CRUCEA DE OM – CREŞTINISMUL, UN FAPT DE VIAȚĂ

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

SECŢIUNEA

CRUCEA DE OM

CREŞTINISMUL, UN FAPT DE VIAȚĂ ACTUAL, PREZENT, VITAL

Omul nu poate evolua de unul singur, iar dacă se încăpăţânează să evolueze singur întâmpină dificultăţi copleşitoare. Prin răstignirea, moartea, învierea şi înălţarea la cer, Iisus Hristos a plătit Preţul Mântuirii, pentru ca toţi oamenii să se poată elibera sau, mai corect spus, să se poată mântui. Astfel, de două mii de ani, umanitatea are în persoana lui Iisus Hristos pe Mântuitorul care a plătit Preţul Mântuirii.

După Jertfa pe cruce, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a devenit Părintele şi Ocrotitorul direct al întregii umanităţi. El a devenit Domnul tuturor sufletelor din Terra aurica. Prin Jertfa Sa, Iisus Hristos a răscumpărat sufletele (sufletele, ca elemente aurice) tuturor oamenilor.

Pentru a intra în fluxul mântuirii, oamenii trebuie să se deschidă, atât auric, cât şi sufleteşte. Din punct de vedere auric, fiecare om este un circuit oscilant deschis, care recepţionează şi emite energie, informaţie şi substanţă. Din păcate, de-a lungul epocilor antecreştine, în încarnări repetate, datorită acumulării noxelor energetico-informaţionale – karma -, oamenii s-au închis progresiv, astfel că nu au mai fost capabili să primească ceea ce cosmosul şi structurile sale i-au oferit. Astfel, pentru fiecare om a devenit necesară atât o nouă deschidere aurică, cât şi o nouă deschidere sufletească.

Noua deschiderea aurică a oamenilor are loc puţin după naşterea sa în lumea fizică, printr-un eveniment de o importanţă excepţională: botezul creştin. Prin botezul creştin, oamenii se pun, auric, sub influenţa protectoare a lui Iisus Hristos. În schimb, deschiderea sufletească se produce în momentul în care fiecare om îl recunoaşte liber consimţit, conştient, pe Iisus Hristos drept Ocrotitorul suprem. Biserica creştină foloseşte termenul de Mântuitor.

Ulterior, prin rugăciune sau prin rostirea Numelui Său, oamenii întăresc recunoaşterea lui Iisus Hristos drept Ocrotitorul suprem al tuturor fiinţelor umane, care trăiesc atât în lumea materială, cât şi în întreaga Terra Aurica. Prin rostirea repetată a Numelui lui Iisus Hristos ori prin rugăciune se activează corpul haric al plaselor mesianice, iar oamenii se pun sub protecţia lui Iisus Hristos. Simultan, la fiecare om în parte se formează chakra iubirii, situată în dreptul inimii fizice. Prin chakra iubirii se face legătura, în fiecare om, dintre Iisus Hristos şi Dumnezeu Tatăl. Rostirea Numelui sau rugăciunea înseamnă mai mult decât simpla recunoaştere teoretică a lui Iisus Hristos ca Prieten, Ocrotitor şi Mântuitor; înseamnă că fiecare om trebuie să se conformeze învăţăturilor Marelui Model. În momentul în care se conformează nu numai în vorbă, ci şi în faptă învăţăturilor lui Iisus Hristos, substanţa sufletească se modifică, iar omul conştientizează acel îndemn, atât de puţin înţeles, din Sfânta Evanghelie: „Lasă pe mama ta, pe tatăl tău, pe fraţii tăi şi urmează-Mă”.

