PAŞTELE, SĂRBĂTOAREA LUMINII

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

PAŞTELE, SĂRBĂTOAREA LUMINII

šLumină din Lumin㠜

În zilele noastre, la aproape 2000 de ani de la patimile trupeşti ale Domnului Iisus Hristos, cel mai important eveniment la care oamenii pot participa în lumea fizică este celebrarea Învierii: Paştele. De Paşte se realizează, într-un mod concret şi efectiv, transmiterea luminii harice după principiul candelei.

Paştele nu este doar o sărbătoare creştină importantă, la care oamenii îşi reamintesc un fapt pe care, oricum, nu-l înţeleg sau nu-l mai înţeleg la adevărata sa valoare: învierea lui Iisus Hristos. Departe de a fi numai un prilej de odihnă şi bucuria unui ospăţ în familie, Paştele este un eveniment cosmic, de o importanţă decisivă pentru întreaga umanitate.

Paştele este cel mai important eveniment care se petrece în Terra aurica. La acest eveniment participă toate categoriile de fiinţe: îngeri din ierarhia Fiilor Luminii, oameni decorporaţi, oameni încarnaţi, spirite ale naturii; este foarte ciudat că la sărbătoarea Paştelui, într-un fel sau altul, dar din motive diferite, participă şi fiinţele luciferice, spiritele rebele ale naturii şi oamenii prometeici (evident, nu în calitate de parteneri).

Paştele prilejuieşte, de asemenea, o foarte importantă ceremonie care se desfăşoară simultan în planul material şi în lumea eterică, la care participă însuşi Iisus Hristos Cel Viu în Trupul de Slavă.

Cu câteva zile bune înaintea ceremoniei propriu-zise, în lumea eterică este o mare forfotă. Porţile 1 şi 2 se deschid şi se închid neîncetat, lăsând să treacă, într-un sens şi în celălalt, nenumărate fiinţe îngereşti. Prin poarta 1 pătrund fiinţele îngereşti din ierarhia Fiilor Luminii, iar prin poarta 2 intră sau ies fiinţele întunecate, Cei cu ochii negri.

Totul este scăldat în lumini multicolore. Culorile şi mirosurile specifice lumii eterice se amestecă cu cele ale fiinţelor care trec cu mare viteză prin porţi. Între fiinţele care vin şi pleacă cu viteze ameţitoare şi lumea eterică se formează scurtcircuite multicolore. Fiecare categorie de fiinţe are propriul mod de manifestare şi de apariţie în lumea eterică.

În Săptămâna Mare, săptămâna dinaintea Nopţii Învierii, fiecare dintre categoriile de fiinţe prezente îşi ocupă strategic poziţiile. Fiinţele luciferice sunt exterem de atente la activităţile omeneşti, mai ales la modul în care oamenii se roagă, se spovedesc sau desfăşoară diferite activităţi. Ele urmăresc activităţile omeneşti chiar şi în cele mai intime locuri.

La rândul lor, oamenii prometeici desfăşoară o amplă activitate tehnologică de natură eterică, dublată de o intensă desfăşurare de forţe. Ei aranjează, în anumite locuri, pe care le schimbă din timp în timp, pe baza unor calcule numai de ei ştiute, diferite echipamente tehnologice de forme variate, care pulsează ritmic în culori multicolore; întind şi strâng neîncetat un fel de conductori prin care pulsează energia, probabil pentru a putea capta diferite energii cosmice sau telurice care se manifestă din abundenţă în această perioadă.

În schimb, spiritele naturii, locuitorii de drept ai lumii eterice, manifestă o nemulţumire vizibilă în legătură cu activitatea vizitatorilor mai mult sau mai puţin tehnologizaţi, care par să aducă perturbări ecosistemului eteric în ansamblul său.

Treptat, pe măsură ce se scurg zilele Săptămânii Mari, întreaga lume eterică suferă o modificare serioasă: luminozitatea începe să pălească, iar vegetaţia specifică acestei lumi începe să dea semne vizibile de „oboseală”. În Vinerea Mare se aşterne o linişte apăsătoare, iar fiinţele care-şi desfăşoară activitatea în lumea eterică – oameni, îngeri sau spirite ale naturii -, încep să perceapă un sentiment difuz de pericol, care devine din ce în ce mai pregnant, ca o alarmă care începe să avertizeze că se apropie un mare rău, un rău căruia nimeni nu ştie dacă-i va supravieţui.

Treptat, peste toată suflarea din lumea eterică se aşterne o linişte stranie, asemănătoare celei de dinaintea unei furtuni violente, de dinaintea unui ciclon devastator sau a unui cutremur de mari proporţii. Este o atmosferă apăsătoare, de parcă s-ar apropia sfârşitul lumii.

Şi, într-adevăr, pare că acel moment nu este prea departe, căci la ora 17 în Vinerea Mare, lumina din lumea eterică începe să pălească, până când se stinge definitiv. Puţin peste ora 17, în Vinerea Mare, are loc un eveniment copleşitor şi unic: peste lumea eterică se lasă întunericul. În restul timpului, în lumea eterică există o lumină foarte plăcută, lăptoasă, care nu pare să emane dintr-un loc anume; oricum, nu există Soare care să lumineze ca în lumea materială.

Când lumina păleşte total, lumea eterică – de fapt solul lumii eterice – este zguduită de un cutremur înfricoşător. Toate fiinţele prezente în lumea eterică încep să-şi piardă strălucirea aurică (a duhului). Pe măsură ce încep să-şi piardă strălucirea aurică, îngerii din ierarhia Fiilor Luminii, fiinţele luciferice, fiinţele umane şi spiritele naturii încep să geamă înfricoşate şi să scoată strigăte de deznădejde.

Când se aşterne întunericul deplin, toate fiinţele îşi pierd puterile fiinţiale. Îngerii care, în acele momente, se deplasau cu viteze ameţitoare, se prăbuşesc cu un zgomot sec prin vegetaţia lumii eterice. Se pare că, în aceste momente de întunecare progresivă, Sfântul Duh îşi retrage energia plăsmuitoare de viaţă din tot ce există. Sfântul Duh este susţinătorul a tot şi a toate; El conferă viaţa la tot ce există. Orice retragere a Sa din tot ce există, înseamnă sfârşitul vieţii pe toate planurile cosmice.

După mai puţin de un minut – după timpul terestru – de întunecare, de groază şi de pierdere totală a puterilor fiinţiale, totul începe, progresiv, să revină la normal. Totul redevine luminos, la fel ca înainte, iar puterile tuturor fiinţelor din lumea eterică, la fel ca şi strălucirea aurică a duhurilor acestora, încep treptat să se reactiveze. Însă nimic nu poate şterge groaza adâncă sădită în pivirile tuturor. Chiar în acele momente de panică, de groază şi de întunecare din lumea eterică, cei mai sensibili oameni din lumea materială pot percepe o teamă nelămurită ce se ridică adânc din fiinţa lor, iar animalele manifestă o curioasă nelinişte, multe dintre ele se agită aparent fără motiv sau chiar se manifestă cu furie, fiecare în felul şi pe limba ei. După acele momente de întunecare, la oamenii încarnaţi, chakra muladhara începe să strălucească şi să se activeze la maximum. Radiaţa muladharei capătă culoarea metalului topit, iar nimburile aurice ale acesteia capătă o culoare sângerie. Corpul eteric creşte în mărime şi în intensitate. Amintirile ancestrale izbucnesc cu intensitate, căci fiecare om îşi redescoperă pentru câteva secunde acea energie interioară teribilă care l-a determinat să devină civilizat. În acele momente parcă fiecare om redescoperă în sine forţa ancestrală care l-a determinat odinioară să lupte cu mamuţii ori cu triburile inamice pentru cucerirea unui teritoriu.

