KOSMOS – IADUL

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ„-

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

KOSMOS

12

IADUL

Epoca sclaviei spirituale a oamenilor a durat de la mijlocul ciclului al treilea – când a avut loc apogeul celor trei mari Regate – şi până la răstignirea lui Iisus Hristos, care s-a petrecut în ciclul al patrulea.

În epoca sclavagistă, marea majoritate a oamenilor căldicei au devenit sclavi – atât sclavi materiali, cât, mai ales, sclavi spirituali ai zeilor întunecaţi.

Toţi oamenii căldicei, care au fost botezaţi prin ritualuri, au continuat să rămână sclavi şi după moartea trupească, datorită legăturii energetice cu zeii întunecaţi, legături întărite prin peceţile ce li se puneau pe corpul sufletesc. Doar o mică parte dintre oameni ajungeau, după moarte, în Regatul morţilor vii. Ajungeau în Regatul morţilor vii doar oamenii care treceau prin evenimente similare cu Abel: erau nedreptăţiţi şi erau ucişi (deveneau victime). În schimb, datorită existenţei peceţii sclaviei pusă la nivelul corpului sufletului, majoritatea oamenilor „căldicei” ajungea după moarte în iad. Calea spre iad a fost deschisă de către Cain. Datorită naturii faptei sale, în momentul morţii sale trupeşti, Cain a făcut joncţiunea dintre planul cuantic al lumii materiale şi planul cuantic al fiinţelor luciferice. Astfel, a creat un culoar spaţio-temporal – o gaură de vierme numită iad, de forma unei pâlnii – între planul cuantic material şi planul cuantic al fiinţelor luciferice. De fapt, Cain a deschis doar primul şi cel mai adânc nivel al iadului – iadul cel mare. Urmaşii săi au deschis alte nivele ale iadului, în funcţie de natura faptelor rele pe care le-au comis, dar şi de natura fiinţelor întunecate, cărora le-au devenit sclavi.

În total, în epoca sclaviei spirituale – de-a lungul celui de-al treilea şi a celui de-al patrulea ciclu cosmic, până la răstignirea lui Iisus Hristos – au fost create 76 (sau 78) de găuri de vierme spaţio-temporale, care pot fi considerate a fi niveluri sau „regate” ale iadului – sau, pe scurt, iaduri. Fiecare iad era condus de o căpetenie, de un „tartore”. Între cele 76 de găuri spaţio-temporale nu existau căi de comunicare; fiecare dintre ele era independent. Mai mult decât atât, conducătorii celor 76 de nivele – regate ale iadului sau iaduri mai mici – se războiau neîncetat între ei, pentru cucerirea a cât mai multor suflete. Pe pământ se războiau preoţii şi războinicii, iar dincolo de planul fizic se războiau fiinţele luciferice şi Primordialii întunericului (zeii).

O gaură de vierme – un regat al iadului – are o poartă foarte strâmtă, care se continuă printr-un tunel foarte îngust, prin care poate pătrunde o singură persoană. După ce omul pătrunde înăuntru, peisajul se deschide progresiv, ca o pâlnie. Dincolo de tunel, iadul se prezintă ca o lume infinită, plană, fără cer – ca o lume inversată. Cerul este ca un hău aflat deasupra capetelor oamenilor care îşi duc existenţa acolo.

Totuşi, conducătorul unui regat al iadului nu este o fiinţă luciferică din categoria Dree, ci o fiinţă omenească, un Primordial al întunericului (din primele două generaţii). Din staff-ul conducătorului iadului fac parte numeroşi oameni din sămânţa cea rea, dar şi numeroase fiinţe luciferice Dree sau spirite rebele ale naturii, Lorehh. Oamenii din staff-ul conducătorului iadului pot fi denumiţi amăgitori, datorită faptului că, atunci când se întrupează în lumea materială, se manifestă ca „sămânţă rea”. Ei sunt cei care dau tonul nedreptăţilor din lumea materială. Restul populaţiei, căldiceii, doar îi imită; căldiceii intră în categoria amăgiţilor. Astăzi, în lumea materială, la o sută de oameni căldicei (amăgiţi) există doar unul sau doi amăgitori „de profesie”.

