KOSMOS – ATUNCI S-AU CUNOSCUT …

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ„-

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

KOSMOS

12

ATUNCI S-AU CUNOSCUT …

šÎnainte de formarea planului cuantic material, în Edenul eteric, protopărinţii Adam şi Eva aveau trupuri perfecte, formate din lumină – corpuri duh. De aceea, ei nu aveau nevoie de veşminte. Abia după formarea planului cuantic material, protopărinţii au primit „veşminte de piele” – trupuri materiale. Ca particularitate frapantă, în Edenul eteric, Adam şi Eva aveau ochii lipsiţi de iris. Ochii lor erau formaţi din lumină. Irisul s-a format abia în momentul în care, în lumea fizică nou formată, oamenii au devenit muritori. Irisul este semnul morţii.

După formarea planului cuantic material, în Edenul fizic, Adam şi-a păstrat, în mare, înfăţişarea pe care a avut-o în Edenul eteric. Doar aspectul ochilor s-a modificat. În Edenul fizic, Adam avea ochii albaştri-azur, foarte mari şi profunzi, cu iris şi cristalin. Ochii lui Adam erau mult mai mari şi mai rotunzi decât ai oricărui om din ziua de astăzi, iar sprâncenele erau foarte ample, arcuite ca o boltă desupra ochilor rotunzi. Nasul său era drept, dar vârful era lăsat puţin în jos. Avea faţa ovală, bărbia rotundă şi trupul mlădios, perfect proporţionat.

De-a lungul existenţei sale în lumea materială, Adam a purtat mereu o barbă mică, asemănătoare cu a unui bărbat din ziua de astăzi care nu se bărbiereşte câteva zile. Părul său, foarte lung, era negru ca pana corbului – un negru atât de profund încât nici un fel de vopsea de păr nu-l poate reproduce astăzi. Spre deosebire de urmaşii săi de trup, Adam nu a avut dinţi canini, care nici măcar nu erau prefiguraţi. Dinţii săi erau proporţionaţi în mod desăvârşit, perfect albi. Adam nu a îmbătrânit nicodată, astfel că a păstrat aceleaşi trăsături fizionomice pe toată durata vieţii sale. De-a lungul existenţei sale în planul fizic, Adam a păstrat înfăţişarea unui bărbat de maximum 25 de ani. Când a venit sorocul, Adam şi-a părăsit trupul material în modul cel mai lin cu putinţă. El nu a murit la fel ca ceilalţi oameni; pur şi simplu, el şi-a părăsit trupul material, rămânând în trupul său de lumină.

Eva era puţin mai scundă decât Adam: îi ajungea cam până la lobul urechii. Şi Eva avea părul negru, ceva mai lung decât al lui Adam, pe care-l lega cu o panglică în coadă sau îl răsucea sub formă de coc. Eva avea faţa albă, delicată, cu ochii mari şi rotunzi, de aceeaşi nuanţă cu cei ai lui Adam. Eva avea umerii puţin mai înguşti decât coapsele, picioarele foarte lungi, pieptul ca de adolescentă.

Adam şi Eva au avut câte un singur rând de haine pe toată durata existenţei în planul material: câte o togă lungă, făcută dintr-o singură bucată de material – un fel de ţesătură din elemente vegetale. Se spune că veşmintele protopărinţilor au fost făcute chiar de Domnul Dumnezeu, imediat după apariţia planului material.

Cât timp au trăit în lumea materială, Adam şi Eva nu au călcat pe sol – pluteau, pur şi simplu, deasupra pământului cam la o palmă. Nici măcar nu puteau pătrunde în apă: călcau pe apă. Adam şi Eva nu aveau nevoie să se spele, astfel că nu interacţionau cu apa. Ei se hrăneau doar cu fructe. Trupurile lor emiteau permanent mirosuri florale, extrem de parfumate, de o deosebită delicateţe. Din Eva, mai ales, emanau permanent parfumuri ameţitoare, care erau esenţa tuturor florilor din lumea paradiziacă de la început de ciclu cosmic. De-a lungul întregii lor vieţi trupeşti, Adam şi Eva au vorbit mai mult în şoaptă. Când vorbeau, pe o rază de aproximativ 20 de metri în jur, natura – plantele, arbuştii, florile – vibrau la unison cu ei, ca şi cum semnalul acustic ar fi fost retransmis prin intermediul unor staţii de amplificare, creînd impresia unor sunete polifonice ce veneau din toate părţile. Nu puteau vorbi prea tare, datorită faptului că vocea lor era propagată de natură. Dacă Adam ar fi vorbit mai tare sau ar fi strigat, s-ar fi dezintegrat totul în jur. Când ridica uneori vocea, totul în jurul său începea să vibreze. Adam încă putea porunci naturii; tot ce spunea el, se făptuia de la sine.

