BĂTĂLIA PENTRU SUFLET

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

BĂTĂLIA PENTRU SUFLET

La scurt timp după momentul morţii biologice are loc un alt eveniment de maximă importanţă: omul, ca suflet, rămâne singur. Omul este cu adevărat singur: este el însuşi – sufletul, personalitatea terestră. Acesta este momentul suprem al cunoaşterii adevărului: omul nu mai are nici un fel de influenţă aurică, nici o conexiune interumană sau extraumană, iar peceţile de pe ochi, gură, nas şi urechi – peceţi care se pun la naştere pentru ca omul să nu poată vedea sau auzi în lumile spirituale – sunt rupte.

În acel moment, omul se înţelege în sfârşit pe sine; înţelege de ce s-a încarnat şi înţelege care este adevărul cu privire la persoana sa. Înţelege, de asemenea, faptul că s-a încarnat pentru o perioadă limitată de timp în lumea materială şi înţelege, dacă a fost materialist convins, că dincolo de lumea pe care o considera unică, mai există altele. Dacă, de-a lungul vieţii, oamenii au intrat sub influenţa fiinţelor întunecate, nivelul lor energetic a scăzut considerabil, iar structura lor aurică a fost acoperită cu noxe. După moarte, toate aceste fiinţe îşi cer răsplata, iar răsplata nu poate fi decât corpul sufletului – stratul auric care a fost influenţat cel mai mult şi care, în consecinţă, vibrează energetic în sintonie cu fiinţele respective. „Răsplata” acestor fiinţe este chiar corpul sufletului, care în mod natural, după moartea omului, se separă de trup. Prin rezonanţa aurică formată în timpul vieţii, corpul sufletului respectivului om aparţine, oarecum de drept, fiinţei întunecate cu care s-a realizat contactul. Entitatea respectivă doreşte să preia corpul sufletului omului ca pe un sclav şi să-l ducă în lumea ei.

Acestei practici i se opune însă Îngerul Mihail, care, în fruntea Oştirii sale cereşti, încearcă să împiedice, prin luptă, fiinţele întunecate să preia (să fure) corpul sufletului oamenilor.

După cum a fost menţionat, rezonanţa energetică dintre steluţa sufletului şi corpul sufletului declanşează un sunet, care reverberează ca un ecou de-a lungul şi de-a latul lumii eterice. Acest ecou determină deschiderea instantanee a Porţilor ce separă lumea eterică de celelalte planuri cuantice: Poarta 1, prin care vin fiinţele îngereşti din Ierarhia Fiii Luminii şi Poarta 2, prin care pătrund fiinţele întunecate, Fiii întunericului.

Dacă omul este încărcat auric pozitiv, se deschide mai întâi Poarta 1 şi apar Fiii Luminii, dar dacă omul are multe noxe negative se deschide Poarta 2, caz în care apar primele fiinţe întunecate. Depinde cu ce categorie de fiinţe îngereşti este omul în rezonanţă energetică. La moartea oricărui om se deschid ambele Porţi; este însă esenţial ce Poartă se deschide prima: Poarta 1 sau Poarta 2. Întotdeauna, una din Porţi se deschide cu câteva fracţiuni de secundă înaintea celeilalte. Pentru om, diferenţa de câteva fracţiuni de secundă este insignifiantă, dar pentru fiinţele îngereşti este extrem de importantă. Dacă Poarta 1 se deschide cu câteva fracţiuni de secundă înaintea Porţii 2, omul este salvat. Totul este în funcţie de bagajul auric cu care omul trece dincolo.

În cazul în care omul este încărcat auric pozitiv şi este în consonanţă cu Fiii Luminii, Poarta 1 se deschide prima. Undeva, în stânga omului, la o distanţă de 15-20 de metri, în lumea eterică apare o deschidere uriaşă. Această deschidere se prezintă ca o pânză formată din fumuri multicolore şi parfumate.

