CRUCEA DE OM – POARTA ALFA

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

šSECŢIUNEA

CRUCEA DE OM

POARTA ALFA

Subiectul principal al fiinţei omului este spiritul. De fapt, în ceea ce priveşte fiinţa omului, spiritul omului este singurul subiect; restul sunt obiecte (tot astfel, în ceea ce priveşte cosmosul, singurul subiect este Dumnezeu, restul sunt doar obiecte).

Modul în care un spirit omenesc a ajuns să se întrupeze în lumea materială a fost trecut de mai multe ori în revistă de-a lungul acestei cărţi. Totuşi, procesul este mult prea complex pentru a fi descris dintr-o singură perspectivă; de aceea este necesară, mereu, reluarea descrierii acestui proces din cât mai multe perspective, pentru ca înţelegerea sa să fie cât mai amplă. După cum a fost menţionat, spiritele oamenilor (este vorba despre oamenii icon hlisa) provin din Lumea fără formă, care este un imens rezervor de spirite omeneşti. Toate spiritele oamenilor au fost create în Lumea fără formă, de către Dumnezeu, din esenţa Fiinţei sale Dumnezeieşti. Spiritele oamenilor sunt nemuritoare şi imperisabile. Lumea fără formă a precedat apariţia succesivă a celor trei Oceane (de Sunet, de Miros şi de Lumină).

Spiritele oamenilor, create în Lumea fără formă, au parcurs un lung proces de maturizare, desfăşurat în Oceanul de Sunet, în Oceanul de Miros şi în Oceanul de Lumină. Într-un fel, se poate spune că spiritele s-au „întrupat” de nenumărate ori în cele trei Oceane. După fiecare „întrupare”, spiritele au fost retrase sau resorbite în Lumea fără formă, tot astfel cum, în ziua de astăzi, după moarte, oamenii sunt aspiraţi în „lumea de dincolo”. Din acest punct de vedere, se poate spune că Lumea fără formă este o „lume de dincolo” pentru spirite; ceea ce este lumea de dincolo actuală – lumea astrală – pentru duhurile oamenilor, este Lumea fără formă pentru spirite.

Fireşte, în Oceanul de Sunet şi în Oceanul de Miros nu putea fi vorba despre o întrupare a unui spirit în sensul actual al cuvântului, datorită faptului că, pe atunci, spiritul era format fie din sunet, fie din miros, fie din amândouă. Totuşi, ca proces, se poate vorbi despre o întrupare sau, mai degrabă, despre o manifestare specială, în condiţiile lumilor de atunci.

Între spiritele oamenilor este o diferenţă foarte mare în ceea ce priveşte vechimea. Unele spirite au fost create în perioada în care exista doar Oceanul de Sunet, altele au fost create în perioada în care exista şi Oceanul de Miros, altele în perioada în care, alături de primele două, exista şi Oceanul de Lumină. Toate spiritele au pătruns în Oceanul de Lumină prin Poarta Alfa.

Poarta Alfa este, de fapt, deschiderea (poarta) unui culoar spaţio-temporal care străbate cele trei Oceane: Oceanul de Sunet, Oceanul de Miros şi Oceanul de Lumină. Poarta Alfa are un miez de lumină şi o radiaţie circulară. Miezul corespunde elementului transfizic Sunet (din Oceanul de Sunet), lumina corespunde elementului transfizic Miros (din Oceanul de Miros), iar radiaţia corespunde elementului transfizic Lumină (din Oceanul de Lumină).

Din punctul de vedere al poziţionării spaţiale. Poarta Alfa se află undeva deasupra Soarelui fizic, cam la un minut şi câteva grade de acesta. Trebuie însă precizat că Poarta Alfa este vizibilă unui clarvăzător doar când Soarele este la răsărit, iar această precizare este importantă datorită faptului că în apropierea Soarelui mai există încă o poartă: o poartă întunecată formată cândva de Fiii întunericului de-a lungul unei Raze de creaţie.