Când Adam se mânia în interiorul său (în afară nu s-a mâniat niciodată) – eveniment ce s-a produs mai ales în ultima parte a existenţei sale trupeşti, când urmaşii săi au devenit tot mai răi – totul în faţa sa începea să tremure (nu şi în spatele său, unde nu se întâmpla nimic).

šLa scurt timp după formarea planului cuantic material, Adam şi Eva s-au cunoscut unul pe celălalt din punct de vedere trupesc (sexual).

În planul cuantic material, Adam şi Eva s-au cunoscut pentru prima oară în păcat, fără să fi avut binecuvântarea Domnului Dumnezeu.

Prima naştere a unui om în plan cuantic material s-a realizat în păcat, astfel că a venit la încarnare, ca progenitură a protopărinţilor, prin sintonie, un duh de om care se afla, în acel moment, în planurile cuantice situate în afara Oceanului de lumină, stăpânite de „Cel rău”.

În mod firesc, în urma unirii dintre Adam şi Eva ar fi trebuit să se întrupeze un spirit pur provenit din Lumea fără formă, dar, datorită păcatului protopărinţilor, Poarta Alfa s-a blocat, astfel că s-a întrupat un om din a doua generaţie – cam al 300-lea om din a doua generaţie, care trăise pe planeta Perfer. Numele său este Cain. Cain a fost prima fiinţă omenească născută direct în planul cuantic material.

Faptul că primul fiu al protopărinţilor Adam şi Eva nu a fost un spirit pur, provenit din Lumea fără formă, s-a datorat modului în care a fost conceput – stării părinţilor din momentul împreunării. Ca regulă generală, progenitura care vine la întrupare este în rezonanţă cu natura modului în care s-au împreunat părinţii săi. Progenitura este compatibilă cu natura energiei pharismah emisă de părinţi în momentul concepţiei. În funcţie de respectarea Ordinii cosmice, părinţii au acele progenituri pe care le merită. Acest proces se produce neîncetat, de la Adam şi Eva până în ziua de astăzi. Orice fiinţă omenească este atrasă la întrupare printr-o energie pharismah creată de o pereche din planul material. Energia pharismah este emisă chiar în momentul contactului sexual.

Ca o paranteză, din acest punct de vedere, se poate spune că există două tipuri de contacte sexuale. Primul tip de contact sexual poate fi denumit – deloc eufemistic – contact sexual protejat. Al doilea tip poate fi denumit contact sexual neprotejat.

Contactul sexual protejat este acel contact care se realizează fie sub cupola protectoare a iubirii, fie sub cupola protectoare a instituţiei căsătoriei, ce presupune nu atât actul oficial încheiat în faţa instanţelor laice (în faţa ofiţerului stării civile), cât, mai ales, actul ritual încheiat în faţa instanţelor divine (ceea ce Biserica defineşte drept „Taina sfântă a căsătoriei”).

Când două fiinţe omeneşti se împreunează sexual, emit, fiecare, o energie pharismah. Când se iubesc emit energii modulate informaţional luminoase – pharismah luminoase. În consecinţă, în urma unui astfel de contact sexual vine la întrupare o progenitură compatibilă cu emisia de energie – pharismah luminoasă – emisă în secunda concepţiei.

Acelaşi lucru se produce în urma unui contact sexual realizat sub cupola instituţiei căsătoriei. De fapt, instituţia căsătoriei a apărut doar în momentul în care iubirea a început să pălească în lumea oamenilor, fiind înlocuită cu interesele, calculele financiare sau pasiunea oarbă a partenerilor în cauză.

