KOSMOS – ADAMCLISI ŞI SARMIZEGETUSA

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ„-

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

KOSMOS

12

ADAMCLISI ŞI SARMIZEGETUSA

šÎn Centrul de Putere al Luminii, pe Pământulul fără păcat, Adam, Eva şi Cei curaţi au pus bazele unui nou plan de salvare, care presupunea educarea oamenilor de la câmpie (din partea de sud a globului terestru), care au căzut pradă influenţei Celui rău.

Totuşi, Primordialii Luminii – oamenii generaţiilor anterioare -, care cunoşteau mai multe datorită faptului că erau mult mai vechi şi aveau o experienţă îndelungată, i-au sfătuit încă de la început pe Adam, Eva & Cei curaţi să nu se implice în existenţa celor care au căzut sub mrejele Celui rău. Ei au argumentat că Dumnezeu are un Plan pentru toţi şi că orice acţiune necugetată, în absenţa binecuvântării Sale, este sortită eşecului. Adam, Eva şi Cei curaţi au fost avertizaţi, în modul cel mai serios că, dacă se vor încurca cu cei de la câmpie, vor fi, la rândul lor, corupţi; au fost, de asemenea, avertizaţi, că dacă vor coborî în planul cuantic fizic din ce în ce mai materializat, vor rămâne captivi în el şi, în consecinţă, vor gusta, la fel ca cei de acolo, moartea. Coborârea în planul material, afirmau ei, reprezenta o nouă nesocotire a Planului lui Dumnezeu şi o nouă împotrivire la poruncile Sale.

Datorită faptului că Adam şi ceilalţi oameni aveau o prea mare compasiune pentru urmaşii lor de trup, aserviţi Celui rău, atât Primordialii Luminii, cât şi îngerii din ierarhia Fiilor Luminii (împreună cu conducătorii spiritelor naturii bune, zaurdarii) au organizat mai multe concilii – consfătuiri – pentru a pune lucrurile la punct. Prima mare consfătuire a avut loc undeva în partea de nord a Mării Negre. A doua mare consfătuire a avut loc undeva în apropierea Polului Nord de astăzi. În urma celui de-al doilea conciliu, Cei curaţi s-au împărţit în două mari tabere. O parte dintre ei a ales să locuiască în continuare pe pământul fără păcat, în Centrul Luminii, alături de Primordialii Luminii, sub jurisdicţia directă a Prinţului Işşhion. Cealaltă parte, cea mai numeroasă, în frunte cu Adam şi Eva, a ales să înfiinţeze un nou centru de putere, ceva mai în sud, în Dobrogea de astăzi, chiar în dreptul Deltei Dunării (pe atunci Delta Dunării se afla într-o altă poziţie decât este astăzi; chiar în faţa gurilor de vărsare a Dunării în Marea Neagră se afla o insulă destul de mare, care astăzi nu mai există, dar care nu trebuie confundată cu Insula Şerpilor, care pe atunci nu exista). Noul Centru a fost denumit Işşhinghingher Centrul de Putere al Binelui.

Din păcate, nu numai oamenii obişnuiţi s-au împărţit în două tabere, ci şi Primordialii Luminii (care fac parte din primele două generaţii). Majoritatea dintre ei au rămas în Centrul Luminii, dar a existat o facţiune care s-a strămutat în partea de vest a continentului european, undeva „pe ape”, dincolo de Islanda. Totuşi, activitatea acestei facţiuni s-a concretizat mult mai târziu, în ciclul al patrulea, pe continentul Atlantida. Işşhinghingher-ul – Centrul de Putere al Binelui -, ca primă reflectare a Centrului de Putere al Luminii, nu a beneficiat de prezenţa Primordialilor Luminii, care considerau că activitatea lui Adam, Eva & Cei curaţi este sortită eşecului.

 Totuşi, ca reflectare directă a Centrului de Putere al Luminii, Işşhinghingher-ul a fost constituit tot ca ţinut sacru, format din materie fără păcat, invizibilă percepţiei oamenilor obişnuiţi. Pe teritoriul Işşhinghingher-ului au fost construite edificii impunătoare, în care şi-au desfăşurat activitatea Cei curaţi, în frunte cu Adam şi cu Eva.

