LIMITA NELIMITĂ

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

LIMITA NELIMITĂ

 Principalele tipuri de concepţii pe care le adoptă oamenii în timpul vieţii reprezintă modele cognitive care, se spune, reflectă realitatea. Dar ce este realitatea s-au întrebat mult prea puţini oameni. Pentru fizician există un anumit tip de realitate, pentru chimist alt tip, pentru biolog alt tip, pentru matematician alt tip de realitate. Pentru botanist există alt tip de realitate, pentru psiholog alt tip, pentru metafizician ori pentru omul religios o alta.

Evident, este vorba despre o cunoaştere realizată în urma unei fragmentări a realităţii, realizată în funcţie de o perspectivă particulară. Totuşi, chiar dacă sunt puse laolaltă şi nu doar opuse una alteia, fragmentele nu pot constitui un întreg. Aparent, fiecare perspectivă de cercetare o completează pe cealaltă, toate se completează reciproc, dar încă nu s-a realizat sinteza finală, astfel încât cosmosul să fie înfăţişat ca un întreg – ca un holos, cum spuneau vechii filozofi greci.

Deocamdată, oamenii au la dispoziţie mai multe perspective de cercetare, care reflectă fragmentar realitatea, în funcţie de un sistem sau altul de referinţă. În funcţie de perspectiva de cercetare pe care o aleg, oamenii adoptă o concepţie ori alta. Cu toate acestea, concepţia adoptată este doar un model al realităţii, nu realitatea însăşi. În funcţie de concepţia aleasă, oamenii îşi adaptează comportamentul. În consecinţă, comportamentul oamenilor este bazat pe modelele congnitive aflate la modă într-o epocă ori în alta. Într-un fel gândeau şi se comportau oamenii acum 5000 de ani ori acum 2000 de ani şi în alt fel gîndesc şi se comportă astăzi. De concepţii, de modele, nu s-a dus niciodată lipsă. Pe scena istoriei s-au succedat neîntrerupt nenumărate concepţii: mitice, filozofice, religioase, ştiinţifice, idealiste, materialiste, dualiste.

Cândva, în preistorie şi în antichitate, oamenii îşi construiau idoli din piatră şi îi venerau, oferindu-le ofrande dintre cele mai diverse: animale arse parţial ori integral, bunuri materiale, obiecte de mobilier, chiar şi copii nou-născuţi (adeseori erau jertfiţi primii născuţi).

O dată cu triumful industrializării, prin secolul al XVII-lea după Iisus Hristos, idolii au început să fie construiţi din metal şi au primit numele de maşini şi aparatură tehnologizată. După ce revoluţia industrială a atins apogeul, începând cu prima jumătate a secolului XX, cel mai important idol, la care se roagă toţi oamenii, indiferent de concepţie, indiferent dacă sunt atei, raţionalişti, religioşi, metafizicieni, idealişti ori materialişti este banul. We trust in God, scrie pe cea mai uzitată monedă a secolului XXI, dar valoarea sa este stabilită de oameni, nu de către Dumnezeu.

O dată cu revoluţia industrială s-a împus în conştiinţa oamenilor o concepţie specifică, inexistentă anterior. Această concepţie poate fi denumită prin termenul de realism industrial. Totuşi, revoluţia industrială a creat doar premisele apariţiei realismului industrial. Este vorba, mai degrabă, despre o conexiune cu dublu sens, specifică tuturor proceselor de autoreglare.