Prin Poarta 1 apar mii şi mii – uneori zeci de mii – de Fii ai Luminii, care se mişcă cu o rapiditate incredibilă. Aceste fiinţe par a fi constituite – la fel ca toate fiinţele care apar în lumea eterică – din lumină. Fiii Luminii au trupuri de lumină impresionante, din care emană mii de străluciri. Privite de aproape, dincolo de strălucirea feerică a trupului de lumină, aceste fiinţe emană forţă. Ele formează ceea ce în lumea eterică se numeşte Oastea Îngerului Mihail.

Îngerii care formează Oastea Îngerului Mihail sunt impunători; au ochii verzi sau albaştri, nasul drept, faţa formată din lumină albă, marmoreană, buzele roşii ca mărgeanul, conturate delicat. Unii poartă părul doar până la umeri. Alţii poartă părul foarte lung, aproape de şolduri. Veşmintele lor par a fi formate din aburi multicolori. Toate aceste fiinţe au platoşe şi coifuri asemănătoare cu cele purtate de soldaţii romani din antichitate. Ca arme, poartă în mâini săbii de lumină.

Ostaşii Îngerului Mihail vin în şiruri concentrice de 7, 14, 21 de membri. Primul dintr-un şir poartă în mână un stindard, pe care se află desenate înscrisuri formate dintr-o lumină orbitoare. Picturile de pe pereţii bisericilor ortodoxe reflectă cum nu se poate mai exact ţinuta hieratică a acestor fiinţe care apar în lumea eterică, cu excepţia aripilor. Imaginea Sfântului Gheorghe în lupta sa cu balaurul, ilustrată în frescele bisericilor, este edificatoare cu privire la modul în care se prezintă aceste fiinţe în lumea eterică.

Puţin mai târziu, cu un decalaj de câteva fracţiuni de secundă după timpul nostru, se deschide şi Poarta 2, prin care pătrund formaţiuni asemănătoare ca dispunere, formate din fiinţe întunecate războinice. Fiinţele luciferice Dree revendică sufletul celui care tocmai îşi părăsise trupul. Ele aduc felurite argumente, afirmând că sufletul omului respectiv le aparţine. De exemplu, omul, în decursul existenţei sale, s-a lăsat condus de acele porniri şi vicii ce reprezintă caracteristici ale fiinţelor luciferice. Totuşi, datorită faptului că Poarta 1 s-a deschis prima înseamnă că omul nu este pierdut; pe ansamblu, omul în cauză posedă şi un bagaj de fapte bune. Ostaşii din Oastea Îngerului Mihail fac cercuri concentrice în jurul sufletului (este vorba despre corpul sufletului, ce conţine fiinţa omului), respingând orice pretenţie a fiinţelor întunecate. Atunci începe o bătălie în sensul real al cuvântului, pe care, orice om, decă-l vede, n-o poate uita în veci.

Fiinţele întunecate atacă poziţiile Fiilor Luminii. Aflat la mijloc, omul priveşte  înspăimântat la ceea ce se desfăşoară în jurul său. Taberele beligerante au cam aceleaşi tipuri de arme şi aceleaşi tactici. Lupta se dă, faţă în faţă. Uneori, numărul fiinţelor îngereşti care se luptă între ele depăşeşte câteva zeci de mii. Deseori apare în luptă însuşi Îngerul Mihail. Îngerul Mihail este cea mai puternică şi cea mai impozantă fiinţă îngerească care poate fi văzută în „ceruri”. Capacităţile sale fiinţiale, de Înger al Puterii, sunt cu mult mai mult decât îşi poate imagina un om.

Imaginile prezentate în filme sau în jocurile electronice – imagini care sunt preluate din „inconştientul” colectiv al umanităţii şi prelucrate potivit standardelor tehnicii actuale, omul nefiind capabil de a crea ceva ce nu există în cosmosul spiritual – sunt palide copii ale evenimentelor dramatice, care se desfăşoară în timpul unei asemenea înfruntări. Lupta care se dă între cele două armate este înspăimântătoare pentru orice privitor. Scurt-circuitele şi flamele luminoase, ce se formează instantaneu atunci când se lovesc două săbii strălucitoare, au puterea a nenumărate fulgere din lumea materială. Se aud zgomote şi trosnituri, pe care urechea omenească cu greu le poate suporta şi care nu există în lumea materială. Zgomotul unui mari căderi de apă, precum cascada Niagara, nu este decât o mică şoaptă în comparaţie cu zgomotele ce se aud în răstimpul unei asemenea încleştări de forţe cosmice.