Prima grijă a Celor curaţi din Işşhinghingher a fost să trimită misionari la câmpie, în toate teritoriile locuite de oameni. Au fost aleşi cei mai buni dintre toţi şi cei mai impunători ca putere şi tărie, pentru a face faţă oricărei adversităţi.

Datorită capacităţilor pe care le aveau – sidhhisurile – misionarii Işşinghingher-ului s-au manifestat în planul cuantic fizic cu aceeaşi structură corporală ca şi fraţii lor pe care doreau să-i salveze. Trupul lor era format din materie ideală (luminoasă), dar se puteau materializa oricând, ca şi cum ar fi fost oameni obişnuiţi.

La câmpie (în partea de sud a globului terestru), lucrurile stăteau extrem de prost. Sub influenţa fiinţelor Lorehh şi Dree, oamenii, strânşi în comunităţi mai mari sau mai mici, se luptau fără încetare unii cu alţii, îşi distrugeau sursele de hrană (ogoarele, grădinile, livezile şi păşunile) şi îşi batjocoreau femeile, ceea ce nu se mai pomenise vreodată în cosmosul lui Dumnezeu. Aşa ceva nu se mai petrecuse niciodată, în nici un plan cuantic şi în nici un ciclu cosmic. Fiecare comunitate era condusă de o regină-veneră, care era, în acelaşi timp, purtătoare de cuvânt al unei fiinţe Lorehh sau Dree. Regina era ajutată de un „stat major” format din conducători militari şi preoţi – majoritatea oameni din sămânţa cea rea.

Trimişii Celor curaţi s-au răspândit astfel pe la comunităţile acestora, pentru a înţelege care sunt formele de manifestare şi de răspândire ale răului în lume. La începutul acţiunilor lor, Cei curaţi nici nu prea ştiau cum se manifestă răul. Ei au dorit, de asemenea, să afle ce măsuri pot fi luate, în condiţiile în care marea majoritate a oamenilor au devenit sclavi luciferici – sclavi de lux (conducători) sau sclavi de rând (masa de manevră). Văzând ceea ce se întâmplă la câmpie, misionarii Celor curaţi s-au îngrozit. Erau alungaţi de peste tot de către reprezentanţii fiinţelor Lorehh şi Dree, care-i „miroseau” imediat. Totuşi, datorită faptului că aveau puteri foarte mari, nici o forţă nu le putea vătăma structura corporală neatinsă de păcat. Se puteau face nevăzuţi atunci când doreau.

În prima parte a activităţii lor, misionarii Celor curaţi nu s-au luptat în mod fizic cu reprezentanţii fiinţelor Lorehh şi Dree. S-au mulţumit doar să-i tămăduiască pe oameni, să le vindece rănile şi să-i înveţe despre Unicul Dumnezeu, de care uitaseră mult prea repede. În unele locuri, misionarii Celor curaţi au reuşit să facă breşe. Ei au recompus paradisul originar, au recreat grădini, livezi şi ogoare, în interiorul cărora au adus oamenii cei mai buni pe care-i găsiseră. Au creat oaze total rupte de ceea ce-i înconjura, ca reflectări ale Işşinghingher-ului în teritoriile ocupate. Unii dintre ei s-au împreunat cu oamenii din oaze, cu care au avut fii şi fiice.

La porunca fiinţelor Dree şi Lorehh, oştirile întunecate au năvălit în enclavele paradiziace constituite de către Cei curaţi şi au distrus totul. Din păcate, Cei curaţi nu puteau apăra enclavele astfel constituite. Dacă ar fi răspuns la forţă cu forţa, atunci ar fi devenit, la rândul lor, “cei răi”.

Când şi-au dat seama că este imposibil să menţină în viaţă astfel de comunităţi, misionarii Celor Curaţi s-au reîntors în Işşinghingher, unde a avut loc o nouă consfătuire – un alt conciliu. În urma acestui conciliu, cu acceptul lui Adam, Cei Curaţi şi-au schimbat politica: misionarii s-au reîntors la câmpie şi i-au învăţat pe oameni arta războiului şi diferite meşteşuguri prin intermediul cărora să fabrice arme. Astfel s-a ajuns la folosirea forţei împotriva forţei – răul a început să fie eliminat cu un alt rău. Prin acest act, o parte din misionari a ales să cadă în materie.