În fiecare om, prin chakra muladhara, creşte energia primitivă care, prin călirea progresivă în „cuptoarele” istoriei, a fost refulată undeva în străfundurile fiinţei. Această energie ancestrală, forţă brută a începuturilor, ce pare să-şi aibă sălaşul în muladhara, a fost dată oamenilor tocmai pentru a învinge teribilele piedici puse în faţa civilizării; în aceste momente ea se manifestă cu tărie, ca şi cum timpurile s-ar comprima, iar oamenii par să retrăiască într-un fel nelămurit perioada începutului umanităţii. În aceste momente persistă, de asemenea, o senzaţie de defulare a unor amintiri foarte vechi, amintiri de mult ascunse în străfundurile cele mai tainice ale inconştientului colectiv sau individual, ca şi cum toate experienţele din încarnările trecute s-ar manifesta prin intermediul muladharei.

Datorită energiei emisă de chakra muladhara, oamenii se manifestă diferit. Cei mai educaţi resimt un fel de oboseală imensă, dar şi o vechime încalculabilă, ca şi cum alaltăieri s-ar fi luptat cu mamuţii, ieri s-ar fi opus lui Genghis Han şi aseară ar fi fost părtaşi la revoluţia franceză. În schimb, cei mai „tineri” simt un imbold nelămurit de a-şi arăta forţa, de-a arăta „ce tari sunt” şi astfel sunt luaţi de val şi comit acte imprudente sau extrem de violente, pe care, mai târziu, le regretă.

Statistic, luând în calcul rapoartele poliţiei, s-a constatat faptul că în perioada Paştelui au loc multe tulburări ale ordinii publice şi fapte reprobabile, ajungându-se uneori chiar la vătămări corporale. Multe dintre ele se datorează activării bruşte a energiei specifice chakrei muladhara, care determină creşterea nivelului adrenalinei şi accese extreme de nervozitate.

š Înfrângerea morţiiœ

După momentele de întunecare, răstimp în care Sfântul Duh îşi retrage pentru scurt timp energia plăsmuitoare de viaţă, în lumea eterică îşi fac brusc apariţia Mângâietorii, fiinţe îngereşti din ierarhia Fiilor Luminii. Mângâietorii pot fi recunoscuţi în lumea eterică după îmbrăcămintea lor foarte simplă, de culoare violetă, după mirosul vag de smochine care le însoţeşte prezenţa, după strălucirea lor aurică, mereu în schimbare. Mângâietorii sunt fiinţe mai mici în rang decât îngerii (nu au atins încă „gradul” de înger plin), au o înălţime de aproape 2,5 metri, au părul blond-cânepiu, ochii verzi sau albaştri.

Toţi Mângâietorii poartă pe piept un semn distinctiv – o siglă sau un simbol. Unii Mângâietori poartă semnul distinctiv în mijlocul pieptului, alţii în partea dreaptă, alţii în partea stângă. Şefii lor ierarhici poartă semne distinctive ceva mai complicate.

În lumea eterică, Mângâietorii au un nume format din două cuvinte. Primul cuvânt al numelui – care corespunde prenumelui în lumea oamenilor – poate fi cunoscut în lumea eterică, iar celălalt cuvânt – care formează numele – nu poate fi cunoscut decât în planul lor de reşedinţă. Mângâietorii au o voce extrem de caldă şi de plăcută, mai ales în momentele în care se roagă împreună cu oamenii şi, în special, când se roagă împreună cu copiii.

Simultan cu apariţia Mângâietorilor, apar Pajii – termen care desemnează o categorie aparte de spirite ale naturii sau de alte fiinţe de rang mai mic din ierarhie -, care se ocupă cu „treburile administrative”. Pajii au grijă să instaleze diferite platforme eterice pe care se vor desfăşura ceremoniile. Ceea ce numim platforme sunt de fapt locurile din lumea eterică unde, în paralel cu lumea fizică, se vor desfăşura ceremoniile prin care se celebrează Învierea Domnului Iisus Hristos. Activitatea din lumea eterică este oarecum identică cu cea care se desfăşoară în lumea fizică, înaintea unui mare concert pe un stadion. La fel ca în cazul unui concert din lumea fizică, înainte de sosirea artiştilor care ţin spectacolul, apar lucrătorii care instalează scena, pun decorul, se ocupă de sonorizare etc. Tot astfel, şi în lumea eterică, înainte de sosirea personalităţilor care vor ţine marile ceremonii, Pajii sau personalul administrativ aranjează decorul.

După ce pleacă Pajii, apar nişte fiinţe îngereşti care ar putea primi numele de Crainici. Crainicii sunt fiinţe îngereşti din ierarhia Fiilor Luminii, subordonate Domnilor Karmei. Crainicii citesc un fel de suluri cu înscrisuri, precum crainicii din Evul Mediu. După ce pleacă Crainicii, vin alţi Paji, care îndeplinesc tot soiul de ritualuri complexe. Ei „stropesc” locurile unde se vor celebra ritualurile şi aruncă din coşuleţele pe care le poartă în mâini un fel de petale multicolore din care se vor forma mici norişori luminoşi şi parfumaţi. Norişorii se formează din interacţiunea atmosferii lumii eterice cu acele petale colorate. De altfel, norişorii eterici formează acele „platforme” ce plutesc la 3-5 metri deaspra solului terestru. Pe norişori se instalează scaune de domnie, pe care, la momentul potrivit, se vor instala înaltele fiinţe care vor participa la ceremonia eterică a Paştelui. Acele scaune par a fi făcute dintr-un material eteric asemănător diamantului.

Toate aceste pregătiri minuţioase se desfăşoară din Vinerea Mare, imediat după momentele de întunecare, până aproape de miezul nopţii de Sâmbătă, când se celebrează Învierea, chiar înaintea începerii slujbei în biserici.

Tot ce se petrece în lumea eterică are o înfăţişare de basm, iar efortul nostru de a descrie astfel de lucruri, aproape neverosmile pentru o minte omenească bazată pe logica formală, este destul de dificil. Dar, ceea ce este cu adevărat surprinzător este faptul că tot ce se petrece în lumea eterică, în cadrul acestei sărbători, este pictat pe pereţii bisericilor creştine, în care sfinţii, îngerii şi celelelte personaje stau aşezate pe un fel de norişori care plutesc în aer. Aceast fapt înseamnă, nici mai mult nici mai puţin, că primii oameni care au pictat bisericile creştine chiar vedeau aceste evenimente, iar picturile de pe pereţi nu au nici un fel de simbolism ascuns, ci reflectă pur şi simpu ceea ce se petrece pe un alt nivel al realităţii, invizibil oamenilor. De altfel, este ştiut că, în timpurile mai vechi, nu oricine putea picta pereţii bisericilor; pictorii sau zugravii din vechime nu era simpli meseriaşi profani; în orice caz, aveau Harul.

Tot ce este descris în aceste rânduri, Eugen a văzut prin clarvedere, la nivelul lumii eterice, la o oarecare înălţime deasupra solului terestru, cam în dreptul turlelor fiecărei biserici din lumea materială. Toate aceste scene se desfăşoară simultan la orice biserică creştină – fie catolică, fie ortodoxă. Chiar dacă există o diferenţă de timp între celebrarea Paştelui în cadrul celor două Biserici (Paştele catolic şi cel ortodox se celebrează în aceeaşi zi doar o dată la câţiva ani), evenimentele văzute de către Eugen prin clarvedere sunt identice.

Două scaune împărăteşti, dispuse la antipozi, se detaşează din peisaj. Primul seamănă cu un fel de jeleu uriaş, în mijlocul căruia străluceşte un glob luminos ce emană scântei şi emite un sunet continuu, asemănător unui sursur de izvor. Scaunul împărătesc se află dispus la o înălţime de aproximativ 3 sau 4 metri de sol, pe un norişor-platformă. Acesta este scaunul împărătesc al lui Iisus Hristos.

