CRUCEA DE OM – EVOLUŢIA DUHULUI

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

CRUCEA DE OM

EVOLUŢIA DUHULUI

Ceea ce se încarnează la naştere este ansamblul format din spirit, învelişul spiritului, corpul cauzal şi corpul duh. În perioada prenatală se formează corpul eteric, iar în momentul naşterii se formează sufletul, care reprezintă personalitatea terestră. Imediat după formarea sufletului, se formează chakrele şi corpurile aurice exterioare (emoţional, astral, mental etc).

La toţi oamenii, imediat după naştere, chakrele arată identic. La un nou născut, în primele zile după tăierea cordonului ombilical, chakrele arată ca nişte sfere puţin alungite ce nu depăşesc 3 centimetri, de culoare verde. Ele emit un sunet asemănător unui clinchet vesel de pahare din cristal, care se ciocnesc unele de altele şi răspândesc un miros asemănător laptelui proaspăt fiert.

La rândul lor, corpurile aurice exterioare ale nou-născuţilor par a fi lipsite de conţinut. Ele arată ca nişte şabloane goale. Corpurile aurice exterioare se formează cu timpul, de-a lungul existenţei, fiind proiecţia corpului duh prin intermediul sufletului şi a corpului eteric – mai precis, prin intermediul chakrelor situate la interfaţa corpului eteric.

La începutul existenţei în lumea materială intră în funcţiune conştienţa, adică actul pur al omului de a lua cunoştinţă de sine şi de lume. Conştienţa – care nu este decât capacitatea originară a omului de a percepe lumea – se manifestă prin cuvânt. Ulterior, în momentul în care omul poate analiza ceea ce se întâmplă cu el, apare şi conştiinţa. Cele două caracteristici definitorii ale fiinţei umane aparţin celor două corpuri generate de suflet: corpul conştienţei şi corpul conştiinţei. Primul corp are forma unei flacări înalte de aproximativ 60 de centimetri ce porneşte din sămânţa sufletului, iar al doilea se aseamănă cu o antenă parabolică sau cu o oglindă ce circumscrie întreaga aură.

Corpurile aurice exterioare – corpul emoţional, astral, mental etc – sunt formate din particule foarte mici, un fel de atomi energetici primari, luminoşi. Priviţi prin clarvedere de către Eugen, aceşti atomi primari par cubici. Corpul sufletesc al conştienţei este singurul element al structurii aurice format din atomi originari de o altă formă decât cea cubică. Corpul conştiinţei este format din atomi originari luminoşi de formă sferică. În decursul vieţii, pe măsura acumulării de experienţă, atomii energetici originari de formă cubică se lovesc unii de alţii, iar în urma ciocnirii lor haotice apar mici explozii de energie. Cu timpul, atomii de formă sferică ai corpului conştienţei pătrund printre atomii originari de formă cubică ai corpurilor aurice exterioare; datorită frecării unora de alţii, atomii cubici devin din ce în ce mai sferici. Privit din această perspectivă, acest proces constă în transformarea progresivă a atomilor originari de formă cubică în atomi sferici.

Din punct de vedere psihologic şi spiritual, se poate afirma că acest proces constă în transformarea fiinţei interioare, prin intermediul corpului conştienţei; rezultatul poartă numele de conştientizare. Prin conştientizare, omul devine din ce în ce mai moral, căci moralitatea presupune, înainte de toate, respectarea Legilor divine. Conştientizând evenimentele vieţii, omul devine din ce mai conştient de sine şi de lume şi, în acelaşi timp, mai moral; simultan, îşi modifică structura aurică.

În ziua de astăzi, oamenii caută „spiritualitatea” cu orice preţ, confundând adesea ceea ce ei numesc „evoluţie spirituală” cu acumularea de cunoştinţe sau cu realizările concrete, palpabile, din lumea materială. Totuşi, după cum se prezintă lucrurile la nivelul cosmosului spiritual, problema evoluţiei spirituale trebuie legată în primul rând de moralitatea omului. De altfel, folosirea şi aplicarea termenului de moralitate în epoca actuală a împiedicat mult timp înţelegerea mecanismelor de funcţionare ale cosmosului. Deşi pare a fi asemănător unei ecuaţii cu „n” necunoscute, în esenţă, cosmosul nu este complicat.

Explicarea mecanismelor sale de funcţionare este, în realitate, foarte simplă: întregul cosmos funcţionează pe baza acumulării de moralitate. Celelalte caracteristici, care în ochii oamenilor pot avea o importanţă deosebită, n-au nici un fel de valoare şi nu sunt luate în calcul decât ca simple încadrări exterioare. Astfel, în momentul în care omul ajunge în lumea de „dincolo” şi se trage linie la sfârşitul unei existenţe în lumea materială, nu îl întreabă nimeni nici câte cărţi a citit, nici ce şcoli înalte a făcut, nici ce cunoştinţe a acumulat, nici măcar ce fel de exerciţii de concentrare sau de meditaţie a practicat. Aspectele considerate în lumea de „aici” ca fiind importante – precum acumularea de cunoştinţe sau de averi -, nu sunt luate în calcul în momentul în care omul a trecut „dincolo”. Contează doar nivelul de moralitate pe care l-a atins.

