KOSMOS – NEC ANTEM

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ„-

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

KOSMOS

12

NEC ANTEM

šPunctul Fix, Imuabil al cosmosului

Primele imagini din cronica akasha ale lui Dumnezeu Tatăl ca Fiinţă de formă umanoidă, provin din epoca imediat ulterioară formării Oceanului de Miros, iar descrierea poate fi făcută doar în funcţie de parametrii omeneşti aflaţi astăzi în uz.

Locul în care se află Dumnezeu Tatăl, ca Persoană de formă umanoidă, poate fi poziţionat spaţial chiar în centrul Terrei aurica, care corespunde cu centrul Pământului fizic – dar situat pe un alt palier cuantic. Se poate spune că, spaţial, centrul Pământului este situat chiar în locul în care, pe un alt palier cuantic, se află Dumnezeu Tatăl.

Dumnezeu Tatăl a făcut doar un singur pas în interiorul Oceanului de Lumină şi a rămas, imuabil, în acel Loc. Dumnezeu Tatăl nu se mişcă niciodată, El rămâne în propria Sa Nemişcare.

Dumnezeu Tatăl este Punctul Fix, Imuabil al cosmosului. Toţi ceilalţi – lumile, fiinţele – se mişcă, dar Dumnezeu Tatăl rămâne în propria Sa Nemişcare. De aceea, Dumnezeu Tatăl este Singurul Viu, care Lucrează Continuu şi nu se Opreşte Niciodată. Dumnezeu Tatăl Lucrează Permanent şi Foarte Repede şi nu Oboseşte Niciodată.

Dumnezeu Tatăl este Izvorul de Lumină, care atrage totul – lumi şi fiinţe. Tot ce există în cosmos rămâne permanent în sfera de atracţie a Fiinţei Unice a lui Dumnezeu Tatăl.

Adesea, alături de Dumnezeu Tatăl stau a doua Persoană şi a treia Persoană – Iubirea şi Strălucirea. Uneori, fulgerător, a doua Persoană şi a treia Persoană, Iubirea şi Strălucirea, reintră în Dumnezeu Tatăl şi toţi Trei redevin Unu. Atunci, Îngerii spun că HAUTI, Dumnezeu Tatăl, s-a transformat iarăşi în IŞŞ – Dumnezeu Fără Formă. În acele scurte momente, Dumnezeu ca Persoană Întreită dispare pentru percepţia fiinţelor îngereşti din cosmos, iar îngerii, consternaţi, au pe buze o întrebare: „Unde se duce Dumnezeu când se duce ?”.

Dar acest eveniment se produce foarte rar şi doar pentru o scurtă perioadă. Imediat după aceea, Dumnezeu care este Unu, se manifestă iarăşi ca (prin) Trei Persoane.

Dumnezeu, ca Fiinţă Supremă, are cea mai perfectă formă umanoidă din cosmos, cel mai frumos Trup şi cel mai frumos Chip – fiind creat de El Însuşi. Esenţa Trupului Său de formă umanoidă are la bază Sunetul din care a fost creat întregul univers.

Trupul lui Dumnezeu emite necontenit Sunetul. Atunci când emană din Trupul Său, Sunetul naşte Mirosuri, iar Mirosurile nasc Lumini izvorâtoare. Luminile izvorâtoare sunt creatoare de forme. Lumina pare a izvorî la infinit din forma Sa umanoidă.

Aura Trupului de Lumină a lui Dumnezeu are nouă Învelişuri. Ultimul Înveliş este situat, spaţial, chiar la limita Terrei aurica. Noi toţi – oameni, spirite ale naturii, îngeri, toate lumile şi toate planurile cuantice -, ne aflăm în Fiinţa lui Dumnezeu Tatăl, în limitele Aurei Sale.

Ca Înfăţişare şi Chip, Dumnezeu Tatăl are părul lung, barba albă, dar nu prea mare, ochii albaştri azur. Expresia Feţei Sale se modifică în mod constant în Nuanţe de Bunătate – care sunt infinite -, în funcţie de fiinţa cu care vorbeşte. Dumnezeu Tatăl vorbeşte continuu, secundă de secundă, cu fiecare înger al Său, şi îi spune ce să facă. Când vorbeşte cu un Înger, aura Sa cu nouă Învelişuri pare să se comprime instantaneu, fără a înceta nici o clipă să se menţină până la limitele Terrei aurica, ceea ce pentru noi, oamenii, poate constitui un paradox insondabil, iar în limbajul teologic – o taină.

