KOSMOS – CELE TREI OCEANE

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ„-

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

KOSMOS

12

CELE TREI OCEANE

š „La început” œ

 La temelia existenţei cosmosului şi a tuturor făpturilor de pe întinsul său, se află Unicul Dumnezeu. Unicul Dumnezeu este Creatorul a tot ce există.  Unicul Dumnezeu, Creatorul a tot ce există, este Infinit şi Etern. Unicul Dumnezeu se manifestă în două ipostaze distincte: ca Dumnezeu nemanifestat şi ca Dumnezeu Tatăl.

Prima ipostază a lui Dumnezeu este incognoscibilă. Dumnezeu nemanifestat sălăşuieşte, Identic cu Sine, în Sfera Sa. Fiinţele din lumea eterică chestionate de către clarvăzătorul Eugen cu privire la acest aspect, îl desemnează pe Dumnezeu nemanifestat prin numele IŞŞ. A doua ipostază a lui Dumnezeu este numită HAUTI de către fiinţele din lumea eterică. HAUTI este Dumnezeu-Tatăl – singurul aspect ce poate fi cunoscut de oameni. Fiinţele din lumea eterică afirmă că IŞŞ se manifestă ca HAUTI, fără a înceta să fie ceea ce este (fără a înceta să fie IŞŞ).

Dumnezeu manifestat este Unul în Fiinţă, dar întreit ca Persoană. Prima Persoană este Dumnezeu-Tatăl. A doua Persoană este Dumnezeu-Iubirea. A Treia Persoană este Dumnezeu-Lumina.

La începutul manifestării cosmosului, IŞŞ, Dumnezeu Unicul, care este etern şi fără formă, s-a manifestat ca spirit. Ulterior, Dumnezeu Unicul s-a manifestat într-o formă umanoidă.

Ca formă umanoidă, Dumnezeu Unicul a creat tot ce există. Astfel, în cosmosul manifestat, Dumnezeu Unicul, denumit IŞŞ, a devenit HAUTI – Dumnezeu Tatăl.

Dumnezeu Tatăl este aşadar o Fiinţă de formă umanoidă, care sălăşuieşte imuabilă în propria Sa Esenţă Dumnezeiescă, în propria Sa Sferă, care este atemporală.

A doua Persoană a Sfintei Treimi, Iubirea Infinită, s-a născut mai înainte de toţi vecii. Iubirea Infinită s-a făcut om şi a trăit în Palestina, acum 2000 de ani. Oamenii au numit-o Iisus Hristos.

Astăzi, creştinismul şi învăţăturile creştine sunt considerate, cel mai adesea, literă moartă, întrucât amintesc despre evenimente ale trecutului fără reverberaţie asupra prezentului. Totuşi, creştinismul nu are la bază doar ceea ce s-a petrecut acum 2000 de ani, în lumea materială. Înainte de toate, creştinismul are la bază prezenţa continuă a lui Iisus Hristos, iar acest fapt este recunoscut, explicit sau implicit, de toţi creştinii practicanţi, indiferent dacă recunosc deschis sau nu aceasta. Un creştin se roagă aici şi acum. Un creştin nu se roagă unei fiinţe care a trăit acum 2000 de ani, ci unei fiinţe etern contemporane cu el.

După moartea pe cruce, Iisus Hristos s-a manifestat în Trupul de Slavă, în care a apărut şi Apostolilor, la scurt timp după înviere. Trupul de Slavă al lui Iisus Hristos are ca bază de manifestare corpul fizic, care a înviat la trei zile după răstignire. În Trupul de Slavă, Iisus Hristos are înfăţişarea cunoscută, imprimată adânc în memoria colectivă a oamenilor: un bărbat înalt, cu părul castaniu închis, ondulat, prins adesea în panglici la spate. Are ochii mari, foarte profunzi, căprui cu sclipiri verzi – uneori par albaştri -, nasul uşor acvilin şi o barbă mică. Pe Trupul de Slavă pot fi observate rănile provocate la răstignire. Iisus Hristos este înveşmântat, cel mai adesea, într-o robă albă cu fireturi galben-aurii, iar peste talie este încins cu un brîu lat de câteva degete. Trupul de Slavă al lui Iisus Hristos este fascinant pentru o persoană care are dezvoltată capacitatea de clarvedere. Din el emană două luminozităţi distincte: de la brâu în jos o luminozitate de culoarea aramei încinse, iar de la brâu în sus o luminozitate de culoare argintie. Din amestecul lor rezultă culoarea galben-aurie – culoare asămănătoare flacării unei lumânări. În jurul Trupului de Slavă se formează neîncetat curcubee de lumină şi irizări cu neputinţă de descris.

