KOSMOS – SEMINŢIA CEA REA

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ„-

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

KOSMOS

12

SEMINŢIA CEA REA

Începutul decăderii œ

Urmaşii protopărinţilor, aduşi la viaţă prin încrucişarea principalelor linii genealogice, au căzut destul de rapid în mrejele Celui rău. Cu fiecare faptă rea, în dezacord cu Planul lui Dumnezeu, urmaşii de trup ai protopărinţilor s-au depărtat de Dumnezeu şi de prezentul continuu, pentru a se înfunda în trecut, chemând la viaţă amintirea.

Pe măsură ce faptele rele s-au acumulat, iar karma cosmosului fizic a devenit tot mai întunecată, mediul fizic (clădit pe fundamentul vechilor Întocmiri) a cunoscut o tendinţă din ce în ce mai accentuată de materializare. Au apărut elemente chimice noi, care au conferit materiei primare o doză accentuată de densificare. Concomitent, pe fondul modificărilor mediului, oamenii de pe toată suprafaţa pământului s-au reunit în primele comunităţi.

Iniţial, răul a făcut breşe prin intermediul acelor oameni care au dorit – şi chiar le-a plăcut – să-i stăpânească pe ceilalţi. Oamenii din această categorie au manifestat, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, atributele Celui rău. Ei au devenit sămânţa cea rea (sămânţa cea rea). Prin emisiile energiilor pharismah întunecate, aceşti oameni au creat noi raze de creaţie între lumea materială şi haos, acolo unde era sălaşul Celui Rău.

Oamenii din sămânţa cea rea s-au comportat precum un virus într-un organism sănătos. La început timid, apoi din ce în ce mai îndrăzneţ, ei s-au manifestat negativ în două direcţii principale. Prima direcţie de acţiune a constat în distrugerea armoniei naturale dintre oameni – cu accentul pe distrugerea raporturilor armonioase dintre bărbaţi şi femei. A doua direcţie de acţiune a constat în distrugerea mediului paradiziac creat de către Dumnezeu, în aşa fel încât oamenii să nu mai găsească hrană din abundenţă. Cele două modalităţi de acţiune ale oamenilor din sămânţa cea rea au fost puse în practică într-un răstimp extrem de scurt, pe fondul ingenuităţii majorităţii oamenilor din acele timpuri. Oamenii ce formau marea masă erau extrem de naivi; nu auziseră despre astfel de modalităţi de acţiune şi nu aveau amintiri în acest sens – nu existau, în memoria lor, evenimente compatibile.

Distrugerea armoniei dintre oameni s-a bazat, în primul rând, pe ruperea armoniei naturale dintre bărbaţi şi femei. Femeia era considerată strălucirea – sau lumina – bărbatului, parte (coastă) ruptă din el. Între bărbat şi femeie exista o relaţie de comuniune perfectă, astfel că familia, ca rezultat al unirii lor, nu umbrea în nici un fel perfecţiunea creaţiei lui Dumnezeu. La început, doar Adam, care îndeplinea funcţia de Preot al lui Dumnezeu, a avut autorizarea (primită direct de la Dumnezeu) de a conduce comunitatea nou constituită, iar spusele sale erau considerate legi sau porunci. Totodată, tinerii se prezentau în faţa sa şi primeau binecuvântarea înainte de a se uni trupeşte, ceea ce echivala cu ritualul de căsătorie din ziua de astăzi.

În epocile următoare, când liniile genealogice s-au răspândit pe suprafaţa pământului, cel mai bătrân din grup, întâiul născut, a dobândit, în mod natural, autorizarea de a porunci grupului şi de a uni tinerii care doreau să rămână împreună. Cel mai bătrân avea dreptul natural de a conduce comunitatea. El avea autorizarea de a uni un bărbat şi o femeie, iar ceea ce unea el nu mai putea fi rupt de nimeni.