 La polul opus, situat cam la 20 de metri distanţă de primul scaun de domnie, se află altul. Dar, spre deosebire de primul, care este simplu, al doilea scaun este împodobit cu pietre preţioase, cu felurite nestemate strălucitoare şi cu o mulţime de steaguri colorate. Al doilea scaun nu este ocupat niciodată de nimeni. Deşi este mereu gol, pe el este aşezat un sceptru frumos lucrat, pe care se află o efigie: două aripi imense care se unesc deasupra unei pietre strălucitoare. Alături de sceptru se află o coroniţă ce pare din argint, în mijlocul căreia se află un spaţiu gol. Acel spaţiu gol creează senzaţia că de acolo lipseşte ceva.

Lângă al doilea scaun de domnie se aşază, puţin înaintea miezului nopţii, un alai de paji şi de muzicanţi, care cântă la diferite instrumente muzicale. Tot în jurul celui de-al doilea scaun de domnie, atunci când începe slujba, se aşează cinci femei de o frumuseţe perfectă. Cele cinci femei par foarte vechi (această caracteristică poate fi remarcată de Eugen prin simţul vechimii). Singura particularitate, care le deosebeşte de celelalte personaje, este că au ochii negri, lipsiţi de iris, iar caninii sunt proeminenţi, oarecum asemănători cu cei pe care epoca noastră i-a imaginat pentru vampiri. Cele cinci femei (printre care se află şi Lillith) stau pe un fel de covoraş de fructe şi flori multicolore şi beau nepăsătoare licori din cupe frumos împodobite. Majoritatea fiinţelor îngereşti din ierarhia Fiilor Luminii prezente la ritual le privesc cu mirare. Au şi de ce, întrucât tronul de domnie gol este al conducătorului fiinţelor întunecate, Lucifer, iar cele cinci femei sunt reprezentantele sale la această ceremonie.

Existenţa acestui scaun de domnie gol pare să indice o invitaţie a îngerilor din ierharhia Fiilor Luminii către omologii lor care s-au rătăcit şi au ales calea întunecată de a se întoarce la Dumnezeu. Atâta timp cât există scaunul gol, poarta împăcării rămâne deschisă. Fireşte, cu condiţia ca cei rătăciţi să se reîntoarcă la ceea ce erau cândva, când toate erau bune în faţa lui Dumnezeu.

Deşi în exteriorul unei biserici (la nivelul eteric) este mare freamăt şi un continuu du-te-vino, în interior totul se desfăşoară sobru şi calm. În interiorul unei biserici se adună o mulţime de fiinţe umane, cu părul lung şi alb, care încearcă să ajute oamenii. În limba lumii eterice, aceste fiinţe se numesc Laamahri, adică, „Cei care se contopesc”. Ele fac parte din cercurile puterii hristice.

Permanent, preoţii din lumea materială sunt asistaţi de diferite fiinţe îngereşti din ierarhia Fiilor Luminii, care stau, nevăzute, alături de ei pe toată durata slujbei. Activităţile preoţilor în biserică se petrec aproape simultan cu cele ale fiinţelor îngereşti. În fapt, preoţii nu fac altceva decât să repete, cu un decalaj temporal de până la o secundă, activitatea rituală desfăşurată în lumea eterică de către fiinţele îngereşti.

Alături de preotul principal care oficiază slujba într-o biserică stă o impresionantă fiinţă îngerească de rang înalt din ierarhia Fiilor Luminii. Fiinţa îngerească stă deasupra şi puţin în spatele preotului, cu mâna stângă ţinută în sus, cu degetele policar şi inelar unite, iar mâna dreaptă pe creştetul capului preotului. În momentul în care fiinţa îngerească vorbeşte, preotul citeşte Sfânta Liturghie.

Prin intermediul acestei fiinţe îngereşti se scurg energiile, de culoare roşie, ale Sfântului Duh în creştetul capului preotului. În general, numele unui astfel de fiinţe îngereşti este format din două vocale, şi s-ar traduce în limba oamenilor prin expresia „Cei prin care se toarnă”.

În tot timpul slujbei, în stânga preotului stă o altă fiinţă îngerească extrem de puternică. Înaltă, sobră, emanând putere, această fiinţă îngerească face parte din „Oastea cea mare” condusă de cel ce, în limba lumii eterice, poartă numele Mhamuuth, adică „Cel asemănător Izvorului de Lumină” („Izvorul de Lumină” este Hauti, Dumnezeu), iar în limba oamenilor se numeşte Mihail. Fiinţa îngerească din Oastea Îngerului Mihail, care se află în stânga preotului ce citeşte slujba, are în jur de 3 metri înălţime, părul scurt, blond sau chiar negru, ochii duri, irisul şi cristalinul de culoare verde sau albastră. În mână poartă o armă teribilă, specifică tuturor fiinţelor ce fac parte din Oastea Îngerului Mihail. Această fiinţă îngerească războinică este, pe toată durata slujbei, „bodyguard-ul” personal al preotului. Arma, care în lumea eterică se numeşte şehekinattiii, este o spadă care de la distanţă pare ca o bară din lumină, pe care circulă cu repeziciune un foc roşu. Această armă de lumină pe care circulă o energie roşie condensată supără serios privirile unui clarvăzător.

În dreapta preotului stă o altă fiinţă angelică, numită Korii aee, adică Mediator. Această fiinţă îngerească are părul lung până la brâu, de culoare galben-aurie, iar pe frunte are o diademă ce pare de foc. Cu ochii mari, albaştri, faţa prelungă, albă şi buzele roşii precum mărgeanul, poartă o togă de culoare albă, încinsă la mijloc cu un brâu aidoma diademei. Ea provine de pe nivelul al şaselea al Terrei aurica. Mediatorii au rolul de a media între lumea oamenilor şi lumea cerească.

De-a lungul desfăşurării Sfintei Liturghii, preotul suferă o transformare importantă: aura din jurul capului devine mult mai mare şi mai intensă, iar corpul astral devine alb strălucitor şi începe să emane un parfum de trandafiri. La rândul lor, fiinţele îngereşti din ierarhia Fiilor Luminii prezente la ceremonie dobândesc o înfăţişare extrem de expresivă: părul şi ochii lor par din flăcări, iar buzele roz contrastează foarte puternic cu faţa impecabil de albă. Au o îmbrăcăminte vaporoasă de lumină care-şi schimbă mereu culoarea. Toate mişcările lor sunt extrem de line şi de armonioase.

Pe toată durata slujbei din Noaptea Învierii se aude un sunet ca de clopoţei, un clinchet foarte plăcut, urmat de un vânticel rece, ca un curent sau ca o adiere proaspătă de primăvară. Clinchetul melodios are rolul de a domoli senzaţia extrem de puternică de exaltare ce învăluie credincioşii prezenţi. Fiind atât de puternice, atunci când se manifestă în cadrul slujbei de Paşte, energiile Sfântului Duh ar aduce credincioşilor o stare de nesuportat – ca un fel de exaltare prelungită.

Pe măsură ce preotul citeşte Sfânta Evanghelie, linia divină a bisericii devine din ce în ce mai luminoasă, iar din altar ies mii şi mii de scântei colorate. Mii de fulgere coboară din înalturi; simultan, se aud mii şi mii de voci, ce urcă şi coboară precum zgomotul făcut de talazurile unei mări.