Soarele fizic este dătătorul de viaţă a tot ce există în lumea materială. Ceea ce există în lumea materială devine astfel vizibil, datorită faptului că reflectă lumina Soarelui. Tot astfel, strălucirea blândă şi iubitoare emanată de Trupul de Slavă al lui Iisus Hristos învăluie totul. Iisus Hristos este Soarele spiritual, care conferă viaţă la tot ce există. De asemenea, Conştiinţa lui Iisus Hristos învăluie şi penetrează conştiinţele tuturor oamenilor.

A treia Persoană a Sfintei Treimi este Dumnezeu Lumina, adică Sfântul Duh – Cel prin care s-a făcut tot ce există. Sfântul Duh se manifestă atât ca Persoană de formă umanoidă – precum Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Iubirea (Fiul) -, cât şi ca energie. Sfântul Duh este energia care susţine totul – este Lumina creată la începutul manifestării cosmosului, prin activitatea lui Dumnezeu Tatăl.

Cele trei Persoane sunt una şi aceeaşi, nedespărţibile. Ele acţionează prin împreună-lucrare pentru menţinerea cosmosului în stare de funcţionare.

*

Înaintea manifestării cosmosului exista doar IŞŞ, Dumnezeu nemanifestat, care nu avea formă. El exista în Sine, în beatitudinea Fiinţei Sale.

Iniţial, Dumnezeu nemanifestat a creat cosmosul în Gândirea Sa, la nivel de Intenţie. Intenţia manifestată de Gândirea lui Dumnezeu a creat Sunetul. Prin Sunet s-a format o imensă Sferă. Datorită faptului că manifestarea Gândirii lui Dumnezeu a avut ca formă de expresie Sunetul, îngerii desemnează această sferă prin denumirea Oceanul de Sunet.

Oceanul de Sunet era ceva exterior lui Dumnezeu Unicul (IŞŞ), dar totodată, Dumnezeu se manifesta în fiecare părticică a sa. În interiorul Oceanului de Sunet, IŞŞ, Dumnezeu Unicul s-a manifestat pe sine însuşi ca Persoană – ca Dumnezeu Tatăl (HAUTI) -, fără a înceta să fie ceea ce este. Prima formă în care s-a manifestat Dumnezeu Unicul a fost cea de stea – de spirit.

A doua formă în care s-a manifestat Dumnezeu Unicul a fost forma umanoidă. De aceea, forma umanoidă este forma standard a tuturor fiinţelor create ulterior de Cel Unic. Într-un fel, se poate spune că Dumnezeu fără formă s-a manifestat pe Sine Însuşi într-o altă ipostază, ca Fiinţă de formă umanoidă.

Aşadar, nu oamenii au fost primele fiinţe care s-au manifestat în formă umanoidă, ci însuşi Dumnezeu Unicul – IŞŞ. Manifestat ca formă umanoidă, IŞŞ a devenit HAUTI (Dumnezeu-Tatăl). Astfel, Dumnezeu Fără Formă a devenit Dumnezeu Persoană (Tatăl).

În faza incipientă a creaţiei, ca formă umanoidă, Dumnezeu fiinţa Singur, în Oceanul de Sunet. Iniţial, forma umanoidă în care Dumnezeu a dorit să se manifeste pe Sine Însuşi, era imperfectă. Astfel, o lungă perioadă de timp, Dumnezeu şi-a perfecţionat necontenit forma. La un moment dat (aşa spunem noi, dar pe atunci nu exista încă Timpul), în Oceanul de Sunet, Dumnezeu Tatăl s-a multiplicat în miliarde şi miliarde (o infinitate) de Gânduri, identice cu El Însuşi la Chip şi Asemănare. Dintre toate Gândurile Sale, doar El Însuşi era Viu. Celelalte erau doar proiecţii ale Sale în Oceanul de Sunet. Întrebându-şi Gândurile, Dumnezeu Tatăl a creat un Loc unde să umble – o spaţialitate în Oceanul de Sunet. În acea spaţialitate, Dumnezeu Tatăl a creat Întocmiri perfecte. Întocmirile sale au format mediul înconjurător.