Poarta întunecată se află în partea opusă a Porţii alfa, ea fiind vizibilă doar atunci când Soarele este la apus. Fiind creată de-a lungul unei Raze de creaţie mai vechi, ce duce direct în haos, poarta întunecată emite antilumină. Prin poarta întunecată, Fiii întunericului au încercat de mai multe ori să spargă planurile cuantice şi să forţeze pătrunderea în planul material. Nu au reuşit datorită împotrivirii forţelor luminoase ale cosmosului spiritual; de fapt, pentru a menţine închisă poarta întunecată s-au dat mari bătălii între forţele Luminii şi forţele întunericului, între Lumini şi umbre. Ultimele mari bătălii s-au dat între anii 1900-1910, 1936-1937, 2004-2005 (şi în acest caz, trebuie înţeles că bătăliile s-au dat în mod concret, nu în mod metaforic ori simbolic).

Aici trebuie deschisă o scurtă paranteză pentru a face un scurt comentariu: unii cercetători, mai ales unii dintre cei tributari concepţiilor orientale, afirmă că alături de Soarele fizic, mai există un Soare (geamăn), pe care l-au numit „Soarele spiritual”, despre care afirmau că se prezintă ca un fel de „negativ” întunecat al Soarelui fizic – motiv pentru care o parte dintre aceşti cercetători l-au desemnat prin formularea „Soarele negru”. Aceasta înseamnă că ei nu percepeau decât poarta întunecată ce este vizibilă doar la asfinţitul Soarelui fizic.

Revenind la subiect, se poate spune că spiritele care s-au întrupat anterior doar ca sunete şi ca mirosuri în Oceanul de sunet şi în Oceanul de miros, se manifestă în mod vizibil, ca lumină, abia când pătrund în Oceanul de Lumină direct din Lumea fără formă, prin Poarta Alfa. În Oceanul de Lumină, sunetele şi mirosurile din care este format un spirit s-au transformat în lumină.

Când pătrunde în Oceanul de Lumină, prin Poarta Alfa, un spirit are o formă sferică, fiind format dintr-o sămânţă luminoasă, ca un nucleu şi dintr-un înveliş sferic. Sâmânţa luminoasă are forma unei stele. Sămânţa şi învelişul sferic formează ceea ce am desemnat a fi ansamblul spiritului. În Oceanul de lumină, nucleul (sămânţa) unui spirit este compus din nenumărate puncte luminoase, ca nişte pixeli. Fiecare punctuleţ (pixel) din compoziţia nucleului unui spirit desemnează o experienţă îndelungată în lumile anterioare.

Pentru a se fi format un simplu pixel de lumină din compoziţia unui spirit, au fost necesare experienţe îndelungate, acumulate de-a lungul unui proces anevoios. Ceea ce înseamnă că, înainte de a pătrunde prin Poarta Alfa, spiritul unui om „a umblat” mult timp împreună cu Dumnezeu, şi a învăţat tot ce trebuia să înveţe pentru a se maturiza. Un spirit cu adevărat bătrân are la activ cam 100-110 încarnări succesive ca spirit, înainte de a pătrunde în Oceanul de Lumină, prin Poarta Alfa. Ceea ce înseamnă o experienţă cu adevărat impresionantă. Spiritul respectiv a cunoscut astfel cel puţin 100 de lumi/sfere din Oceanul de Sunet, cu cele trei aspecte ale sale, din Oceanul de miros, cu cele trei aspecte ale sale, sau din Oceanul de lumină.

Ieşind prin Poarta Alfa, spiritele oamenilor sunt ejectate rapid pe pământul fizic, în unul dintre cele patru elemente: aer, foc, apă, pământ. În funcţie de compatibilitate, fiecare spirit stă o perioadă de timp în unul dintre cele patru elemente, pentru a se acomoda cu mediul. În fiecare dintre cele patru elemente – aer, foc, apă, pământ – există locaţii strict delimitate unde spiritele adastă o perioadă de timp; fiecare astfel de locaţie poartă numele de „Punct de întâlnire”.