Împreunarea dintre un bărbat şi o femeie era considerată o taină sfântă, lăsată de către Dumnezeu oamenilor, prin intermediul primului om, Adam. Nimănui nu-i trecea prin cap să facă altceva şi nici nu exista un precedent în acest sens. Astfel, progeniturile care veneau la întrupare erau relativ compatibile cu părinţii. În momentul concepţiei, părinţii emiteau energii pharismah relativ luminoase – atât de luminoase cât se putea în nou constituita lume materială. Datorită faptului că Poarta Alfa era închisă, energiile pharismah erau absorbite în nucleul pământului şi se transformau în raze de creaţie ce aducea la întrupare, din haos, fiinţe omeneşti din generaţiile anterioare. Fiinţele omeneşti se întrupau în lumea materială direct din haos, dar la maturitate aflau Adevărul, în urma unei educaţii adecvate. Educaţia lor în lumea materială corespundea planului conceput de către protopărinţi.

Atât protopărinţii Adam şi Eva, cât şi primii lor urmaşi, urmăreau salvarea a cât mai multor fiinţe omeneşti din haos. În prima fază, planul urmărea aducerea la întrupare a oamenilor care, în ciclurile cosmice anterioare, au fost victime ale Celui rău. În a doua fază, planul urmărea aducerea la întrupare a oamenilor care, în ciclurile cosmice anterioare, au aderat conştient la „Cel rău”, devenind sămânţa cea rea. În urma unei educaţii atente, la maturitate, oamenii ce formau sămânţa cea rea urmau să afle şi ei Adevărul şi să treacă de partea Luminii.

Însă, în momentul în care, în lumea materială, perechile au ales să se împreuneze în afara procedurii de binecuvântare din partea celui mai vârstnic, care îndeplinea funcţia de Preot al lui Dumnezeu, s-a format o discontinuitate în lanţul naşterilor: s-au născut, înainte de sorocul prevăzut în planul protopărinţilor, fiinţe omeneşti care, în ciclurile cosmice anterioare, au format sămânţa cea rea.

Devenind reprezentanţii direcţi ai Celui rău în planul material, oamenii din sămânţa cea rea au avut, la rândul lor, progenituri compatibile cu ei. În scurt timp, toate comunităţile de pe cuprinsul pământului au fost virusate de oameni din sămânţa cea rea. Din nefericire, planul îndrăzneţ conceput de către protopărinţi la îndemnul lui Dumnezeu, de salvare a celor din haos, a eşuat. Întrupându-se în lumea materială înainte de termen, oamenii din sămânţa cea rea au pus capăt epocii de abundenţă, prin distrugerea creaţiei lui Dumnezeu. De fapt, prima caracteristică a celor răi este distrugerea, indiferent sub ce formă o manifestă. Ei au început prin a distruge livezile cu pomi fructiferi şi grădinile cu plante comestibile, lipsind marea masă a oamenilor de hrană. Apoi, au construit primele îngrădiri, punând gard în jurul propriilor surse de hrană – în jurul propriilor livezi şi grădini.

Nu după mult timp, a urmat o nouă etapă a ofensivei răului. Fiind lipsiţi de surse suficiente de hrană, bărbaţii şi-au pierdut strălucirile – femeile -, care au ales ceea ce este mai comod: să-i urmeze pe cei din sămânţa cea rea şi să se împreuneze cu ei, în afara binecuvântării conducătorului comunităţii. Astfel a început epoca sclavagistă, iar epoca abundenţei – Evul de aur sau Veacul fericit – a luat sfârşit.

Epoca sclavagistă a continuat neîncetat de-a lungul celui de-al treilea ciclu, apoi de-a lungul celui de-al patrulea şi continuă şi în ziua de astăzi. Ea nu s-a încheiat. S-au schimbat doar formele de manifestare. Oamenii, altădată buni şi fericiţi, care-şi ofereau în dar, unii altora, fructe şi legume, s-au schimbat peste noapte. Au apărut lăcomia, batjocura, crima – principalele caracteristici ale Celui rău. Datorită energiilor pharismah întunecate emise de oameni, ceea ce s-a petrecut la suprafaţa lumii materiale a fost aspirat în centru – în nucleul întunecat – şi a reapărut la periferie.

