CRUCEA DE OM – CALEA ZEILOR (YOGA)

 

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

SECŢIUNEA

CRUCEA DE OM

CALEA ZEILOR (YOGA)

Datorită faptului că se considera că Şcoala Vieţii, Calea standard, este prea lentă şi necesită un efort prea mare, în vremurile străvechi au fost puse la punct tehnici de iniţiere pentru accelerarea a ceea ce ei denumeau „evoluţie spirituală”.

Potrivit tradiţiei, vechile tehnici de iniţiere au fost dezvăluite oamenilor din lumea materială de către zei (zeii nu erau alţii decât oamenii primordiali ai primelor două generaţii); din acest motiv, calea accelerată de evoluţie spirituală a fost denumită Calea zeilor.

Astăzi nu se mai cunosc cu prea multă exactitate străvechile tehnici iniţiatice anterioare marii ştergeri, după cum nu se mai cunosc cu prea multă exactitate nici cele utilizate pe scară largă în antichitatea cunoscută de istoriografie. Doar puţine mituri păstrate până în ziua de astăzi mai amintesc despre tehnicile iniţiatice folosite în antichitate; este vorba despre miturile ce erau propovăduite cândva în Egipt, Sumer, Fenicia, Grecia, Dacia, China, India. Singurele tehnici iniţiatice care au străbătut timpurile şi încă sunt în uz în ziua de astăzi sunt tehnicile de tip yoga.

Tehnicile yoga actuale reprezintă astfel ultima reminiscenţă a străvechii Căi a zeilor, prin intermediul cărora umanitatea străveche a încercat accelerarea evoluţiei spirituale.

După cum a putut remarca Eugen prin intermediul clarvederii, în ziua de astăzi, practicarea unor forme de yoga – de exemplu hatha, laya, mantra sau raja yoga – produce la nivelul aurei efecte diverse: corpul eteric exterior devine ca un vulcan ce emite lumini, sunete şi mirosuri intense, corpul mental inferior creşte în volum şi în intensitate, iar corpul astral scade proporţional. Totodată, tensiunea şi intensitatea corpului eteric exterior devin mari, iar din chakra muladhara pornesc jerbe de energii multicolore ce urcă prin canalul Sushumna. La rândul lor, chakrele devin mai strălucitoare. Jerbele de lumini, care pornesc din muladhara, ies în final prin chakra sahasrara ca printr-o fântână arteziană ce împrăştie apa pe mai mulţi metri în jur. Totuşi, acele jerbe de lumini multicolore nu sunt ceea ce se înţelege astăzi prin Kundalini. Energia Kundalini este incoloră, în timp ce jerbele de lumini despre care este vorba aici sunt multicolore.

Sunt, totuşi, de constatat câteva aspecte. În primul rând este de constatat faptul că tehnicile yoga folosite astăzi nu influenţează decât corpurile aurice exterioare (eteric, astral, mental inferior), nu şi corpul eteric interior sau corpul sufletului. Cu atât mai puţin corpul duh. În concluzie, tehnicile yoga n-au nimic în comun cu „evoluţia spirituală” a fiinţei profunde a omului. În al doilea rând este de constatat faptul că prin intermediul tehnicilor yoga actuale nu se poate accede decât la un tip de cunoaştere realizată prin inducţie spirituală. Prin intermediul tehnicilor, procedeelor şi metodelor yoga folosite astăzi (semne, suporturi şi simboluri: poziţii corporale – asanas şi mudras; exerciţii respiratorii – pranayama; vizualizarea unor imagini – yantre sau mandale; rostirea unor sunete modulate informaţional – mantras; ritualuri diverse etc) practicanţii yoga determină creşterea unilaterală a nivelului vibratoriu al aurei proprii şi se conectează energetic fiinţelor spirituale necorporale, denumite zei. Aceasta înseamnă că este vorba despre o cunoaştere reflectată, realizată prin inducţie. De exemplu, prin repetarea unui sunet modulat informaţional – mantras – practicantul intră în rezonanţă cu un zeu oarecare, iar rezultatul este activarea unei chakre – să spunem manipura.

Dar ce este, de fapt, acest sunet modulat informaţional – mantras – despre care se spune că activează chakra manipura ?