Uneori, se întâmplă ca doi îngeri-ostaşi, unul dintr-o tabără, altul din cealaltă, să se încleşteze, lovindu-se reciproc fără cruţare, până ce cad de sus, de la nivelul unde se bat, în solul eteric, făcând cratere imense. Pământul lumii eterice scrâşneşte cumplit, dar cei doi îngeri apar printr-o altă parte, zeci de metri mai încolo, continuându-şi lupta. Îngerii aflaţi în luptă reacţionează aproape instantaneu şi, uneori, par să se multiplice în multe poziţii, ca într-un clişeu cinematografic derulat cu încetinitorul. Îngerul Mihail se poate multiplica, putând fi observat simultan în multe locuri.

Există răniţi – în mod efectiv – de ambele tabere. Unele trupuri strălucitoare de îngeri sunt pur şi simplu spulberate datorită loviturilor primite. În momentul în care un astfel de trup de lumină este spulberat, pare a se împrăştia într-o explozie de lumină formată din mii şi mii de fragmente; instantaneu, spiritul său, sfera strălucitoare plasată la nivelul pieptului, dar într-o altă poziţie decât la oameni, părăseşte fulgerător lumea eterică, într-o dimensiune necunoscută.

Este mai mult decât uimitor faptul că, doar la câteva secunde distanţă după timpul oamenilor, aceleaşi fiinţe îngereşti reapar în trupuri noi pe câmpul de luptă al încleştării cosmice şi continuă imperturbabile bătălia. Privitorul resimte atât durerea morală a unei astfel de încleştări, cât şi durerea corporală – este, desigur, vorba despre corpul de lumină al fiinţelor îngereşti. În fond, corpul de lumină în care se manifestă fiinţele îngereşti în lumea eterică este echivalent corpului fizic al oamenilor din lumea materială. O astfel de bătălie, ce se dă pentru fiecare suflet de om care moare, este de un dramatism fără seamăn. La fel de dramatică este însă jerfa Fiilor Luminii, care apără astfel sufletul omului, chiar şi al celui mai păcătos. Aceste lupte se dau secundă de secundă în lumea eterică – de fiecare dată când moare un om. Toţi oamenii trec prin aşa ceva.

O fiinţă îngerească luptă pentru om până la ultima suflare – pentru a folosi o formulare tipic pământească -, întrucât raţiunea sa supremă de a fi este respectarea poruncilor lui Dumnezeu şi apărarea oamenilor. Puritatea, bunătatea, iubirea şi respectarea poruncilor lui Dumnezeu sunt calităţile de bază ale Fiilor Luminii, despre care oamenii nu-şi pot face nici cea mai mică idee, fiind prea implicaţi în ansamblul de concepţii specifice lumii terestre.

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ, lupta eternă între două principii cosmice, lupta eternă între fraţi – unii luminoşi, alţii întunecaţi -, reprezintă de timpuri şi perioade, de eoni şi cicluri cosmice, fundamentul cosmosului spiritual.