Când circuitul s-a închis, lumea materială a cunoscut un proces rapid de densificare, vegetalele au început să se modifice, au apărut plantele otrăvitoare, clima s-a modificat, solul a devenit arid în diferite locuri etc – într-un cuvânt, răul s-a infuzat în natură.

š Creaţia fals㠜

În prima perioadă a existenţei planului cuantic material, îngerii din ierarhia Fiilor luminii se manifestau în lumea materială şi vorbeau, faţă în faţă, cu oamenii.

Precum Fiii Luminii se manifestau în trupurile lor de lumină, tot astfel Fiii întunericului – fiinţele Dree şi Lorehh – au dobândit capacitatea de a se manifesta în trupurile lor energetice la nivelul lumii materiale. Atât Fiii Luminii, cât şi Fiii întunericului erau observaţi de toţi oamenii întrupaţi. Dacă îngerii din ierarhia Fiilor Luminii (inclusiv spiritele naturii bune) se puteau manifesta direct, cei din ierarhia Fiilor întunericului (Lorehh şi Dree) se manifestau doar de-a lungul razelor de creaţie.

Fiinţele Lorehh şi Dree locuiau în haos, dar nu puteau pătrunde în lumea materială decât de-a lungul razelor de creaţie deschise de oamenii întrupaţi. Pentru ei, nu exista decât o singură cale de a pătrunde în lumea materială: prin razele de creaţie.

De câte ori un om întrupat era sfătuit, direct, de către un spirit bun al naturii sau de către un înger din ierarhia Fiilor luminii cu privire la un subiect, se înfiinţa, în partea opusă, şi un Fiu al întunericului: Lorehh sau Dree. În momentul în care se manifesta îngerul, apărea şi reprezentantul Celui rău, care-l sfătuia pe om să facă ceea ce-i place şi să nu asculte de înger, care „vrea să-i strice plăcerea”. Astfel, alături de oameni se manifestau atât fiinţele luminii, cât şi cele ale întunericului.

În planul cuantic material, fiinţele Dree şi Lorehh s-au manifestat progresiv, fiind chemate de energiile pharismah întunecate emise de oamenii din lumea materială. Cu cât oamenii din lumea materială au făptuit acte mai grave, depărtându-se de Ordinea cosmică, cu atât au chemat fiinţe ale întunericului mai puternice, a căror rază de acţiune şi influenţă era mai mare. În prima perioadă de timp au fost chemate la existenţă, direct din haos, fiinţe Dree şi Lorehh destul de mici ca putere şi tărie – cu grade mici pe scara ierarhică. Primele fiinţe întunecate venite din haos, de-a lungul razelor de creaţie, au fost spirite ale naturii întunecate de tip Lorehh, pe care le putem denumi „ale putreziciunii naturii” sau Lorehh ale aspectului eteric (care erau de pământ, de apă, de foc şi de aer, în funcţie de elementul în care se manifestau) – pe scurt, fiinţe Lorehh eterice. Fiinţele Lorehh eterice sunt acele spirite ale naturii care, înainte de rebeliune, aveau misiunea de a se îngriji de buna funcţionare a naturii – menţinerea naturii în stare vie (natura lipsită de putreziciune). După rebeliune, aceste fiinţe au devenit opusul a ceea ce au fost; au devenit spirite ale naturii care aduc putreziciunea naturii. În urma activităţii oamenilor în lumea materială, ele au silit spiritele bune ale naturii (spiritele bune ale naturii sunt denumite zaurdari) să plece din natură şi s-au instalat în locul lor; în momentul în care a plecat un spirit bun al naturii, a cărui menire este de a asigura perpetuarea creaţiei, a intervenit un spirit rebel al naturii – Lorehh. Astfel, întunericul a luat locul Luminii.