Acel Loc sau Spaţialitate ce sălăşuia în Oceanul de Sunet poate fi denumit Paradis, iar Întocmirile au format mediul înconjurător: plante, pomi etc. Toate Întocmirile erau plăcute la auz (sunet), la miros şi la văz pentru Dumnezeu Tatăl, care este Unicul Viu, şi pentru Gândurile Sale. Toate Întocmirile erau plăcute în faţa Sa.

Dumnezeu Tatăl care este Unicul Viu, a dat apoi tuturor Gândurilor Sale libertatea de a se manifesta în raport cu Întocmirile creaţiei, în funcţie de ceea ce simte fiecare. Gândurile s-au manifestat faţă de Întocmirile creaţiei în două feluri, împărţindu-se astfel în două categorii. Prima categorie de Gânduri a ales să rămână în comuniune cu creaţia: nu a adus stricăciuni creaţiei lui Dumnezeu Tatăl. În schimb, a doua categorie a Gândurilor a ales să aducă stricăciuni creaţiei şi Întocmirilor.

Astfel s-au născut, pentru prima oară în cosmos, binele şi răul. Binele înseamnă perpetuarea creaţiei lui Dumnezeu, iar răul înseamnă distrugerea sau deteriorarea creaţiei. Răul s-a născut aşadar, nu datorită existenţei unor Gânduri rele (întrucât Dumnezeu nu a creat Gânduri rele), ci datorită diferenţei de potenţial dintre ceea ce erau ele, ca Gânduri autonome, şi stricăciunile provocate creaţiei. Văzând toate acestea, Dumnezeu Tatăl a adunat toate Gândurile Sale – atât pe cele care aduseseră prejudicii creaţiei, cât şi pe cele care vieţuiseră în comuniune cu ea – şi Le-a spus: “Cine nu va asculta Cuvântul Meu, va muri negreşit. Cine va făptui răul va muri definitiv şi va dispărea din formă, fără a se mai putea manifesta în creaţia Mea”.

Gândurile care respectaseră Cuvântul lui Dumnezeu au rămas alipite la El. Cele care au făptuit răul, au dispărut din formă. Ele au dispărut în ele însele şi n-au mai existat, ca formă umanoidă. Totuşi, ele au continuat să existe sub formă neumanoidă, întrucât nimic din ceea ce Dumnezeu Tatăl a creat, nu poate dispărea definitiv. Ca formă neumanoidă, ele au devenit altceva.

Această etapă primordială a cosmosului nu există în cronica akasha. Totul este cunoscut de către îngeri doar pe baza celor aflate, în mod direct, de la Dumnezeu Tatăl, care, uneori, stă de vorbă cu îngerii Săi, pe care-i iubeşte. Îngerii mai spun că, atunci când vorbeşte despre acea perioadă, Dumnezeu Tatăl are întipărit pe Chip o imensă tristeţe.

Îngerii înţeleg astfel că Gândurile care au dispărut din formă umanoidă, au exercitat răutatea absolută asupra cosmosului de atunci, ca vrăjmaşi ai Tatălui, iar răul ce există pe oricare dintre palierele actuale ale cosmosului nu este decât o copie a ceea ce a fost cândva. Dumnezeu Tatăl a cunoscut, fiind exercitat în mod direct asupra Sa, răul absolut al acelor Gânduri care au adus prejudicii creaţiei; răul constă chiar în deosebirea dintre ele şi El (Dumnezeu).

După dispariţia din formă a Gândurilor rele, Dumnezeu Tatăl a născut din Sine o Fiinţă, care nu este Gând, ci este Vie ca şi El Însuşi. Această Fiinţă este a doua Persoană a Sfintei Treimi. Numele Ei este Iubirea Infinită.

A doua Persoană a Sfintei Treimi, Iubirea Infinită, născută din Dumnezeu Tatăl are, de asemenea, formă umanoidă. Prin natura Sa, Iubirea Infinită nu poate aduce prejudicii creaţiei. Anterior acestei etape, Iubirea nu exista în cosmos. Exista doar Sfinţenia, care este atributul fundamental al lui Dumnezeu Tatăl.

Când s-a născut Iubirea Infinită, a apărut un alt cosmos. Noul cosmos este numit Oceanul de Miros. Oceanul de Miros este o sferă imensă, situată pe un alt palier cuantic decât Oceanul de Sunet. Totuşi, Oceanul de Miros se prezintă ca o enclavă în Oceanul de Sunet – ca o picătură de ulei pe un ocean infinit.

