KOSMOS – ŞI A FOST PRIMA NOAPTE …

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ„-

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

KOSMOS

12

ŞI A FOST PRIMA NOAPTE …

În Edenul eteric, orice gând, orice sentiment, orice vorbă şi orice faptă a protopărinţilor se materializau rapid, devenind reale la nivelul planului cuantic respectiv. De altfel, Adam avea capacitatea de a crea prin cuvânt, iar cuvântul este manifestarea sonoră a unor stări, sentimente şi gânduri. În acest context, devine evident faptul că orice stare negativă, orice fel de sentimente, gânduri sau vorbe rele din partea protopărinţilor puteau însemna o adevărată catastrofă. În Edenul eteric, protopărinţii nici nu aveau de ce să aibă sentimente sau gânduri rele, datorită faptului că, pe de-o parte, nu aveau de la cine învăţa aşa ceva, iar pe de altă parte, în structura lor aurică nu era loc decât pentru perfecţiune.

Şi totuşi, la un moment dat, după o lungă umblare cu Dumnezeu, în pacea şi perfecţiunea începuturilor, în Edenul eteric s-a produs căderea în păcat a protopărinţilor. Se pare că totul a început de la un sentiment nepotrivit pe care, la un moment dat, l-a avut Eva. Acel sentiment nepotrivit a fost legat de neascultarea poruncilor Domnului Dumnezeu.

Neascultarea poruncilor a avut la bază exercitarea liberului arbitru, pe care atât Adam şi Eva, cât şi toţi oamenii l-au primit de la Dumnezeu. În momentul în care, prin exercitarea liberului arbitru, Eva a avut sentimentul nepotrivit şi a nesocotit poruncile Domnului Dumnezeu, s-a prăbuşit totul.

În momentul în care un om alege ceva potrivit liberului său arbitru, emite o energie pharismah (phar-ismah). Această energie este emisă direct din spiritul omului (creat direct de către Dumnezeu) şi se manifestă printr-un flash energetic. Energia pharismah emisă de oameni este identică, ca funcţionalitate (doar ca funcţionalitate), cu energia pharismah primordială emisă de însuşi Dumnezeu, în momentul creaţiei lumii. Fireşte, nu se poate compara energia emisă de Dumnezeu cu cea emisă de oameni, dar, ca funcţionalitate, sunt asemănătoare.

Aşa cum a fost menţionat, din punctul de vedere al respectării Ordinii cosmice, energia pharismah este de două feluri: luminoasă şi întunecată. În momentul în care un om gândeşte (în inima fiinţei sale care este spiritul) şi acţionează în sens contrar legilor cosmice, emite energii pharismah întunecate. În momentul în care un om gândeşte şi acţionează în conformitate cu Ordinea cosmică, emite energii pharismah luminoase.

Astfel s-au produs evenimentele şi în cazul Evei. În momentul în care a avut un sentiment nepotrivit şi a ales să acţioneze în sensul nerespectării poruncilor (a Ordinii cosmice), la nivelul structurii sale aurice s-a produs o străfulgerare scurtă de energie întunecată, care s-a propagat instantaneu de-a lungul şi de-a latul lumii. Această emisie de energie era diferită ca vibraţie (ca sunet, miros şi culoare) de tot ceea ce era în Eden. Până atunci, nici o trăire negativă nu murdărise Edenul pur şi perfect. Edenul a fost, pur şi simplu, brăzdat de o energie diferită (cu un alt sunet, miros şi culoare) – energia pharismah întunecată emisă de Eva în momentul neascultării poruncilor. Fără nici o îndoială, până în acel moment, la fel ca şi Adam, Eva a emis de multe ori energii pharismah, ca rezultat al exercitării liberului arbitru. În toate acele cazuri, energiile paharismah au fost luminoase, ceea ce înseamnă că erau în acord cu Ordinea cosmosului.

