KOSMOS – PREZENTUL CONTINUU

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ„-

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

KOSMOS

12

PREZENTUL CONTINUU

Dumnezeu (format din cele trei Persoane nedespărţibile: Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul şi Dumnezeu-Sfântul Duh) gândeşte Binele, iar apoi îl transformă în Sunet. Dumnezeu gândeşte, are un Plan, pe care-l spune prin Sunet – prin Vorbire Dumnezeiască – către tot cosmosul.

Deocamdată, doar Fiii Luminii pot percepe Vorbirea lui Dumnezeu şi pot cunoaşte Planul. De aceea, Dumnezeu vorbeşte fiecărui Fiu al Luminii, secundă de secundă – ceea ce înseamnă că există o comunicare continuă a lui Dumnezeu cu fiecare Înger al Său. În acest mod, Fiii Luminii cunosc permanent fiecare detaliu al Planului lui Dumnezeu.

Istoria cosmosului se desfăşoară după principiul putere mare – putere mică. Dumnezeu este Puterea mare; de fapt, Dumnezeu este Puterea Supremă. Ca Putere Supremă, Dumnezeu emite o energie numită prezentul continuu. Deşi Dumnezeu se manifestă doar ca prezent continuu, în cosmos energia Sa se manifestă ca viitor. Cosmosul există datorită faptului că energia prezentului continuu se manifestă ca energie numită viitor. Doar energia numită prezent continuu poate asigura continuitatea creaţiei. Ca energie, prezentul continuu atrage trecutul. Prezentul continuu este, în acest caz, puterea mare, iar trecutul este puterea mică. Astfel, puterea mare atrage puterea mică, energia mare atrage energia mică.

Aşadar, energia mare, care atrage, se numeşte prezent continuu. Energia mică, atrasă, se numeşte trecut. Energia numită trecut poartă numele de amintire.

Trecutul este doar amintire a prezentului continuu. Ceea ce se naşte ca fiind diferit de prezentul continuu, se depărtează de acesta. Astfel, energia numită trecut se depărtează de prezentul continuu. Totodată, energia numită trecut se îndepărtează de Punctul Fix – care este situat chiar în centrul Oceanului de lumină. Acest Punct Fix este Dumnezeu.

Acest principiu valabil la nivelul Oceanului de lumină, este, implicit, valabil şi la nivelul planului material. În acest context, se poate spune că universul material, cu toate galaxiile şi stelele sale, este o amintire cristalizată a trecutului, a energiei trecut. Cosmosul material este actualmente în stare de expansiune cuantică datorită faptului că se depărtează de Punctul Fix, imuabil şi continuu, care este Dumnezeu. Cosmosul – şi implicit, toate fiinţele care trăiesc în el – este trecut cristalizat. Cosmosul este karma cristalizată. Orice fiinţă de formă umanoidă – îngerească sau omenească – din cosmos, care a întrerupt legătura cu Dumnezeu, nu mai are energia care s-o atragă spre viitor şi care să-i asigure continuitatea. Drept urmare, percepţia celor care au întrerupt legătura cu Dumnezeu este de cădere în hău, cu mare viteză. Aceştia nu pot cunoaşte decât Urma lui Dumnezeu.

Urma lui Dumnezeu este amprenta lăsată de Gândirea lui Dumnezeu. Dumnezeu se află în prezentul continuu şi nu se mai poate întoarce pe propriile sale Urme. Dumnezeu rămâne nemişcat şi imuabil în prezentul continuu, dar pentru fiinţele din cosmos El se manifestă ca viitor. Pentru fiinţele din cosmos, Dumnezeu merge mereu înainte, spre viitor, atrăgându-i pe toţi către Sine.

Spre comparaţie, să ne gândim la o pasăre care zboară şi pierde ceva din cioc sau la un avion care se deplasează cu mare viteză şi lasă în urmă paraşutişti. Acel ceva, o rămurică, rămâne în urma păsării, care-şi continuă drumul în zbor. Tot astfel, paraşutiştii rămân în urmă, ca nişte pete colorate, în timp ce avionul îşi continuă imperturbabil zborul. (Se poate medita astfel la relativitatea timpului apărută în cazul teoretic în care avionul ar zbura cu o viteză atât de mare încât, într-o fracţiune de secundă, ar ocoli întregul pământ şi s-ar afla iarăşi deasupra capului paraşutiştilor care abia săriseră).