Oamenii de la câmpie, care au pornit războiul de eliberare de sub dominaţia Celui rău, au învăţat astfel de la misionari modul în care pot aduce prejudicii structurii corporale în care se manifestau fiinţele Lorehh, fiinţele Dree şi oamenii din sămânţa cea rea.

O lungă perioadă de timp, suprafaţa globului terestru a fost brăzdată de războaie necruţătoare – multe dintre ele fiind evocate fragmentar în vechile scrieri sacre ale umanităţii. Războaiele au fost duse atât împotriva oamenilor aserviţi răului, cât şi împotriva fiinţelor Lorehh şi Dree. S-au folosit arme şi tehnologii eterice bizare. În aceste războaie necruţătoare, care s-au perpetuat de-a lungul celui de-al treilea ciclu, foarte multe fiinţe Dree şi Lorehh au fost izgonite în afara planului cuantic material, iar găurile de vierme ce făceau incidenţa cu planul cuantic material au fost închise. Totodată, au fost alungaţi din lumea materială oamenii ce formau sămânţa cea rea. Au pierit însă şi foarte mulţi oameni din lumea materială.

Distrugerile din lumea materială au avut un revers extrem de periculos, la care nu se aşteptau cei din Işşinghingher, deşi au fost avertizaţi de către Primordialii Luminii. Au fost alungate acele fiinţe ale răului care-i înrobiseră pe oameni, dar în locul lor au venit altele, mult mai puternice. De fapt, în urma actelor violente din lumea materială – a distrugerii provocate în timpul războaielor – s-a făcut conexiunea, prin sintonie, cu un rău şi mai mare. În acel moment, misionarii Celor curaţi au înţeles faptul, de neconceput până atunci, că nu ştiau integral adevărul; au înţeles că în afara fiinţelor Lorehh şi Dree cu care se luptaseră până atunci, mai există altele, mult mai periculoase.

Misionarii şi-au dat seama, în cele din urmă că, cu cât alungau mai multe fiinţe ale răului din lumea materială, cu atât veneau, din haos, altele mai puternice, mai vechi, cu o putere şi o tărie tot mai mare.

šCând au înţeles aceste aspecte, misionarii Celor curaţi au renunţat la luptă şi s-au retras în perimetrul Işşinghingher-ului. Din păcate, mare parte dintre ei nu s-au mai putut întoarce în Işşinghingher, datorită diferenţei de vibraţie energetică între structura aurică proprie, pe care au dobândit-o în urma războaielor purtate cu „Cel rău”, şi structura celor care rămăseseră curaţi.

Acei misionari care s-au întors virusaţi auric de pe câmpul de luptă însângerat al lumii materiale au constituit un alt Centru de Putere, care poartă numele de Lirakashin. Centrul de Putere Lirakashin este situat tot în perimetrul vechiului Işşinghingher, dar este diferit de acesta. Se poate spune că în acel perimetru se află două locuinţe distincte, formate din energii relativ asemănătoare – apropiate ca vibraţie, dar nu identice. Este ca şi cum peste structura energetică a vechiului Işşinghingher s-a suprapus o altă structură, formată dintr-o energie uşor diferită (ceva mai materializată).

Din punctul de vedere al profunzimii cuantice, se poate spune că Lirakashinul este situat în faţa Işşinghingherului, dar din punct de vedere spaţial se poate spune că este suprapus peste acesta.

Işşinghingherul şi Lirakashinul au fost construite din elemente ale creaţiei de la momentul respectiv. Nici o fiinţă omenească întrupată din ziua de astăzi nu poate observa ceea ce se află în acel perimetru, decât dacă are o structură aurică compatibilă. În interiorul celor două centre există construcţii magnifice, palate şi temple formate din ceva ce pare a fi o derivaţie a apei. Ele sunt formate dintr-un element pur material, nu spiritual, asemănător apei; de la distanţă această substanţă este asemănătoare cleştarului, ceea ce ne duce cu gândul la acele legende populare româneşti care vorbesc despre existenţa unor palate de cleştar, în care doarme, căzută în somn greu, Ileana Cosânzeana (sau Sânziana).

