IN MEMORIAM: GEORGE GĂNESCU – KNOCK-OUT

În memoria tatălui meu,

scriitorul

George Gănescu

(16.05. 1936-18.11. 2015)

IMG_20160321_0016

KNOCK-OUT

IMG_20160321_0020

Lumina albă a zilei, vecinătatea liniştitoare a cas­tanului înverzit îl întâmpinară pe Zahan încă din primele momente ale deşteptării sale. Clipi repede şi sări din pat pentru a deschide larg fereastra. Se opri în faţa oglinzii şi făcu câteva mişcări de înviorare, apoi îşi frecă braţele şi pieptul cu un prosop uscat. Părul rebel, imaginea cam aburită îl făcură să-şi rânjească; un rânjet de verificare a danturii, vechi reflex izvorît din primele bătăi cu pumnii goi, reflex statornicit de pe vremea încăierărilor, când loviturile îl făceau să-şi întindă buzele până la dezvelirea dinţilor albi, vârtos înfipţi în gingii. In timp ce se îmbrăca, îşi aminti de primul său meci oficial, cu murmurul acela nedefinit, zumzet neliniştitor. Atunci îşi strânsese pumnii bandajaţi, se prefăcuse că le încearcă supleţea unul în palma celuilalt; din colţul ringului, vedea doar câteva chipuri, unul parcă se strâmba la el sau poate zâmbea, îl privea insistent, avea un nas borcănat şi obraji roşii, congestionaţi, la un moment dat crezuse că-l aude pe tip strigându-i ceva, un „ţi-ne-te bine, băiete!”, dar nu era tocmai sigur; în momentele acelea simţea în stomac o greaţă care-i urca spre gîtlej, ceva ca un nod în cerul gurii ce-i da o uscăciune enervantă. Aproape că se văzuse vomând dar, fireşte, fusese o impresie trecătoare, câteva clipe mai târziu se afla la mijlocul ringului, arbitrul îl apu­case amical de braţ ca pe un vechi prieten întîlnit într-o sală de aşteptare; nu prea auzise ce-i spune, de partea cealaltă se afla primul său adversar în meci public. Era mai scund decât el, însă mai spătos şi avea o uitătură agresivă – sprâncene învolburate, bine strânse spre ochi. Privea rece şi dur, Zahan pre­ferase să-şi ridice atenţia mai sus. Abia îşi dăduse seama când adversarul acesta îi întinsese mănuşile, meciul începuse fără ca podeaua să se prăbuşească imediat, asta se întâmplase mai târziu, prin repriza a doua. Recepţionase atunci o laterală la bărbie, se des­coperise stând într-un genunchi şi privind buimac la nişte indivizi care se tot agitau, de parcă ei erau aceia care primiseră lovitura. În repriza secundă, i se pă­ruse că mănuşa adversarului zboară în spatele său sau în sus, undeva spre plafon; fusese a doua cădere numai că de data asta capul i se limpezise instanta­neu, îşi simţise mâiniile uşoare şi nerăbdătoare, ata­case brusc, tocmai când celălalt, încredinţat de propria-i superioritate – sau poate convins că Zahan se menţinea pe verticală doar aşa, de formă, în vir­tutea unei încăpăţânări inexplicabile -, îşi lăsase garda prea jos. Zahan lovise fulgerător de câteva ori. Şi asta fusese tot, adică sfârşitul meciului, adversarul se aplecase printre corzi, se chircise acolo ca un nevolnic lovit de crampe în plin public. Ceva mai târ­ziu, Zahan îşi auzise numele rostit de arbitru şi bra­ţul ridicat în sus şi capetele acelea indistincte care-l ovaţionau.

…In timp ce se îmbrăca se gândea la toate acestea. Îi plăcea să-şi reamintească de un meci sau altul, îl dădeau forţa necesară să-şi continue antrenamentele cu perseverenţă şi metodă. Bineînţeles că astăzi era duminică, avea şi el dreptul la puţină destindere; antrenorul îl sfătuise ca măcar în zilele premergă­toare meciului de campionat să evite orice distracţie dăunătoare. Dar nici n-avea de gând să se apropie de aşa ceva. Un tur, două, prin centrul oraşului, saluturi în stìnga şi-n dreapta, o mică parolă cu un cunoscut sau altul şi pe urmă o masă zdravănă, un somn şi mai zdravăn şi… cam atât. Nu, nu se va lăsa înduplecat să intre în nici un local, deşi, la drept vorbind, mai erau două zile până la primul său meci din campionatul judeţean.