Existenţa energiei pharismah întunecate, care s-a propagat de-a lungul Edenului eteric, a fost cunoscută instantaneu de către Domnul Dumnezeu. Domnul Dumnezeu ştie, moment de moment, ce se petrece în cosmosul Său. Orice perturbare adusă energiei şi substanţei din cosmos este simţită de Dumnezeu, datorită faptului că este vorba despre Creaţia Sa, făcută din propria Sa energie.

Prin emiterea energiilor pharismah întunecate, un om aduce prejudicii atât mediului, cât şi lui Dumnezeu – mai precis „veşmântului” lui Dumnezeu, care este cosmosul. Acţionând împotriva Ordinii cosmice, omul acţionează împotriva creaţiei şi devine „Cel rău”, pentru că acţionează în sensul discontinuităţii, iar în acel moment se rupe de prezentul continuu şi devine trecut. Un astfel de proces s-a produs şi în cazul Evei. După emiterea energiei pharismah de către Eva, Adam a emis, la rândul său, o energie pharismah întunecată. De fapt, Adam s-a lăsat convins de Eva şi a ascultat-o. În acest fel, puterea şi tăria energiei pharismah s-au dublat.

În urma neascultării poruncilor şi implicit a nerespectării Ordinii cosmice de către protopărinţi, existau doar două posibilităţi: fie Dumnezeu permitea infestarea creaţiei Sale perfecte, Edenul, cu energii întunecate; fie elimina orice posibilitate de contaminare prin „izgonirea” oamenilor din Eden. S-a impus de la sine a doua variantă; de fapt, Dumnezeu nu a făcut nimic. Datorită faptului s-au comportat în mod nepotrivit, Adam şi Eva au fost automat expulzaţi din lumea în care trăiau, datorită diferenţei imense de vibraţie.

Deşi au fost, pur şi simplu, expulzaţi din Eden, Adam şi Eva n-au fost „izgoniţi” de către Domnul Dumnezeu. Ei au schimbat instantaneu planul cuantic, datorită faptului că Edenul eteric s-a „dedublat”, formându-se instantaneu un alt plan cuantic, inferior ca vibraţie. Astfel a apărut Pământul material în prima sa întocmire şi, fireşte, planul cuantic material, cel mai de jos plan cuantic.

Planeta sferică formată ca reflectare sau ca dedublare a Edenului eteric poate fi denumită Protopământ, în sensul că nu era atât de materializată ca astăzi (materializarea s-a produs treptat, atingând formele cunoscute astăzi doar după potopul lui Noe). Astfel, Edenul eteric s-a reflectat ca lume materială.

Lumea eterică era permanent luminată de Lumina creaţiei, fluxul de viaţă ce izvora direct din Dumnezeu, astfel că nu avea nevoie de Soare, Lună sau vreo altă sursă exterioară de lumină. Cu atât mai mult cu cât toate întocmirile creaţiei – vegetaţia şi formele de relief – emiteau lumină. Asemănător, trupurile eterice ale protopărinţilor emiteau lumină (precum duhurile actuale ale oamenilor). De asemenea, trupurile spirituale ale îngerilor şi ale spiritelor naturii (ale Fiilor Luminii) emiteau lumină.

Spre deosebire de Edenul eteric, în lumea materială nu se mai manifesta Lumina creaţiei. Deşi, în prima fază a existenţei planului material, plantele şi formele de relief aveau încă o luminozitate interioară, remanentă, ulterior aceasta s-a estompat. Progresiv, trupurile protopărinţilor s-au densificat, astfel că, din acel moment, se poate vorbi despre existenţa trupurilor materiale, care însă nu trebuie confundate cu cele de astăzi.

Când lumea materială, ca rezultat al săvârşirii păcatului originar – neascultarea poruncilor lui Dumnezeu – a fost văduvită de Lumina creaţiei, pe pământ a avut loc prima noapte. Nu exista nimic care să lumineze, nu existau luminători, nu existau stelele.