În Punctele de întîlnire spiritele oamenilor sunt supravegheate de spirite ale naturii (zaurdari) corespunzătoare elementelui respectiv. Abia după acomodare, spiritele omeneşti pătrund în trupul unei mame, în funcţie de momentul concepţiei. Acest proces a fost valabil pentru toate spiritele care s-au întrupat pentru prima oară în planul material; actualmente doar spiritele pure, iconii, urmează acest traseu.

Abia pe al patrulea palier cuantic al Oceanului de Lumină, spiritele oamenilor au dobândit un corp duh de formă umanoidă. Aşa cum spiritele au parcurs un îndelungat proces evolutiv în nenumărate lumi, despre care, astăzi, nu ne putem face nici o idee, tot astfel trebuie să parcurgă şi corpurile duh. Totuşi, în cazul corpului duh, lucrurile sunt mai complexe. Corpurile duh ale tuturor oamenilor a fost create perfecte de către Dumnezeu. Dumnezeu nu creează niciodată ceva imperfect. Toţi oamenii, în frunte cu Primul Om, au avut corpuri duh perfecte. Deşi perfecte, corpurile duh trebuiau supuse unui proces inevitabil de desăvârşire – ceea ce poate constitui un paradox. Corpurile duh erau, fireşte, perfecte, tot astfel cum, în ziua de astăzi, trupul unui copil abia născut este perfect din punct de vedere anatomic.

Şi în cazul Primului Om (primul om din primul ciclu al cosmosului, al cărui nume ceresc este Shantiah), lucrurile s-au desfăşurat în acest fel. De altfel, de la Primul Om a început totul. Spiritul Primului Om trebuia să înveţe să se manifeste în acest nou înveliş perfect, care este corpul duh, la fel cum învăţase odinioară să se comporte ca spirit. În urma nesocotirii Poruncilor lui Dumnezeu (a neascultării) şi, în primul rând, a asocierii Primului Om cu Hallshithan – care a fost, aşa cum se spune astăzi, o asociere în vederea comiterii unei infracţiuni -, s-a produs răzvrătirea primului om. Aproape toţi oamenii care s-au întrupat după aceea, au contactat „boala” Primului Om. Boala Primului Om este păcatul originar. În urma săvârşirii păcatului originar, procesul de desăvârşire s-a blocat, iar corpul duh a fost virusat aproape iremediabil. Virusarea a dus la întunecarea progresivă a corpului duh.

Abia din acel moment s-a impus un proces de dreaptă învăţătură – de maturizare spirituală – din partea oamenilor care au contactat boala Primului Om. Singurii care nu au avut nevoie să parcurgă acest proces au fost Primordialii Luminii, care au rămas la fel de puri precum erau la începuturi. Cu excepţia lor, toţi ceilalţi oameni – ca urmaşi ai Primului Om, a cărui boală au contactat-o – trebuie să parcurgă anevoiosul proces ce presupune reîntoarcerea corpului duh la starea pe care a avut-o Primul Om înaintea rebeliunii.

Trebuie însă ţinut seama de încă un aspect la fel de important: aşa cum a fost menţionat, în momentul rebeliunii, Primul Om era doar în faza adolescenţei (sau, poate, chiar a copilăriei). El nu atinsese nici pe departe finele procesului de maturizare al corpului duh. Acest proces poate fi comparat cu cel al unui copil mic, care deşi are trupul perfect din punct de vedere anatomic, trebuie să înveţe să meargă, trebuie să înveţe să vorbească, trebuie să fie educat pas cu pas de către părinţi şi, ulterior, de către profesori la şcoală, pentru a putea trăi în mod autonom. Acesta a fost, de altfel, şi Planul lui Dumnezeu cu oamenii. Dacă Primul Om nu ar fi contactat boala, procesul educării s-ar fi desfăşurat într-un răstimp extrem de scurt. Primul Om abia învăţase să meargă şi să se exprime, atunci când s-a revoltat contra Ordinii cosmice. Pentru a fi răscumpărat păcatul originar (boala contactată în urma răzvrătirii: păcatul originar), urmaşii Primului Om – oamenii – trebuie să refacă procesul. Oamenii trebuie să atingă la un moment dat starea corpului duh al Primului Om dinaintea răzvrătirii.