Puţin înainte de miezul nopţii, se deschide Poarta cerului (Poarta 1). Prin poartă pătrund mii şi mii de fiinţe îngereşti din ierarhia Fiilor Luminii, într-un alai strălucitor. Pot fi recunoscuţi Îngerul Gabriel, Îngerul Rafael şi alte fiinţe îngereşti importante din ierarhia Fiilor Luminii. În faţa tuturor îngerilor din ierarhia Fiilor Luminii stă Îngerul Gabriel – care, în limba lumii eterice este numit Haelimuth, în traducere „Cel ce stă în faţă”. El este înveşmântat în ţinuta de ceremonie, cu toate însemnele funcţiei, atributelor şi autorităţii sale. Toate celelalte fiinţe îngereşti vin, ca la un semnal, în întâmpinarea sa. Şi ţinuta Îngerului Rafael este impunătoare. În akhatakha, Îngerului Rafael i se spune Hazimuth. În lumea eterică, Îngerul Rafael are o înfăţişare foarte blajină, o statură impunătoare, părul castaniu, lung şi drept, ochii inocenţi, căprui-cafenii şi vorbirea blândă şi învăluitoare.

Aproape simultan, din Poarta 1 se aude un sunet cu tonalitate gravă, prelungă, ca de corn, peste care se suprapune un sunet ca de trompetă. Sunetele devin din ce în ce mai intense, sunetul de trompetă pare a se amplifica şi multiplica în mii de alte sunete ascuţite, în timp ce lumea eterică pare a se cutremura din toate încheieturile. Parcă o turmă de mamuţi gigantici se apropie în galop înfricoşător, măturând totul în cale. Astfel îşi face apariţia Oştirea cea Mare (grosul oştirii) condusă personal de către Îngerul Mihail, care pătrunde prin Poarta 1.

Oştirea Îngerului Mihail este formată din mii şi mii („mii de mii de zeci de mii”, după o formulare din lumea eterică) de fiinţe îngereşti luptătoare; toate fiinţele îngereşti aflate sub comanda Îngerului Mihail sunt înarmate cu acele formidabile săbii prin care circulă un foc roşu intens, numite şehekinattiii. Condusă de principalii Locotenenţi ai Îngerului Mihail, Oştirea cea Mare înaintează ca la o bătălie, în straturi concentrice. Pare că întreaga forţă a universului se manifestă prin ei. În mijlocul lor, păşeşte însuşi Îngerul Mihail – Îngerul Puterii. Simultan, prin Poarta 2 intră o mare oaste de fiinţe luciferice, Cei cu ochii negri. Şi ostaşii luciferici sunt înarmaţi cu săbii similare. Cele două armate plutesc una în faţa celeilalte, la mică distanţă, înfruntându-se din priviri. Par a fi gata să se repeadă unele asupra altora. Atmosfera pare a se încinge, toată suflarea prezentă stă cu sufletul la gură, aşteptând să vadă ce se va întâmpla. În momentul în care atmosfera devine explozivă şi dintr-un moment în altul pare că va începe o teribilă confruntatre între forţele aflate faţă în faţă, apare Iisus Hristos, însoţit de cercurile puterii hristice, formate numai din fiinţe omeneşti care au trăit cândva pe pământ.

Trupul de Slavă al lui Iisus Hristos are două culori distincte: de la brâu în jos străluceşte în culoarea metalului topit, iar de la brâu în sus străluceşte în albul cel mai pur ce poate fi observat în lumea eterică. În jurul Său strălucesc mii de curcubee. În ciuda strălucirii orbitoare a curcubeelor de lumină, privit mai de aproape, se poate distinge aspectul trupesc al lui Iisus Hristos: părul ondulat, castaniu închis, ochii căprui-verzui, nasul uşor acvilin, gura cu buzele pline. Iisus Hristos seamănă perfect la înfăţişare cu Izvorul de Lumină, HAUTI, Dumnezeu Tatăl. Formularea Crezului creştin, care pentru unii este numai metaforică, îşi găseşte suprema justificare: IISUS HRISTOS ESTE DUMNEZEU ADEVĂRAT DIN DUMNEZEU ADEVĂRAT, LUMINĂ DIN LUMINĂ.

Cercurile puterii hristice sunt formate din oameni înveşmântaţi în robe albe ca zăpada, care poartă pe frunte diademe ce par de foc, din care ies o mulţime de scântei. Toţi aceşti oameni ce-l însoţesc pe Iisus Hristos au înscris numele pe frunte, cu aceleaşi litere de foc. Toţi ţin în mâini globuri de lumină orbitoare.

Imediat după Iisus Hristos, îşi face apariţia Sfânta Fecioară Maria, denumită în lumea eterică Ioaeo sau Anina – în traducere, „Cea care mijloceşte pentru sufletele toate”; alteori este numită Corrriii Aeeooo – în traducere „Cea care plânge pentru noi„. În limba akahatakha, fiecare fiinţă este denumită în funcţie de atribuţiile pe care le manifestă într-un anumit moment. Când îndeplineşte alte atribuţii, Sfânta Fecioară Maria este numită altfel. Aceasta este valabil pentru oameni, îngeri şi spirite ale naturii.

Sfânta Fecioară Maria este o făptură diafană şi delicată, cu părul castaniu, ce-i curge în valuri, ochii căprui, foarte blânzi, faţa albă ce se împurpurează atunci când vorbeşte însufleţit sau când zâmbeşte. Îmbrăcămintea Ei radiază o luminozitate argintie. Sfânta Fecioară Maria este însoţită de oamenii din cercurile puterii. Cei din cercurile puterii mijlocesc necontenit pentru oamenii întrupaţi, în special pentru copii.

După aceea, prin Poarta 1 pătrund mai multe fiinţe îngereşti din ierarhia Fiilor Luminii, lipsite de formă umanoidă; ele au forma unor sfere de culoare violetă. Alături de ele se află o fiinţă angelică de formă umanoidă, numită Thaimahaaa. Această fiinţă îngerească este Îngerul Morţii.

Thaimahaaa, Îngerul Morţii, are o înfăţişare plăcută: ochii căprui, blânzi şi înţelegători, faţa albă, prelungă, fin conturată. În limba lumii eterice Thai înseamnă „sfârşit”, iar Mhaa înseamnă „Început”; sensul numelui său este „Începutul dincolo de sfârşit”. Îngerul morţii îi veghează pe toţi oamenii la marea trecere prin poarta morţii. În momentul în care apare la ceremonia Paştelui, Îngerului Morţii i se înmânează o suliţă.

Alături de fiinţele îngereşti, la ceremonia Paştelui mai participă şi Ioh, Conducătorul spiritual al Poporului Român, reprezentantul uman al Prinţului sau Îngerului protector al Poporului Român, Işşhion – cel care, de-a lungul istoriei, conduce din planurile invizibile destinele poporului. Ioh are părul alb, cârlionţat, este robust, lat în umeri, cam de 1,80 metri, ochii albaştri. Este îmbrăcat într-o haină lungă cu broderii de aur la manşete şi la guler. El poartă în mână un stindard cu însemnele vechi ale Poporului Român. Ioh participă la toate ceremoniile care se fac sub flamura steagului naţional: jurăminte militare, târnosiri de biserici, hirotonisiri de preoţi, depunerea jurământului de Preşedintele sau de Regele ţării, de membrii Guvernului sau de alte oficialităţi care reprezintă Poporul Român. În cadrul ceremoniei Paştelui, Ioh stă deasupra Patriarhului României, indiferent cine ar fi acesta.

În tot acest răstimp, ostaşii luciferici din armata ce intrase prin Poarta 2 nu încetează să arunce vorbe sfidătoare celor din Oastea Îngerului Mihail; doar, doar se aleg măcar cu perturbarea ceremoniei, gândesc ei. Tensiunea este din ce în ce mai mare şi pluteşte ca o ceaţă grea de jur împrejur. Uneori, cei din Oastea Îngerului Mihail au tendinţa de a-şi schimba poziţia strategică (dispunerea în spaţiu). Alteori, fiinţele luciferice se retrag câţiva paşi, dar nu-şi părăsesc poziţiile; ele continuă să privească sfidătoare, agresive şi ameninţătoare la ceea ce se petrece în jurul lor.