*

šÎn momentul emiterii energiei pharismah întunecate, Eva nu a fost ispitită de nimeni. De altfel, cum putea pătrunde vreun ispititor în Edenul pur şi perfect ? Între ispititor şi Eden este o diferenţă radicală de energie modulată informaţional. Ispititorul are o vibraţie energetică de o anumită factură – un anumit sunet, un anumit miros şi o anumită lumină (de fapt, o energie întunecată) -, iar Edenul are o vibraţie energetică perfectă, fiind creaţia lui Dumnezeu.

Nici nu au apucat Adam şi Eva să se dezmeticească după emiterea energiilor pharismah întunecate, că răul a şi fost făcut. Emiterea energiilor pharismah l-au făcut atent nu numai pe Domnul Dumnezeu, care ştie în permananţă ceea ce petrece în cosmosul Său, ci şi pe „Cel rău”. De fapt, „Cel rău” (ca aspect generic) are o structură fiinţială identică cu cea a faptei Evei. Nu cu a fiinţei Evei, ci cu a faptei Evei.

Până în acel moment, „Cel rău”, care rezida în haos, în afara Oceanului de lumină, nu avea habar de creaţia unui nou plan cuantic, de existenţa lui Adam sau a Evei. „Cel rău” avea propria sa vibraţie energetică, astfel că era incompatibil cu Edenul eteric, locul în care se aflau protopărinţii. „Cel rău” rătăcea în propria sa stare existenţială nefastă, de cădere în vid, dincolo de barierele de timp ale Oceanului de lumină. „Cel rău” se afla mult prea departe de prezentul continuu. El dormita în trecut – în haos. Abia după emiterea acelei energii pharismah întunecate a Evei, ca un copoi bătrân, „Cel rău” a luat urma energiei pharismah întunecate. Prin aceasta, „Cel rău” a localizat-o pe Eva şi, totodată, a localizat planul cuantic al Edenului – noua lume creată de Dumnezeu în ciclul al treilea. În mod concret, cel care s-a prezentat în Eden, datorită „dârei” energiei pharismah întunecată emisă de Eva, a fost chiar capul tuturor răutăţilor, Shantiah (primul om al primei generaţii), care, de această dată, a devenit ispititor. În spatele său se aflau Hallshithan şi toţi cei care, în ciclurile cosmice anterioare, au devenit „Cel rău”. Ca răspuns la energia pharismah a Evei, la rândul său, „Cel rău” – Shantiah & Co – a emis propria sa pharismah, o energie întunecată numită „rază falsă” sau „lumină falsă” (antilumina), astfel că, din trecutul în care staţionase, a făcut joncţiunea cu prezentul Evei.

Eva, prin emiterea energiei pharismah întunecate, s-a rupt de Dumnezeu şi de prezentul continuu şi a devenit, la rândul ei, trecut. „Cel rău” s-a conectat astfel nu prezentului continuu, care este timpul lui Dumnezeu, ci prezentului Evei, astfel că Raza sa falsă a intersectat nou constituita lume materială.

Localizându-i pe protopărinţi, „Cel rău” a făcut astfel joncţiunea cu locul unde se aflau aceştia. De fapt, prin emiterea Razei întunecate, „Cel rău” a realizat un tunel spaţio-temporal (o gaură de vierme) între locul în care se afla el – haosul situat în afara Oceanului de lumină – şi locul în care se aflau protopărinţii. Punctul în care s-au întâlnit energiile pharismah ale protopărinţilor şi Raza falsă (antilumina) emisă de „Cel rău” este situat chiar în nucleul întunecat al Protopământului – mama tuturor întunecimilor.

Ciocnirea dintre Raza întunecată (Raza falsă; Antilumina) şi energiile pharismah ale protopărinţilor poate fi identificată cu ceea ce astăzi poartă numele de Big Bang – marea explozie/implozie iniţială -, prin care s-a format planul cuantic material. De aceea, tot ce s-a format în urma Big Bang-ului este format, la nivelul contrapărţii energetice, din antilumină (lumină întunecată; o altfel de lumină).

Raza falsă – antilumina – emisă de „Cel rău” a fost, de altfel, prima rază de creaţie din planul material. Ea a fost formată de „Cel rău” în prelungirea energiei pharismah emisă de protopărinţi.

