CRUCEA DE OM – CALEA HRISTICĂ (1)

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

SECŢIUNEA

CRUCEA DE OM

CALEA HRISTICĂ

(1)

Vorbind despre evoluţia omului şi despre nivelurile evolutive umane, trebuie făcută o distincţie fundamentală. Din punct de vedere al structurii aurice, omul nu a fost totdeauna aşa cum se prezintă astăzi. Există o mare diferenţă între modul în care se prezenta fiinţa umană acum 3000 de ani sau acum 2500 de ani şi modul în care se prezintă astăzi. În istoria umanităţii s-au petrecut multe evenimente care au modificat atât Pământul ca planetă materială, cât şi structura sa spirituală – Terra aurica. Paralel cu modificarea structurii materiale a Pământului s-a modificat şi structura sa aurică; concomitent s-a modificat şi structura energetico-informaţională a omului: aura.

Este, de altfel, cunoscut şi faptul că transformările petrecute la nivelul globului terestru – atât cele geologice, cât şi cele istorice – sunt în legătură directă cu fiinţa umană în ansamblu. Evenimentele petrecute pe scena istoriei universale reprezintă doar vârful aisbergului sau interfaţa unor evenimente spirituale de mare amploare. Toate evenimentele istorice au modificat, într-un fel sau altul, atât destinul imediat al oamenilor, cât şi structura aurei umane. De fapt, fiecărui eveniment petrecut în lumea materială îi corespunde un eveniment petrecut în lumea spirituală, la nivelul global al Terrei aurica.

Este bine cunoscut şi faptul că în răstimpul miilor de ani ce s-au aşternut peste tot ce există în Terra aurica, structura aurică a fiinţei umane a cunoscut o modificare treptată. În cosmos, totul este supus transformării. Omul, ca spirit încarnat în lumea materială, a cunoscut o transformare neîncetată. Corpurile aurice şi-au modificat structura, iar chakrele au intrat progresiv în stare de funcţionare. La rândul său, corpul duh a suferit un proces de „coacere alchimică”, maturizându-se necontenit – un fel de „ardere la alb” -, devenind din ce în ce mai diafan şi mai deschis la culoare. Scopul acestei maturizări spirituale este reîntoarcerea la Dumnezeu.

În afara acestor transformări lente, de durată, ale structurii aurice umane s-au produs şi transformări rapide, unele chiar bruşte. Beneficiind de constatările rezultate în urma perceperii structurii aurei umane prin clarvedere de către Eugen şi, mai ales, beneficiind de explicaţiile fiinţelor din lumea eterică, se poate afirma că cel mai important eveniment petrecut în istoria Terrei aurica, eveniment cu consecinţe de mare amploare asupra destinului şi asupra structurii aurice a oamenilor, îl reprezintă întruparea, acum 2000 de ani, a lui Iisus Hristos.

Acum aproape 2000 de ani, Iisus Hristos afirma că nu a venit să strice Legea, ci s-o împlinească. Şi, într-adevăr, prin întruparea lui Iisus Hristos, acum 2000 de ani, Legea cea veche a primit un nou impuls, devenind Legea cea Nouă. Astfel, Calea standard a suferit un impuls decisiv, devenind Calea Hristică de reîntoarcere a oamenilor la Dumnezeu.

Pentru concepţia materialistă – prin aceasta înţelegându-se concepţia istoriografică – Iisus Hristos nu are prea mare importanţă în ecuaţia istoriei omului şi a lumii. Este ilustrativ doar faptul că, cel mai adesea, Persoana lui Iisus Hristos este pusă în discuţie doar într-un mod ipotetic. De asemenea, pentru acei comentatori care văd peste tot extratereştri, totul este cum nu se poate mai limpede: Iisus Hristos a fost în contact cu extratereştrii ! Este însă surprinzător modul în care, actualmente, concepţia ce se autodefineşte drept „spiritualistă”, care în mare parte este bazată pe vechea filosofie orientală (filosofie ce stă şi la baza sistemului de practici yoga), înţelege Persoana lui Iisus Hristos.

„Spiritualismul” despre care vorbim în aceste pagini, destul de răspândit în ziua de astăzi, nu este, la urma urmei, decât un materialism spiritualizat, coafat cu o tentă de exotism oriental. Concepţia spiritualistă actuală este, în fond, un hibrid rezultat din amestecul concepţiilor provenite din arealul extrem oriental cu concepţia materialistă. Acest tip de concepţie spiritualistă consideră că Iisus Hristos a existat în realitate; nu se îndoieşte, precum istoriografia şi nici nu interpretează evenimentele de acum 2000 de ani doar din perspectiva ipotetic-istoriografică. Totuşi, consideră că Iisus Hristos nu a fost decât un iniţiat printre atâţia alţii, un personaj istoric care a manifestat anumite puteri psiho-spirituale – siddhisuri -, cu ajutorul cărora a realizat minuni. Printre atâtea minuni realizate de diverşi iniţiaţi de-a lungul timpului, cele realizate de Iisus Hristos nu sunt, pentru acest tip de concepţie, cu nimic mai importante sau mai grandioase decât cele ale unor mistici hinduşi sau tibetani, precum Milarepa sau Sai Baba.