Fiind aplicată la nivelul social, concepţia formulată teoretic a creat un anumit tip de realitate socială. La rândul ei, realitatea socială a perpetuat şi îmbogăţit concepţia. Ulterior, a apărut şi corolarul acestei concepţii: pragmatismul industrial, care presupune un model comportamental bazat pe principalele direcţii conceptuale ale industrializării. Credem în materie şi în legile postulate de ştiinţele exacte. Nu există nimic altceva decât materie. Credem doar în ceea ce vedem cu ochii noştri, auzim cu urechile noastre, mirosim cu nasul nostru, pipăim cu simţurile noastre tactile. Credem doar ceea ce ne spune ştiinţa, care este bazată pe experiment. Experimentele ştiinţei sunt absolut corecte şi obiective, întrucât sunt bazate pe o tehnologie avansată, creată după chipul şi asemănarea oamenilor – ca prelungire a organelor de simţ, prea limitate pentru a cerceta în mod corect realitatea. Credem în maşini şi în tehnologie pentru că ne duc acolo unde nici gândul nu poate pătrunde. Maşinile sunt mult mai deştepte decât noi, oamenii, şi, de aceea, trebuie să le acordăm rolul conducător. În consecinţă, societatea omenească trebuie să fie bazată pe preeminenţa maşinilor. Acesta este motto-ul realismului industrial, în funcţie de care oamenii ultimului secol şi-au modulat şi adaptat comportamentul.

Prin maşinile inteligente create în era industrializării, distanţele s-au scurtat prin inventarea maşinilor rapide de transport, de la automobil la avion, de la submersibile la naveta spaţială, iar timpul a fost comprimat. În noua eră, oamenii se pot deplasa rapid oriunde şi oricând, cu mare viteză. Chiar şi pe Lună (sau cel puţin aşa se spune).

Au fost inventate maşini performante de scanare a lungimii, lăţimii, înălţimii şi adâncimii: telescoape, radiotelescoape, microscoape, sonare, radare, binocluri, tomografe. Totul este mult mai aproape şi mai uşor de cercetat. Totul este cunoscut sau în curs de a deveni obiect de studiu pentru performantele maşini. Comunicarea, care nu cu mult timp în urmă necesita complicaţii aproape de netrecut, a cunoscut un imens salt înainte: pe parcursul aceluiaşi secol au apărut telefonia fixă şi mobilă, televiziunea, radioul. În ziua de astăzi, comunicarea se realizează aproape exclusiv prin intermediul unor produse tehnologice din ce în ce mai sofisticate – a se citi: prin intermediul omnipotentelor maşini. Toate aceste produse tehnologice au început să fie realizate în producţie de masă, pentru orice buzunar şi pentru orice gust. Începând cu deceniul al şaselea al secolului XX, cunoaşterea prin intermediul maşinilor, create de oameni după chipul şi asemănarea lor, a depăşit orice aşteptări şi orice predicţii. Invenţia calculatorului a reprezentat un punct de răscruce. Devenit peste noapte coroana creaţiei omeneşti, calculatorul a devenit tot mai performant, iar viaţa cotidiană a fost aservită în totalitate modului său de operare – rece, sec şi logic. Şi, în final, a fost creată suprema podoabă a noii ere, noul idol, care-i întrece pe toţi: Internetul. Toate maşinile inteligente create în a doua parte a secolului XX, în mai puţin de 40 de ani, sunt, la rândul lor, generatoare de concepţii – într-un cuvânt, de cunoaştere. Rezultatul constă în apariţia unui nou model conceptual: realismul supertehnologic, suprema ipostază a realismului industrial. Corolarul este adoptarea de către oameni a unui nou model comportamental: pragmatismul supertehnologic.

Există totuşi o limită, în faţa căreia se opresc atât realismul industrial, cât şi realismul spertehnologic. În faţa acestei limite se opresc maşinile rapide de transport, de la automobil la avion, de la submersibile la naveta spaţială; se opresc telescoapele, radiotelescoapele, microscoapele, sonarele, radarele, binoclurile, tomografele, telefoanele celulare, radiotelefoanele, calculatoarele, Internetul. Se termină aria lor de acoperire. Indiferent de buzunar sau de gust. Totodată, se termină şi banii pe care scrie We trust in God. În faţa acestei limite se termină înţelepciunea generată deopotrivă de toate şi de fiecare dintre ele.

Această limită este moartea. În faţa morţii se termină toate acestea, după cum se termină fragmentarea generată de concepţiile unilaterale. În faţa morţii se termină toate limitările, dar începe Eternitatea. Pentru că moartea este limita nelimită.

11

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ

 ROG PE CEI CARE DORESC SĂ FOLOSEASCĂ ÎN VREUN FEL INFORMAŢII DE PE ACEST SITE, SĂ INDICE LUCRAREA ŞI AUTORUL