CRUCEA DE OM – CALEA HRISTICĂ (2)

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

SECŢIUNEA

CRUCEA DE OM

CALEA HRISTICĂ

(2)

Scopul principal al existenţei omului în lumea materială îl constituie reîntoarcerea la Dumnezeu; doar existenţa în lumea materială permite acumularea de experienţă şi, implicit, de moralitate. Cele două caracteristici fundamentale pot fi măsurate la nivelul structurii aurice a fiecărei fiinţe umane.

Structura aurică a unui om este o hartă a traseului pe care l-a parcurs. Dezvoltarea spirituală a omului înseamnă modificarea parametrilor corpurilor aurice – de la corpul duh la ultimul strat al aurei – şi activarea progresivă a chakrelor situate pe canalul Sushumna. Trezirea progresivă a tuturor energiilor, deblocarea nadisurilor şi punerea în funcţiune a tuturor chakrelor – petală cu petală -, paralel cu dezvoltarea corpurilor aurice constituie modelul standard: Şcoala Vieţii.

În timpurile străvechi, structura energetico-informaţională a omului era diferită de cea actuală. În acele vremuri, fiinţa umană era structurată auric aproximativ aşa cum este descrisă în vechile scrieri indiene. Oamenii din vechime au înţeles foarte repede faptul că evoluţia standard este înceată şi anevoioasă, drept pentru care au creat tehnici specifice care s-o grăbească. În timpurile străvechi, prin tehnici asemănătoare tehnicilor yoga de astăzi, paradigma evoluţiei umane putea fi parcursă foarte rapid. Aceasta a fost Calea Zeilor. Iniţial, Calea Zeilor a fost comunicată oamenilor de către zei în scopul scurtării traseului evolutiv standard. Cu timpul, oamenii au dat o finalitate diferită capacităţilor dobândite prin tehnici iniţiatice, în funcţie de interesele de moment. Urcând progresiv treptele iniţiatice ale Căii Zeilor, prin trezirea forţată a unor emisii ale energiei Kundalini şi prin activarea artificială a chakrelor, oamenii din vechime au dobândit puteri magice şi psiho-mentale mari – siddhisuri -, pe care însă le-au folosit în interese egoiste. O parte dintre cei care atinseseră astfel de puteri au devenit superoameni. Mulţi dintre ei s-au crezut a fi asemenea zeilor, dar prin alunecarea pe panta egoismului s-au rupt de Dumnezeu. Orbiţi de propriile puteri, seduşi de fiinţele luciferice, superoamenii din vechime au devenit trufaşi, obraznici, cruzi, pofticoşi. Într-un cuvânt, au „căzut”.

Este dificil de înţeles astăzi ce reprezentau acei superoameni, care făceau ce doreau, fără a da socoteală nimănui. Doar câteva dintre vechile scrieri ale umanităţii, printre care Enuma Eliş, Popol Vuh, Mahabharata sau Ramayana – care oricum nu mai sunt astăzi luate în seamă, fiind interpretate ca nişte „fantezii” ale oamenilor din vechime, speriaţi de … fenomenele metorologice – mai amintesc despre grozăviile şi războaiele devastatoare, care au avut loc între diferite categorii de oameni, deveniţi peste noapte asemănători zeilor. Unii dintre ei puteau manipula forţele naturii, alţii puteau distruge comunităţi doar cu forţa gândului. În momentul în care umanitatea a atins cel mai de jos punct al evoluţiei sale, în care destinul rasei umane era în cumpănă, iar karma se acumulase într-un mod intolerabil pentru instanţele cosmice, a avut loc evenimentul denumit „marea ştergere”. Vechea umanitate, coruptă şi decăzută, a pierit.

Ulterior, Tatăl ceresc, Dumnezeu, a dat o nouă şansă umanităţii; când Pământul a devenit iarăşi capabil că susţină viaţa, oamenii s-au înmulţit şi s-au răspândit din nou în lumea materială. Din păcate, chiar şi după „marea ştergere”, umanitatea a repetat aceleaşi erori comportamentale; aceleaşi puteri folosite abuziv, aceeaşi mândrie exagerată, că doar fiinţele luciferice nu stăteau cu mâinile în sân, cum nu stau nici astăzi. Astfel, din nou, karma generală a umanităţii s-a deteriorat de la un secol la altul, de la o perioadă la alta şi totul se îndrepta spre un dezastru general. Atunci, în miezul istoriei umanităţii, când căderea atinsese iarăşi cel mai jos punct, undeva, în Cerul cel mai înalt, s-a pus problema „ce-i de făcut”, căci alternativele erau doar două: ori speţa umană avea să dispară, ori trebuiau limitate capacităţile fiinţelor umane de a dobândi puteri magice – siddhisurile – care, folosite abuziv, puneau în pericol Ordinea lumii.