Pe atunci, majoritatea oamenilor aveau o ingenuitate compatibilă cu a copiilor de astăzi. Tot ce era strălucitor, le stârnea bucuria şi entuziasmul, astfel că nu a fost prea greu să fie amăgiţi de fiinţele Lorehh eterice. Pe măsură ce tot mai mulţi oameni au fost amăgiţi de fiinţele Lorehh eterice, răul s-a infuzat în natură, iar mediul s-a modificat. Creaţia perfectă a lui Dumnezeu a început să dispară, iar zaurdarii (spiritele bune ale naturii) s-au retras, datorită faptului că nu mai corespundeau energetic cu noul mediu. Astfel, mediul s-a metamorfozat – a apărut o natură ce presupunea moartea şi putreziciunea.

Când natura a cunoscut o degradare accentuată, fiinţele Lorehh eterice s-au înfăţişat oamenilor drept „salvatori”. Ele au cerut oamenilor să facă “după cuvântul lor” şi să fie proclamate drept conducători, iar oamenii şi-au dat acceptul, la fel cum, în ziua de astăzi, în cadrul unor alegeri “democratice”, oamenii îşi dau votul unui singur om, lăsându-şi destinul în mâinile acestuia. În schimbul acestui troc, fiinţele Lorehh eterice au creat adevărate zone paradiziace artificiale ce se inserau ca nişte enclave în mediul, pe cale de a se degrada, al pământului fizic. Astfel, pe suprafaţa pământului au apărut nenumărate enclave paradiziace artificiale.

Fermecaţi de noua creaţie, oamenii s-au strâns în nou înfiinţatele paradisuri artificiale care, la început, nu erau mai mari ca un stadion de fotbal. Aderând la noul tip de paradis, oamenii au devenit sclavi în toată regula. În momentul în care aderau la noua comunitate, oamenii primeau o pecete aurică (un semn), pe care o putem numi pecete luciferică. Ea era aplicată la nivelul structurii aurice şi fizice, în cadrul unui ritual de „înfrăţire”, ca semn al supunerii omului în faţa unei fiinţe Lorehh eterice.

Astăzi, astfel de semne poartă numele de tatuaje şi au acelaşi rol; majoritatea tatuajelor din ziua de astăzi sunt semne luciferice, ce aduc sclavia spirituală, aurică, energetică, mentală, emoţională şi trupească persoanelor care acceptă astfel de însemne pe pielea lor.

O fiinţă Lorehh eterică nu avea capacitatea de a crea, prin propria sa putere, o zonă paradiziacă. Pentru a crea în mod artifical o zonă paradiziacă, fiinţa Lorehh trebuia să preia puterea (energia) oamenilor. Lorehh putea doar să canalizeze energia preluată de la oameni, nu să emită energie proprie. Puterea (energia) era preluată de la oameni în urma ritualurilor de „înfrăţire”, ce presupuneau aplicarea peceţilor luciferice.

Când oamenii au fost de acord cu propunerea fiinţei întunecate, au emis, invariabil, şi o energie pharismah întunecată, care a urmat traseul cunoscut: a fost absorbită prin centru pentru a reapărea la periferie. Cu fiecare pharismah întunecată, se amplifica cumulul de energie preluat de la oameni, iar puterea fiinţei Lorehh creştea în mod proporţional.

Fiinţele Lorehh se adresau oamenilor cam în felul următor: „După cum vedeţi, în jurul vostru natura se deteriorează; în curând nu o să mai aveţi hrană. O să îmbătrâniţi foarte rapid şi, în final, o să muriţi. Dar eu vă voi salva. Veniţi aşadar în paradisul creat de mine; cu cât veţi veni mai mulţi, cu atât paradisul va fi mai amplu şi mai vast, iar hrana va fi din abundenţă. Trupurile voastre nu vor îmbătrâni şi nu veţi mai gusta moartea„. Ceea ce spunea un Lorehh se adeverea până în cele mai mici amănunte. Minciuna consta, fireşte, în faptul că fiinţele Lorehh eterice îşi arogau o putere ce nu era a lor. Puterea şi energia erau ale oamenilor.

