KOSMOS – PĂMÂNTUL ÎN NOUA ÎNTOCMIRE

EDIŢIE SPECIALĂ

FORŢĂ CONTRA FORŢĂ„-

1 - CARTEA 1 - COPERTĂ - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ

KOSMOS

12

PĂMÂNTUL ÎN NOUA ÎNTOCMIRE

După marea ştergere, Pământul fizic a renăscut precum pasărea Phoenix, din propria sa cenuşă. Astfel a început prima perioadă a ciclului al patrulea.

Totuşi, de această dată, nu a mai avut loc o creaţie ex nihilo, ci o reconstrucţie pe baza patternurilor (întocmirilor) existente. În ciclul al patrulea, Pământul a fost recreat pe baza patternurilor energetice aflate la nivelul structurii de formă globulară, rezultat al activităţii Îngerilor Puri ai Temeliei. Existenţa acestei structuri eterice de formă globulară diferenţiază Pământul de toate celelalte corpuri cereşti. Pământul este singura planetă vie, celelalte corpuri cereşti sunt moarte, întrucât nu au această structură globulară.

Renaşterea Pământului s-a produs datorită infuziei de lumină/energie/viaţă a Sfântului Duh. La începutul ciclului al patrulea, a treia Persoană a lui Dumnezeu, Sfântul Duh, s-a reinfuzat în creaţie. Astfel, globul fizic al Protopământului a revenit la viaţă – într-un fel, s-ar putea spune că Protopământul s-a „reîntrupat”, cu o altă „înfăţişare”. Astfel a apărut Pământul actual.

Spre deosebire de ciclurile cosmice anterioare, încă de la debutul celui de-al patrulea ciclu, Pământul, ca glob cosmic, a fost învăluit într-o aură protectoare de mari dimensiuni, tocmai pentru ca răul să nu se mai înfiltreze atât de uşor în planul cuantic material. Extremitatea aurei protectoare a Pământului se află undeva la jumătatea distanţei dintre Lună şi planeta învecinată, Marte. Întregul ansamblu al Pământului, format aşadar din globul fizic, satelitul său natural, Luna şi aura protectoare poartă numele de Terra aurica.

Aura Terrei asigură o protecţie sporită faţă de intruziunea forţelor din haos şi, în special, faţă de intruziunea lui Hallshithan. De aceea, în prima parte a ciclului al patrulea, nici o fiinţă din haos nu a mai fost capabilă să pătrundă în Terra aurica. O fiinţă din haos poate să pătrundă în Terra aurica doar în cazul în care este atrasă prin intermediul unor energii pharismah întunecate, emise de către oamenii întrupaţi.

La începutul ciclului al patrulea, nu avea cine să cheme forţele răului, mai ales că nu mai exista nucleul întunecat al pământului – mama tuturor întunecimilor. De asemenea, nu mai exista contrapartea întunecată a pământului şi nici nu se mai formaseră razele de creaţie. La începutul ciclului al patrulea, Pământul fizic era autonom.

Prima perioadă a ciclului al patrulea a debutat cu noua creaţie a lui Dumnezeu, care a fost, şi de acestă dată, perfectă. Dumnezeu este Sfânt; Dumnezeu este Unicul Sfânt; Dumnezeu  nu poate crea ceva imperfect (nesfânt), astfel că, în prima parte a celui de-al patrulea ciclu, a apărut iarăşi Edenul fizic – copie a Edenului de la nivelul planului cuantic eteric.

După apariţia Edenului fizic nu a mai fost nevoie de creaţia unui nou Adam. Primordialii Luminii din generaţiile anterioare (prima şi a doua), care nu au căzut niciodată în păcat, s-au manifestat în mod natural în noua lume, devenind primii ei locuitori. În prima fază s-au manifestat doar zece Primordiali ai Luminii, apoi numărul lor a sporit. Primordialii Luminii sunt fiinţe omeneşti perfecte care nu s-au răzvrătit niciodată împotriva Planului lui Dumnezeu. Ei nu au cunoscut niciodată sentimentul de rebeliune, astfel că au trăit, în mod permanent, în prezentul continuu, alături de Dumnezeu. La fiecare rebeliune, Primordialii Luminii s-au disociat de cei care s-au revoltat, rămânând alături de Dumnezeu şi de Îngerii cei buni – Fiii Luminii. Primordialii Luminii cunosc şi respectă Planul lui Dumnezeu.