Toţi Cei răzvrătiţi – „Cel rău”: oameni, fiinţe îngereşti sau spirite ale naturii – se pot conecta doar energiei mici, numită trecut. De aceea, în acest caz, ei sunt puterea mică. Pentru a se racorda la prezentul continuu, toţi Cei răzvrătiţi au nevoie de o energie mai mare. Această energie este emisă de oamenii încarnaţi. Cei răzvrătiţi nu se mai pot reconecta la Gândirea lui Dumnezeu din prezentul continuu decât prin oamenii încarnaţi şi doar atunci când oamenii se conectează la ceva petrecut în trecut. Când oamenii fac ceva rău, se conectează automat la trecut, repetând ce au făptuit cândva Cei răzvrătiţi. Prin erori comportamentale – denumite “căderi în ispite” -, oamenii încarnaţi intră în rezonanţă cu trecutul, cu amintitile Celor răzvrătiţi. În fond, oamenii intră în rezonanţă cu amintirile reziduale ale cosmosului, cu ceea ce se află în recycle bin de la nivelul megacalculatorului care este cosmosul.

Prin această conexiune, Cei răzvrătiţi fac din om puterea mare. Oamenii, ca putere mare, asigură viitorul şi continuitatea puterii mici, care, în acest caz, sunt Cei răzvrătiţi. Oamenii sunt cei care cheamă la viaţă şi asigură continuitatea Celor răzvrătiţi, prin reconectarea la energia numită trecut, în urma făptuirii răului. Astfel, oamenii atrag energia numită trecut, adică amintirea. Prin atragerea amintirilor reziduale ale cosmosului, oamenii se întorc în trecut, spre moarte, în timp ce Cei răzvrătiţi vin la viaţă.

Uneori, pentru a se reîntoarce rapid în trecut, unii oameni dezaxaţi fac ritualurile religioase inversate (luciferice sau shaitanice), prin care atrag amintirea trecutului, depărtându-se şi mai mult de Dumnezeu.

š*

Dumnezeu asigură continuitatea tuturor formelor din cosmos, inclusiv a formei umanoide, printr-o capacitate denumită Iubire. Iubirea este a doua Persoană a lui Dumnezeu. În al patrulea ciclu cosmic, Iubirea, a doua Persoană, s-a întrupat în lumea materială printr-o naştere imaculată, iar oamenii au numit-o Iisus Hristos.

Capacitatea formei de a se menţine şi de a se păstra ca formă, în mod continuu, se numeşte Lumină. Lumina este a treia Persoană a lui Dumnezeu. Oamenii o numesc Sfântul Duh.

Orice formă umanoidă din cosmos se poate menţine în stare de funcţionare doar prin acceptul şi cu aportul de energie al lui Dumnezeu-Iubire, a doua Persoană. Toate formele şi fiinţele care dispar din formă şi din fiinţă, o fac fără acceptul lui Dumnezeu-Iubire, a doua Persoană. Ele dispar cu de la sine putere, independent de Dumnezeu.

Poziţia faţă de principiul continuităţii formei şi, implicit, faţă de Planului lui Dumnezeu îşi găseşte expresia sa cea mai completă în manifestarea pe scena cosmosului a celor două tabere îngereşti de formă umanoidă: Fiii Luminii şi Fiii întunericului – a binelui şi a răului. Fiii luminii – Fii ai principiului de continuitate – sunt acei îngeri care au păstrat legătura cu Dumnezeu, cunosc Înţelepciunea lui Dumnezeu şi lucrează pentru ducerea la împlinire a Planului Său. În schimb, Fiii întunericului s-au rupt de Dumnezeu cu de la sine voinţă. Ei nu mai urmează principiul lui Dumnezeu de continuitate a creaţiei, astfel că nu mai respectă Planul lui Dumnezeu. Fiii întunericului nu mai cunosc decât Urma lui Dumnezeu, fiind blocaţi în trecut şi în amintire.

La rândul lor, oamenii reflectă în planul material cele două poziţii strategice faţă de Planul lui Dumnezeu. De-o parte se situează Oamenii Luminii, iar de cealaltă parte Oamenii întunericului. Oamenii Luminii acţionează în sensul perpetuării creaţiei lui Dumnezeu – al continuităţii a tot ce există. În schimb, Oamenii întunericului lucrează în sensul prejudicierii creaţiei lui Dumnezeu.

Oamenii care nu se conformează Planului lui Dumnezeu ce presupune continuitatea creaţiei, se conectează prin sintonie, instantaneu, primului om care s-a răzvrătit – Shantiah -, repetând păcatul originar şi chemând la viaţă amintirea. Pe măsură ce cheamă o amintire la viaţă, fiecare om face un pas spre moarte. De aceea, moartea este rezultatul păcatului originar, pe care fiecare om trebuie să-l răscumpere.