Pentru acest tip de concepţie spiritualistă, Iisus Hristos nu a fost decât un iniţiat printre mulţi alţii, iar un iniţiat veritabil se putea desăvârşi fie în Egipt, patria iniţierilor în antichitate, fie în India. Acesta este motivul pentru care acest tip de concepţie găseşte că este mai important să demonstreze, de exemplu, faptul că Iisus Hristos a fost iniţiat în Marea Piramidă de la Gizeh ori că a călătorit în India, decât să se ocupe de Persoana Sa. Acest tip de concepţie spiritualistă consideră, de asemenea, că este mai important de cercetat ce a făcut Iisus Hristos până la vârsta de 30 de ani, când a avut loc Botezul în Iordan, decât după aceea. În acest context, scrierile sacre ale creştinismului, inspirate de Sfântul Duh, sunt din start ocolite, ca şi cum n-ar exista, iar atunci când sunt luate în calcul, sunt interpretate în mod „original”, cu scopul declarat de a fi epurate de „zgura” ce s-a aşternut asupra lor.

Acest tip de concepţie spiritualistă uită prea uşor că spiritualitatea orientală este diferită de cea occidentală actuală, pentru simplul fapt că se adresa altor vremuri şi altor tipologii umane. Între timp, vremurile s-au schimbat; la rândul lor, oamenii – care trăiesc sub vremuri – s-au schimbat. Este lesne de remarcat pentru orice om cu mintea limpede, care nu funcţionează doar pe baza unor idei preconcepute, că tipul de om descris de vechile scrieri indiene este diferit structural de tipul occidental, iar încercarea unor occidentali sau chiar a unor orientali contemporani de a semăna modelului străvechi este nepotrivită.

Cercetarea structurii aurice a omului, observarea lumii eterice, dar mai ales explicaţiile primite de către Eugen, aruncă o altă lumină asupra Persoanei lui Iisus Hristos şi asupra evenimentelor petrecute acum 2000 de ani în Palestina. Pe baza tuturor acestor informaţii preluate, cum se spune, la prima mână, se poate schiţa o concepţie unitară, adaptată modului actual de înţelegere. Prima concluzie ce rezultă din investigarea lumii eterice sau din explicaţiile fiinţelor de acolo este că Iisus Hristos nu a fost un iniţiat sau un profet oarecare, care să fie comparat cu vechii iniţiaţi, precum Enoch, Apollonius din Tyana, Zarathustra sau Buddha. Toţi vechii iniţiaţi, de la Enoch la Moise, de la Zarathustra la Buddha au fost oameni care s-au încarnat în lumea materială şi care au parcurs un proces de elevare spirituală. Iisus Hristos nu este însă un om care să fi avut nevoie să parcurgă etapele evoluţiei umane în trup omenesc, precum au făcut diferiţi iniţiaţi ai umanităţii, iar scopul încarnării Sale în lumea materială, în trup omenesc, a fost altul. Spre deosebire de toţi iniţiaţii şi maeştrii spirituali ai diferitelor popoare, Iisus Hristos este Dumnezeu întrupat şi nu om „iluminat”. Iisus Hristos este Fiinţă din Fiinţa lui Dumnezeu. Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh formează o unitate nedespărţibilă, deşi se manifestă prin Trei Persoane. Lumină din Lumină, Fiinţă din Fiinţa Tatălui, Iisus Hristos S-a născut „mai înainte de toţi vecii”, încă din vremea în care cosmosul, îngerii, arhanghelii, serafimii, heruvimii şi oamenii nu erau creaţi. Iisus Hristos este Unicul Fiu al lui Dumnezeu, „născut, nu făcut”.

Dacă omul, ca spirit, este o scânteie din Dumnezeu care s-a întrupat printr-un proces de coborâre, iar profeţii, maeştrii spiritului sau marii iniţiaţi ai lumii sunt oameni care – într-un fel sau altul – au încercat să refacă traseul invers, Iisus Hristos este Dumnezeu coborât în mijlocul oamenilor, în lumea materială, pentru a-i scoate dintr-un mare impas şi pentru a-i readuce la demnitatea iniţială, aceea de Fii ai lui Dumnezeu, precum erau odinioară înainte de cădere.