Dumnezeu Tatăl rămâne permanent în propria Sa Nemişcare. El locuieşte în propriul Său Palat, pe Scaunul Său de Domnie. Palatul lui Dumnezeu este situat dincolo de limitele lumii astrale, pe cel de-al nouălea palier cuantic al Terrei aurica – pe planul cuantic al Luminii Dumnezeieşti. De la depărtare, forma Palatului are o anumită formă, de sus are altă formă, din părţile laterale altă formă. Din faţă are forma unei sfere, dintr-o parte are forma unui cub, iar din cealaltă parte are forma unei piramide. Formele Palatului lui Dumnezeu Tatăl se modifică, în funcţie de Atributele Sale Ontologice, potrivit anumitor coordonate speciale pe care noi, oamenii, le numim puncte cardinale. Uneori, Palatul lui Dumnezeu Tatăl pare a fi construit din flăcări de apă, alteori din flăcări de pământ, alteori din flăcări de foc, alteori din flăcări de gheaţă, alteori din flăcări de aer. Fiecare dintre aceste elemente de construcţie emite sunete (care formează melodii), mirosuri (parfumuri) şi ape de lumini (culori) minunate. Evident, termenii sunt improprii unei exprimări omeneşti, dar reflectă ceea ce nu are corespondenţă în lumea materială. Concepţiile antichităţii caracterizate în ziua de astăzi drept „mitice”, erau destul de explicite, atunci când vorbeau despre existenţa, în „ceruri”, a unui magnific Palat, cu totul şi cu totul de cleştar, în interiorul căruia, pe Scaunul de Domnie, stă „Cel Bătrân de Zile”.

Adeseori, Dumnezeu Tatăl rămâne Singur cu Sine Însuşi. Uneori, Dumnezeu Tatăl este trist sau supărat. Când Dumnezeu Tatăl este trist, rămâne Singur, iar în jurul Său se formează o imensă Sferă de Foc. Aceasta este Sfânta Mânie a lui Dumnezeu.

De când s-a format Oceanul de Lumină, Dumnezeu Tatăl nu şi-a manifestat Sfânta Mânie decât până la limitele Palatului Său, niciodată mai departe. În prima fază a manifestării Sferei de Foc, nu au acces la Dumnezeu Tatăl nici a doua Persoană care este Iubirea, nici a treia Persoană, care este Strălucirea (Sfântul Duh). Sfera de Foc se topeşte treptat, iar apoi dispare doar atunci când a doua Persoană, Iubirea Infinită, păşeşte în interiorul ei.

š Iubirea Infinită, care este Hristos œ

A doua Persoană a lui Dumnezeu este Iubirea Infinită. Dumnezeu-Iubirea infinită s-a întrupat în lumea materială, făcându-se om. Oamenii au numit-o Iisus Hristos. Dumnezeu-Iubirea Infinită care s-a întrupat ca Iisus Hristos, poate să fie alături de Tatăl şi, simultan, poate să se afle (şi să fie observată de oameni, spirite ale naturii sau îngeri) oriunde în cosmos, pe oricare palier, în oricâte locuri doreşte. Ea poate fi observată într-o infinitate de locuri, simultan. Această caracteristică fiinţială a celei de-a doua Persoane este numită aseitate.

Atunci când iese sau intră întru Dumnezeu-Tatăl (în cazul în care Trei devin Unu pentru scurt timp), Dumnezeu-Iubirea o face prin partea dreaptă, puţin în spate. Dumnezeu-Iubirea nu stă niciodată pe aceeaşi linie cu Dumnezeu-Tatăl, ci puţin în spate, în partea dreaptă. Iubirea, care este a doua Persoană, nu vorbeşte niciodată neîntrebată, ci doar atunci când Dumnezeu-Tatăl se întoarce spre ea. Când Dumnezeu-Tatăl manifestă Sfera de Foc, Iubirea Infinită îi temperează Sfânta Mânie.

Iubirea Infinită are o înfăţişare relativ identică cu a Tatălui, doar că pare mai tânără. Chipul Tatălui este adesea încordat, cu două cute ce se întrezăresc între sprâncene: Tatăl tuturor fiinţelor din cosmos Lucrează Neîncetat şi Neobosit în folosul tuturor, iar Grijile Sale sunt infinite, astfel că Chipul Său este adesea îngândurat, sobru, dar veşnic Bun şi infinit de Înţelegător.