Din marea masă a celor mulţi, fiinţa Lorehh îşi alegea un om, care era proclamat drept conducător şi reprezentant al său. Ales cu grijă, acel om făcea parte, cel mai adesea, din sămânţa cea rea. Acest om devenea astfel canalul prin care puterea şi energia erau preluate de la ceilalţi membri ai comunităţii. Omul în cauză devenea un “iniţiat” al fiinţelor întunecate.

În cadrul enclavei paradiziace avea loc o creaţie artificială – o creaţie falsă -, care copia adevărata creaţie a lui Dumnezeu. În enclava paradiziacă artificială, hrana se găsea din abundenţă, iar trupurile oamenilor nu îmbătrâneau, fiind permanent susţinute prin racolarea de noi membri, care furnizau energie suplimentară. Când un membru al comunităţii voia un nou fel de pom fructifer, care să producă fructe cu un anumit gust, nu era nici o problemă: se crea special pentru el acel pom fructifer. Totul părea o joacă de copii: oamenii-copii cereau să se realizeze diferite elemente vegetale, plăcute la vedere şi bune la gust, care se realizau prin grija conducătorului uman şi a fiinţei Lorehh.

Paralel cu acest proces, la oameni s-a format pentru prima oară sentimentul proprietăţii: „copacul meu preferat, unde mă odihnesc doar eu„, „fructele mele cele gustoase, mai gustoase decât ale tale, pe care nu le mănânc decât eu” etc. Anterior acestui moment, sentimentul proprietăţii nu exista.

Problema devenea cu adevărat serioasă doar în momentul în care oamenii părăseau, la început tot în joacă, habitatul stabilit – enclava stăpânită de fiinţa Lorehh. În afara habitatului se petrecea un eveniment cumplit: oamenii nu mai găseau hrană, trupurile lor tindeau să îmbătrânească rapid; nu o dată, survenea moartea instantanee. În aceste condiţii, fiinţele Lorehh – sau după caz, conducătorul din sămânţa cea rea – avertiza „norodul” să nu se mai aventureze în afara habitatului, în „haos”, acolo unde veghea „duşmanul”. Fireşte, speriat de cele petrecute, norodul rămânea cuminte în habitatul unde avea toate cele trebuincioase unui trai îndestulat. Acesta a fost „scenariul” după care mare parte din creaţia adevărată a lui Dumnezeu a pălit, iar natura şi-a pierdut caracteristicile edenice originare. În locul ei, au fost construite zonele pseudoparadiziace în care totul se perpetua în condiţii artificiale. Toate aceste zone au fost constituite în urma înfrăţirii nefireşti a oamenilor cu fiinţele Lorehh eterice. Fiinţele Lorehh nu au făcut altceva decât să transforme energiile naturale ale oamenilor şi să „formateze” (dacă ne este permisă folosirea unui astfel de termen) pseudoparadisuri magice. Cu cât aderau mai mulţi oameni, cu atât puterea şi tăria unei fiinţe Lorehh devenea mai mare, iar enclava se mărea.

Prima consecinţă a acestor acţiuni potrivnice Ordinii cosmice a fost despărţirea oamenilor de adevăratul Dumnezeu – Dumnezeu Unicul, Creatorul cerului şi al pământului. În locul Său s-au manifestat o mulţime de zeişori – dumnezei falşi -, care s-au erijat în creatori şi stăpâni ai unui teritoriu. A doua consecinţă a fost despărţirea omului de om; oamenii s-au diferenţiat social, în funcţie de peceţile aurice. A treia consecinţă a fost înstrăinarea omului de natură.

š 8

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