Încuie uşa şi coborî scările cu muşchii fremătând de nerăbdare. Simţea că-n dimineaţa aceasta e în stare să râdă şi să chiuie, să îmbrăţişeze pe toată lu­mea.

*

Puştiul se strecură cu abilitate printre nişte lăzi cu fructe, aruncă o privire indiferentă tarabei şi vânzătorului şi-o coti săltăreţ pe-o alee strâmtă, luându-se după o motocicletă care se tot oprea, pufăia furioasă, mai mergea câţiva metri mârâind, pentru ca, în momentele următoare, să horcăie din nou ca un muribund în agonie spre disperarea evidentă a motociclistului. Băiatul alerga şi se oprea odată cu mo­tocicleta, uitându-se triumfător la omul cu cască care transpira şi blestema în surdină. În cele din urmă, după câteva zeci de metri de capriciu, maşina pe două roţi o luă din loc de-a binelea, la început icnind şi ţopăind nărăvaşă, apoi scurgându-se lin pe panta mai accentuată a drumului. Băiatul îşi schimbă plasa în mâna cealaltă şi-o zbughi la vale cu toată nădejdea. Când îşi văzu adversarul de concurs dispărând după colţul unei intersecţii, se lansă în urmărirea lui cu un strigăt obosit de războinic ajuns la capătul pu­terilor. Mai avea câţiva metri până la intersecţie. De undeva, din apropiere, se auzea un duduit lin şi con­tinuu. Când luă colţul, băiatul încremeni…

*

Zahan acţionase rapid. Sărise într-o parte şi-l aruncase pe băiat dincolo de bordura trotuarului. Autoturismul frânase brusc, şi Zahan se pomenise pro­iectat înainte. Se sculă repede şi se repezi spre băiat. Puştiul scâncea – de speriat ce era nu putea să ar­ticuleze nici un cuvânt. Proprietarul autoturismului avea faţa albă şi se învârtea în neştire în jurul ce­lor doi.

— Nu ştiu cum s-a întâmplat, mi-aţi apărut dintr-o dată, dintr-o dată…

…Repeta mereu aceeaşi frază şi continua să se jure că el n-are nici o vină.

— Ştiu, ştiu, răspunse Zahan în cele din urmă enervat. Începuse să se strângă lume şi avea oroare de asemenea întâmplări.

Două ore mai târziu, pe când se dezbrăca în ca­mera sa, percepu o durere surdă la umărul drept. Re­petă mişcarea de rotire a braţului şi durerea reveni în acelaşi loc. Zahan rămase câteva momente nehotărât. Când simţise contactul maşinii frânate se aruncase; da, acum îşi amintea perfect, la început cre­zuse că maşina îl proiectase înainte pe caldarâm, dar nu, instinctul său de conservare reacţionase ful­gerător. Aşadar, se aruncase şi căzuse pe umăr; până acum nu simţise nimic, fusese prea încălzit sau poate trebuia un anume sens al mişcării pentru a-şi da seama că ceva nu-i în regulă cu umărul său. Scrîşni din dinţi a ciudă, li venea să plângă. Tocmai acum, înaintea meciului…Mult timp, stătu în faţa oglinzii, numai în chiloţi şi încercă să-şi dea seama de gravitatea situaţiei. Nu, nu trebuia să afle nimeni de accidentul acesta, an­trenorul şi medicul l-ar opri să boxeze. Dar atunci?!… Exclus! Nu avea să afle nimeni. Spera că cei de la club nu vor afla cum îşi petrecuse el dimineaţa aceasta. Ar fi fost groaznic să nu boxeze. Atâta pre­gătire, atâtea speranţe… Păşi până în dreptul feres­trei şi inspiră adînc. Ziua nu i se mai părea atât de frumoasă, soarele, strălucirea lui îl enerva. Trase transperantul şi se lungi apoi în pat. Simţea nevoia să doarmă, să uite. Accidentul acela stupid îi risipise toată bucuria.

*

Coborî scările cu sacoşa aruncată neglijent pe-un omoplat. O luă pe drumul care traversa grădina bo­tanică. Când ajunse în faţa stadionului, unde se dis­putau meciurile, simţi o uşoară indispoziţie. Involuntar îşi duse mâna la umăr. Tocmai când avea mai multă nevoie de el…

Prima repriză consemnă în foile de arbitraj un oarecare avantaj pentru adversarul său, Bazna. În repriza a doua, Zahan continuă să pistoneze cu stânga şi să simuleze că îşi caută lovitura decisivă cu directa de dreapta. Era o încercare disperată de a abate aten­ţia adversarului, de la reţinerea sa de a ataca cu am­bele mâinii. Bazna lovea scurt şi rapid, căuta cu îndîrjire lupta de aproape, unde ştia că poate puncta. Zahan se retrase şi ripostă cu un-doi-uri în care dreapta era însă retrasă spre umăr mai înainte de a-şi atinge ţinta. De câteva ori pumnul drept lovi in­voluntar garda celuilalt şi atunci simţi o durere pa­ralizantă, pe care căuta să şi-o mascheze cu ajutorul jocului de picioare. Dădea astfel impresia că vrea să-l obosească pe Bazna sau să-i creeze iluzia că joacă prudent. Repriza a doua se încheie în felul acesta.