Contactul sexual neprotejat se produce în orice împrejurare ce nu face parte din cazurile descrise anterior, în care nu există iubire sinceră sau în care partenerii nu s-au unit mai întâi prin taina sfântă a căsătoriei. Când două fiinţe omeneşti se împreunează sexual neprotejat, emit energii pharismah întunecate. În aceste din urmă cazuri, este chemată la întrupare o fiinţă omenească compatibilă energetic cu energia pharismah întunecată emisă în momentul concepţiei.

Astfel, în urma emiterii uneia dintre cele două tipuri de pharismah – luminoasă sau întunecată – este atrasă la întrupare fie o fiinţă omenească bună, fie o fiinţă omenească rea; fie din planul astral (lumea duhurilor), fie din iad. De altfel, mulţi oameni deveniţi părinţi se întreabă de ce Dumnezeu le-a dat un copil incompatibil cu ei, fără a se gândi că nu Dumnezeu a făcut o alegere în locul lor şi că ei înşişi au ales, alegerea făcându-se în momentul emiterii energiilor pharismah; părinţii în cauză au uitat felul în care s-a desfăşurat contactul sexual (protejat sau neprotejat) ce a dus la întruparea copilului şi dau, cel mai adesea, vina pe Dumnezeu pentru nereuşitele lor.

În procesul aducerii la întrupare a unei fiinţe omeneşti, nu contează calitatea părinţilor ca oameni ori ca stare socială, ci doar calitatea actului sexual. Acest aspect este valabil în ziua de astăzi, aşa cum a fost valabil de-a lungul existenţei planului cuantic material, începând de la Adam şi Eva.

Fireşte, pentru protopărinţii Adam şi Eva problema s-a pus într-un mod întrucâtva diferit. Dacă mai aşteptau puţin şi obţineau binecuvântarea de la Domnul Dumnezeu – ceea ce echivala cu unirea lor prin binecuvântare divină -, protopărinţii puteau aduce la întrupare un spirit pur, provenit din Lumea fără formă. Protopărinţii nu au avut însă răbdare, astfel că, alegând în inima lor să se împreuneze înainte de a fi venit sorocul ştiut numai de către Domnul Dumnezeu, au adus la întrupare o fiinţă omenească provenită din haosul controlat de „Cel rău”.

Această fiinţă omenească numită Cain s-a reîncarnat, fiind atrasă chiar de energiile pharismah emise de către protopărinţi în momentul concepţiei.

În momentul împreunării „neprotejate” a protopărinţilor Adam şi Eva şi, ulterior, al naşterii, pentru prima dată, în lumea materială, a unui om provenit direct din lumile Celui rău, din haos, s-a blocat Poarta Alfa, prin care pătrund în circuitul palingeneziei spirite omeneşti pure, astfel că, o lungă perioadă de timp după aceea, nici un spirit pur nu a mai venit la întrupare direct din Lumea fără formă.

Acest fenomen are o explicaţie destul de simplă: nu s-a dorit combinarea, în lumea materială, a spiritelor necoapte, provenite direct din Lumea fără formă, cu spiritele care aveau un stagiu îndelungat în haos. Pe de altă parte, s-a dorit ca oamenii, care veneau la întrupare din haos, să fie aduşi iarăşi pe calea cea bună şi, prin ei, să fie aduse fiinţele îngereşti şi spiritele naturii rebele. Dacă se continua procesul întrupării cu spirite noi venite direct din Lumea fără formă, ceilalţi aveau toate şansele de a rămâne blocaţi în haos pentru eternitate. Dacă nu mai era posibil ca Cei răzvrătiţi să se alipească direct prezentului continuu – Timpul lui Dumnezeu -, măcar trebuiau să se alipească prezentului oamenilor din lumea materială.

În momentul concepţiei (nu al naşterii) lui Cain, cosmosul material era extrem de mic. El apăruse puţin mai înainte, chiar în momentul făptuirii păcatului de către protopărinţi, astfel că era format dintr-o singură planetă, Protopământul, care era copia perfectă a Edenului eteric. Duhul lui Cain a venit la întrupare de-a lungul razei de creaţie deja formate în momentul apariţiei planului cuantic material. Procesul întrupării lui Cain a fost următorul: în momentul concepţiei, protopărinţii au emis o energie pharismah întunecată, care a fost aspirată de nucleul pământului, care reprezintă poarta de intrare în culoarul ce duce spre planul cuantic al Celui rău, haosul, situat în afara Oceanului de lumină. Energia pharismah întunecată a atras la întrupare, din haos, o fiinţă omenească de aceeaşi calitate (compatibilă ca sunet, miros şi lumină cu actul împreunării în păcat). În momentul naşterii, Cain a venit la întrupare pe raza de creaţie deja formată. Este imposibil ca o astfel de rază să se întoarcă din haos în acelaşi loc din planul cuantic material. Raza se reîntoarce totdeauna la periferia cosmosului. Ceea ce este aspirat prin nucleu reapare la periferie. Astfel, duhul lui Cain a evadat din haos, a urmat raza de creaţie şi a penetrat planurile cuantice pe la periferie.