Prin clarvedere – de fapt, prin clarauz -, Eugen a remarcat faptul că sunetul mantrei respective (sau un sunet asemănător ca modulaţie energetico-informaţională) este apropiat de sunetul de fond al chakrei manipura; în consecinţă, repetarea omonimului ei sonor provoacă, după principiul diapazonului, activarea chakrei. Într-un fel, chakra manipura este „păcălită” şi determinată să se activeze prin rostirea sunetului ei de fond. Activându-se, chakra manipura dobândeşte o vibraţie specifică, care conectează practicantul cu toate celelalte elemente ale sistemului: cu elementele subtile sau fizice ale cosmosului (denumite tattvas de scrierile indiene), şi cu fiinţele necorporale corespondente – zeii. În acest mod, practicantul dobândeşte o cunoaştere realizată prin inducţie spirituală.

Există, fără nici o îndoială, un mare pericol pentru orice practicant care încearcă să dobândească acest tip de cunoaştere prin intermediul tehnicilor yoga. Acest pericol survine în cazul în care practicantul nu este pregătit – din punct de vedere evolutiv – pentru activarea chakrelor. Există o diferenţă fundamentală între intrarea în stare de funcţionare a unei chakre şi activarea ei, iar acest aspect trebuie să pună în mod serios pe gânduri orice practicant al tehnicilor yoga. O chakră – în exemplul discutat, chakra manipura – intră în funcţiune doar în decursul existenţelor succesive, prin acumularea unor experienţe de viaţă. Oamenii sub un anumit nivel evolutiv, de exemplu oamenii cu corpul duh de culoare galbenă, comit o mare eroare prin recurgerea la astfel de exerciţii, căci clasa a treia a Şcolii vieţii corespunde doar intrării în stare de funcţiune a chakrei manipura, nu şi activării ei. Ca principiu general, sunetul mantrei poate provoaca, într-adevăr, activarea chakrei manipura, dar oare ce se întâmplă atunci când omul nu are deja această chakra în stare de funcţiune ?

Răspunsul nu este prea complicat: repetarea unei mantre provoacă, într-adevăr, activarea artificială a chakrei manipura; omul, ca nivel evolutiv, nu este pregătit pentru aşa ceva şi, drept urmare, îşi perturbă grav întregul sistem auric. Acelaşi lucru se poate spune despre toate chakrele şi despre toate structurile aurice. Concluzia ce rezultă din această constatare se impune de la sine şi este la îndemâna oricui: prin folosirea semnelor, simbolurilor şi suporturilor specifice tehnicilor yoga aflate în uz, omul „păcăleşte” structura energetico-informaţională proprie, determină trezirea unor potenţialităţi latente înainte de vreme şi, implicit, se asociază energetic prin inducţie vechilor zei, fără a cunoaşte cu adevărat ce înseamnă o asemenea aventură spirituală. În final se păcăleşte pe el însuşi, cu consecinţe nefaste asupra structurii sale aurice.

După cum afirmă fiinţele din lumea eterică, astfel de evenimente se petreceau frecvent acum câteva mii de ani, când structura aurică a oamenilor era diferită de cea actuală şi era relativ pretabilă la astfel de aventuri spirituale. În vremurile trecute, urmând vechea Cale a zeilor, prin tehnici asemănătoare până la un punct tehnicilor yoga actuale, într-o perioadă destul de scurtă, mulţi oameni au reuşit să dobândească puteri magice – siddhisuri. Iniţial, oamenii din acele vremuri nu au înţeles marele pericol ce bătea la uşă, deoarece accelerarea procesului evolutiv şi dobândirea siddhisurilor înainte de a fi fost pregătiţi, a dus, în cele din urmă, la creşterea mândriei şi a egoismului. Dobândirea capacităţilor şi puterilor magice înainte de obţinerea maturităţii necesare, ca efect al activării artificiale a chakrelor, a pus în pericol chiar existenţa planetei. Marea ştergere, care încă stăruie ca o imensă pată întunecată în memoria colectivă a umanităţii, reprezintă un exemplu concludent.