Uimitor este faptul că, în lumea materială se întâmplă cam aceleaşi evenimente: de-o parte, unii oameni aşteaptă netulburaţi să vină miezul nopţii pentru ca preotul să strige HRISTOS A ÎNVIAT, în timp ce alţii, strânşi în grupuri compacte, sfidează totul, într-un comportament extrem de irevenţios.

š ” VINO ŞI IA LUMINA”œ

 În mod concret, ceremonia propriu-zisă a Paştelui începe la miezul nopţii, prin rostirea, de către Îngerul Gabriel, în akhatakha, a următoarelor cuvinte: „LEH LEH, SHOONAH II SEE ŞAINIAAH„.

Ca la un semnal, imediat după ce Îngerul Gabriel rosteşte aceste cuvinte, toţi îngerii prezenţi în lumea eterică rostesc aceleaşi cuvinte ca un cor imens.

Şi tot ce se vede şi nu se vede repetă ca un ecou. Şi tot ce există şi va exista află.

Cuvintele rostite în limba akhatakha de către Îngerul Gabriel echivalează cu ceea ce, imediat, rostesc preoţii, în toate lăcaşurile de cult: „HRISTOS A ÎNVIAT DIN MORŢI„.

Imediat după preoţi, în lumea materială, toţi credincioşii repetă: „HRISTOS A ÎNVIAT” şi „ADEVĂRAT A ÎNVIAT„.

Primul care rosteşte chemarea de a lua lumină este, în lumea eterică, însuşi Iisus Hristos, care, cu vocea sa dulce ca mierea, rosteşte în limba akhatakha:  „LEHI LEHI TE HESAII„, adică „VINO, VINO ŞI IA LUMINA” (această chemare este la singular, întrucât se adresează fiecărui om în parte).

Iar preoţii rostesc automat în lumea materială: „VENIŢI ŞI LUAŢI LUMINĂ„.

Apoi, în lumea eterică, Iisus Hristos ridică spre cer trei degete de la mâna dreaptă, în timp ce coboară trei degete de la mâna stângă spre pământ, rostind în akhatakha:

IOOH EEH, IOOH SHONA, TEH SAITI„, în traducere „EU SUNT, EU, LUMINA LUMII” (sau „EU SUNT, EU – IISUS HRISTOS -, LUMINA LUMII„).

În momentul în care preotul rosteşte, pentru prima oară, imediat după miezul nopţii, HRISTOS A ÎNVIAT, din interiorul aurei lui Iisus Hristos iradiază o Lumină blândă şi binefăcătoare. Aceasta este Lumina Iubirii. În acel moment, părul şi ochii lui Iisus Hristos devin ca de foc alb. Lumina extraordinară emanată de Trupul de Slavă al Domnului Iisus Hristos luminează ochii şi feţele celor din jurul său. Simultan, îngerii din ierarhia Fiilor Luminii cresc în putere şi tărie, iar oamenilor din cercurile puterii le creşte luminozitatea aurie a ochilor şi a feţei, strălucind feeric.

Lumina lui Iisus Hristos se propagă apoi, prin lucrarea Sfântului Duh, prin intermediul plaselor mesianice, la toţi credincioşii, după principiul candelei. În acele momente, fiinţele luciferice prezente la ceremonie îşi acoperă instinctiv ochii cu mâinile, iar oastea lor se retrage fulgerător.

Imediat după acest moment, Îngerul Gabriel se aşează alături de Iisus Hristos. Aproape concomitent îşi fac apariţia câţiva Crainici, fiinţe îngereşti din ierarhia Fiilor Luminii, care citesc mai multe suluri cu înscrisuri, precum în Evul Mediu. După ce Crainicii îşi strâng sulurile, are loc cel mai grandios eveniment care se petrece la ceremonia Paştelui. De altfel, ceea ce se petrece în aceste momente este cel mai important eveniment ce se produce în Terra aurica.

Evenimentul se desfăşoară astfel: Îngerul Morţii pune suliţa ce-i fusese înmânată la picioarele lui Iisus Hristos. Iisus Hristos aşază piciorul drept peste suliţă şi întinde mâinile lateral, îndoite de la cot, cu palmele în sus, ca şi cum ar forma o cruce. Degetele mari, mijlocii şi mici ale fiecărei mâini sunt reunite într-un gest sacru, exact aşa cum se vede pictat pe pereţii bisericilor.

În acel moment solemn, în lumea oamenilor, preotul strigă de trei ori HRISTOS A ÎNVIAT, urmat de mulţimea de oameni care strigă în cor ADEVĂRAT A ÎNVIAT.

Îngerul Gabriel se apleacă, ridică suliţa şi, cu o mişcare hotărâtă, o rupe pe genunchi. Suliţa se rupe în trei bucăţi perfect egale. Imediat după aceea, unul din oamenii din cercurile puterii iese din mulţime şi îngenunchează în faţa lui Iisus Hristos. Iisus Hristos îl întreabă de mai multe ori ceva, iar omul răspunde. După un scurt dialog, omul se ridică ajutat de Iisus Hristos – de fapt Iisus Hristos îl ridică pe acel om -, îl sărută pe obrazul drept şi îi înmânează o diademă, o haină şi o sferă strălucitoare.

Imediat după aceea, Îngerul Gabriel ia cele trei bucăţi ale suliţei frânte şi le aruncă cu putere în jos. Pământul, de fapt solul lumii eterice, le „înghite”. În acel moment se aud, ca răspuns, mii de mugete fioroase care formează împreună un sunet cumplit, ce nu poate fi uitat prea uşor.

Aici este vorba despre un fenomen ce nu are corespondent în lumea materială, în care un obiect aruncat cu putere spre pământ, pătrunde efectiv în sol. Acolo, în adâncurile materiei se află forţa răului în cea mai cruntă manifestare a sa. Ea se manifestă ca un şarpe uriaş, solzos, cu aripi. Această forţă a adâncurilor, adevăratul rău, a fost denumită „satan”, adică „Adversarul”; în lumea eterică este numit „Cel rău” sau „Hallshithan”. Vechiul Testament îi mai dă numele Leviathan.

Forţa răului – „Cel rău” – este astfel răpusă prin aruncarea suliţei de către Îngerul Gabriel, prin Puterea Domnului Iisus Hristos şi prin Lucrarea Sfântului Duh. Suliţa pătrunde până în miezul de foc al pământului, acolo unde sălăşuieşte „Cel rău”.

Imediat după miezul nopţii, după ce preotul a rostit HRISTOS A ÎNVIAT, nenumărate fulgere de energie roşiatică brăzdează cerul (eteric), pătrund în altar, iar de acolo se răspândesc în mulţimea de oameni, mai întâi în copii, apoi în oamenii adulţi. Toate fulgerele de energie roşiatică pătrund în creştetul capului celor prezenţi. Ele sunt manifestările Sfântului Duh.

Imediat după ce energiile Sfântului Duh sunt absorbite de aura oamenilor, acestea încep să lumineze feeric. Energiile Sfântului Duh amplifică aurele umane, iar energia vitală de la baza coloanei vertebrale, ce se aseamănă cu o spumă roşie, se ridică de-a lungul canalulului Sushumna până în creştetul capului, precum o fântână arteziană mirifică, împroşcând în jur cu stropi mari şi coloraţi.

Acest fenomen nu durează mult. La unii oameni această explozie mirifică de lumini şi de culori durează foarte puţin, după care totul se linişteşte. La alţii, explozia de lumină durează ceva mai mult. Astfel se încheie prima parte a celei mai importante sărbători a creştinătăţii: celebrarea Triumfului Luminii.