La periferie era deja formată o gaură neagră – care nu este altceva decât o poartă. Această gaură neagră se afla, pe atunci, chiar în vecinătatea pământului. Duhul lui Cain a penetrat gaura neagră şi a urmat raza de creaţie pe la suprafaţa planului cuantic material, până în pântecele Evei. Astfel s-a închis circuitul razei de creaţie.

O perioadă de timp, în lumea materială au existat doar trei fiinţe omeneşti: Adam, Eva şi Cain. De-a lungul acestei perioade de timp, Adam, Eva şi Cain au putut să-l vadă în continuare pe Dumnezeu şi să vorbească cu el – să umble cu el.

În momentul în care Cain şi-a dat seama cine este el şi de unde a venit – că este un om din a doua generaţie care aderase cândva la tabăra Celui rău -, i s-au deschis ochii şi a înţeles Adevărul. În momentul în care a conştientizat toate aceste aspecte, s-a produs un fenomen uluitor. Cain a emis o energie pharismah luminoasă, care a urmat traseul primei energii pharismah emisă de protopărinţi. Spre deosebire de energia pharismah emisă de Eva, cea a lui Cain a fost mult mai luminoasă.

Energia pharismah luminoasă, emisă de către Cain în momentul conştientizării Adevărului, s-a propagat de-a lungul vechii raze de creaţie, a fost aspirată de nucleul întunecat al pământului, a străbătut Oceanul de lumină până în haos, iar de acolo s-a reîntors pe la periferia cosmosului. Ea a penetrat planul cuantic material chiar în nucleul acelei prime găuri negre situată în vecinătatea Protopământului (punctul C), pentru a se reîntoarce la emitent. În momentul în care energia pharismah a atins nucleul punctului C, din întunecată, gaura neagră a început să emită lumină, devenind un Soare. Acesta a fost procesul formării primului Soare – care a fost chiar Soarele sistemului nostru solar.

Fireşte, nu Cain, cu de la sine putere, a creat Soarele, ci procesele energetice desfăşurate între planul cuantic material şi nivelele profunde ale haosului, ca interacţiune de sunet, miros şi lumină. Procesul a fost însă simultan. Orice modificare produsă de un om la suprafaţa globului fizic se repercutează atât la nivelul cosmosului, care reprezintă “cerurile mari”, cât şi la nivelul aurei, care reprezintă “cerurile mici”.

În momentul formării Soarelui fizic, planul cuantic material s-a extins: a avut loc o expansiune de spaţiu. Soarele s-a depărtat de Protopământ până la o distanţă convenabilă, iar pământul s-a comprimat – a devenit mai mic decât era înainte.

După o scurtă perioadă, s-a născut al doilea copil al protopărinţilor. Al doilea copil a fost Abel, care s-a născut în condiţii mult mai bune decât Cain. Abel s-a născut sub semnul căinţei protopărinţilor, dar a fost un spirit venit tot din haosul situat dincolo de limitele Oceanului de lumină. Abel a venit la întrupare tot pe raza de creaţie creată la începuturi. Însă, de această dată, la periferia cosmosului, în punctul C, nu mai exista o poartă întunecată, ci o poartă luminoasă – Soarele. Traseul întrupării lui Abel a fost următorul: impulsul (energia pharismah) venit de la protopărinţi a chemat la întrupare un om primordial din grupa a doua de corpuri duh, care trăise cândva pe Perfer (Cain a fost din grupa întâi). La fel ca şi Cain, când a crescut, Abel a aflat Adevărul spus de însuşi Domnul Dumnezeu. Aflând Adevărul, Abel s-a luminat, astfel că a devenit luminos. Trebuie spus că atât Abel, cât şi Cain, la fel ca mulţi dintre oamenii care s-au întrupat ulterior direct din haos, nu au fost oameni răi în sensul strict al cuvântului. În ciclul al doilea, ei au ajuns în lumea Celui rău ca victime, nu ca făptuitori direcţi ai răului. Ei au fost minţiţi, la fel ca mulţi oameni de astăzi, de adevăraţii făptuitori ai răului.