Acumularea de moralitate înseamnă, pur şi simplu, respectarea Legilor Divine. Legile Divine nu au fost date de oameni, ci au fost date de Dumnezeu. Întregul cosmos este alcătuit pe baza acestor Legi, care sunt înscrise, dintru eternitate, în mecanismul său de funcţionare. Legile divine formează Ordinea cosmică sau Firea lucrurilor.

Problema este simplă: cine respectă Legile Divine – Ordinea cosmică sau Firea lucrurilor – se alătură mecanismului de funcţionare al cosmosului. În fond, cine respectă Legile Divine se alătură lui Dumnezeu însuşi, „împlinind voile Sale”. Cine nu le respectă, devine la fel ca o rotiţă ce se opune mecanismului din care face parte. Şi ce se întâmplă în cazul în care rotiţele unui uriaş mecanism sau ale unui simplu motor nu mai vor să funcţioneze ? Răspunsul este foarte simplu: vine tehnicianul sau inginerul de serviciu şi încearcă să le repare, pentru a funcţiona la parametrii normali. Spre deosebire de lumea materială, locul unde rotiţele pot fi înlocuite şi aruncate la fiare vechi, în cosmosul spiritual nimeni nu este înlocuit. Oamenii sunt determinaţi, prin aceleaşi Legi Divine, să se corecteze pentru a deveni elemente componente viabile şi „funcţionale” în marele sistem cosmic.

Din punctul de vedere al alchimiei aurice, lucrurile se prezintă în felul următor. Pe timpul vieţii, modul de comportament al unui om – gradul său de moralitate ce derivă din respectarea Legilor divine – se reflectă în structurile sale aurice: suflet, corpul eteric, corpurile aurice exterioare: emoţional, astral, mental etc. Imediat după moarte, conţinutul energetico-informaţional al sufletului şi al corpurilor aurice exterioare este aspirat (la propriu) prin chakre în corpul duh, care metabolizează toate experienţele acumulate de suflet de-a lungul existenţei în lumea materială. Corpul duh are o culoare unică pe toată durata vieţii omului, nefiind influenţat de modificările trecătoare ale celorlalte structuri ale aurei – ale sufletului sau ale corpurilor aurice exterioare. Nu ar avea cum, fiind situat pe un alt nivel cuantic. Culoarea unică a corpului duh se modifică abia după momentul morţii, după ce a procesat conţinutul energetico-informaţional al sufletului şi al corpurilor aurice exterioare.

Fireşte, calitatea corpului duh nu se manifestă doar prin culoare, ci şi prin luminozitatea, vechimea, sunetul şi mirosul pe care le emite. Vorbind doar despre culoarea corpului duh, trebuie avute în vedere, desigur, şi celelalte caracteristici – sunetul, vechimea şi mirosul. Datorită faptului că în epoca noastră predomină imaginea vizuală, este de înţeles că punem accentul asupra acestei componente. De altfel, este dificil să aproximezi un sunet, o vechime sau un miros în cuvinte uzuale. Este mult mai simplu să reduci totul la un nume – un nume de culoare – înglobând totul într-o categorie.

Vorbind despre culorile corpului duh, nu trebuie însă pierdut din vedere ce înseamnă o culoare. Ceea ce un om percepe ca fiind o culoare nu este altceva decât o energie, deci o vibraţie modulată atât în amplitudine, cât şi în frecvenţă; pentru percepţia omenească, această energie apare ca o culoare. Dacă oamenii ar putea observa undele radio cu ochiul liber, atunci, în mod sigur, ar remarca faptul că undele cu frecvenţă mică bat spre culorile „joase” ale spectrului solar, roşu, portocaliu sau galben, în timp ce undele cu frecvenţă înaltă bat spre culorile înalte, precum albastru, indigo sau alb. Acelaşi lucru se produce şi în cazul corpului duh, cu diferenţa că acesta nu este format din energii radio, ci din energii spirituale. În concluzie, ceea ce se poate determina prin intermediul clarvederii la un corp duh, nu este altceva decât nivelul de moralitate atins sau, cu alte cuvinte, „căldura” spirituală a unui om, – gradul în care respectă legile divine ale cosmosului, Poruncile lui Dumnezeu.