De altfel, poziţionarea centrelor de putere Işşinghingher şi Lirakashin, situate în Dobrogea, în apropierea Deltei Dunării, a fost reflectată în multe legende populare româneşti, care vorbesc despre edificii minunate fabricate din cleştar şi pietre preţioase, printre care, la loc de cinste, este evocată „Mănăstirea cu nouă altare din Insula albă” (Leuce). Aceste edificii există şi astăzi, dar nu la nivelul planului material actual, ci la un alt nivel; totuşi, ele nu sunt edificii eterice sau infraeterice, ci pur materiale. Nu este însă vorba despre materia actuală, care este coruptă, ci despre o materie diferită – o materie fără păcat, necoruptă.

Nu toţi misionarii Celor curaţi s-au retras în străvechiul Işşinghingher sau în Lirakashin. Unii dintre ei au rămas la interfaţa lumii materiale pentru a lupta în continuare împotriva răului. O parte din ei au ales să deschidă diferite Centre de putere secundare pe tot întinsul globului terestru, de unde să continue lupta. Una din numeroasele lor facţiuni a ales să deschidă un Centru de Putere secundar tot pe teritoriul actual al României. Acest Centru de Putere secundar este situat în apropierea Sarmizegetusei Regia (actuala Grădiştea Muncelului). Numele său este Illirin.

În Illirin s-au strâns toţi misionarii care au ales să lupte împotriva forţelor răului de pe teritoriul străvechii Dacii. Ulterior, lor li s-au alăturat nenumăraţi oameni din generaţia a treia şi a patra, care au luptat, fiind întrupaţi în lumea materială, contra forţelor răului. Centrul de Putere de la Illirin (sau doar o parte a sa) există şi în ziua de astăzi, în sensul că vechiul perimetru este încă populat de oameni (ce par decorporaţi, în duhuri luminoase) din acea perioadă. Mulţi oameni care se află actualmente în perimetrul vechiului Centru de Putere Illirin şi care se manifestă ca duhuri luminoase, au înfăţişări asemănătoare cu cele ale dacilor, aşa cum apar pe Columna lui Traian. Totuşi, în perioada despre care este vorba, acest Centru de Putere era doar la început, fiind locuit doar de acei misionari ai Celor curaţi, care au ales să nu se întoarcă în Işşinghingher sau în Lirakashin. El a cunoscut o amplă dezvoltare abia în ciclul al patrulea. Oricum, dacii cunoscuţi de istoriografie au apărut după evenimentele evocate în aceste pagini; sanctuarele de la Sarmizegetusa Regia au fost construite abia cu câteva zeci de ani înainte de întruparea Mântuitorului Iisus Hristos (Nota bene: nu toate fiinţele decorporate care se află actualmente în perimetrul Sarmizegetusei Regia fac parte din categoria celor ce au înfiinţat odinioară Centrul de Putere Illirin).

Alt centru important de putere a fost deschis de acei misionari care au dorit să eradice răul prin folosirea forţei şi care au format un fel de armată de apărare a oamenilor întrupaţi. Acest centru de putere a fost deschis undeva în ţinuturile nordice, în apropierea Polului nord de atunci. Acest centru a fost denumit Centrul de Putere de la Miazăzi. (din punct de vedee spiritual miazăziua este situată la poli, iar miazănoaptea este situată la ecuator)

Oamenii din Centrul de Putere de la Miazăzi au dorit să blocheze toate culoarele spaţio-temporale (găurile de vierme) ce fac legătura cu haosul, pentru ca fiinţa răului să nu se mai manifeste în lumea materială. Culmea, ei au fost sprijiniţi adesea de către fiinţele căzute Dree şi Lorehh de grad mai mic, care şi-au dat seama că ceea ce făceau ele era o copilărie faţă de răul străvechi ce năvălise în lumea materială.

Oamenii din centrele de putere principale ori secundare – din Işşinghingher, Lirakashin, Illirin, Miazăzi etc – nu au părăsit niciodată lumea materială, astfel că au rămas în aceleaşi locuri până în ziua de astăzi. Ei continuă să existe şi în prezent. Dacă am folosi terminologia vechilor basme şi legende, despre ei s-ar putea spune că „dacă n-ar fi, nu s-ar povesti …”

PS: Miazăziua şi Miazănoaptea în contextul acestei cărţi au alte înţelesuri decât din punct de vedere geografic; din punct de vedere geografic, cf DEX, miazăziua este punctul cardinal opus nordului. (din lat: mediam diem). Un sens interesant, destul de apropiat sensului folosit în această carte apare la Mihai Sadoveanu: „Luna albă, în miazăzi, trece lin prin singurătatea cerului”.

8

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