În momentul în care oamenii vor atinge acest punct, nu înseamnă că sunt, automat, mântuiţi. Încă mai este mult de mers: „Cuvântul din Poveste / Înainte mult mai este„.

În momentul în care oamenii vor atinge starea Primului Om de dinaintea răzvrătirii, înseamnă doar că s-au redresat. Redresarea înseamnă doar reîntoarcerea în punctul zero. Ceea ce s-a petrecut din punctul zero şi până în acest moment este doar rătăcirea drumului şi efortul de a regăsi drumul adevărat. Reveniţi în punctul zero, oamenii trebuie să urmeze procesul educativ pe care, firesc, ar fi trebuit să-l urmeze Primul Omdacă nu s-ar fi răzvrătit. Scopul final al acestui proces corespunde chiar menirii acordate de Dumnezeu oamenilor: de a deveni Preoţi ai Dumnezeului Celui Viu.

Oamenii nu au reuşit însă să se reîntoarcă la punctul zero. În fiecare ciclu al cosmosului a avut loc o răzvrătire. S-ar putea spune că totul a rămas în acea fază incipientă, dar acesta este doar un adevăr spus pe jumătate. În realitate, lucrurile au luat o turnură extrem de nefastă pentru oameni, care au căzut din plan cuantic în plan cuantic, până când au ajuns în lumea materială. Lumea materială, departe de a fi cea mai bună dintre toate lumile posibile, este cea mai de jos lume – este cel mai de jos palier cuantic, dincolo de care nu mai există nimic şi nici nu va mai exista vreodată.

Şi în cel de-al treilea ciclul al cosmosului, după crearea lui Adam despre care aminteşte Vechiul Testament, procesul s-a repetat. Adam a reluat procesul de învăţare din punctul în care s-a oprit Primului Om, ducându-l mult mai departe. Totuşi, nici Adam nu a atins capătul procesului de învăţare. În cel de-a treilea ciclu cosmic, după căderea lui Adam, oamenii, formaţi deja din spirit şi din corp duh, au dobândit un element nou, care este sufletul şi, în final, după apariţia planului cuantic material, au dobândit „veşminte de piele” – trupul material. Înainte de a primi veşminte de piele, s-a format corpul eteric, care este patternul energetic al acestuia.

Într-un fel, se poate spune că, la toţi oamenii din categoria icon hlisa (icon hlisa sunt oamenii care au spirit şi duh, care sunt diferiţi de cei pe car ei-am denumiţi sîmtemi, adică de fiii oamenilor, al cărot unic element transfizic este sufletul) care trăiesc în prezent, în momentul naşterii, se formează o structură sufletească nouă – corpul sufletului, care este un fel de corp duh nou. Având o structură sufletească nouă, la naştere, orice om este tabula rasa. Nu are amintirea existenţelor sale anterioare, aşa cum s-ar fi întâmplat în cazul în care s-ar fi întrupat direct cu corpul duh. De-a lungul existenţei trupeşti, corpul sufletului se manifestă ca un corp duh nou, ce asigură, la rândul său, structurarea corpului fizic, precum şi formarea elementelor aurice exterioare: corpul eteric, emoţional, astral etc. În consecinţă, pe de-o parte, se poate spune cu deplin temei că este vorba despre reîncarnarea unui om cu spirit şi duh, iar de cealaltă parte se poate spune că este vorba despre un suflet nou, apărut chiar în momentul naşterii.

În concluzie, în existenţa materială, omul nu este un corp duh ce transcende existenţele succesive, ci un suflet nou – care este, invariabil, tabula rasa. Oamenii din categoria icon hlisa (despre care este vorba în aceste pagini) au spirit şi corp duh, dar acestea nu se manifestă de-a lungul existenţei în lumea materială. În raport cu trupul material, aceste structuri ale fiinţei umane pur şi simplu dorm. Fără nici o îndoială, ele dorm doar în raport cu trupul material, întrucât pe propriile lor planuri cuantice, sunt conştiente. Ar fi o imensă catastrofă daca, în actualul stadiu evolutiv, spiritul sau corpul duh al unui om s-ar trezi brusc, atâta timp cât omul este prizonier în materie. În afară de faptul că omul în cauză ar manifesta puteri fiinţiale foarte mari şi ar beneficia de o cunoaştere amănunţită a tainelor universului şi, implicit, a trecutului, lucrurile ar putea lua o turnură foarte neplăcută. Nici un corp duh purtător de spirit (care este, în fond, omul adevărat) nu ar suporta existenţa în lumea materială şi ar fi extrem de supărat pe sine însuşi şi pe tot ce există, iar reacţiile sale ar fi extrem de greu de controlat.