Din păcate, unele concepţii actuale pe care am putea să le definim drept pseudospiritualiste, îl situează pe Iisus Hristos undeva, departe, într-un cer inaccesibil, rupându-l de oameni şi de existenţa cotidiană – unde este atâta nevoie de El. În virtutea unei asemenea concepţii, rugăciunea pare ceva deplasat şi gratuit, dacă nu total iluzoriu, căci, la urma urmei, nu te poate auzi nimeni. Cercetarea lui Eugen prin clarvedere confirmă însă faptul că Iisus Hristos se manifestă în prezentul continuu, de unde călăuzeşte în mod concret umanitatea. Acesta este motivul pentru care Fiul lui Dumnezeu nu este undeva departe, într-un „cer” inaccesibil, imposibil de atins, foarte depărtat de oameni.

Faptul că lumea eterică este locul prezenţei continue a lui Iisus Hristos, nu înseamnă că Iisus Hristos se manifestă numai în lumea eterică. Iisus Hristos este singura fiinţă care se poate manifesta „în şapte planuri cuantice, în şapte timpuri şi în şapte perioade”, astfel încât expresia „la dreapta Tatălui”, cel puţin în context, indică de fapt doar poziţia sa ierarhică în cosmos. Iisus Hristos se află simultan „la dreapta Tatălui”, în lumea eterică şi în toate celelalte planuri cuantice, perioade şi timpuri.

Iisus Hristos se opune atât la nivelul auric-microcosmic, cât şi la nivelul macrocosmic, tentativelor fiinţelor luciferice sau hallshithanice de a distruge omul. Fără activitatea Sa, omul ar fi căzut demult pradă forţelor potrivnice ce caută din răsputeri să-l elimine de pe scena cosmosului. Există o luptă dramatică pentru fiecare faptă, pentru fiecare om, pentru fiecare suflet. Lupta se dă la toate nivelurile Terrei aurica. La această luptă participă toţi Fiii Luminii.

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ, lupta perpetuă între forţele cosmice, se dă atât la nivelul macrocosmosului, cât şi la nivelul microcosmosului. Lupta dintre moralitate şi imoralitate se desfăşoară cu armele şi cu suporturile existente în lumea materială, prin oameni. În lumea materială, unii oameni îndeamnă făţiş la crimă, tâlhărie, prostituţie sau adulter; toate acesta sunt, în cele din urmă, rodul influenţelor fiinţele luciferice. Alţii îndeamnă la echilibru şi la normalitate, la respectarea regulilor morale, iar aceasta se realizează prin activitatea lui Iisus Hristos şi a Fiilor Luminii.

Lucifer şi fiinţele întunericului urmăresc căderea umanităţii şi discreditarea totală şi definitivă a speţei umane în faţa lui Dumnezeu. În final, fiinţele întunericului urmăresc distrugerea totală a umanităţii pentru „a fi la fel ca la începuturi”, când, afirmă ele, „Dumnezeu ne iubea pe noi cel mai mult…”

Iisus Hristos urmăreşte desăvârşirea rapidă a evoluţiei omului, prin dezvoltarea nivelului vectorial evolutiv de la o existenţă încarnată la alta sau, cu alte cuvinte, trezirea şi manifestarea deplină a spiritului. Fiind aici şi acum, în „prezentul continuu”, Iisus Hristos suferă pentru toate faptele rele şi pentru toate erorile noastre, iar acea frumoasă rugăciune creştină, care începe prin formula „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, iartă-mă, căci prin păcatele mele eu Te-am răstignit”, s-ar putea să conţină mai mult adevăr decât suntem pregătiţi să acceptăm. Influenţa lui Iisus Hristos de acum 2000 de ani a făcut să nu se mai poată vorbi despre o evoluţie individuală, ci despre o evoluţie colectivă, în care comuniunea aurică, sufletească şi spirituală între oameni reprezintă motorul principal.

Astfel, creştinismul nu este o simplă poveste, bună de spus copiilor iarna, la gura sobei, în care este narată povestea unui bărbat înalt şi frumos care a fost răstignit pe nedrept acum 2000 de ani; ci este un fapt de viaţă actual, prezent, vital, a cărui poveste, la fel de frumoasă, se spune, secundă de secundă, de două mii de ani şi se va spune atâta timp cât va exista Terra.

14

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