Decizia luată în Cerul cel mai înalt a salvat umanitatea de la autodistrugere. Pentru salvarea umanităţii a fost nevoie de Sacrificiul Suprem: A doua Persoană a Sfintei Treimi, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a coborât din Ceruri, S-a întrupat, a suferit, S-a răstignit pe Sine pe Crucea Lumii, a murit, a înviat a treia zi, deschizând o nouă epocă în istoria umanităţii. Acesta a fost cel mai important eveniment al istoriei umanităţii. Evenimentele petrecute acum aproape 2000 de ani în Palestina au constituit modalitatea cea mai eficientă, dar şi cea mai dramatică, prin care umanitatea a fost salvată de la un dezastru iminent. Mai mult decât atât, prin întruparea Fiului Lui Dumnezeu, Iisus Hristos, s-au creat premisele pentru ca umanitatea să poată fi mântuită.

În urma acestor evenimente decisive, sistemul auric uman şi fiziologia aurică au cunoscut o modificare structurală extrem de importantă. Din punct de vedere al compoziţiei aurei umane, de două mii de ani se poate vorbi despre un nou tip de umanitate, diferită structural de cea existentă anterior. Desigur, acum aproape 2000 de ani s-au sădit potenţialităţile unor transformări aurice, dar transformările în sine au devenit efective în decursul acestei perioade. În ziua de astăzi, la fel ca şi în epocile anterioare, omul trebuie să parcurgă cele şapte trepte evolutive, în cadrul paradigmei standard – Şcoala vieţii. La nivel auric uman, cele şapte clase evolutive sunt legate de urcarea energiei vitale şi de punerea succesivă în funcţiune a celor şapte chakre principale.

Mai mult decât atât: paradigma standard a fost îmbogăţită prin sădirea în structura aurică umană a patru elemente fundamentale: formarea unei noi chakre, care în timp va dobândi o importanţă decisivă în procesul mântuirii: chakra inimii; apariţia unui nou corp auric: corpului haric al plaselor mesianice; modificarea rolului energiei vitale a sufletului; modificarea culorii corpului duh începând cu a patra clasă a Şcolii vieţii.

Prima modificare structurală importantă a fiinţei umane a constat în formarea chakrei inimii. Cu toate că acum 2000 de ani a avut loc inserarea unui impuls, prima formare a petalelor chakrei inimii la primii oameni de pe suprafaţa pământului nu pare a fi anterioară anului 1600. Chakra inimii nu a fost luată în considerare de către iniţiaţii din vechime, pentru simplul motiv că nu exista. Nici în ziua de astăzi, chakra inimii nu este în stare de funcţiune şi, cu atât mai mult, nu este activată la prea multe persoane, deci nu este perceptibilă multor clarvăzători. De aceea, pentru unii clarvăzători, ea nu există decât ca un mic punct auric pe care nu ştiu cum să-l interpreteze. După cum afirmă fiinţele din lumea eterică, chakra inimii nu se formează la oameni decât în urma rugăciunii creştine. Datorită activităţii acestei chakre, omul devine centrat, în relaţia sa cu cosmosul, pe elementul iubire. Iubirea despre care este vorba aici nu se referă la iubirea carnală, ci la iubirea ce transcende aspectele particulare ale existentului: Iubirea întru Hristos. Prin chakra inimii, Dumnezeu Tatăl se uneşte cu Fiul Său, Iisus Hristos, în om.

A doua modificare structurală importantă constă în formarea, la scurt timp după înălţarea la ceruri a Domnului Iisus Hristos, a corpului haric al plaselor mesianice, la toţi oamenii care rostesc, prin viu grai, Numele lui Iisus Hristos. Corpul haric al plaselor mesianice se manifestă la oameni doar în timpul rostirii Numelui Iisus Hristos, cel mai puternic Nume, ca Putere şi Tărie, din Terra aurica. Prin intermediul corpului haric al plaselor mesianice devine posibilă conectarea omului la Fiinţa lui Iisus Hristos cel Viu, care se manifestă în Trupul de Slavă.

A treia modificare structurală importantă este schimbarea substanţială a rolului energiei vitale a sufletului. După cum a fost menţionat, prin cele patru minicanale din interiorul canalului central Sushumna se manifestă patru tipuri de energie, provenite din patru planuri cuantice distincte: energia vitală a spiritului, energia vitală a corpului duh, energia vitală a sufletului şi energia vitală a corpului eteric şi, implicit, a aurei exterioare.

Până acum 2000 de ani, cele patru tipuri de energii vitale se dezvoltau, fiecare, pe cont propriu, în funcţie de modul în care acţiona omul, urcând pe canalul corespondent din interiorul Sushumnei. Vorbind metaforic, se poate spune că, până acum 2000 de ani, omul avea patru „termometre” evolutive autonome. Dacă omul acţiona doar în sensul evoluţiei spiritului (de exemplu, prin folosirea unor tehnici iniţiatice), energia vitală generată de planul cuantic al spiritului urca pe Sushumna, ajungând, să spunem, până la chakra vishuddi. În schimb, celelalte tipuri de energie vitală rămâneau în urmă; de exemplu, energia vitală a corpului duh urca doar până la nivelul chakrei manipura, iar energia corpului eteric doar până la nivelul chakrei svadistan. În aceste condiţii, oamenii în cauză deveneau, din punct de vedere energetic, dezechilibraţi. Spiritul unui astfel de om înţelegea anumite lucruri pe care intelectul nu le putea reda verbal, iar instinctele – care ţin de corpul eteric şi, implicit, de chakra svadistan sau de chakra manipura – explodau pur şi simplu. Un spirit evoluat, cunoscător al marilor taine ale lumii, închis într-o maşinărie care nu-şi putea controla instinctele şi pornirile brutale era, cu siguranţă, o ameninţare serioasă pentru cosmos.