Faptul că spiritul, deşi este desăvârşit ca sferă, trebuie să se desăvârşească prin a învăţa să se comporte ca formă umanoidă, are un sens profund, acesta fiind chiar principiul de bază ce stă la temelia Planului lui Dumnezeu. Acest principiu poate fi ilustrat printr-un exemplu din lumea materială. Un om din lumea fizică are, desigur, o formă umanoidă: mâini, picioare etc. Omul este desăvârşit ca formă umanoidă, ştie foarte bine să se folosească de mîini şi de picioare; ştie să meargă, să apuce diferite obiecte etc. De altfel, în primii ani de viaţă, copilul învaţă cum să se comporte în lumea materială. În momentul în care un om învaţă ce trebuie să facă cu trupul său în lumea materială, devine desăvărşit – desigur, în limitele acestei lumi şi ale capacităţilor de manifestare fizică. Dar, în momentul în care i se propune să conducă o maşina, care are o altă formă decât cea umanoidă, omul trebuie să urmeze şcoala de şoferi.

Omul, care este desăvârşit ca trup material sau ca formă umanoidă, devine astfel un simplu învăţăcel în cadrul unei şcoli de şoferi. Maşina, fireşte, nu are o formă umanoidă, iar omul (care are formă umanoidă) trebuie să intre în ea pentru a învăţa să o conducă. Pentru a conduce un autoturism, omul trebuie să înveţe să folosească volanul, diferite pedale şi manete şi, mai ales, trebuie să cunoască regulile de circulaţie. Abia după ce a învăţat să conducă autoturismul şi, evident, după ce a obţinut permisul de conducere, omul se poate aventura pe drumurile publice fără a pune în pericol pe ceilalţi participanţi la trafic. Tot astfel se poate spune despre spirit. Spiritul, care are o formă sferică, i se dă o maşină de formă umanoidă, care este corpul duh, pentru a învăţa să o conducă. Aceasta este Şcoala vieţii.

Problema este că maşina denumită corp duh nu este a omului, în sensul că nu a construit-o el însuşi. Maşina este a lui Dumnezeu (este creaţia lui Dumnezeu) care a împrumutat-o omului, prin intermediul Îngerilor Săi, pentru a se folosi de ea. De-a lungul Şcolii vieţii, spiritul trebuie să înveţe să conducă maşina pusă la dispoziţie de către Dumnezeu, până în momentul în care se va desăvârşi şi va fi capabil să-şi construiască singur o formă umanoidă.

Se poate vorbi aşadar despre două scopuri ale Şcolii vieţii: un scop imediat sau de tranziţie, valabil doar pentru o perioadă de timp şi un scop final. Scopul imediat al Şcolii vieţii este de a instrui spiritele oamenilor, care au formă sferică, să conducă în mod desăvârşit maşina de formă umanoidă (corpul duh), cu respectarea tuturor regulilor de circulaţie (Legile divine). Acest scop imediat este pe cale de a se realiza, aşa cum poate remarca orice om. Şcoala Vieţii este condusă de către Dumnezeu. Există însă şi un scop final al Şcolii vieţii. Sfârşitul Şcolii vieţii corespunde cu returnarea de către om a maşinii care este corpul duh. Returnarea se va face Celui care a împrumutat-o omului: Dumnezeu.