Concepţia spiritualistă mai face încă o confuzie de mari proporţii, afirmînd adesea, nici mai mult nici mai puţin, că „Hristos este adevăratul Lucifer”. Această confuzie este bazată pe interpretarea eronată a unui fragment din Biblie. Baza de plecare a acestei confuzii destul de răspândite este denumirea acordată lui Lucifer în textul biblic: Lux, strălucitorul Fiu al dimineţii. Se ştie foarte bine, iar textul biblic confirmă aceasta, că, înainte de răzvrătire, Lucifer a fost un înalt Heruvim, supranumit „Purtătorul de Lumină”, adică Lux. În acest context, spiritualismul actual afirmă despre Iisus Hristos că este, la rândul său, un Purtător de Lumină, uitând totuşi aspectul fundamental: Iisus Hristos nu este un Purtător de Lumină, ci este însuşi „Izvorul de Lumină”, ceea ce nu este acelaşi lucru. Diferenţa dintre Purtătorul de Lumină şi Izvorul de Lumină este ca de la cer la pământ, sau ca de la Rai la iad.

Dumnezeu este singura fiinţă din care izvorăşte Lumina. De aceea, în lumea eterică, Dumnezeu este, uneori, numit „Izvorul de Lumină”. Fiinţă din Fiinţa lui Dumnezeu, Iisus Hristos este, la rândul Său, Izvorul de Lumină – este Cel din care izvorăşte Lumina. Heruvimii, Serafimii, Tronurile, Arhanghelii, Îngerii, spiritele naturii etc sunt doar Purtători de Lumină, care reflectă Lumina primită de la Dumnezeu. Nici una dintre aceste înalte fiinţe cosmice nu poate emana Lumină cu de la sine putere. Sfânta Treime formată din cele Trei Persoane nedespărţibile – Dumnezeu-Tatăl, Iisus Hristos şi Sfântul Duh – este Izvorul de Lumină nepieritor, datorită căruia există cosmosul şi toate fiinţele.

Totuşi, complexitatea Persoanei Iisus Hristos, depăşeşte cu mult înţelegerea omenească limitată. De aceea, trebuie remarcat cu multă luciditate faptul că multe aspecte legate de Iisus Hristos depăşesc în amploare şi complexitate tot ce poate concepe un om. Aşa cum firul de nisip nu poate face nici un fel de apreciere asupra plajei din care face parte, aşa cum picătura de apă nu poate face nici o apreciere asupra oceanului, tot astfel oamenii nu pot să conceapă amploarea şi complexitatea fără seamăn a celei mai înalte fiinţe spirituale care s-a încarnat vreodată în trup material.

A vorbi despre Persoana divină a lui Iisus Hristos implică şi un mare risc. Mintea omenească – intelectul sau raţiunea -, schimbătoare, inconsecventă şi limitată, poate greşi foarte lesne. Este, într-adevăr, un risc foarte mare de a scrie greşit despre Iisus Hristos, dar poate că este un risc şi mai mare a nu scrie deloc sau de a-L ocoli – aşa cum se face, de cele mai multe ori, astăzi. Din păcate, în afara exegezei istoriografice care se ocupă în special cu datele istorice – ca şi cum numai prin datele istorice poţi înţelege esenţa unui fenomen -, Iisus Hristos este mereu pus la timpul trecut şi privit doar din această perspectivă. Totuşi, departe de a aparţine trecutului, Iisus Hristos aparţine prezentului şi, mai cu seamă, viitorului. Punctul de vedere al unui clarvăzător cu privire la Iisus Hristos, la fel ca şi punctul de vedere al unui mistic, nu are nimic în comun cu punctul de vedere al unui istoriograf. Dacă istoriograful consemnează rămăşiţele pământeşti ale trecutului – documente arheologice, scrieri vechi etc -, clarvăzătorul şi misticul trăiesc în prezentul continuu, conştientizând o părticică din Prezenţa Fiinţei Hristice. Interesant de remarcat este însă faptul că omul obişnuit este la fel de aproape ca şi misticul – sau ca şi clarvăzătorul – de Iisus Hristos, atunci când se roagă sau atunci când îi cere sprijinul. Pentru omul care-I cere sprijinul, Iisus Hristos nu aparţine doar trecutului ca pentru istoriograf. Pentru omul care, într-un moment de cumpănă, îi cere sprijinul, Iisus Hristos este alături: aici şi acum.

Nu în trecut, nu în viitor, nu aflat într-o navă spaţială (aşa cum cred într-un mod halucinant o serie de autori, adepţi ai concepţiei paleoastronautice, care se consideră „raţionalişti” şi „progresişti”), nu aflat undeva departe, deasupra norilor, ci foarte aproape: alături.

Pentru oamenii obişnuiţi, Iisus Hristos este „aici şi acum”, este o Prezenţă continuă şi, ca de obicei, forul interior al oamenilor nu greşeşte niciodată.

14

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