š Stabilirea destinelor œ

Semnificaţia primei părţi a ceremoniei Paştelui – sau, cel puţin, una din semnificaţiile evenimentelor petrecute în planul eteric, reproduse la o altă scară în planul omenesc, prin citirea de către preoţi a Sfintei Liturghii – poate fi raportată la regenerarea întregului sistem auric terestru.

În esenţă, totul reprezintă repetarea acţiunilor arhetipale ale lui Iisus Hristos de acum aproape 2000 de ani din Palestina. Prin acţiunile de acum 2000 de ani, Iisus Hristos a învins moartea, iar destinul Său s-a unit cu destinul tuturor oamenilor de pe pământ – prezenţi, trecuţi sau viitori. Prin acţiunile lui Iisus Hristos s-au deschis porţile iertării păcatelor, nemuririi şi vieţii veşnice pentru toţi oamenii – într-un cuvânt, s-au deschis porţile mântuirii.

În a doua parte a ceremoniei Paştelui, care începe cam la o jumătate de oră după miezul nopţii, se produc mai multe evenimente ce privesc destinul personal al fiecărui om.

Imediat după ce se încheie prima parte a ceremoniei Paştelui, îşi fac aparţia Îngerii Veghetori ai fiecărui om. Începând de la naşterea în lume materială şi până la moarte, fiecare om are trei Îngeri Veghetori (la Paşte se manifestă, în trup de formă umanoidă, doar doi dintre ei). Îngerii Veghetori sunt subordonaţi în mod direct Îngerului Morţii, dar acest fapt nu înseamnă că trebuie să raportăm activitatea lor la actul morţii sau la fenomenele conexe. Dimpotrivă, Îngerii Veghetori se ocupă de viaţă, nu de moarte. Ei se îngrijesc de sistemul auric uman, reparând în mod permanent ceea ce strică omul, prin activitatea sa total nesănătoasă din timpul vieţii.

Îngerii Veghetori sunt prezenţi atât la naşterea unui om, cât şi la moartea sa, ajutând omul să se desprindă în mod optim, pe cât posibil fără suferinţe, de trupul material.

La începutul celei de-a doua părţi a ceremoniei eterice a Paştelui, Îngerii Veghetori verifică starea aurică a oamenilor pe care-i au în supraveghere, întrucât, datorită extraordinarei desfăşurări de forţe spirituale, sistemul auric omenesc şi, în primul rând, chakrele au tendinţa de a funcţiona la un nivel foarte înalt; astfel încât pot să apară disfuncţii ale aurei. Ei acţionează direct asupra chakrelor, diminuând funcţionarea în exces a unor chakre care se „supraîncălzesc”.

Datorită faptului că chakrele oamenilor încep să funcţioneze în exces, mulţi dintre cei prezenţi la slujba de înviere pot avea anumite percepţii, trăiri, sentimente sau chiar viziuni inexplicabile. Această stare de lucruri încetează imediat după ce Îngerii Veghetori acţionează, prin metodele lor specifice, asupra principalelor chakre. Cea mai vizată este chakra ajna, prin care se pot percepe anumite viziuni.

La aproximativ o jumătate de oră după miezul nopţii, prin Porţile cerului, rămăse deschise în tot acest răstimp, pătrund în valuri succesive mai multe categorii de fiinţe, de la fiinţele omeneşti defuncte – care, o singură dată pe an, pot coborî în planul eteric – până la fiinţele îngereşti cu diferite misiuni. Simultan, îşi fac apariţia mai multe spirite ale naturii foarte pitoreşti, care în mod normal, dacă ar putea fi observate de oameni, ar stârni zâmbete de încântare. Spiritele naturii sunt personaje parcă desprinse din basmele pentru copii: pitici, zâne, paji în costume frumos împodobite.

Mai întâi soseşte o armată de pitici în ţinute de sărbătoare. Piticii – băieţei şi fetiţe, spirite ale naturii de diferite categorii şi înfăţişări -, în costumaţii pitoreşti, aruncă din coşuleţe petale frumos colorate, strălucitoare. Alţi pitici transportă, într-un fel de lectici frumos împodobite, făpturi gingaşe, cu înfăţişarea unor zâne: acestea sunt Fetiţele-Puteri, care coboară de pe nivelul lor astral de reşedinţă pentru a lua contact cu oamenii. Fetiţele-Puteri, înaltele fiinţe îngereşti conducătoare ale subplanurilor lumii astrale au înfăţişarea unor copile zglobii, cu nasul cârn, bucălate, cu rochiţe viu colorate, cu flori prinse în bucle şi în rochiţe; şi ele par rupte din basmele pentru copii. Totuşi, pentru Eugen, care vede dincolo de multitudinea de forme şi de aspecte pitoreşti, Fetiţele-Puteri au un aer extrem de matur. Fetiţele-Puteri, care sunt conducătoarele subplanurilor astrale ale Terrei aurica, au ochii lipsiţi de iris. Fetiţele-Puteri au rochiţele, părul şi ochii de aceeaşi culoare. Culorile rochiţelor, părului şi, mai ales, ale ochilor Fetiţelor-Puteri exprimă subpalierul astral de unde provin. Fiecare subplan are o anumită culoare, ce corespunde unui anumit tip de corp duh uman. Astfel, de exemplu un om din clasa a treia evolutivă – galben – este vizitat la ceremonia Paştelui de o Fetiţă-Putere, ai cărei ochi şi vestimentaţie – rochiţă, păr etc – au culoarea galbenă. Acelaşi lucru se poate spune despre ceilalţi oameni, din celelalte clase evolutive.

Atunci când coboară din lectică, aceste fiinţe îngereşti care au aspectul unor fetiţe zglobii, bucălate şi cârne, par să plutească, fără a atinge pământul. Pe un covor de flori aruncate de piticii din jur, Fetiţele-Puteri ajung în preajma oamenilor care au corpul duh corespondent. Între Fetiţele-Puteri şi oameni există legături energetice speciale. Unii oamenii par a fi legaţi de Fetiţele-Puteri prin fire energetice ce pornesc de la nivelul umărului, undeva din apropierea claviculei.

Ajunse în preajma oamenilor, Fetiţele-Puteri încep să „scaneze” diferite aspecte ale aurei. Aparent, nu are loc nici un fel de scanare: fetiţele se comportă atât de lin încât, la început, ai impresia că se produce o reîntâlnire, după un timp îndelungat, între două persoane care ţin foarte mult una la cealaltă. De fapt, chiar aşa şi este. Oamenii sunt protejaţii Fetiţelor-Puteri. Evident, oamenii nu sunt conştienţi de aceste evenimente, continuând să vorbească ori să desfăşoare alte activităţi în planul material, dar Fetiţele-Puteri nu sunt interesate de acest aspect. Ele sunt interesate de aspectul general al aurei protejaţilor lor. Astfel de scene se aseamănă cu cele desfăşurate în locurile de joacă, unde părinţii grijulii aranjează vestimentaţia copiilor ori le şterg năsucul, fără a-i împiedica pe micuţi să ţopăie ori să alerge.

Fetiţele-Puteri măsoară creşterea evolutivă produsă în intervalul scurs de la ultima sărbătoare de Paşte. Ele pot fi mulţumite sau nemulţumite de nivelul atins de protejaţii lor, iar în funcţie de aceasta, pot cere avantaje karmice pentru ei. În funcţie de rezultat, Fetiţele-Puteri adoptă o atitudine sau alta. Unele dintre Fetiţele-Puteri se bucură, iar altele se întristează. În momentul în care remarcă o evoluţie favorabilă a omului, Fetiţele-Puteri comunică cu fiinţele diriguitoare implicate în evoluţia oamenilor aflaţi în trup material – Iisus Hristos şi Îngerul Gabriel – care, în acele momente, discută aspectele legate de starea prezentă a umanităţii. După câte se pare, Fetiţele-Puteri pot cere fiinţelor diriguitoare anumite avantaje karmice sau includerea oamenilor respectivi în „jocuri” superioare ale destinului – care se concretizează, în perioada următoare, în evenimente importante: găsirea unui loc de muncă mai bun, urcarea pe scara socială etc. Alteori, se are în vedere implicarea în anumite situaţii care pot genera o creştere evolutivă accelerată.