După cum apare în cronica akasha, fizionomia celei de-a doua Persoane de la Început (de când a fost născut de Dumnezeu-Tatăl) este identică cu cea a lui Iisus Hristos întrupat în lumea materială. Ceea ce înseamnă că Iisus Hristos s-a întrupat în lumea materială cu Chipul Său de la Început. Există totuşi o diferenţă între Chipul de la Început şi Chipul de după răstignire. Îngerii spun că, înainte de Întrupare, Iisus Hristos era „neîncercat”: încă nu-şi dovedise Iubirea faţă de oameni.

După răstignire, moarte şi înviere, Iisus Hristos se manifestă, la nivelul lumii eterice, în Trupul de slavă. Trupul de slavă al lui Iisus Hristos pare a fi alcătuit din două lumini distincte: o lumină argintie ce emană de la brâu în sus şi o lumină de culoarea aramei încinse ce emană de la brâu în jos. Privit de la oarecare depărtare, din amestecul cele două luminozităţi pare că se formează o radiaţie de culoare aurie – asemănătoare flăcării unei lumânări. Mirosul emis de Trupul de slavă al lui Iisus Hristos este asemănător pâinii proaspete înmuiate în vin. Sunetul emis este asemănător cu clipocitul cristalin al unui izvor.

După răstignire, moarte şi înviere, Iisus Hristos a păstrat Chipul şi Înfăţişarea din timpul existenţei întrupate: are aproape un metru nouăzeci de centimetri înălţime, ţine capul aplecat uşor spre dreapta, părul bogat, castaniu spre blond, ce-i cade pe umeri, fruntea perfectă, ochii căprui, cu sclipiri verzi. Are barba mică, de aceeeaşi culoare cu părul, buzele pline şi nasul drept. În Trupul de slavă, Iisus Hristos păstrează urmele răstignirii.

Aşa cum se manifestă actualmente în lumea eterică, aflat în Trupul de slavă, expresia Feţei lui Iisus Hristos este identică cu cea a oamenilor întrupaţi: uneori zâmbeşte suav, alteori i se umezesc ochii. Când vorbeşte cu oamenii decorporaţi – sau, uneori, cu cei întrupaţi – are o expresie iubitoare şi înţelegătoare, asemănătoare cu cea a unui tată care vorbeşte cu copilul său. Iisus Hristos nu are nici o locuinţă (eterică ori de altă natură) în care să se retragă, iar în cei 2000 de ani scurşi de la Înviere, nimeni nu l-a văzut decât stând în picioare.

Iisus Hristos este prezent adesea în Trupul de slavă, invizibil percepţiei obişnuite, acolo unde oamenii au probleme şi sunt nedreptăţiţi: în spitale, la tribunale (acolo unde se distribuie judecata omenească, iar oamenii pot suferi greşelile săvârşite de semenii lor), în mânăstiri.

Iisus Hristos ştie întotdeauna când un om se gândeşte la El, când un om vorbeşte despre El şi este foarte atent când i se cere ajutorul într-o privinţă sau în alta. Uneori, în anumite condiţii, vine alături de omul respectiv, în Trupul de slavă. Alteori, acţionează doar de la distanţă. Cel mai mult, Iisus Hristos apreciază poziţia unui om faţă de El. Apreciază, mai ales, când un om comunică în mod direct şi sincer cu El, iar în acest caz, comunicarea are aceeaşi valoare cu destăinuirea sinceră a unui prieten. Iisus Hristos apreciază când un om îşi deschide inima şi sufletul către El, fără să ascundă nimic. Oricum, nici un om nu ar putea să îi ascundă ceva, întrucât Iisus Hristos ştie tot ce se petrece la nivelul Terrei aurica.

Iisus Hristos aşteaptă, în primul rând, întrebările oamenilor. Întotdeauna răspunde la întrebări, dar răspunsurile Sale sunt foarte rar puse în cuvinte. Răspunsurile lui Iisus Hristos constau în implicarea omului în anumite situaţii de viaţă. Răspunsurile vin în decurs de aproximativ trei zile, iar omul trebuie să fie foarte atent la situaţiile de viaţă în care este implicat şi să înţeleagă ce anume semnifică. Întotdeauna, în decursul acestor situaţii de viaţă, oamenii învaţă ceva foarte important. De aceea, oamenii trebuie să ceară ajutorul lui Iisus Hristos în mod concret, punând accentul pe o acţiune în curs de desfăşurare.