Nu se poate spune că Primordialii Luminii s-au întrupat în noua lume, care este actualul Pământ. Fiind perfecţi, Primordialii luminii au fost atraşi, în mod natural, în noul mediu perfect, astfel că ei au fost primii locuitori. Primordialii Luminii erau oameni perfecţi într-o lume perfectă. Dumnezeu însuşi, împreună cu Fiii Luminii – îngeri şi spirite ale naturii – se plimbau împreună cu ei în mirifica lume de la începutul ciclului, învăţându-i rosturile a tot ce crease.

Ascultând de îndemnul Domnului Dumnezeu, Primordialii Luminii au avut fiii şi fiice. Îndemnul lui Dumnezeu, „înmulţiţi-vă”, valabil pentru protopărinţii Adam şi Eva la începutul ciclului al treilea, a fost valabil şi pentru ei. Astfel, s-a născut prima seminţie a celei de-a patra generaţii. Oamenii primei seminţii pot fi desemnaţi prin formularea Vechiului Testament de Copii ai lui Dumnezeu.

Copiii lui Dumnezeu au rămas la fel de perfecţi precum părinţii lor. La rândul lor, Copiii lui Dumnezeu au avut fiii şi fiice. Fiii şi fiicele lor au fost spirite pure, abia provenite din Lumea fără formă. Cum era şi firesc, în condiţiile unei creaţii perfecte, Poarta Alfa s-a deschis de la sine, astfel că au pătruns în Edenul fizic, ca progenituri ale Copiilor lui Dumnezeu, spirite pure provenite din Lumea fără formă – denumite iconi.

De câte ori perfecţiunea domneşte în lumea fizică, Poarta Alfa se deschide de la sine, ca şi cum ar avea un dispozitiv cu senzori. În secunda în care oamenii comit fapte rele, Poarta Alfa se închide instantaneu. Astfel, la începutul celui de-al patrulea ciclu, în perfecţiunea ce adăsta pretutindeni, s-au întrupat spirite noi, ceea ce nu se mai întâmplase de foarte mult timp. Iconii s-au întrupat cu un nou tip de corp duh şi cu un nou tip de corp sufletesc, formând temelia generaţiei a patra. Ei au avut veşminte de piele (trupuri materiale) specifice noilor condiţii.

O lungă perioadă de timp, Primordialii Luminii şi Copiii lui Dumnezeu au convieţuit împreună cu progeniturile lor, iconii. Toţi respectau Ordinea cosmică, fiind în comuniune directă cu Domnul Dumnezeu. Noua generaţie de oameni denumiţi iconi a învăţat, la rândul ei, rosturile a tot ce Dumnezeu crease. În decursul acestei perioade, iconii generaţiei a patra s-au înmulţit, populând întregul pământ, care se asemăna cu o imensă grădină. Cu cât creaţia se apropie de perfecţiune, cu atât timpul se scurge mai încet, iar trupurile fiinţelor omeneşti îmbătrânesc mai lent. De altminteri, la fel ca protopărinţii Adam şi Eva, în paradisul terestru de la începutul celui de-al patrulea ciclu cosmic, atât Primordialii Luminii şi Copiii lui Dumnezeu, cât şi iconii nu au îmbătrânit în vreun fel, iar trupurile lor erau luminoase. Trupurile lor luminau din interior, precum neoanele.

Pe atunci, timpul lumii materiale era foarte apropiat de prezentul continuu (Timpul lui Dumnezeu), astfel că se poate vorbi mai degrabă despre o absenţă (suspendare) a timpului, decât despre o scurgere a sa. Toate procesele din natură erau atât de lente, încât totul părea static. Să ne imaginăm un mediu perfect, în care totul este într-o armonie perfectă. Plantele şi vegetalele, la fel ca toate formele de relief, sunt perfecte. Nu există animale sălbatice, ci doar vieţuitoare care ascultă de poruncile oamenilor, nu există plante ori fructe otrăvitoare, nu există ape poluate. Râurile, fluviile, cascadele şi apele oceanelor sunt pure şi cristaline. Vieţuitoarele aerului, apei şi pământului trăiesc în fericirea şi pacea ce învăluie totul.