Această „căldură” spirituală sau moralitate este detectabilă şi măsurabilă datorită faptului că, la fel ca orice altă energie, se manifestă prin culoare şi sunet. În funcţie de nivelul de moralitate, culoarea corpului duh corespunde culorilor spectrului solar, de la roşu închis la albul strălucitor. De asemenea, culoarea corpului duh este în relaţie directă cu culorile pe care chakrele eterice le manifestă în decursul existenţei cotidiene. În mod cât se poate de evident, corpul duh se află pe un plan cuantic, iar corpul eteric pe un alt plan cuantic, dar elementele ce fac legătură între ele sunt chakrele. Aşa cum a fost menţionat, chakrele sunt ca nişte cilindri; la un capăt al acestor cilindri se află chakrele-atribut de la nivelul corpului duh, iar la celălalt capăt se află chakrele eterice, de forma unor pâlnii. Astfel, chakrele funcţionează ca un tot unitar; ceea ce se manifestă la nivelul corpului eteric este în conexiune strânsă cu ceea ce se manifestă la nivelul corpului duh, chiar dacă este vorba despre planuri cuantice diferite. Acesta este motivul pentru care cercetarea structurii chakrelor eterice la oamenii întrupaţi oferă informaţii corecte cu privire la caracteristicile corpului duh.

În mod tradiţional, fiecare din cele şapte chakre corespunde uneia din cele şapte culori ale spectrului solar: muladhara are culoarea roşie, svadistan are culoarea portocalie, manipura are culoarea galbenă, anahata are culoarea aurie, vishudi are culoarea albastră, ajna are culoarea indigo, iar sahasrara are culoarea albă. În consecinţă, dacă un om are în stare de activitate chakra muladhara, iar energia vitală – este vorba, fireşte, despre rezultanta vectorială a celor patru tipuri de energii vitale descrise anterior – este situată la nivelul acestei chakre, culoarea corpului său duh are culoarea roşie.

Acelaşi proces se produce şi în cazul celorlalte chakre. Dacă un om are în stare de activitate chakra svadistan, în mod sigur corpul său duh are culoarea portocalie. Dacă un om are în stare de activitate chakra manipura, culoarea corpului său duh este galbenă. Dacă un om are în stare de activitate chakra anahata, are un corp duh de culoare aurie (până acum 2000 de ani, culoarea verde). Dacă un om are în stare de activitate chakra vishuddi, are un corp duh de culoare albastră. După toate probabilităţile, acest fapt este valabil şi pentru chakrele ajna şi sahasrara, dar nu au fost observaţi oameni care să manifeste culorile corespunzătoare (tot astfel, nu există oameni cu un corp duh de culoare roşie; acest nivel a fost depăşit cu mult timp în urmă, dar trebuie inclus, cel puţin din punct de vedere teoretic, în această clasificare).

În afara culorilor de bază, la nivelul chakrelor mai există o serie de culori intermediare, care pot fi clasificate în funcţie de numărul petalelor fiecărei chakre. Astfel, muladhara are 4 nuanţe de roşu, corespunzătoare celor 4 petale; svadistan are 6 nuanţe de portocaliu, corespunzătoare celor 6 petale; manipura are 10 nuanţe de galben corespunzătoare celor 10 petale; anahata are 12 nuanţe de auriu, corespunzătoare celor 12 petale; vishuddi are 16 nuanţe de albastru, corespunzătoare celor 16 petale; ajna are 2 nuanţe de indigo, corespunzătoare celor 2 petale; sahasrara ar trebui să aibă, potrivit tradiţiei, 1000 de nuanţe, corespunzătoare celor 1000 de petale.

Şi la nivelul corpului duh, acumularea de moralitate de-a lungul existenţelor trupeşti se realizează în şapte etape sau clase, fiecare clasă putând fi caracterizată printr-o culoare a corpului duh; fiecare nuanţă intermediară, ce corespunde intrării în funcţiune a câte unei petale a unei chakre, poate fi comparată cu un trimestru. Prima clasă, specifică tipului de om cu corpul duh de culoare roşie are 4 trimestre, corespunzătoare celor patru petale şi nuanţelor intermediare de roşu; a doua clasă are 6 trimestre, a treia clasă are 10 trimestre, a patra clasă are 12 trimestre şi aşa mai departe.

Atunci când se face caracterizarea aurică a unui om şi stabilirea nivelului său în ceea ce priveşte munca de dreaptă învăţătură, se iau în calcul atât clasa evolutivă – ce corespunde culorii de bază -, cât şi trimestrul în care acesta se află la un moment dat; în acest context se pot folosi expresii de genul „roşu 3”, „galben 9” sau „albastru 10” – cifrele indicând cu precizie trimestrul sau petalele corespondente „clasei” în care se găseşte.

De-a lungul unei singure existenţe în lumea materială, omul acumulează în jur de două, maxim trei nuanţe. De exemplu, dacă un om s-a încarnat cu un corp duh de nivelul galben 5, la sfârşitul vieţii, în cel mai bun caz, poate creşte până la galben 7, foarte rar până la galben 8. Această creştere calitativă este asimilată complet abia după momentul morţii, când experienţele vieţii şi, în consecinţă, bagajul existenţial karmic cu care omul trece în lumea de dincolo, sunt fixate definitiv la nivelul corpului duh. La scurt timp după momentul morţii, corpul duh îşi modifică culoarea (nuanţa), vechimea, sunetul şi mirosul, proporţional cu efortul făcut în timpul vieţii terestre.

14

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