Iadul – ca aspect ortoexistenţial – nu trebuie confundat cu planul cuantic al fiinţelor luciferice. Planul cuantic al fiinţelor luciferice, Dree, are cinci subniveluri, fiind situat într-o altă zonă decât iadul; el este format dintr-o altă energie. Iadul, sau, mai corect spus, iadurile sunt acele găuri de vierme care doar fac legătura dintre planul material şi planurile cuantice ale fiinţelor luciferice. Fiecare gaură de vierme numită iad este formată din trei zone principale. Prima zonă este cea „rezidenţială”, în mijlocul căreia se află palatul conducătorului regatului respectiv şi al ajutoarelor sale – oameni primordiali ai întunericului, fiinţe Dree sau Lorehh. În a doua zonă locuiesc acei oameni care au aderat, în timpul vieţii, conştient, prin exercitarea liberului arbitru, la sămânţa cea rea, devenind, ei înşişi, sămânţa cea rea – asupritorii de profesie, o parte din preoţii templelor zeilor falşi, unii războinici, unii regi etc. În fastuoasele palate ale iadului, care erau amplasate într-un peisaj mirific, reprezentanţii de frunte ai acestora se bucurau de o existenţă postmortem îmbelşugată. În a treia zonă a iadului trăiau sclavii de rînd – oamenii căldicei. Ei îşi duceau existenţa post-mortem în condiţii mizere, într-un fel de mocirlă, învăluită în pâcle groase, printre trunchiuri de copaci retezaţi, vegetaţie stearpă etc. Peste tot persistau mirosuri grele, culori întunecate.

Aşa cum a fost menţionat, oamenii din această ultimă categorie au devenit sclavi în timpul existenţei terestre, în urma aplicării peceţii luciferice. Unii au aderat la zeii luciferici doar prin intermediul vocii, alţii din inimă (din convingere). Totuşi, există o diferenţă esenţială între oamenii care aderau din inimă şi oamenii care aderau doar în mod formal, prin intermediul vocii. Prima categorie ajungea în zonele plăcute ale iadului, în zona a doua. În schimb, a treia categorie ajungea în zona a treia a iadului („talpa iadului”). Din nefericire, chiar şi cei care au devenit sclavi prin intermediul vocii – care au minţit pentru a supravieţui, care au aderat de frică, care au aderat pentru a-şi creşte copiii sau pentru a trăi în condiţii relativ decente etc – ajungeau, după moarte tot în iad, datorită existenţei peceţii luciferice aplicată la nivelul corpului sufletului. Sclavia a fost un principiu diabolic, prin intermediul căruia oamenii cumsecade – căldiceii – au ajuns în iaduri.

Totuşi, pentru a desluşi tainele procesului prin care oamenii cumsecade (căldiceii) au ajuns în iad, trebuie reiterat pe scurt procesul auric al morţii. La moarte, toate structurile aurice exterioare – corpul astral, corpul mental etc – sunt resorbite, prin intermediul chakrelor, în suflet, mai precis în corpul sufletului. La scurt timp după aceea, energiile modulate energetico-informaţional din corpul sufletului sunt aspirate în corpul duh, care îşi continuă, în mod autonom, existenţa post-mortem.

O perioadă variabilă de timp după acest proces, la nivelul corpului duh rămâne imprimată o imagine remanentă a corpului sufletului – de fapt, a fizionomiei omului din momentul morţii (nu din momentul înmormântării). De exemplu, dacă un om a murit cu hainele sfâşiate şi cu o rană pe frunte, atunci, după moarte, păstrează această imagine, indiferent cu ce veşminte a fost înmormântat sau indiferent de înfrumuseţările cosmetice ce au fost aplicate cadavrului. După cum se poate remarca, este vorba doar despre o imagine, formată dintr-o energie karmică specifică, ce se imprimă în corpul duh, nu despre corpul sufletului propriu-zis, care dispare la scurt timp după moarte. În condiţii normale, această imagine se şterge după o perioadă petrecută de corpul duh în lumea de dincolo. Treptat, în lumea de dincolo, imaginea fizionomică a ultimei existenţe trupeşti se estompează, iar corpul duh dobândeşte o imagine care constituie sinteza tuturor fizionomiilor pe care omul le-a avut de-a lungul existenţelor sale.

Imediat după momentul morţii, când procesul transferului de energii modulate informaţional din corpul sufletului în corpul duh nu este încheiat, omul se află într-o situaţie foarte delicată. Omul încă nu este centrat complet în corpul duh, iar conţinutul informaţional se află încă la nivelul corpului sufletului. Chiar în acele momente delicate, poate să aibă loc furtul sufletului – al corpului sufletului. Hoţii sunt fiinţele luciferice, Dree.

Datorită rezonanţei dintre pecetea luciferică aplicată la nivelul sufletului omului şi structura aurică a fiinţelor luciferice, se deschide instantaneu Poarta 2. Fiinţele luciferice pătrund foarte rapid prin Poarta 2 şi fură fie porţiuni din corpul sufletului, fie corpul sufletului integral. De fapt, ceea ce interesează cel mai mult fiinţele luciferice este o anumită parte a corpului sufletului, şi anume inima fiinţei sufleteşti.

Inima fiinţei sufleteşti este amintirea a toate, locul în care sunt stocate experienţele omului în lumea materială. Inima fiinţei sufleteşti este un organ anatomic sufletesc, de forma unei mici sfere, care conţine memoria fiinţei umane acumulată de-a lungul existenţei întrupate. Fiindu-i furat sufletul (corpul sufletului), împreună cu inima fiinţei sufleteşti (care este amintirea a toate), omul devine un fel de zombi.

8

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