumulare de experienţă. Viaţa pune în faţa fiecărui om ceea ce are nevoie pentru a progresa. Evenimentele existenţei fiecăruia dintre noi reprezintă mijloacele cele mai potrivite prin care are loc munca de dreaptă învăţătură.

Viaţa are un sens, suferinţele au un sens, existenţa fiecăruia, ca şi evenimentele cotidiene, au un sens mai adânc decât lasă să se înţeleagă aparenţele. Viaţa – toate evenimentele vieţii -, destinul omului ca atare, reflectă ceea ce nu este omul, dar trebuie să devină pentru a-şi ocupa locul pe care-l merită şi care-i este menit, încă de la începutul creaţiei, în giganticul ansamblu care este cosmosul: acela de a fi Preot al lui Dumnezeu.

Din acest punct de vedere, evenimentele vieţii fiecărui om, departe de a fi simple „întâmplări” fără sens, sunt efectele lipsurilor – ale „păcatelor” -, într-un cuvânt ale bolilor existenţiale reflectate în aură. Lipsurile sunt cele care, în fond, au făcut posibilă şi au condiţionat încarnarea şi existenţa în lumea materială.

Viaţa însăşi este o profundă formă de iniţiere, iar evenimentele vieţii fiecărui om în parte reprezintă forma de iniţiere de care acel om are nevoie.

Totuşi, dacă, în mod conştient şi voluntar, omul alege o formă suplimentară de iniţiere sau de îmbunătăţire psiho-mentală şi spirituală – formă aflată în concordanţă cu caracteristicile definitorii ale epocii actuale, caracteristici care nu poate fi decât creştine -, iar acest lucru este făcut cu discernământ şi cu inteligenţă, este cu atât mai bine.

Aici trebuie reiterat faptul că sensul termenului de evoluţie trebuie înţeles în context, căci sensurile sale spirituale nu sunt identice cu cele folosite de concepţia materialistă. Din punct de vedere spiritual, aşa cum a fost menţionat în repetate rânduri până la acest punct, omul actual este rezultatul unei căderi (a unei răzvrătiri sau a unui păcat originar). Această cădere s-a produs în momentul în care omul nu a mai respectat Poruncile lui Dumnezeu – care formează Firea lucrurilor sau Ordinea cosmică. Despărţindu-se de Creatorul său, Dumnezeu, omul a involuat. După ce a atins pragul cel mai de jos al involuţiei sale, omul trebuie să se reîntoarcă la Dumnezeu. Acesta este de alminteri sensul vieţii: reîntoarcerea la Dumnezeu. Acest proces de reîntoarcere poate fi privit ca o „evoluţie” sau ca o „muncă de dreaptă învăţătură”.

„Dreapta învăţătură” presupune învăţarea de către fiecare om în parte a modului în care trebuie să respecte Legile cosmosului.

14

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