Tot ce s-a petrecut înaintea naşterii celei de-a doua Persoane, care este Iubirea Infinită, a avut loc în interiorul Oceanului de Sunet. Nici una dintre fiinţele care există astăzi în cosmos – îngeri, spirite ale naturii, oameni – nu a fost contemporană cu evenimentele primordiale, astfel că nu are amintirea a ceea ce s-a petrecut atunci. Singurul care are amintirea a toate este Dumnezeu Tatăl.

Mult mai târziu, după o succesiune lungă de evenimente, din Dumnezeu Tatăl s-a născut a treia Persoană, numită Lumina (Strălucirea) lui Dumnezeu – care este Sfântul Duh. O dată cu naşterea Sfântului Duh, s-a format un nou cosmos – al treilea. Al treilea cosmos este numit Oceanul de Lumină.

Al treilea cosmos nu este amplasat în Oceanul de Sunet sau în Oceanul de Miros. Este independent, fiind creaţia exclusivă a celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi – Sfântul Duh, care este Strălucirea lui Dumnezeu -, Fiinţă din Fiinţa lui Dumnezeu. Ca alcătuire, al treilea cosmos, care este Oceanul de Lumină, nu are nimic în comun cu primele două cosmosuri, fiind altceva (având o altă natură). Al treilea cosmos este cosmosul actual.

Dumnezeu a născut Lumina prin Sunet (Cuvânt); a Zis să se facă Lumina. Precum a spus Dumnezeu Tatăl, aşa s-a făcut. Toate s-au făcut precum a spus. La început, Strălucirea lui Dumnezeu, Sfântul Duh, care este cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi, s-a manifestat ca o Fiinţă (Persoană) de o frumuseţe fără seamăn.

Sfântul Duh, Strălucirea sau Lumina lui Dumnezeu este energia continuă ce susţine actualul cosmos. Nimeni nu are voie, în actualul cosmos, să aducă vătămare sau stricăciune formelor create de Dumnezeu Tatăl.

În acest context, trebuie specificat, ca fiind de-o importanţă deosebită pentru toţi oamenii care au fost, sunt şi vor fi, că ceea ce poartă numele de “păcat împotriva Duhului” este de a aduce prejudicii formelor şi de a nu continua ceea ce au început; aceasta este valabil în toate domeniile posibile: în domeniul relaţiilor de familie, în domeniul relaţiilor sociale, în afaceri, în ceea ce priveşte locul de muncă etc. De aceea, este absolut necesar ca o fiinţă omenească să cugete în inima sa foarte bine înainte de a începe ceva, iar dacă a început, trebuie să continue până la capăt. Dacă un om a început o activitate – o afacere, un loc de muncă, o prietenie sau un mariaj – este obligat să o continuie până la capăt. Altfel, intră sub incidenţa Legilor cosmice şi se face vinovat de introducerea în cosmos a principiului discontinuităţii creaţiei. Altcumva spus, devine creator al răului, păcătuind împotriva Sfântului Duh.

Aici se cuvine deschisă o scurtă paranteză. Lumina dintru începuturi, născută în prima zi a creaţiei, despre care vorbeşte textul Vechiului Testament, nu desemnează ceea ce noi, oamenii, înţelegem astăzi prin lumina Soarelui – pe atunci, Soarele nici nu exista, fiind creat abia în ziua a cincea a creaţiei -, ci naşterea celei de-a treia Persoane, care este Lumina sau Sfântul Duh. Textul Vechiului Testament începe Geneza (Facerea) abia cu naşterea celei de-a treia Persoane, Lumina (care nu este un fenomen fizic, ci o Persoană), trecând sub tăcere ceea ce s-a petrecut anterior, iar expresia „după Chipul şi Asemănarea Noastră” se referă la cele trei Persoane – se referă la Dumnezeu ca Sfântă Treime.

Expresia „Noi” folosită de Dumnezeu Tatăl se referă la cele trei Persoane. În procesul creaţiei, Dumnezeu Tatăl a vorbit neîncetat cu Iubirea şi cu Lumina sau Strălucirea Sa – care sunt Fiinţă din Fiinţa sa, Unul şi Acelaşi.

cristian gănescu - editura alaya 1

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