În momentul încheierii Şcolii vieţii, omul nu va mai avea nevoie de o maşină împrumutată, pentru că va fi capabil să-şi construiască singur una. În acele momente de triumf al desăvârşirii, spiritul va deveni capabil să-şi construiască, el însuşi, din propria sa substanţă, o maşină de formă umanoidă. Deocamdată, spiritul, cu de la sine putere, nu îşi poate construi noua maşină. Pentru a o construi, spiritul are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, care-l ajută să ducă la îndeplinire acest deziderat. Procesul de construire al unei noi „maşini” de formă umanoidă poate fi definit în termenii geometriei euclidiene astfel: transformarea formei sferice în formă umanoidă.

S-a spus adesea că sfera este cea mai perfectă formă din tot cosmosul, dar acest fapt este adevărat doar pe jumătate. Această aserţiune se referă doar la trecut şi la prezent, nu însă la viitor. Şi Dumnezeu are un spirit, iar Spiritul lui Dumnezeu are formă sferică. Omul este Chip şi Asemănare de Dumnezeu, spiritul său având aceeaşi formă sferică. Dar, la un moment dat al dezvoltării cosmosului spiritual, Spiritul lui Dumnezeu s-a manifestat în chip desăvârşit ca formă umanoidă. Forma umanoidă a fost găsită plăcută în faţa lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a luat decizia de a transforma forma sferică a spiritului în formă umanoidă.

Din momentul acelei decizii luate de către Dumnezeu, forma cea mai perfectă din tot universul nu a mai fost forma sferică, ci forma umanoidă. De aceea, Tatăl Universului a luat decizia de a se transforma spiritul de formă sferică al omului într-o formă umanoidă. Fireşte, spiritul omului nu este capabil să realizeze singur această înaltă alchimie spirituală. De aceea, Dumnezeu însuşi i-a împrumutat omului corpul duh (sau, prescurtat, duh). Spiritul omului a pătruns în acest purtător al său de formă umanoidă care este corpul duh pentru a învăţa cum să se comporte. În momentul în care spiritul va învăţa să se comporte corespunzător şi să respecte Legile cosmice (regulile de circulaţie), va realiza, în urma unei înalte alchimii aurice şi spirituale, după Modelul Tatălui Ceresc, transformarea sferei în formă umanoidă. Această transformare poate fi descrisă în felul următor: spiritul de formă sferică se va contopi cu duhul de formă umanoidă, îşi va pierde forma sferică şi va dobândi o formă umanoidă. Atunci se va vorbi despre un spirit în formă umanoidă. Această nouă manifestare a spiritului poartă numele de spirit-trup, iar trupul în care se va manifesta poartă numele de trup de diamant.

Toate aceste aspecte se referă, evident, doar la oamenii din categoria icon hlisa, adică la oamenii care au spirit şi corp duh. Totuşi, pentru această categorie de oameni, de aproape 1950 de ani, s-au modificat priorităţile într-un mod aproape radical. Din momentul deschiderii Planului cuantic al Sufletului lui Iisus Hristos, s-a produs o răsturnare a scării valorilor: corpul duh, din element fundamental, a devenit secundar. Centrul de greutate s-a mutat dinspre experienţa acumulată de un corp duh de-a lungul reîncarnărilor succesive spre corpul sufletului, care nu prezintă importanţă decât de-a lungul unei singure existenţe.

Fireşte, se poate pune următoarea întrebare: care este câştigul şi ce se rezolvă ? Răspunsul la această întrebare nu poate să fie decât nuanţat, mai cu seamă pentru faptul că, cel puţin aparent şi într-o primă fază, nu există rezultate palpabile în lumea materială. Din punct de vedere auric, este însă vorba despre ceea ce am putea denumi o alchimie aurică de mare amploare, pe care, în primele faze a creştinismului, nu a înţeles-o nimeni. Grandoarea acestei alchimii aurice nu poate fi înţeleasă decât dacă sunt cunoscute toate datele ecuaţiei. Centrul de greutate s-a mutat dinspre corpul duh spre corpul sufletului datorită faptului că, de-a lungul unui existenţe întrupate în lumea materială, omul este în primul rând un suflet; corpul duh şi spiritul dorm.