Dacă se întâmplă ca sufletul să fie furat de către fiinţele întunecate – luciferice -, atunci experienţele vieţii omului – stocate în acel moment la nivelul sufletului – s-ar pierde. Se poate considera că omul a trăit degeaba. De fapt, ceea ce interesează cel mai mult fiinţele luciferice este atât corpul sufletului unui om – uneori se mulţumesc şi cu porţiuni din corpul sufletului -, cât, mai ales, inima fiinţei sufleteşti, sfera situată în interiorul corpului sufletului. În inima fiinţei sufleteşti se află stocate toate energiile modulate informaţional, rezultate în urma experienţelor vieţii. Inima fiinţei sufleteşti este „amintirea a toate”. Furând sufletul omului – corpul sufletului, porţiuni din el sau chiar inima fiinţei sufleteşti -, fiinţele luciferice pot folosi experienţa de viaţă a unui om în scopuri proprii. Întrucât, singure, nu au posibilitatea de a trăi în trup material şi, prin urmare, de a acumula experienţă de viaţă, fiinţele luciferice au o nevoie vitală de suflete omeneşti. Omul – căruia i-a fost furat sufletul, chiar înainte ca suma experienţelor acumulate în timpul existenţei întrupate să fie aspirată în corpul duh – se vede nevoit să constate că a trăit degeaba şi că tot ce a realizat în timpul vieţii terestre nu-i mai aparţine. În acest caz, omul se prezintă la fel ca la începutul existenţei încarnate, cînd era doar un spirit înveşmântat într-un corp duh, care nu-şi formase încă sufletul.

Sufletul este doar dublura corpului duh, nu omul însuşi. Sufletul este ca un palton pe care omul îl îmbracă când se încarnează şi pe care-l dezbracă în momentul în care moare. Dar, înainte de a-l părăsi definitiv, omul goleşte buzunarele paltonului de tot avutul său existenţial cucerit într-o viaţă. Dacă-i este furat sufletul, nu suferă numai omul, ci suferă întregul cosmos, întrucât este lipsit de experienţele ce i se cuvin, provenite de la unul dintre membrii săi.

Furtul sufletului are efecte devastatoare, nu numai asupra omului, ci şi asupra tuturor celor care au contribuit la programarea existenţei sale terestre, în primul rând asupra Îngerilor Veghetori, asupra Îngerilor Păzitori, asupra spiritelor naturii şi asupra tuturor celor apropiaţi.

Omul este deseori trist în existenţa sa trupească, dar nici cea mai mare tristeţe omenească nu se poate compara cu cea pe care o resimte un Fiu al Cerului, un Înger Veghetor, în cazul în care protejatului său îi este furat sufletul. Un om trist până în străfunduri sau o întreagă umanitate formată din miliarde de indivizi trişti, nu înseamnă nimic faţă de tristeţea unui Fiu al Luminii pus într-o astfel de situaţie. Evident, după moarte, omul este la fel de trist. Vina o poartă omul însuşi care, prin liberul său arbitru, s-a comportat în existenţa trupească în aşa fel încât, prin faptele sale, a vibrat în consonanţă cu fiinţele luciferice. Îngerii Veghetori sau Îngerii Păzitori, Îngerul Gabriel sau însuşi Iisus Hristos au încercat să ajute omul pentru a merge pe calea cea dreaptă. Din păcate, omul nu s-a lăsat învăţat. Acum, în acest ceas de adâncă noapte a existenţei, omul suferă rezultatul erorilor sale. Vibrând în timpul existenţei încarnate pe aceeaşi lungime de undă cu fiinţele luciferice, este firesc ca, posedând un asemenea „bagaj” energetico-informaţional sufletesc şi auric, în momentul morţii să se deschidă prima Poarta 2, prin care pătrund fiinţele luciferice. Astfel, înainte de a se deschide Poarta 1 – deşi pentru percepţia omenească cele două porţi se deschid aproape simultan -, sufletul omului este furat fulgerător de către entităţile luciferice.

Ce se întâmplă însă cu oamenii al căror suflet este furat ?

