KOSMOS – HAOSUL

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ„-

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

KOSMOS

12

HAOSUL

În primul ciclu al cosmosului exista o singură categorie de îngeri şi de spirite ale naturii – denumită Fiii Flăcării -, care trăia în pax divina. Exista, de asemenea, o singură categorie de oameni – androginii primei generaţii.

După rebeliunile succesive din primul şi din cel de-al doilea ciclu, atât oamenii, cât şi îngerii s-au scindat (ceea ce va fi spus despre îngeri este valabil şi pentru spiritele naturii). Cei care au continuat să respecte poruncile lui Dumnezeu au rămas în pacea divină. Ei au continuat să se numească Fii ai Flăcării sau Fii ai Luminii. În schimb, cei care s-au răzvrătit împotriva planului lui Dumnezeu – oameni, îngeri sau spirite ale naturii -, şi-au schimbat orientarea „ideologică” şi înfăţişarea. În momentul rebeliunii, îngerii, spiritele naturii şi oamenii au devenit Fii ai întunericului sau „Cel rău” – într-un fel, se poate spune că au devenit o fiinţă colectivă, care manifestă la unison aceleaşi caracteristici fiinţiale şi „ideologice”.

„Cel rău” nu-şi poate menţine singur forma umanoidă a corpului duh, datorită faptului că se află în afara legilor lui Dumnezeu – a Ordinii cosmice. Pentru a se putea menţine în cosmos, „Cel rău” trebuie să fure neîncetat energie (Lumina ce stă la baza existenţei Oceanului de lumină) de la cei care încă beneficiază de aportul Sfântului Duh. Pentru a obţine în mod continuu Lumina, „Cel rău” a declanşat un război crunt – FORŢĂ CONTRA FORŢĂ.

Prima mare bătălie a acestui război s-a desfăşurat chiar pe planeta Perfer. Bătălia de pe Perfer a opus, de-o parte, Fiii Luminii care au rămas în pax divina şi au ales să urmeze Planul lui Dumnezeu, iar de cealaltă parte, Fiii întunericului: îngeri, spirite ale naturii şi oameni, care formează generic, „Cel rău”. Datorită faptului că n-au mai mai fost capabili să acceadă la Energia Dumnezeiască (a treia persoană, Dumnezeu-Lumină, care este Sfântul Duh) prin care să le fie asigurată existenţa trupului de formă umanoidă – corpul duh -, Fiii întunericului („Cel rău”) nu şi-au mai găsit locul în Oceanul de lumină. Ei au devenit incompatibili cu acesta. Astfel că a trebuit să se refugieze în afara Oceanului de lumină, într-un loc sau palier cuantic situat între Oceanul de sunet, Oceanul de miros şi Oceanul de lumină. Acest palier cuantic poartă numele de haos.

Haosul este, de fapt, un palier cuantic inversat; haosul are o spaţialitate şi o temporalitate inversate. Pentru fiinţele care-l populează, haosul poate fi caracterizat printr-o absenţă de ordine, de organizare, de cauzalitate, de spaţialitate şi de temporalitate. Sau, dacă se poate spune astfel, în haos există doar o negaţie a acestor atribute ontologice. Haosul a fost realizat în extremis, prin aportul de energie al fiinţelor atrase în rebeliune. El nu a fost creat direct de către Dumnezeu, ci a fost constituit de către „Cel rău”, prin intermediul energiei oamenilor rebeli şi a lui Hallshithan.

Haosul, planul cuantic al Celui rău, a continuat să existe în afara cosmosului lui Dumnezeu – în afara planurilor cuantice ale Oceanului de Lumină -, de-a lungul tuturor ciclurilor cosmice, astfel că nu a fost afectat de perioadele de nemanifestare. Perioadele de nemanifestare au fost valabile doar pentru Oceanul de lumină. „Cel rău” a continuat să existe în haos, indiferent de evenimentele ce s-au produs la interfaţa Oceanului de lumină, astfel că a reuşit să supravieţuiască în mod continuu.

Termenul folosit astăzi, de haos, aparţine, după câte se pare, vechilor filozofi greci. Tot vechilor filosofi greci le aparţine şi termenul modern de cosmos – kosmos. Prin termenul kosmos, vechii filosofi greci desemnau o lume organizată, care are la bază o serie de legi de funcţionare, ce pot fi considerate drept expresia Voinţei lui Dumnezeu. În antiteză, haosul poate fi caracterizat prin absenţa acestor legi de funcţionare, prin absenţa organizării şi a ordinii cosmice. Într-un cuvânt, haosul poate fi caracterizat prin dez-ordine.

Dumnezeu a tolerat constituirea acestui nou palier cuantic în afara Oceanului de lumină, în speranţa îndreptării fiilor Săi, care s-au răzvrătit. Dumnezeu nu vrea distrugerea ori dispariţia din cosmos a fiilor Săi care s-au răzvrătit, ci îndreptarea lor. Dumnezeu nu şi-a distrus fiii şi nu o va face niciodată, indiferent de alegerea lor. Un tată nu-şi distruge copiii, deşi uneori este aspru cu ei când greşesc. O formă poate dispărea la un moment dat din cosmos, dar ceea ce se află dincolo de formă nu poate pieri. Un duh de formă umanoidă poate dispărea din cosmos, dar spiritul este indestructibil; în cazul în care duhul este retras din cosmos, spiritul supravieţuieşte, fiind absorbit în Lumea fără formă, acolo unde se află rezervorul imens de spirite.

În momentul în care prima fiinţă din cosmos – înger, om sau spirit al naturii – a ales, prin liberul său arbitru, să nu mai respecte Ordinea cosmică, Planul iniţial al lui Dumnezeu a suferit o perturbare. Această perturbare poartă numele de karma. În momentul primei rebeliuni, Planul lui Dumnezeu a fost perturbat datorită faptului au existat fiinţe care au ales, prin liberul lor arbitru, să nu mai respecte poruncile şi să nu se mai comporte potrivit Ordinii cosmice. Rezultatul primei rebeliuni a fost apariţia timpului, a eternei deveniri, a cauzalităţii şi, implicit, a karmei.

Teoretic, imediat după fiecare rebeliune existau două opţiuni: prima presupunea o contra-acţiune, prin care urmau să fie eliminaţi din cosmos cei care se situau în afara Ordinii cosmice. A doua presupunea tolerarea încălcării Ordinii cosmice.

Dumnezeu este Puterea, Iubirea şi Sfinţenia. Dumnezeu este continuitatea creaţiei. Dumnezeu nu poate distruge ceea ce a creat, astfel încât prima opţiune nu este valabilă – este imposibilă. Problema este că nici a doua opţiune nu este valabilă. Sfinţenia şi Puterea lui Dumnezeu contravin oricărei încălcări a Ordinii cosmice, astfel că nu se poate concepe o tolerare a încălcării poruncilor Sale şi a Planului Divin. O fiinţă rebelă, care s-a opus Planului Divin, nu mai are ce căuta în palierul cosmic primordial, acolo unde nu există decât Lumina.

Planul cuantic primordial este incompatibil, ca structură energetică, cu orice abatere de la Legile lui Dumnezeu. Orice fiinţă rebelă intră, instantaneu, în disonanţă cu energia din care este constituit planul cuantic respectiv şi trebuie să-l părăsească. Părăsind acest plan, fiinţa în cauză nu are unde să se ducă. Ea are sentimentul că pică într-un hău fără sfârşit, singura stare posibilă în condiţiile absenţei lui Dumnezeu. Această stare poate fi  experimentată doar în afara Oceanului de lumină, în haos.

15

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