Datorită împreunării protopărinţilor în păcat s-a blocat Poarta Alfa; nici un spirit pur nu a mai venit în lumea materială de-a lungul ciclului al treilea. În schimb, au început să se întrupeze oamenii ţinuţi captivi în haos de „Cel rău”. Aceştia au populat pământul în prima parte a celui de-al treilea ciclu al cosmosului. Planul de bătaie, ticluit de Adam, Eva, Cain şi Abel era foarte simplu: voiau să cheme la întrupare (prin emiterea în momentul concepţiei a unor energii pharismah) cât mai mulţi oameni din lumile Celui rău, din haos, pentru ca aceştia să afle Adevărul în lumea materială. Fiind educaţi în mod corespunzător, aflând Adevărul, oamenii se luminau. Astfel, „Cel rău” pierdea bătălia în planul cuantic material.

Urmaşii de trup ai protopărinţilor n-au mai venit în lumea materială de-a lungul primei raze de creaţie, care deja devenise luminoasă datorită conştientizării Adevărului de către Cain, ci de-a lungul altor raze. Cu cât s-au înmulţit razele de creaţie, cu atât s-au întrupat mai mulţi oameni din haos. Concomitent, după acelaşi proces, au apărut mai multe găuri negre în cosmos.

Treptat, oamenii s-au împărţit în linii principale de descendenţi, astfel că fiecare linie de descendenţi şi-a format o rază proprie de creaţie, de-a lungul căreia să se întrupeze. În momentul în care, întrupaţi fiind în lumea materială şi fiind educaţi potrivit planului protopărinţilor, duhurile oamenilor proveniţi din haos aflau Adevărul, şi se luminau. Luminarea acestor duhuri de oameni a avut un corespondent macrocosmic: găurile negre au început să lumineze. În momentul în care o gaură neagră se lumina, trecând astfel de la întuneric la lumină, se năştea o stea (un soare). Cu cât s-a înmulţit numărul stelelor (luminătorilor), spaţiul s-a expandat, iar pământul fizic, planeta mamă, s-a comprimat. Stelele, luminătorii, se depărtau proporţional de pământ, pe măsură ce oamenii se luminau în lumea materială. Astfel, cosmosul a intrat în expansiune cuantică. Procesul continuă şi în ziua de astăzi.

Tot ce se petrece la nivelul pământului fizic, ca emisii de energii pharismah, este reflectat la nivelul macrocosmosului. Acesta este de altfel, motivul pentru care, potrivit Vechiului Testament, luminătorii (Soarele şi Luna) n-au apărut pe firmament decât în ziua a patra a creaţiei, în timp ce Lumina a apărut în ziua întâi.

Într-un fel, se poate spune că oamenii proveniţi din haos, vin, de fapt, din stele. Ei vin de-a lungul razelor de creaţie, sub formă de duh, pentru a se naşte prin femeie. Parcurgerea acestui traseu imens, care face o buclă ce are la un capăt haosul, iar la celălalt capăt nucleul întunecat al pământului se realizează nu în mii şi mii de ani-lumină, ci instantaneu. Tot astfel se propagă şi energiile pharismah.

Procesul transformării corpurilor cereşti este dinspre întuneric spre lumină. Găurile negre au tendinţa de a absorbi Lumina şi de a deveni nebuloase, nebuloasele nasc sori, iar sorii nasc planete. Uimitor este însă faptul că, în ziua de astăzi, sorii încep să cam dispară. Mai întâi devin supernove, apoi explodează. Particulele lor luminoase sunt apoi absorbite de alte găuri negre, care se luminează într-un proces ciclic. Acest fapt se datorează înţelepţirii treptate a oamenilor din lumea materială, care află Adevărul şi se luminează. Cu cât se luminează mai mulţi oameni în lumea materială, cu atât apar mai mulţi sori în cosmosul material. Cu alte cuvinte, oamenii spiritualizează materia.

8

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