Dacă ne-am imagina un om jupuit de viu, cu franjuri de piele rămase pe carnea însângerată, cu craniul scalpat, brăzdat de firişoare de sânge, urlând şi ţipând, cu lacrimi în ochi, cu o durere atroce ce-l cuprinde ca o fierbinţeală din toate părţile, cu caracteristicile fizionomice ale chipului distruse într-un mod oribil, desfigurat până-n profunzimile fiinţei sale… atunci, această imagine este palidă în comparaţie cu ceea ce simte cel căruia îi este furat sufletul, la sfârşitul vieţii, de către fiinţele luciferice. Legăturile dintre corpul duh şi suflet sunt sfâşiate într-un mod barbar, bucăţi din corpul sufletului atârnă peste învelişul corpului duh, iar fiinţa omenească ajunge o ruină vrednică de plâns…

Omul căruia îi este furat sufletul ajunge, fără nici un fel de judecată post-mortem, în iad. Lângă omul în cauză apar instantaneu nişte fiinţe înfiorătoare, care se preling întunecate pe ziduri, îl înşfacă de mâini şi de picioare şi-l târăsc în adâncurile iadului. Aceste fiinţe – Gardienii iadului – par bidimensionale, în sensul că nu au volum; chipurile lor sunt hidoase şi respingătoare, iar ochii au o strălucire roşie-întunecată.

Sufletele nu sunt furate datorită incapacităţii Fiilor Luminii de a înfrunta fiinţele luciferice în luptă, ci datorită „bagajului” energetico-informaţional, sufletesc şi auric al oamenilor, care a determinat deschiderea Porţii 2 înaintea Porţii 1. Porţile sunt, practic, asemănătoare unor dispozitive cu senzori. Ele se deschid automat când vibraţia interioară a unui om este identică cu propria lor vibraţie.

Dar, acest fapt nu-i nimic faţă de ceea ce se întâmplă cu cei care încheie pacte de magie neagră cu forţa răului – cu Hallshithan -, care este ţinută în afara Terei aurica de Îngerii cei mari şi de Puterea lui Dumnezeu – şi pe care doar degradarea şi tâmpenia omenească o pot aduce înăuntrul graniţelor acesteia prin ritualurile vrăjitoreşti.

S-a spus cândva dinspre profeţi, că adevăratul rău şi adevăratul bine nu se manifestă cu adevărat în lumea oamenilor. Răul adevărat şi binele adevărat nu stau la masă cu oamenii în lumea materială. Există totuşi undeva, un loc, în care atât răul adevărat, cât şi binele adevărat se manifestă ca atare. Iar aceast loc este lumea eterică. În starea noastră comună, căldicică, de oameni încarnaţi, binele adevărat, pur şi strălucitor, ne-ar orbi pe vecie, iar răul ne-ar zdrobi definitiv. Binele adevărat trebuie cucerit pas cu pas, strălucirea sa fiind încă prea mare pentru ochii noştri. Treptat, în cuptoarele devenirii fiinţei umane, cuptoare programate special pentru nevoile şi capacităţile de moment, oamenii vor cuceri capacităţile fiinţiale – puterea şi tăria, cum se spune în lumea eterică – de a vedea binele adevărat.

Cât despre răul absolut, omul este ferit să îl cunoască prin intervenţia directă a Puterii lui Dumnezeu, a lui Iisus Hristos şi a Duhului sfânt. Răul absolut provine de la cei doi Îngeri puri – care sunt unul: Hallshithan – care s-au opus lui Dumnezeu, la începuturi, iar Terra aurica este protejată printr-o cupolă energetică de eventuala lor intruziune. Având liberul arbitru, doar omul poate sparge bariera protectoare a Terrei aurica, prin invocarea forţelor infernale în cadrul ceremonialelor de magie neagră. Prin invocaţiile făcute de om, pătrund în Terra aurica forţe inimaginabile, a căror unică dorinţă este distrugerea nu numai a omului, ci şi a lumii întregi: a tot ce are formă.

Nimeni nu are suficientă imaginaţie pentru a înţelege ce sacrificii se fac pentru eliminarea daunelor provocate de cei care se dedică acestor practici. Nimeni nu are suficientă imaginaţie pentru a înţelege ce forţe şi ce energii cosmice sunt puse în joc pentru a fi eliminate din Terra aurica aceste forţe cumplite.

11

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ

ROG PE CEI CARE DORESC SĂ FOLOSEASCĂ ÎN VREUN FEL INFORMAŢII DE PE ACEST SITE, SĂ INDICE LUCRAREA ŞI AUTORUL