— Acum e timpul să ataci! fură primele cuvinte ale antrenorului. Ai dansat destul, bagă-ţi dreapta în garda lui, desfă-i-o şi nu-i mai da voie să vină la tine. Nu uita că are avantaj… Zahan se abţinea cu greu să nu urle, antrenorul îi masa tocmai umărul lovit. Se ridică de pe scaun şi sări de câteva ori pe-un picior şi pe celălalt pentru a scăpa de mâiniile antre­norului care acum îi făcea vânt cu prosopul.

—…Şi nu uita! Dreapta! Dreapta în faţa lui!

Bazna se repezi ca un apucat. ,,Poate a mirosit ceva” îşi zise Zahan şi căută ,să-l tempereze cu stânga. Dacă pierdea la puncte tot era ceva, abia acum îşi dădu seama de nebunia curajului sau imprudenţei sale. „Nu trebuia să urc în ring”. Dar continuă să reziste în timp ce mulţimea spectatorilor fluiera şi răcnea încurajări stupide.

Stânga înainte, mereu stânga şi iar stânga. Zahan îşi simţi braţul amorţit, Bazna lucra cu ambele mâinii şi nu se mai temea de dreapta, de faimoasa directă de dreapta a adversarului. O suită de lovituri la plex şi Zahan căzu între corzi. „Acum arbitrul va opri meciul pentru inferioritate”, crezu el. Se odihni to­tuşi până la şase şi se decise la ultima alternativă. Folosirea pumnului drept. Doar o dată, o singură dată. Era sigur că după aceea n-o să mai fie bun de nimic, totuşi, altceva nu găsea, Bazna pur şi simplu îl toca cu lovituri mărunte, dar înăbuşitoare. Reveni în contraatac şi folosi un timp stânga pe care-o înfipse în faţa adversarului cu toată forţa, cu toată zvâcnirea din umăr, Bazna începu la rândul său să eschiveze ghicind parcă hotărîrea celuilalt. Za­han izbuti totuşi să-i plaseze un croşeu la tâmplă apoi o dublă lovitură în linie dreaptă. Bazna ripostă şi intră periculos cu capul înainte. Zahan sări late­ral şi aşteptă. Aşa cum calculase, Bazna îşi refăcu atacul, dar, în răstimpul acela de secunde, Zahan îi desfăcu garda cu o mişcare amăgitoare de stânga care ar fi trebuit să coboare la stomac şi lovi cu toată forţa servindu-se de dreapta. Lovi apoi încă o dată cu ambele mâinii, aplicându-i adversarului toată gama de lovituri pe care-o învăţase şi-o repetase de atâtea ori. Se dezlănţuise şi uitase cu desăvârşire de umărul drept şi durerea acestuia. Când arbitrul interveni, Zahan se miră că încă se mai află în picioare, gata de luptă şi fără acea durere de care se temuse atâta.

Câteva clipe mai târziu, după ce Bazna fu dus în colţul său, Zahan încercă să ridice braţul în sus în semn de salut. Braţul îi rămase suspendat şi se pomeni scâncind ca un copil mic. Durerea revenise. Se simţi dintr-o dată transpirat, epuizat, cu muşchii slă­biţi, storşi de vlagă. Se îndreptă către colţul ringului.

— Mi-ai dat emoţii, îl luă antrenorul în primire. Credeam că n-o să-ţi mai foloseşti dreapta aia! Parcă o aveai în ghips… Zahan se prăbuşi pe scaun fără să-i răspundă.

Când, mai târziu, mulţi îi aminteau de „tactica” sa din meciul acesta, Zahan se mulţumea să surâdă enig­matic. Numai antrenorul şi medicul echipei aflaseră adevărul.

 IMG_20160321_0020

GEORGE GĂNESCU:

DEBUT EDITORIAL

COPERTA CĂRŢII „KNOCK-OUT”

EDITURA SCRISUL ROMÂNESC – 1975