La toate acestea s-a mai adăugat încă ceva, iar acest ceva merită reamintit: prin folosirea unor tehnici iniţiatice care presupun suporturi, semne sau simboluri specifice străvechii Căii a zeilor, practicantul intră în disonanţă cu cosmosul şi cu modul în care este structurată structura aurică în ziua de astăzi. După evenimentele petrecute acum 2000 de ani – întruparea, răstignirea, moartea pe cruce, învierea şi înălţarea la cer a lui Iisus Hristos – s-a modificat atât structura energetico-informaţională a cosmosului, cât şi structura energetico-informaţională a omului.

Datorită modificărilor produse la nivelul macrocosmosului şi la nivelul microcosmosului, cunoaşterea realizată prin intermediul tehnicilor yoga nu mai este viabilă, întrucât foloseşte suporturi şi semne – adică imagini mentale, sonore sau vizuale: mantras, yantras, asanas sau mudras – care nu mai au corespondent în macrocosmosul actual.

Dar, de departe, cel mai important lucru care poate fi spus cu privire la acest subiect este că nu mai există vechii zei menţionaţi în scrierile indiene. Activitatea vechilor zei s-a încheiat cu mult timp în urmă, iar încercările disperate de a-i „resuscita” energetico-informaţional şi spiritual printr-o inducţie de tip feedbeak – conexiune în ambele sensuri – poate duce la blocaje majore ale structurii aurice ale practicanţilor tehnicilor yoga – mai ales ale acelor practicanţi care au fost botezaţi în rit creştin.

Nu mai există vechii zei (oamenii primordiali din primele două generaţii) sau, mai corect spus, vechii zei nu mai sunt prezenţi în cosmosul spiritual, precum odinioară. Unii oameni primordiali ce au dobândit titulatura de zeu au părăsit locaţiile pe care le-au ocupat în vremurile străvechi, alţii s-au luminat şi au trecut în alte locaţii transfizice; unii chiar s-au întrupat, prin femeie, în lumea materială. Deşi aceştia au cam dispărut din cosmosul spiritual, mai există anumite imagini ale lor, imagini care, cercetate atent prin clarvedere, apar oarecum statice ca nişte fotografii sau, mai degrabă, ca nişte holograme.

Aceste imagini holografice sunt alimentate mereu de oamenii care se concentrează asupra lor, fie prin repetarea numelor lor – ceea ce în limba sanskrită poartă numele de „japa” -, fie prin practici magice sau ceremoniale etc. Ele pot păcăli pe unii practicanţi sau clarvăzători cu care „discută”, dar nu sunt vii, fiind doar imagini remanente, reziduale, a ceea ce au fost cândva. Mai mult decât atât, mulţi dintre cei consideraţi de practicanţii yoga a fi zei, evocaţi deseori în vechile scrieri indiene, au fost, încă de la început, fiinţe luciferice foarte periculoase (cu „grade” mari în structura ierarhiei întunecate), spirite întunecate ale naturii, semizei rezultaţi din împreunarea unor îngeri cu fiicele oamenilor etc. După dispariţia vechilor zei de pe eşichierul cosmosului, ei s-au substituit într-un mod fraudulos celor adevăraţi şi subzistă energetic prin intermediul celor care-i invocă. De fapt, activitatea vechilor zei (oamenii primordiali din primele două generaţii) a fost şi este blocată de intervenţia Fiilor Luminii şi a lui Dumnezeu făcut om: Iisus Hristos (aşa cum a fost menţionat în capitolele dedicate cosmogenezei). Vechii zei au fost concediaţi cu mult timp în urmă.

Trebuie remarcat şi un alt fapt, la care, după câte se pare, mulţi practicanţi ai tehnicilor yoga nu s-au gândit încă. Este evident că toţi oamenii care trăiesc în arealul creştin, nu s-au născut la întâmplare aici şi acum. La puţin timp după momentul naşterii, independent de dorinţa sau de voinţa lor, oamenii care trăiesc actualmente în spaţiul creştin au fost botezaţi în rit creştin, ceea ce înseamnă că, încă din fragedă pruncie, s-au încărcat auric într-un anumit mod. Ei au fost deja botezaţi în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Astfel, prin botez şi prin apartenenţa aurică la arealul creştin, ei au intrat sub o anumită influenţă energetico-informaţională şi spirituală. În consecinţă, de-a lungul vieţii, în decursul procesului de dreaptă învăţătură, în funcţie de o mulţime de factori, structurile lor aurice au dobândit o anumită dinamică şi un impuls teleologic clar definit, iar practicarea unor tehnici străine de spiritul creştin, la fel ca şi invocarea unor zei defuncţi de multă vreme (defuncţi în sensul că au fost concediaţi şi nu mai au posibilitatea să se manifeste) poartă numele de trădare.