Ceea ce se naşte în fiecare om încarnat ca fiind diferit de prezentul continuu, se depărtează de Dumnezeu şi atrage amintirea care este trecut. Amintirea este karma (soarta).

š*

Diferenţa de potenţial dintre Planul lui Dumnezeu şi modul în care oamenii aduc prejudicii cosmosului se numeşte karma (soarta). Nu se poate vorbi despre karma, decât în momentul în care oamenii nesocotesc Planul lui Dumnezeu. Dacă oamenii n-ar nesocoti Planul lui Dumnezeu, n-ar exista karma.

Nesocotind Planul lui Dumnezeu, oamenii atrag trecutul, adică amintirea. Trecutul şi amintirea sunt Cei răzvrătiţi („Cel rău”) – Shantiah, Hallshithan, Lucifer, Dree, Lorehh, Primordialii întunericului şi cei care i-au urmat.

Oamenii întrupaţi care nesocotesc Planul lui Dumnezeu, ce presupune prezervarea creaţiei, făptuiesc răul. Făptuind răul, oamenii se conectează amintirii reziduale a cosmosului – se conectează la recycle bin al cosmosului – făcând saltul de la Viaţă la Moarte. În momentul în care oamenii fac răul în lumea materială, Fiii întunericului („Cel rău”) fac un uriaş salt în timp, deplasându-se din trecutul în care sunt blocaţi, pentru a veni în prezent. Astfel ei fac saltul de la Moarte la Viaţă.

În schimb, oamenii care făptuiesc binele şi respectă Planul lui Dumnezeu se situează în prezentul continuu, deci trec de la Moarte la Viaţă. Viaţa este Dumnezeu.

Binele presupune aşadar perpetuarea creaţiei, a formei şi a fiinţei, iar răul este conectarea la trecutul care crează discontinuitatea creaţiei, a fiinţei şi a formei. A face Binele înseamnă a perpetua creaţia lui Dumnezeu în orice formă se prezintă ea: relaţii sociale, prietenii, relaţii de familie, în ceea ce priveşte raporturile cu natura, cu mediul animal şi vegetal etc. Când omul face Binele se situează în prezentul continuu – în Firea Lucrurilor – care este Timpul lui Dumnezeu, unde nu există nici lege, nici tocmeală, nici karma.

De exemplu, când un om leagă o prietenie sau când se îndrăgosteşte, se situează în Firea lucrurilor – în prezentul continuu. Când un om desface o prietenie sau îşi părăseşte iubita, se conectează trecutului, repetând ceea ce au făcut Cei răzvrătiţi – Shantiah, Hallshithan, Lucifer şi toţi cei care au ales Calea Întunericului. În momentul ruperii unei relaţii (indiferent de motiv), omul săvârşeşte răul, întrucât creează discontinuitate. Tot astfel se petrec lucrurile în cazul relaţiilor defectuoase între semeni: certuri, bătăi, jigniri, divorţuri, în cazul distrugerii unei părţi a naturii, în cazul vătămării vegetalelor şi animalelor etc. A face răul înseamnă a crea discontinuitatea formei şi fiinţei şi a aduce prejudicii creaţiei lui Dumnezeu. Răul este depărtarea de prezentul continuu şi blocarea în trecut, acolo unde există lege şi tocmeală – acolo unde există karma. Orice formă umanoidă care făptuieşte răul întrerupe legătura cu Dumnezeu, astfel că nu mai posedă energia care s-o atragă spre viitor şi care să-i asigure continuitatea. Dacă am folosi limbajul creştin, am putea spune că toţi oamenii încarnaţi, prin modul lor de comportare, sunt în păcat, iar păcatul înseamnă moartea. Aceasta înseamnă că oamenii nu sunt vii. Pentru Dumnezeu, toţi oamenii sunt morţi.

În cosmos există două mari Cărţi. Prima este Cartea celor Vii, iar a doua este Cartea celor Morţi. Aceste cărţi sunt ţinute de Serafimi. Toţi oamenii – fie decorporaţi, fie întrupaţi în lumea materială – sunt trecuţi în Cartea celor Morţi. Cartea celor Vii este goală – are paginile albe.

Dumnezeu se deplasează înainte, creând neîncetat viitorul care înseamnă continuitatea. Oamenii au rămas ancoraţi în trecut, unde nu există decât Urma lui Dumnezeu, orbecăind prin întunecime. Dumnezeu îşi cheamă fiii rătăciţi, căutând să-i atragă către Sine. Întrebarea pe care întregul cosmos şi-o pune este dacă oamenii vor fi capabili, în cele din urmă, să redescopere Calea şi să se reacordeze la prezentul continuu.

15

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