CRUCEA DE OM – SOMNUL ŞI VISELE (2)

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

SECŢIUNEA

CRUCEA DE OM

SOMNUL ŞI VISELE

(2)

 šMIŞCAREA GLOBILOR OCULARI

În primul tip de vise – visele ce reflectă activităţile motorii din stare de veghe -, omul are mişcări ale globilor oculari – denumite în ziua de astăzi REM (rapid eyes movement).

Primul tip de vise se derulează ciclic, de mai multe ori de-a lungul unui ciclu de somn; în opt ore de somn, oamenii au aproximativ zece reprize de vise din primul tip. Aceste vise durează doar câteva minute – maxim zece minute. Amintirea lor este destul de clară, mai ales dacă omul în cauză se trezeşte imediat după ce a visat şi nu deschide brusc ochii. Lumina are rol inhibator în ceea ce priveşte amintirea unor vise.

În al doilea tip de vise – visele ce reflectă activitatea corpului eteric -, pot să apară uneori imagini hipnagogice: evenimente, fiinţe sau decoruri ale lumii eterice. Imaginile hipnagogice se derulează foarte repede şi sunt haotice, fără legătură unele cu altele.

Începând cu cel de-al treilea tip de vise, mişcările globilor oculari (REM) încetează aproape total. În momentul în care corpul sufletului devine autonom şi pătrunde în planul cuantic personal, fizionomia celui care doarme se modifică. După ce încetează mişcările globilor oculari (REM), chipul omului pare umbrit de o nuanţă de stupefacţie. În această fază, chipul omului dobândeşte o expresie fizionomică „tâmpă” datorită faptului că eul trupesc nu prea înţelege ce se întâmplă. Faptul că ceva din fiinţa omului dispare brusc, depăşeşte capacitatea de înţelegere specifică eului trupesc. Imediat după ce senzaţia de stupefacţie este depăşită, expresia fizionomică a celui care doarme este de încruntare – eul trupesc este convins că se petrece ceva situat dincolo de puterile sale; ceva ce nu poate controla.

 La reîntoarcerea corpului sufletului, chipul celui care doarme îşi modifică iarăşi expresia. Astfel, după stupefacţie şi încruntare, survine a treia expresie fizionomică importantă: expresia de a se apăra sau de a răspunde la reproşuri. Această expresie este identică cu cea a unui om aflat în stare de veghe, care se apără de acuzaţiile ce i se aduc. De fapt, întors din lumile superioare, corpul sufletului aduce diferite acuzaţii eului trupesc. Evident, de această dată, răspunsurile la reproşuri sunt cam formale, datorită faptului că sufletul a înţeles că a greşit în existenţa trupească şi comunică acest fapt eului trupesc, care se apără. De aici rezultă o expresie fizionomică specifică: chipul celui care doarme pare a se apăra, fără a scoate vreun cuvânt, de acuzaţiile ce i se aduc. Uneori, cel care doarme poate vorbi în somn, dar, în acest caz, răspunsurile sale sunt neinteligibile. Totuşi, amintirile a ceea ce a vieţuit corpul sufletului, discuţiile avute cu Îngerul Veghetor de suflet, nu sunt transmise prea clar în conştiinţa de veghe, care nu poate reţine decât răspunsurile pe care le-a dat pentru a se apăra de acuzaţiile că nu a respectat legile cosmice. Astfel că, visele rezultate în urma aventurilor nocturne ale corpului sufletului în propriul său plan cuantic sunt adesea neclare. Corpul sufletului nu stă în planul său cuantic mai mult de un minut în fiecare noapte.

În schimb, despre al patrulea tip de vise se poate vorbi doar teoretic – cu titlu informativ. Despre aventurile nocturne ale corpului sufletului după trecerea prin Poarta Sufletului, în Lumea Sufletului lui Iisus Hristos, nu există prea multe amintiri care să fie reflectate în vise. Acest fapt se datorează trecerii prin Bariera uitării, care filtrează orice informaţie care ar putea constitui subiectul unui vis. Există şi oameni care au vise cu caracter religios şi care pot visa peisaje pardisiace. Totuşi, corpul sufletului unui om mediu nu pătrunde prea des în Lumea Sufletului lui Iisus Hristos – poate pătrunde cel mult o dată pe lună. În consecinţă, chiar dacă ar exista astfel de vise, conştiinţa trupească nu le-ar putea integra experienţei cotidiene.

Al cincelea tip de vise este generat de pătrunderea corpului duh în planul său cuantic. În momentul în care corpul duh părăseşte planul cuantic material pentru a pătrunde prin Poarta duhului, expresia fizionomică a celui care doarme suferă o transformare radicală: ochii devin ficşi, daţi peste cap, centraţi între sprâncene. Expresia fizionomică nu mai reflectă încrâncenare, stupefacţie sau încruntare, ci inocenţă. Acesta este singurul moment în care chipul unui om care doarme se destinde – uneori este zâmbitor. Cu limitările de rigoare, acelaşi fenomen se produce la moarte. Corpul duh pătrunde în lumea duhurilor – în lumea astrală – cel puţin o dată pe noapte. Uneori, corpul duh poate pătrunde chiar de trei sau patru ori pe noapte în lumea sa. Cumulat, de-a lungul unei nopţi de somn, corpul duh poate să stea chiar şi 30 de minute în lumea duhurilor.

În fine, al şaselea tip de vise poate fi caracterizat prin absenţa totală a oricărei activităţi: nu există mişcări ale globilor oculari, nu există amintiri, chiar şi vagi. Normal, în momentul în care spiritul pleacă prin Poarta spiritului, omul nu mai visează deloc – acesta este somnul fără vise. Şi spiritul poate pătrunde în lumea sa de mai multe ori pe noapte. Cumulat, poate sta în lumea spiritelor între un sfert de oră şi o jumătate de oră, în fiecare noapte.

8

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