Pentru Eugen nu este însă prea clar modul în care Fetiţele-Puteri negociază aceste facilităţi pentru protejaţii lor. Se vorbeşte foarte repede în limba lumii eterice, astfel că nu poate înţelege multe lucruri cu privire la ceea ce se întâmplă în realitate. Pentru un privitor în lumea eterică este la fel ca şi pentru un privitor în lumea terestră, care vede de la distanţă o discuţie animată: el caută să înţeleagă ce anume se întâmplă, după gestică, mimică şi frânturi de limbaj.

După ce Fetiţele Puteri îşi încheie activitatea şi se retrag, se produce un alt eveniment important. Ca la un semnal, prin Poarta 1 apar fiinţele îngereşti denumite Mesageri; ei sunt Mesagerii Domnilor Destinului (ai karmei). Fără să întrebe pe nimeni, ca şi cum totul ar fi stabilit, Mesagerii Domnilor Destinului (ai karmei) se răspândesc la toţi oamenii, fie că aceştia stau acasă şi dorm, fie că sunt în curtea sau în incinta vreunei biserici, fie că sunt la discotecă sau club. Mesagerii sunt însoţiţi de Scribi, alte fiinţe îngereşti din subordinea Domnilor Destinului, care pun anumite semne pe frunţile oamenilor.

De fapt, Mesagerii au rolul de a transpune, în lumea materială, deciziile Domnilor Destinului cu privire la destinul fiecărui om, în funcţie de faptele sale din ultimul an. Evident, nu Domnii Destinului stabilesc karma fiecărui om, ci oamenii înşişi, prin faptele lor. Domnii Destinului nu fac altceva decât să constate şi să includă destinul personal al fiecărui om în destinul mai vast al întregii comunităţi omeneşti. Mesagerii Domnilor Destinului transpun deciziile superioare la nivelul fiecărui om în parte şi, în consecinţă, la nivelul comunităţilor.

Astfel, în funcţie de karma acumulată, Mesagerii Domnilor Destinului aplică pe fruntea omului, în a doua jumătate a nopţii de Înviere, un semn care reflectă destinul potenţial pentru viitorul an, până la Paştele viitor, ca rezultantă a destinului trecut. Nu ei fixează karma viitoare, ci omul. Ei doar consfinţesc destinul ce stă să vină.

Acest eveniment se produce o singură dată pe an, în noaptea de Paşti, iar în acest moment important se stabileşte destinul omului pentru anul ce începe.

Faptul că, în epoca modernă, Anul Nou se celebrează la sfârşitul lunii decembrie, iar Paştele patru-cinci luni mai târziu nu trebuie să încurce pe nimeni. Toate popoarele antice celebrau sărbătoarea Anului Nou la începutul primăverii, când, după cum stă scris în cărţile antichităţii, se stabilea destinul fiecărui om în parte. Acest fapt, cunoscut de vechii mitografi ai antichităţii, se desfăşoară şi în ziua de astăzi, dar nu la Anul Nou, care nu mai corespunde, datorită modificărilor aduse în epoca modernă, cu adevăratul început al anului. Din acest motiv, începutul adevărat al unui an corespunde cu sărbătoarea Paştelui, momentul sacru în care se stabileşte ceea ce se va întâmpla în viitoarele 365 de zile, atât pentru fiecare om în parte, cât şi pentru umanitate în general.

Aici se cuvine totuşi un mic comentariu. Mulţi oameni au impresia că totul în cosmos, inclusiv fenomenul karmei, este bătut în cuie, ceea ce este destul de departe de adevăr. Destinul omului în decursul unei încarnări nu este predestinat strict, existând o mulţime de evenimente determinate de voinţa omenească şi de liberul arbitru. Există, de asemenea, o mulţime de variabile, care pot fi depăşite sau modificate într-un sens sau în altul. Omul alege singur calea pe care o doreşte. El poate progresa benefic sau poate stagna, în funcţie de alegerea sa şi de puterea pe care o are în a provoca evenimente compatibile.

Uneori, Fetiţele-Puteri pot obţine de la cei ce diriguiesc destinele oamenilor o mică derogare, astfel încât, omul respectiv, în ciuda unor deficienţe minore, să poată pătrunde într-o nouă etapă existenţială, ceea ce poate însemna propulsarea într-un alt joc karmic. Probabil că astfel de evenimente se produc curent, ele neîmpiedicând în nici un fel mersul de ceasornic al cosmosului.

Totuşi, doar Iisus Hristos personal poate accepta, în noaptea de Paşte, pătrunderea unui om, la cererea unei Fetiţe-Putere, pe alte coordonate karmice; iar aceasta se face, după cum se spune în lumea eterică, prin „cercetarea inimii”.

Aceste ultime elemente reprezintă doar variabile. Toate variabilele luate în calcul în noaptea de Paşte sunt structurate pe baza unor constante ale existenţei omeneşti. Constantele reprezintă karma fiecărui om şi nivelul său în ceea ce priveşte munca de dreaptă învăţătură.

În momentul în care Scribii îşi încheie activitatea, sărbătoarea Paştelui se încheie. Ulterior, oamenii se perindă prin faţa altarului pentru a lua paştele: „Beţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu, acesta este sângele Meu”, spune Iisus Hristos în Sfânta Evanghelie, iar acesta este temeiul unui mare mister al Terrei aurica, care se săvârşeşte neîncetat de 2000 de ani.

Prin intermediul ceremoniei Paştelui, principiul candelei sau al transmiterii luminii harice îşi găseşte expresia sa cea mai concretă. „Veniţi de luaţi lumină” este expresia cea mai adâncă pe care o poate îmbrăca, în lumea materială, acest principiu cosmic.

Orice om poate resimţi în mod concret acea emoţie de la miezul nopţii de Paşte, când toate luminile se sting, pentru ca, imediat după aceea, să fie aprinsă prima flacără a unei lumânări; de asemenea, orice om poate observa cum se transmite lumina de la om la om prin intermediul lumânărilor.

Totuşi, acesta este doar efectul unor fenomene petrecute pe un alt plan al cosmosului, acolo unde o altfel de lumină, Lumina harică, emanată din Trupul de Slavă al lui Iisus Hristos, este transmisă şi preluată de fiecare om în parte prin intermediul corpului haric al plaselor mesianice; această lumină este, ulterior, transmisă mai departe şi la cei care se află în afara porţilor unei biserici.

Este astfel suficient ca o singură persoană dintr-o familie sau dintr-un sat să vină la biserică şi să ia Lumina lui Iisus Hristos şi s-o transmită mai departe la toţi credincioşii, pentru ca, pe baza principiului candelei, aceştia să beneficieze de ea. Este nevoie de un singur om care să aibă format corpul haric al plaselor mesianice, pentru ca şi alţii, prin inducţie, să fie mântuiţi prin el.

š Viitorul începe azi œ

De 2000 de ani, lucrurile s-au schimbat şi în ceea ce priveşte destinul (karma) oamenilor – a fiecărui om în parte, dar şi a umanităţii în ansamblu.

După cum se ştie, legea karmei presupune acţiune şi reacţiune; cu alte cuvinte, pentru faptele rele, care se situează în afara Ordinii cosmice, omul trebuie să plătească un anumit preţ. Fiecare faptă rea săvârşită în trecut se întoarce astfel asupra celui care a comis-o. Astfel, în virtutea legilor karmice, omul trebuie să plătească preţul pentru faptele rele pe care le-a comis.