De-a lungul unei existenţe întrupate în lumea materială nu contează cine este un om ca duh şi cu spirit, nu contează ce a fost şi ce a făcut în existenţele anterioare, nu contează culoarea corpului duh (poate să fie şi aurie). Chiar dacă, de exemplu, un om a fost un erou în existenţele anterioare, a salvat de nenumărate ori comunităţi întregi de pericole de orice fel sau a participat la nenumărate acţiuni de luptă împotriva întunecimii, toate acestea nu mai au importanţă în actuala existenţă. În actuala existenţă contează doar modul de respectare al Legilor cosmice. Dacă omul respectă Legile cosmosului în actuala existenţă, este rege, dacă nu le respectă este cerşetor, indiferent ce a făcut în întrupările anterioare. Modul de respectare a Legilor cosmosului în actuala existenţă se reflectă la nivelul corpului sufletului. Fiecare încercare din viaţă, pe care omul o trece în mod pozitiv, înseamnă acumularea de Lumină în structura corpului sufletului. Un om care acumulează Lumină în structura corpului sufletului, se poate prezenta cu încredere în faţa lui Dumnezeu, imediat după momentul morţii trupeşti. Cantitatea de Lumină acumulată la nivelul corpului sufletului se măsoară cu mare exactitate în unităţi de măsură specifice. Aceste unităţi de măsură specifice ţin de lumea materială, căci ele sunt acumulate în această lume. Oricât de uimitor ar fi, unităţile prin care se măsoară acumularea Luminii în structura corpului sufletului sunt secundele, minutele şi orele – aşadar sunt unităţi de măsură temporale.

Un suflet de om obişnuit acumulează, de-a lungul unei existenţe în lumea materială, cam 4 minute de Lumină. Oamenii ceva mai virtuoşi acumulează în jur de 12-14 minute, iar cei foarte virtuoşi acumulează aproape 20 de minute de lumină (ceea ce este foarte rar).

După momentul morţii omului în cauză, această cantitate de Lumină se revarsă sau, mai exact spus, este aspirată în corpul duh. Corpul duh, care este un element virusat, acumulează acea Lumină şi se vindecă treptat. Aşadar, de la o existenţă la alta, corpul duh acumulează Lumina obţinută de suflet şi se luminează progresiv, vindecându-se de boala de care suferea: despărţirea de Dumnezeu.

Acesta este motivul pentru care sufletul a devenit, de-a lungul unei existenţe în lumea materială, elementul central al fiinţei umane întrupate; acesta este motivul pentru care este atât de importantă respectarea Legilor cosmosului, Poruncile lui Dumnezeu.

În ceea ce priveşte luminarea sufletului, mai trebuie luat în calcul un element foarte important: credinţa. Credinţa nu este doar un element teoretic (de doctrină), ci un aspect ce ţine de structura corpului sufletului. Omul nu poate crede decât prin intermediul sufletului. Ceea ce înseamnă că credinţa este un element ce aparţine sufletului. În forma sa originară, credinţa este acordată oamenilor în mod direct de către Domnul Iisus Hristos, înainte de prima întrupare în lumea materială. Înaintea primei încarnări, sufletului i se face un fel de „ritual de dăruire„, în care primeşte „sămânţa credinţei direct din mâna lui Iisus Hristos„.

Prin infuzie directă, fiecare om primeşte, filtrată de Iisus Hristos, o energie de un roşu intens, ceea ce constituie un fel de botez în suflet. Această energie roşie intensă se răspândeşte în corpul sufletului ca un artificiu sclipitor. Pentru scurt timp, sufletului i se ia pecetea ochilor, iar omul vorbeşte o limbă necunoscută, reminiscenţă a ceea ce ştia odinioară.

Aflat în faţa lui Iisus Hristos la acest botez în suflet, omul rosteşte nişte cuvinte care ar putea fi rezumate astfel: „Iată, acum eu, stea din stea, văd şi cred că tot ce mi-ai spus le-ai făcut pe toate dintru începuturi„.

Iar Iisus Hristos răspunde: „Athen Tehvit„, adică „Priveşte ce ai crezut„, care are şi sensul „Crezând vei vedea„.

8

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