Uneori, dar mai rar, Iisus Hristos vorbeşte în mod direct cu oamenii. Când oamenii îi aud Vocea, trebuie să fie convinşi că Iisus Hristos nu se află departe de ei – ci chiar alături. Vocea Sa este suavă, liniştitoare şi foarte profundă – are o dulceaţă deosebită. Cel care o aude, are impresia că a fost rostită, milimetric, chiar lângă urechile sale. Este ca şi cum omul ar asculta prin intermediul unor căşti stereo, care generează un efect de polifonie: fiecare sunet pare a avea adâncime, lăţime şi înălţime.

Atunci când vorbeşte direct cu un om, Iisus Hristos foloseşte numele mic al persoanei respective – cel mai adesea numele prin care este strigat de cei apropiaţi. Iisus Hristos este, de fapt, singura fiinţă din cosmos, care foloseşte numele mic al unui om întrupat. Îngerii nu folosesc niciodată numele de om încarnat, ei folosesc fie apelaţia de „fiu al femeii”, fie „numele de suflet”, fie denumirea unei caracteristici a omului respectiv. De altfel, mulţi oameni s-au auzit strigaţi pe nume cel puţin o dată în viaţă, fiind absolut singuri. Cel mai adesea, au crezut că au halucinaţii auditive sau că au auzit vocea inconştientului, fără a se gândi că inconştientul nu-i poate striga pe nume, tocmai pentru că el este acel nume.

š Oceanul de Sunet œ

Înaintea manifestării cosmosului, exista doar Dumnezeu, care este unic. Dumnezeu este fără formă, etern şi infinit, neschimbător. El rămâne imuabil în beatitudinea Fiinţei Sale, oricât de multe universuri succesive ori simultane ar crea. La început, Dumnezeu fiinţa singur în propria Sa Esenţă, iar de jur împrejurul Său fiinţa Nimicul.

Este greu de inţeles sub ce formă se prezenta Nimicul. Despre Nimic se poate vorbi doar folosindu-se negaţii, iar pentru a-l desemna într-un mod comprehensibil se poate vorbi doar despre absenţa principalelor determinaţii ontologice cunoscute: nu exista formă, nu exista substanţă, nu exista energie. Nu exista lumină şi nu exista întuneric. Nimicul poate fi considerat drept o extensie interioară a lui Dumnezeu – ceea ce înseamnă că, înaintea formării cosmosului, Dumnezeu umplea cu Fiinţa Sa Nimicul.

Pentru a desemna Nimicul, filosofii latini au folosit cuvântul NeantNec Antem: Nimic Înainte.

La un moment dat, Dumnezeu, care este fără formă şi infinit, a emis un Gând – care poate fi considerat, mai degrabă, o Intenţie. Acesta a fost Gândul cel Bun – primul gând emis de Dumnezeu Unicul, în imensitatea Fiinţei Sale. Gândul cel Bun emis întru începuturi de către Dumnezeu Unicul s-a manifestat ca o energie modulată informaţional. Această intenţie / gând / energie poate fi denumită pharismah (un alt termen preluat de către clarvăzătorul Eugen de la fiinţele din lumea eterică cu care a dialogat); ea a fost emisă direct din Spiritul lui Dumnezeu Unicul, ca manifestare a Voinţei Sale.

Gândul cel Bun al lui Dumnezeu a creat un Sunet. Acest Sunet s-a propagat instantaneu în imensitatea Nimicului şi a creat o imensă sferă. Fireşte, pentru un potenţial observator, această imensă sferă nu era vizibilă, datorită faptului că era formată doar din sunet. Nimicul a continuat să existe şi va exista etern, dar în imensitatea sa, prin Gândul cel Bun, s-a născut astfel o sferă de sunet.

Această sferă de sunet este în continuă expansiune, dar în fiecare moment al expansiunii sale este infinită – ceea ce pentru mintea omenească constituie un paradox, iar pentru teologie o taină. Această sferă poate fi denumită Oceanul de Sunet.

Într-un fel, se poate spune că Oceanul de Sunet este ceva exterior lui Dumnezeu, dar Dumnezeu există în fiecare atom al acestuia. Oceanul de Sunet este o emanaţie a Fiinţei lui Dumnezeu. Mai trebuie specificat că primul sunet rostit de către Dumnezeu unicul a fost chiar Numele Său.

cristian gănescu - editura alaya 1

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