Tot astfel era în paradisul de la începutul celui de-al patrulea ciclu. Nu exista nici o disfuncţionalitate, ci doar un peisaj aproape static (ca o pictură), în care oamenii se plimbau după cum doreau, admirând creaţia perfectă a lui Dumnezeu. În aceste condiţii, nu putea exista nici o disfuncţionalitate meteorologică; doar un vânticel, foarte plăcut şi parfumat, adia adesea printre copaci. Tot ce se petrecuse anterior părea a fi fost uitat, iar viitorul părea a fi plin de fericire. Din păcate, de la un moment dat, fiind spirite noi, iconii, fiii şi fiicele Copiilor lui Dumnezeu, nu au mai respectat cu stricteţe Ordinea cosmosului precum părinţii lor, astfel că au introdus iarăşi în cosmos principiul discontinuităţii.

A fost nevoie ca o singură fiinţă din seminţia iconilor să nu mai respecte Ordinea cosmică şi să emită energii pharismah întunecate, pentru ca totul să se prăbuşească. A fost suficient ca unui singur om să … i se urască cu Binele, ca totul să dobândească o turnură nefastă. În momentul în care iconii nu au mai respectat Ordinea cosmică şi au adus stricăciuni creaţiei lui Dumnezeu, mediul a început să se deterioreze. O dată cu reinfuzarea răului s-a încheiat Veacul fericit şi a început a doua perioadă a ciclului al patrulea.

În a doua perioadă, întocmirile naturii au început să pălească, au început să se manifeste diferite ciudăţenii meteorologice, vegetalele au început să moară şi apoi să se reproducă, animalele odinioară docile şi blânde au dobândit primele semne de agresivitate. Ceea ce oamenii au manifestat în înteriorul lor, în inima fiinţei lor, s-a reflectat în afară. Ceea ce a fost aspirat în centru, a reapărut la periferie.

În aceste condiţii, prezentul continuu, Timpul lui Dumnezeu nu s-a mai manifestat în lumea materială, iar oamenii care au ales calea nerespectării Planului lui Dumnezeu, au început, dintr-o dată, să îmbătrânească şi apoi să moară. Totul a devenit trecut.

Din păcate, „scenariul” din ciclul al treilea s-a repetat până la capăt. Iarăşi s-a făcut conexiunea cu haosul, iarăşi s-a format nucleul întunecat al pământului, iarăşi s-au format razele de creaţie. Iarăşi s-au prezentat … la datorie, din haos, fiinţele întuncate: Lorehh eterice, Lorehh sexuale, Dree, oamenii din sămânţa cea rea, Primordialii întunericului.

La rândul lor, Copiii lui Dumnezeu şi Primordialii Luminii s-au retras definitiv din lumea oamenilor. Văzând ceea ce se petrece, ei s-au disociat de cei care au făcut răul şi s-au retras. Nu a fost vina lor pentru ceea ce s-a petrecut. Ei continuă să existe şi astăzi, undeva la limita dintre planul cuantic material şi planul cuantic eteric, martori tăcuţi ai lumii, dar nu mai interferează cu oamenii întrupaţi.

Concomitent, Poarta Alfa s-a închis, iar spiritele pure – iconii – n-au mai fost capabile să se întrupeze. Poarta de intrare Alfa a rămas de atunci închisă, astfel că spiritele pure – iconii – provenite din Lumea fără formă, nu au mai pătruns în lumea materială. După închiderea porţii Alfa, au început să fie atraşi la întrupare, prin intermediul energiilor pharismah întunecate, oameni care trăiseră în ciclul cosmic anterior, care au fost surprinşi de marea ştergere în haos şi în iaduri.