Întregul proces s-a desfăşurat aproape instantaneu, astfel că, în câteva fracţiuni de secundă, a avut loc emiterea energiei pharismah întunecate de către Eva şi, apoi, de către Adam, răspunsul Celui rău prin raza întunecată, „izgonirea” din Edenul eteric, dedublarea acestuia în noul plan cuantic material şi formarea primului nucleu întunecat. Totodată s-a format materia în prima ei stare – un fel de prematerie (protomaterie), care era mai puţin densă decât cea actuală. La nivel energetic, Protopământul a devenit astfel întâia gaură neagră din cosmos, al cărei nucleu reprezenta poarta (interfaţa) prin care ieşea raza ce ducea direct în planurile cuantice ale Celui rău, situate în haos, dincolo de limitele Oceanului de lumină.

Recapitulând procesul, se poate spune că la începutul formării sale, cosmosul material era extrem de mic. El a apărut chiar în momentul făptuirii păcatului de către protopărinţi (emiterii energiilor pharismah întunecate), astfel că era format dintr-o singură planetă, Protopământul, care era copia perfectă a Edenului eteric. Tot spaţiul cosmosului material nou născut era redus aproape la dimensiunile Protopământului. După cum a fost menţionat, limitele Edenului eteric erau situate undeva dincolo de marginile sistemului solar de astăzi. În consecinţă, marginile cosmosului material nou constituit nu erau cu mult mai depărtate.

După apariţia planului cuantic material, văzând cele ce s-au petrecut, protopărinţii s-au căit, au vărsat lacrimi, iar Dumnezeu şi-a întors iarăşi Faţa spre ei. Mediul Protopământului nu era vitalizat de Lumina creaţiei precum Edenul eteric, iar vegetalele au început să moară şi să se reproducă (ceea ce nu era posibil anterior). Totuşi, pentru a salva situaţia, chiar şi în aceste condiţii, Dumnezeu a continuat să infuzeze viaţă divină în nou apărutul plan cuantic, prin intermediul Îngerilor Puri ai Temeliei, care au construit, la nivelul planului cuantic eteric, o structură globulară formată din linii de lumină. Această structură globulară menţine viaţa lumii materiale în lipsa Luminii creaţiei. În condiţiile în care materia a apărut în urma acţiunii Razei false, tot ce exista pe Terra ar fi murit (s-ar fi cristalizat complet) dacă nu ar fi fost susţinut în continuare de către Dumnezeu, prin intermediul celor 21 de Îngeri Puri ai Temeliei.

Existenţa acestei structuri globulare diferenţiază Terra de orice alt corp ceresc. Actualmente, nici un alt corp ceresc din cosmosul material nu are o astfel de structură globulară, susţinută de către Dumnezeu, prin intermediul celor 21 de Îngeri Puri. În consecinţă, pe nici un alt corp ceresc nu există viaţa.

Materia actuală este, de fapt, antilumină (întunecime) cristalizată. Antilumina nu ar putea susţine nici o secundă existenţa unor fiinţe vii. Materia, ca antilumină cristalizată, nu poate produce viaţa. Antilumina este moartea şi depărtarea de Dumnezeu. De aceea, se poate spune că cosmosul material este mort – este format din corpuri cereşti moarte. Cosmosul material este un imens cimitir.

În prima perioadă a existenţei sale, mai precis în primele sale ore de existenţă, pe Protopământ, mediul înconjurător a început să pălească treptat. Totuşi, chiar şi în condiţiile degradării treptate a mediului înconjurător, protopărinţii au putut să-l vadă în continuare pe Dumnezeu şi să vorbească cu el. Abia în acel moment, ei au înţeles ce înseamnă despărţirea de Dumnezeu. Totodată, ei au aflat, expusă chiar de către Dumnezeu, istoria anterioară a cosmosului spiritual, inclusiv apariţia răului în primele două cicluri cosmice. În perioada următoare, „Cel rău” a stabilit mai multe capete de pod în planul cuantic material, prin intermediul altor raze false, devenite raze de creaţie. Procesul s-a produs în două etape.