Până acum 2000 de ani, legile karmice funcţionau mecanic, aşa cum sunt descrise în vechile cărţi indiene sau în vechile cărţi ebraice: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. De fapt, legile karmice funcţionează la fel şi astăzi – ar fi imposibil să nu funcţioneze. Cum este şi firesc, legile karmice nu au fost anulate de nimeni, ele sunt viabile şi vor fi viabile cât timp va exista lumea. Karma este legea fundamentală a cosmosului. Deşi legile karmice sunt şi vor fi mereu aceleaşi, de 2000 de ani, pentru persoanele botezate în rit creştin – indiferent care este acela: ortodox, catolic, etc – acţiunea karmei este modificată şi diminuată prin activitatea lui Iisus Hristos. Prin plătirea preţului răscumpărării umanităţii, Iisus Hristos a preluat păcatele lumii – ale tuturor oamenilor: trecuţi, prezenţi şi viitori. Iisus Hristos a preluat păcatele tuturor oamenilor şi a plătit, în mod anticipat, preţul pentru ele. Numai astfel, mântuirea a devenit posibilă pentru toţi oamenii. Dacă Iisus Hristos n-ar fi plătit preţul răscumpărării, nimeni n-ar fi capabil să se mântuiască şi toţi oamenii ar fi condamnaţi să comită aceleaşi erori existenţiale la nesfârşit.

Dar, pe de altă parte, acest fapt nu înseamnă că omul este liber să facă ce-i place şi să greşească la nesfârşit. Ar fi cea mai mare eroare dacă cineva s-ar culca pe-o ureche, socotind în sinea lui că Iisus Hristos, oricum, plăteşte erorile comise de oameni

Fireşte, Iisus Hristos, ca Domn al întregii suflări omeneşti încarnate sau decorporate din Terra aurica, poate oferi soluţia mântuirii; omul este liber să o urmeze sau nu. Iisus Hristos nu se poate substitui fiecărui om şi nu încalcă liberul arbitru al niciunei fiinţe. Nici o fiinţă îngerească – nici chiar Dumnezeu – nu poate împiedica un om să-şi exercite liberul său arbitru, dar consecinţele actelor şi gândurilor oamenilor au repercusiuni în viitor. Oamenii sunt cei care se îndepărtează de adevărata cale şi de Dumnezeu, iar rezultatul este suferinţa.

Omul are liberul arbitru, poate făptui ceea ce-i place şi poate acumula orice karmă doreşte: bună sau rea. Depinde doar de el; prin liberul său arbitru, doar omul poate alege ce cale să urmeze. Comportamentul just al fiecărui om – în ultimă instanţă, comportamentul inteligent în timpul vieţii – este cheia care deschide poarta Împărăţiei cerurilor. Analizat îndeaproape, din punct de vedere strict uman, trebuie să recunoaştem că nici nu se cere chiar atât de mult de la oameni. Se cere doar moderaţie, dreptate, iubire faţă de semeni. Iar pentru dobândirea acestor caracteristici, general umane, nu este necesară nici un fel de şcoală înaltă.

Omul se încarnează în lumea materială pentru a evolua. Aceasta înseamnă, implicit, că el trebuie să-şi câştige onest existenţa, iar pentru a-şi câştiga existenţa nu are voie să se abată de la morală. Omul poate trăi decent prin adoptarea unei „minima moralis”. Prin liberul arbitru, prin acţiunile sau gândurile pe care le are, omul se situează de o parte sau alta a baricadei – de partea lui Iisus Hristos şi a Fiilor Luminii ori de partea Fiilor întunericului. Prin acţiunile care au la bază iubirea, omul se situează în tabăra lui Iisus Hristos şi a Fiilor Luminii, iar prin acţiunile ce au la bază egoismul, mândria, orgoliul, lăcomia, omul se situează în tabăra Fiilor întunericului şi vibrează prin rezonanţă cu ea.

Totuşi, în orice moment al existenţei lor, chiar dacă au greşit anterior în mod repetat, oamenii pot fi primiţi înapoi şi pot fi sprijiniţi de către Iisus Hristos. Pătrunzând sub tutela protectoare a lui Iisus Hristos, oamenii dobândesc posibilitatea de a îşi îmbunătăţi zestrea karmică. Astfel, constantelor karmice fundamentale li s-au adăugat credinţa, rugăciunea, postul şi spovedania, prin intermediul cărora karma omului poate fi, în bună măsură, „arsă”. Doar prin intermediul acestora, oamenii au posibilitatea reală de a elimina o bună parte a noxelor karmice.

Pentru un clarvăzător este evident că, în decursul celei de-a doua părţi a ceremoniei Paştelui, cei care au ţinut post, s-au rugat şi s-au spovedit, au foarte mult de câştigat. Prin intermdiul postului, corpul dorinţelor fiecărui organ în parte, şi deci corpul astral al întregului organism se eliberează de noxe şi se purifică. Prin spovedanie, omul se eliberează de tensiunile karmice care-i ţineau fiinţa blocată. În fine, rugăciunea ori rostirea Numelui lui Iisus Hristos îl pune pe orice om sub cupola protectoare a plaselor mesianice. În consecinţă, prin modul lor de comportament, oamenii îşi construiesc neîncetat viitorul – îşi construiesc o karma bună ori o karma nefastă. Astfel, viitorul nu este prestabilit de cineva din afară, ci chiar de fiecare om în parte. Viitorul ţine de exercitarea liberului arbitru al fiecărui om în parte. Tot astfel, viitorul umanităţii pe planeta Pământ ţine doar de modul în care se comportă oamenii. Îngerii din ierarhia Fiilor Luminii sunt foarte îngrijoraţi pentru om şi pentru viitorul său – mai precis spus, sunt îngrijoraţi de modul în care oamenii îşi construiesc viitorul.

Îngerii nu ştiu viitorul„, afirmă Îngerul Gabriel. Îngerii nu ştiu viitorul, pentru că nu cunosc modul de reacţie al oamenilor, care au liberul arbitru şi se pot schimba de la o oră la alta, de la o zi la alta, de la o secundă la alta. „Doar IŞŞ (Dumnezeu nemanifestat) îl ştie (viitorul), pentru că IŞŞ îl lucrează. IŞŞ – mai spune Îngerul Gabriel -, este drept şi singurul drept, este bun şi singurul bun, este viu şi singurul viu. Fiul femeii care se lipeşte cu sufletul şi cu inima de EL va trăi. Şi ce trebuie să facă fiul femeii nu este greu. Spune asta fraţilor tăi şi surorilor tale, şi dacă vor vrea, vor trăi. Iar noi suntem deasupra, lângă, împrejurul şi înlăuntrul lor: să nu uite niciodată asta. Am zis !” a încheiat Îngerul Gabriel.

Întrebat ce se întâmplă cu cei ce nu vor face acest lucru, Îngerul Gabriel a mai spus: „Ei vor veni în faţă şi vor spune cu inima curată ori necurată, dreaptă ori nedreaptă, fiecare unde îl conduce vrerea sa. Se vor închina, cum o vor face Cei aleşi, şi vor spune: TU eşti IŞŞ (Singurul Dumnezeu)! Însă li se va răspunde: „Voi nu îmi sunteţi cunoscuţi ca prieteni”, şi cei ce păzesc locuinţele LUI vor trage zăvoarele şi le vor spune: „Depărtaţi-vă de la EL”. Dar afară din Locuinţele LUI sunt plânsul şi deznădejdea. De acolo nu-i întoarcere. Am zis !”, a încheiat Îngerul Gabriel.

14

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ

ROG PE CEI CARE DORESC SĂ FOLOSEASCĂ ÎN VREUN FEL INFORMAŢII DE PE ACEST SITE, SĂ INDICE LUCRAREA ŞI AUTORUL