Oamenii din haos şi din iaduri nu cunoşteau faptul că Dumnezeu, în marea Sa înţelepciune, a creat o nouă lume, astfel că dormitau în propria lor stare existenţială. Fiind atrase de energiile pharismah întunecate, aceste fiinţe omeneşti s-au bucurat enorm: mai exista o lume de distrus, astfel că s-au precipitat să se întrupeze.

Pentru oamenii proveniţi din iaduri şi din haos este aşadar vorba despre o reîntrupare, realizată în condiţii specifice ciclului al patrulea. Condiţiile din lumea materială s-au schimbat după marea ştergere, astfel că structura corpurilor duh ale acestor oameni a suferit o modificare. Deşi făceau parte din generaţia a treia şi aveau corpuri duh specifice, când s-au întrupat iarăşi, oamenii proveniţi din haos şi din iaduri s-au comportat ca o seminţie distinctă. Ei au format a treia seminţie a celei de-a patra generaţii. Această seminţie este denumită icon hlisa (icon înseamnă Chip şi Asemănare de Dumnezeu; hlisa înseamnă ţărână sau pământ; pe scurt, icon hlisa sunt „spirite căzute în materie”).

Seminiţia icon hlisa era diferită de seminţia iconilor.

Iconii erau spirite pure, care nu aveau o experienţă anterioară de viaţă. Iconii erau la fel de naivi ca şi strămoşii lor care au trăit în prima parte a ciclului anterior, pe când răul încă nu se infuzase în creaţie. În schimb, icon hlisa aveau o experienţă de viaţă şi de rebeliune îndelungate: cunoscuseră toate formele decăderii, astfel că erau virusaţi până în măduva „oaselor” – mai precis, a corpului duh. Pentru icon hlisa nu a fost prea greu să corupă întreaga generaţie a iconilor – a spiritelor pure ce abia intraseră prin Poarta Alfa.

Cu timpul, iconii s-au comportat la fel de rău ca cei din seminţia icon hlisa. Când toţi au început să se comporte la fel, nici nu se mai ştia cine sunt unii şi cine sunt alţii. Toţi au devenit o apă şi un pământ: virusaţi şi căzuţi în materie. Prin ambele seminţii, răul s-a reinfuzat adânc în natură. Rezultatul reinfuzării răului a fost dramatic. În zece generaţii de la primul icon care se manifestase în disonanţă cu Ordinea cosmică, mediul s-a deteriorat, iar procesul materializării s-a accentuat. Din Edenul de la începutul ciclului nu a mai rămas nici măcar amintirea. Mediul terestru s-a transformat atât de mult, încât a început să arate precum în epoca de apogeu a răului din ciclul al treilea: regiuni din ce în ce mai întinse formatate de fiinţele Lorehh şi Dree, ritualuri sângeroase, războaie interminabile pentru cucerirea de spaţii vitale şi pentru racolarea de noi membri.

La rândul lor, Primordialii întunericului cei mari – zeii – s-au manifestat iarăşi în planul cuantic material ca la ei acasă, continuând ceea ce au început în ciclul al treilea. Nu mai conta faptul că se scursese atât de puţin timp de când, sub impulsul de viaţă al Sfântului Duh, pământul renăscuse.

Indiferent dacă făceau parte din categoria icon sau din categoria icon hlisa, membrii pseudoparadisurilor formatate de cei întunecaţi erau racolaţi … vii sau morţi. Nu conta. Cei vii erau făcuţi sclavi prin aplicarea peceţilor luciferice, astfel încât energia de viaţă (sufletul) să le fie folosită pentru extinderea spaţiilor vitale. Cei morţi erau la fel de folositori în iad, unde deveneau umbre lipsite de energie.

Toţi erau la fel de morţi, fie că erau întrupaţi în lumea materială, fie că se aflau în iad. Viaţa veşnică devenise un deziderat mult prea îndepărtat.

8

FRAGMENTE DIN CICLUL DE CĂRŢI „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” REALIZAT PE BAZA DEZVĂLUIRILOR

CLARVĂZĂTORULUI EUGEN NICOLAE GÎSCĂ