În prima etapă, noile raze s-au format doar între nucleul întunecat al Terrei şi haos. Toate razele au fost formate în prelungirea energiilor pharismah emise de protopărinţi în lumea materială. Dacă protopărinţii nu ar fi emis în continuare energii pharismah întunecate, razele de creaţie nu s-ar fi format. Energiile pharismah ale protopărinţilor şi, ulterior, ale urmaşilor lor, s-au scurs în haos prin nucleul întunecat. Astfel, nucleul întunecat al Protopământului a devenit poarta spre planul cuantic al Celui rău, situat în afara Oceanului de lumină. În acest mod, „Cel rău”, care este mort, este alimentat în mod continuu cu energie luminoasă din Oceanul de lumină.

În a doua etapă, razele de creaţie s-au reîntors din haos, intersectând iarăşi planul cuantic material. Totuşi, este imposibil ca razele de creaţie să se întoarcă din haos în acelaşi loc din planul cuantic material. Razele de creaţie se reîntorc totdeauna la periferia cosmosului. Aici se impune notată existenţa unei importante legi de funcţionare a cosmosului, care poate fi sintetizată într-o singură frază: ceea ce este aspirat prin nucleu reapare la periferie.

Dacă am schematiza acest proces, am spune că nucleul întunecat al Protopământului este punctul A, iar haosul este punctul B. Astfel, energia pharismah întunecată absorbită în punctul A este atrasă instantaneu în punctul B. Ajunsă în punctul B, energia pharismah întunecată se transformă în rază de creaţie. Din punctul B, raza de creaţie are tendinţa de a se reîntoarce în punctul A, dar nu o poate face în mod direct. Ea nu poate penetra Oceanul de lumină decât pe la periferie. Astfel că raza de creaţie pătrunde în Oceanul de lumină şi, implicit, în cosmosul material, pe la periferie, printr-un nou punct – punctul C. Chiar în punctul C, locul în care raza de creaţie pătrunde pe la periferia cosmosului material, se formează un alt nucleu întunecat – copia celui din punctul A. Din noul nucleu întunecat, din punctul C, raza de creaţie este atrasă prin rezonanţă din nou în punctul A. Astfel se închide circuitul unei raze de creaţie. Apoi circuitul se repetă.

O rază de creaţie are, aşadar, un aspect nemanifestat şi un aspect manifestat. Aspectul nemanifestat porneşte din nucleul întunecat al pământului (punctul A) şi se continuă până în planurile cuantice ale Celui rău – punctul B, haosul. De acolo, raza de creaţie este transmisă la periferia cosmosului material (în punctul C). La reintrarea razei la periferia (circumferinţa) cosmosului material se formează un alt nucleu întunecat. Prin formarea noului nucleu, raza de creaţie devine iarăşi manifestată.

La nivelul planului cuantic material se formează două puncte de convergenţă a energiei: punctul A, care este nucleul Protopământului şi punctul C, care este noul nucleu întunecat. Înstantaneu, între cele două puncte se creează o relaţie de sintonie, fiind formate din aceeaşi energie modulată informaţional. Punctul A atrage punctul C, astfel că raza de creaţie străbate spaţiul cosmic şi pătrunde iarăşi în nucleul pământului. Astfel se naşte un proces de conexiune cu dublu sens (acţiune-retroacţiune) – feedback.

Treptat, la capătul razelor de creaţie s-au format noi şi noi nuclee întunecate, iar din nuclee s-au născut noi găuri negre. Din nucleele noilor găuri negre, razele de creaţie s-au reîntors iarăşi în nucleul întunecat al Protopământului, astfel că circuitul s-a închis.

Acest proces se produce neîncetat, de la formarea planului cuantic material până în ziua de astăzi. Pe măsură ce se formează noi găuri negre, spaţiul se extinde – universul material întră în expansiune cuantică.

8

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