Ţinând cont de toate aceste informaţii, devine limpede că practicarea vechilor forme iniţiatice provoacă mari perturbări ale structurii aurice umane. Chiar dacă nu sunt vizibile în timpul vieţii, perturbările aduse structurii aurice umane apar după momentul morţii, când practicanţii unor astfel de tehnici pot avea parte de o mare dezamăgire. În urma eforturilor asidue depuse de-a lungul vieţii în vederea unei iluzorii „evoluţii spirituale”, în loc să devină mai evoluaţi, practicanţii care se avântă în aventuri spirituale cu grad mare de risc au nefericita surpriză de a nu mai vibra cu ceea ce este cosmosul spiritual în actuala etapă de dezvoltare şi de a fi plasaţi – de fapt, de a se fi plasat ei însişi – într-o poziţie de neinvidiat.

Dedicându-se, în decursul veţii, unor tehnici spirituale care nu sunt în rezonanţă cu structura energetico-informaţională actuală, practicanţii intră în disonanţă cu ei înşişi, precum şi cu cosmosul spiritual. Nu numai că nu parcurg vreun proces de „evoluţie spirituală” accelerată, dar efectele pe termen lung, în încarnările viitoare, ca şi în existenţa de dincolo de moarte, sunt dăunătoare.

De altfel, mulţi practicanţi ai tehnicilor yoga se întrebă de ce simt interior că nu mai vibrează cu lumea aceasta, cu propriul lor trup, cu restul oamenilor – sau de ce destinul personal le pune atâtea piedici.

Este foarte ciudat şi faptul că, în ziua de astăzi, nu se întreabă nimeni cu privire la un aspect foarte simplu: cum este posibil ca, din sutele de mii de practicanţi yoga, nici un occidental să nu fi atins „iluminarea”, cu toate că a respectat toate procedurile tehnice cerute?  Răspunsul este doar unul singur: nu mai este posibil. Semnele, suporturile şi simbolurile folosite în tehnicile yoga nu mai au corespondent energetico-informaţional la nivelul macrocosmosului şi la nivelul microcosmosului. Ele reprezintă ceva ce nu mai este în rezonanţă cu structura umană actuală; ceva ce provoacă suferinţă, nefericire, boală, accidente şi nu evoluţie spirituală; oricum, despre „trezirea” lui Kundalini sau despre „iluminarea spontană” nici nu poate fi vorba. Probabil că mulţi practicanţi ai tehnicilor yoga ar fi uimiţi să afle câte fiinţe luciferice dau târcoale „ashramurilor” şi locurilor în care îşi desfăşoară activităţile specifice.

Şi, poate că, practicanţii tehnicilor yoga de astăzi ar trebui să recitească, fără prejudecăţi, vechile scrieri indiene, în primul rând Bhagavat Gita, Upanishadele, Puranele, Yoga Sutra a lui Patanjali, Hatha Yoga Pradipika etc. Poate vor simţi singuri în adâncul sufletului lor că toate aceste scrieri se adresează unei alte epoci, unui alt tip de om şi unui alt tip de structură aurică. După ce vor fi recitit aceste scrieri, care reprezintă chintesenţa unei forme de cunoaştere străvechi, poate vor avea răgazul de a se întreba, o dată în plus, dacă actualele concepţii, cu tentă vag orientală, ce stau la baza practicilor yoga, corespund spiritului de odinioară şi dacă mai sunt de actualitate.

Toate aceste constatări sunt bazate doar pe ceea ce Eugen percepe prin clarvedere şi pe explicaţiile primite în lumea eterică. Dacă afirmaţiile conţinute în această carte au darul de a-i contraria pe unii practicanţi ai tehnicilor yoga, putem să le spunem că ne contrariază deopotrivă şi pe noi, cei care am contribuit la realizarea ei. Dar, cum am ales să dezvăluim cât mai obiectiv tot ce se poate constata în urma cercetării prin clarvedere, nu puteam lăsa la o parte un subiect atât de important.

14

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