Acesta a fost, de fapt, motivul pentru care, în vremurile străvechi, oamenii puteau „arde” etapele evoluţiei numai în câteva existenţe, devenind o ameninţare pentru Ordinea divină. În vremurile străvechi, moralitatea, ca bază a existenţei, era, adeseori, ca şi inexistentă, iar trufia exacerbată devenise vârful de lance prin care o minoritate puternică, dar lipsită de scrupule, a pus în pericol însăşi existenţa lumii. Noxele energetice rezultate din comportamentul unor astfel de indivizi s-au acumulat progresiv, atrăgând reacţia instanţelor cosmice Acest fapt nu mai este însă posibil în prezent, adică în era noastră (deşi formularea „era noastră” este materialistă, aici este potrivită) care a început acum 2000 de ani. În prezent, energia vitală a sufletului învăluie prin inducţie celelalte trei tipuri de energii vitale şi le menţine împreună. Ca o consecinţă a acestui fenomen auric, chiar dacă oamenii încă practică tehnici iniţiatice, nici una dintre cele patru tipuri de energie vitală nu mai poate urca disproporţionat în comparaţie cu celalalte.

De asemenea, în era noastră, o chakră nu mai poate fi activată în mod artificial prin tehnici iniţiatice, în vederea obţinerii unor puteri magice – siddhis -, care, dacă ar fi aplicate arbitrar şi egoist, ar pune în pericol stabilitatea universului. În era noastră, era creştină, pentru ca omul să se desăvârşească din punct de vedere spiritual, trebuie să lucreze simultan asupra tuturor structurilor sale aurice, asupra tuturor chakrelor, asupra tuturor energiilor vitale, de pe toate nivelurile cuantice.

Acum nu mai este posibilă atingerea unor capacităţi spirituale prin tehnici iniţiatice specifice Căii zeilor, ci numai prin dezvoltarea iubirii. Omul cel nou trebuie să descopere iubirea pentru a putea progresa.

A patra modificare structurală importantă este modificarea culorii corpului duh începând cu a patra clasă a Şcolii vieţii. Până acum 2000 de ani, culoarea corpului duh a oamenilor ce atinseseră clasa a patra era de culoare verde. Datorită influenţei Domnului Iisus Hristos, corpul duh al oamenilor a dobândit culoarea aurie – culoarea flăcării unei lumânări; această culoare a fost imprimată omului, prin inducţie spirituală, de la Trupul de Slavă al lui Iisus Hristos.

În concluzie, prin modificarea, acum aproape 2000 de ani, a celor patru elemente ale structurii aurice umane, paradigma standard a Şcolii vieţii s-a modificat. Acum se poate vorbi despre o nouă paradigmă a desăvârşirii umane. De 2000 de ani, desăvârşirea spirituală constă în creşterea progresivă a moralităţii reflectată în culoarea corpului duh, paralel cu formarea corpului haric al plaselor mesianice şi cu activarea chakrei inimii. Chakra inimii este Noua Poartă către Împărăţia lui Dumnezeu, care este atât în noi înşine, cît şi în afara noastră.

În concluzie, a-l înţelege, astăzi, pe Iisus Hristos ca pe un simplu iniţiat care a manifestat siddhisuri pentru a face minuni sau ca pe un profet oarecare este o eroare de interpretare la fel de mare ca şi cea care îl consideră un simplu întemeietor de religie, precum au fost Zarathustra, Mahomed sau Buddha.

Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Iisus Hristos nu este doar Conducătorul spiritual al creştinilor. El este Conducătorul spiritual al întregii omeniri. Are mai puţină importanţă faptul că există astăzi un miliard de hinduşi, o jumătate de miliard de musulmani sau un sfert de miliard de jainişti. Acestea sunt fapte exterioare. Activitatea lui Iisus Hristos nu trebuie limitată la creştini, ci trebuie raportată la întreaga umanitate. Iisus Hristos s-a întrupat în lumea materială, a trăit, S-a crucificat, a murit, a înviat şi S-a înălţat pentru toţi oamenii. Calea deschisă de Iisus Hristos, Adevărul pe care Fiul lui Dumnezeu l-a propovăduit oamenilor, Viaţa pe care a prefigurat-o, ca Viaţă întru Hristos, reprezintă temelia pe care, de aproape 2000 de ani, se desfăşoară existenţa tuturor oamenilor în Terra aurica, atât în palierul material, cât şi în cel eteric, astral şi spiritual.

14

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